CATEHISM ORTODOX

 

 

 

 

Nădejdea creştină

 

Rugăciunea:

Rugaciunea particulara

Rugăciunea Domnească

Rugăciunea şi foloasele ei

Cultul divin public

Despre Sfânta Liturghie

 

Slujba Sfintelor Taine:

Botezul

Mirungerea

Pocăinţa

Împărtăşania

Hirotonia

Cununia

Maslul

 

Despre ierurgii

Despre Aghiasma

Acatiste şi Paraclise

Despre sărbători

Despre Posturi

 

DESPRE NADEJDEA CRESTINA

 

1. Pentru ce Crezul invata in articolele XI si XII tot aceleasi adevaruri mantuitoare, despre care vorbeste si articolul VII?
Crezul in articolele sale de la sfarsit, in adevar, ne invata aceleasi adevaruri mantuitoare, pe care le-am aflat si in articolul VII. Deosebirea insa este aceasta: in articolul VII suntem povatuiti «sa credem», pe cand articolele de la sfarsit ne invata nu numai sa credem in aceste adevaruri, ci si
sa nadajduim.
Crezul se termina cu aceasta marturisire plina de bucurie: «Astept invierea mortilor si viata veacului ce va sa fie». Cuvantul «astept», adica doresc, inseamna ca invierea mortilor si viata veacului viitor este un adevar in care nu numai credem, ci si nadajduim. Asa ne invata Sfantul Apostol Petru:
Pentru aceea, incingand mijloacele cugetului vostru, trezindu-va, nadajduiti desavarsit in harul care vi se va da voua, la aratarea lui Iisus Hristos (I Petru 1, 13).

 

2. Ce este nadejdea crestina?
«Nadejdea crestina este dorul si asteptarea cu incredere a implinirii tuturor bunatatilor fagaduite de Dumnezeu omului care face voia Lui, fiindca Dumnezeu este credincios in tot ce fagaduieste».
Dreptul Simeon, batranul temator de Dumnezeu, caruia Sfantul Duh
ii fagaduise sa nu guste moartea pana nu va vedea pe Hristosul lui Dumnezeu, astepta cu incredere neclintita implinirea acestei dumnezeiesti fagaduinte (Luca 2, 25-26).
Nadejdea este incredintarea pe care o are cineva in anumite impliniri viitoare si in impartasirea ce el o va avea din acele impliniri. Asa ca nadejdea in invierea mortilor si in impartasirea din fericirea vesnica a dat Sfintilor Mucenici taria sa indure chinuri cumplite si sa-si dea viata pentru credinta (II Mac. 7,9). Deci nadejdea e pe de o parte «un dar», e nazuinta sufletului in «asteptarea» unui bun fagaduit, iar pe de alta parte este «increderea» neclintita in implinirea fagaduintei date noua de Dumnezeu. Este o inaintare, un salt peste timp, in viitor, este un ochean care apropie de ochii sufletesti lucrurile foarte indepartate. «Nadejdea este o incredere adevarata in Dumnezeu, data in inima omului prin insuflare si iluminare de la Dumnezeu, ca sa nu deznadajduiasca vreodata de harul lui Dumnezeu, atat pentru iertarea pacatelor, cat si pentru oricare cerere, cand se cere un lucru bun, fie dintre lucrurile vremelnice, fie din cele vesnice
281 (Marturisirea de credinta a Bisericii Ortodoxe, p. II, intrebarea I, traducere de Alexandru Elian, Editura Institutului Bibilic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, Bucuresti, 1981, p. 109).

 

3. Care sunt bunatatile fagaduite noua de Dumnezeu?
Domnul si Mantuitorul nostru Iisus Hristos fagaduieste celor ce fac voia Tatalui ceresc viata vesnica, precum si puterea, impreuna cu mijloacele prin care se dobandeste aceasta fericire, adica: harul dumnezeiesc, sprijin in necazuri si ascultarea rugaciunii.
        1. Mantuitorul ne-a fagaduit
viata vesnica (I Ioan 2, 25). In casa Tatalui Meu multe locasuri sunt... Ma duc sa va gatesc loc (Ioan 14, 2). In pilda nuntii fiului de imparat (Matei 22, 1), a celor poftiti la cina (Luca 14, 16), a lucratorilor viei (Marcu 12, 1) si altele, aflam aceeasi fagaduinta. Tot El ne-a fagaduit si invierea mortilor (Ioan 5, 28, 29).
        2. Ca sa putem castiga fericirea vesnica, Mantuitorul ne-a fagaduit impreuna-lucrarea Sfantului Duh; adica harul lui Dumnezeu. Domnul nostru Iisus Hristos,
nadejdea noastra (I Tim. 1, 1), vrea ca toti oamenii sa se mantuiasca (I Tim. 2, 4); insa pentru mantuire harul Lui este de neaparata trebuinta (Ioan 3, 5).
        3. El ne-a fagaduit si bunatatile trebuitoare vietii vremelnice:
Nu duceti grija, spunand: ce vom manca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom imbraca?... Stie doar Tatal vostru cel ceresc ca aveti nevoie de ele (Matei 6, 31-32). Dovada sunt pasarile cerului, hranite de El, si crinii campului gatiti de El, Care insa si mai mare grija are de oameni. Sfintii s-au gasit de multe ori in imprejurari cumplit de grele: nu aveau hrana, locuinta, imbracaminte, dar, increzandu-se neclintit in fagaduinta lui Dumnezeu, petreceau viata fara grija de aceste lucruri, si sprijinul dumnezeiesc, intr-adevar, nu i-a parasit niciodata.
        4. De asemenea, Iisus Hristos, Domnul nostru, ne-a fagaduit ierta-rea pacatelor, daca ne pocaim si ne imbunatatim viata. Ca zice:
Mai mare bucurie se face in cer de un pacatos ce se pocaieste, decat de 99 de drepti carora nu le trebuie pocainta (Luca 15, 7). Pilda cu oaia ratacita (Luca 15, 3-6) si cea cu fiul risipitor (Luca 15, 11-32) dovedesc ce mult voieste Dumnezeu sa ne ierte. Atata vreme cat traim, nadejdea de pocainta nu este pierduta; fiindca unul din talharii rastigniti odata cu Hristos a castigat iertarea chiar in pragul mortii (Luca 23, 43). Dumnezeu, ne spune Iezechiel, nu voieste moartea pacatosului, ci sa se intoarca si sa fie viu (Iez. 18, 32).
        5. Mantuitorul Hristos ne-a fagaduit ajutor intru necazuri, fiindca:
Dumnezeu este scaparea si puterea noastra, ajutor intru necazurile ce ne impresoara (Ps. 45,1). Ajutorul Lui se lasa insa cateodata asteptat, ca de pilda la nunta din Cana Galileii, cand zice: inca n-a venit ceasul Meu (Ioan 2,4). Dar acest ajutor cu cat este mai mult asteptat, cu atat lucreaza mai cu putere si mai minunat. Pilda: potolirea furtunii de pe marea Tiberiadei (Matei 8, 26); izbavirea din inchisoare a Sfintilor Apostoli Pavel si Sila (Fapte 16, 25, 32).
        6. In sfarsit, Iisus Hristos ne-a fagaduit ca ne va asculta rugaciunile:
Daca veti cere ceva in numele Meu, Eu voi face (Ioan 14, 14) si Orice veti cere de la Tatal in numele Meu, El va va da (Ioan 16, 23). Iar in rugaciunea Tatal nostru El ne-a invatat sa cerem de la Parintele ceresc toate bunatatile de care avem nevoie.

 

4. De unde izvoraste nadejdea crestina?
Nadejdea crestina izvoraste din credinta in tot ce ne-a fagaduit Dumnezeu (Gal. 5, 5). Credinta ne asigura ca Dumnezeu este netarmurit de credincios, este puternic, este bun; si avem nadejde ca, prin harul Sau si prin jertfa Mantuitorului, vom primi de la El bunatatile fagaduite.
Nadejdea isi trage obarsia din credinta282 (Sf. Grigorie Teologul, De animae restrrectione, Migne, P. G., XLVI, col. 29), asa cum copacul odrasleste din radacina. Credinta adevereste bunatatile fagaduite si putinta de a le avea; nadejdea insa ne face sa le dorim si sa le asteptam. Credem deci ca
Cel care a poruncit sa nu mintim, cu mult mai mult El nu va minti283 (Sf. Clement Romanul, Epistola 1 catre Corinteni, cap. XXVII, p. 111, in Scrie-rile Parintilor Apostolici, trad. note si indici de Pr. D. Fecioru, Ed. Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, Bucuresti, 1979, p. 60), de aceea si zice Sfantul Apostol Pavel: Sa tinem marturisirea nadejdii nesmintita; pentru ca credincios este Cel ce a fagaduit (Evr. 10, 23).
Suntem patrunsi de adevarul ca Dumnezeu, Caruia nici un lucru nu-i este cu neputinta (Luca 1, 37), este destul de puternic mah sa-si indeplineasca fagaduintele (Rom. 4, 21), ca Dumnezeu, Care este dragoste (I Ioan 4, 8), da mai mult decat suntem noi in stare sa primim, ca Dumnezeu ne-a mijlocit, prin neasemanata jertfa a Fiului Sau, fericirea vesnica, precum si mijloacele de a o castiga:
Care pe insusi Fiul Sau nu L-a crutat, ci L-a dat mortii, pentru noi toti, cum nu ne va da, oare, toate impreuna cu El? (Rom. 8,32). Neclintita incredere ca Dumnezeu este desavarsit, credincios, puternic si bun, se numeste credinta in Dumnezeu. Aceasta credinta este radacina si, cu cat ea este mai puternica, cu atat mai ne-stramutata este nadejdea noastra. Credinta aceasta a lecuit pe femeia ce se atinsese de poalele vesmantului Mantuitorului, pe cand El Se indrepta spre casa lui Iair (Matei 9, 22).

 

5. Cine este indreptatit sa nadajduiasca in bunatatile fagaduite de Dumnezeu?
In bunatatile fagaduite de Dumnezeu este in drept sa nadajduiasca tot crestinul care pazeste poruncile lui Dumnezeu, precum si pacatosul care se pocaieste.
Nu tot cel ce-Mi zice Mie: Doamne! Doamne! va intra in imparatia cerurilor, ci cela ce face voia Tatalui Meu, Carele este in ceruri (Matei 7, 21).
        1. Crestinul cazut in pacat, daca se caieste din toata inima si se pocaieste, poate nadajdui in Dumnezeu. Proorocul Iezechiel ne incredinteaza ca cel fara de lege de se va intoarce de la faradelegile lui si va pazi poruncile, va face dreptate si mila, aceluia Dumnezeu ii iarta pacatele (Iez. 18, 21, 22). In adevar pe Manase, imparat in Iudeea, care indemnase poporul la inchinarea idolilor, ucigand si multi prooroci, Dumnezeu 1-a dat in mana vrajmasilor care, incatusindu-1 in lanturi, 1-au dus rob in Babilon si 1-au aruncat in temnita. El insa, caindu-se de nelegiuirile facute si fagaduind din inima sa se pocaiasca, Dumnezeu 1-a eliberat din temnita si din robie si i-a inapoiat inca si domnia; iar el a daramat capistile idolilor (II Cron. 33, 2-19). Dimpotriva, cel ce traieste in faradelegi, cel ce nu face voia lui Dumnezeu zadarnic nadajduieste in El. Cumplitul imparat Antioh, schingiuitorul sfintilor frati Macabei, fiind ros de viu de viermi, nadajduia in ajutorul dumnezeiesc, dar zadarnica i-a fost nadejdea (II Mac. 9, 28).
        2. Crestinul care face voia lui Dumnezeu poate nadajdui in sprijinul lui Dumnezeu in toate nevoile, dar sa se sileasca insusi sa castige bunatatile ce nadajduieste de la Dumnezeu. Sfantul Apostol Petru ne sfatuieste:
Lasati-i Lui toata grija voastra, caci El are grija de voi (I Petru 5, 7). Cu toate acestea, si noi insine trebuie sa ne straduim sa castigam bunatatile fagaduite de Dumnezeu. Cine vrea sa scape de vreo boala si sa se faca sanatos, sa se foloseasca intai de mijloacele obisnuite de vindecare; nu ne este ingaduit sa cerem numaidecat o minune. Sfantul Apostol Pavel avea darul facerii de minuni, totusi sfatuieste pe ucenicul sau Timotei sa se foloseasca pentru desele lui suferinte de putin vin (I Tim. 5, 23).

 

6. Care este insotitoarea nadejdii crestine?
Insotitoarea buna a nadejdii crestine este frica de pacat. Nadejdea e ca o luntre cu doua lopeti: pe una scrie indurarea lui Dumnezeu, iar pe cealalta, frica de dreptatea lui Dumnezeu. Sfantul Apostol Pavel ne sfatuieste sa faurim mantuirea
cu frica si cu cutremur (Filip. 2,12). Cu frica, in adevar, fiindca dupa cum marinarul ce se afla in largul marii se teme, chiar pe vreme buna, de furtuna ce i-ar putea ineca corabia, tot asemenea si crestinul trebuie sa traiasca necontenit cu teama de bantuiala ispitei284 (Sf. Macarie Egipteanul, Omilii duhovnicesti, XXVI, cap. 23, p. 156, trad. Pr. Cicerone Iordachescu, 1931) care nu cruta pe nimeni. Oameni oarecand placuti lui Dumnezeu, cum au fost de pilda inteleptul Solomon, au ajuns la batranete niste nelegiuiti. Chiar dintre ingeri au cazut unii, si inca foarte jos, si au fost lepadati de Dumnezeu pe vecie. incheierea vietii noastre o face moartea; pana atunci ispita poate sa doboare din starea de har pe oricine care nu lucreaza la mantuirea sa cu frica si cu cutremur (Filip. 2, 12). Pentru aceea celui ce i se pare ca sta neclintit, sa ia aminte sa nu cada (I Cor. 10, 12).
Frica crestinului de pacat nu imputineaza nadejdea lui, ci o sporeste. Nadejdea da putere de a merge, e ca vantul in panzele corabiei; iar frica face pe om prevazator; e ca incarcatura care cumpaneste corabia. Si panzele si incarcatura ajuta la o plutire buna.

 

7. Este nadejdea crestina un dar dumnezeiesc?
Negresit, nadejdea crestina este un dar dumnezeiesc, care se pogoara in inima omului, ca o «iluminare de la Dumnezeu»285 (Marturisirea de credinta..., p. a II-a, rasp. la intreb. 1; Mitropolit Dr. N. Mladin, Prof. Diac. Orest Bucevschi, Prof. Dr. Const. Pavel, Prof. Diac. Dr. Ioan Zagrean, Teologia morala ortodoxa, vol. II, Editura Institutului Biblic, Bucuresti, 1980, 30-36.). Duhul lui Dumnezeu tine treaza inlauntrul nostru increderea in bunatatile vesnice; si cu cat luminarea dumnezeiasca este mai puternica, cu atat mai desavarsita este si nadejdea.

 

8. Ce folos dobandeste cel ce nadajduieste in Dumnezeu?
Cine nadajduieste in Dumnezeu se bucura de o deosebita ocrotire din partea Lui.
Cei ce nadajduiesc spre Dumnezeu sunt ca muntele Sionului; nu se vor clatina in veac (Ps. 124, 1). Sfantul Ioan Gura de Aur, talcuind acest verset, zice: «Ca dupa cum masinile cele mai puternice si mai numeroase nu vor fi in stare nici sa rastoarne, nici sa clatine acest munte, tot asa si cel ce-si pune nadejdea in Dumnezeu, va ramane neclintit in fata tuturor loviturilor»286 (Sf. Ioan Gura de Aur, Comentar la Psalmul 124, cap. I, vol. V, p. 186, trad. franceza, ed. M. Jeannin). Cel ce-si pune nadejdea in Dumnezeu nu va fi rusinat in veac: Uitati-va - zice inteleptul Iisus Sirah - la neamurile cele din inceput si vedeti: Cine a nadajduit spre Domnul si s-a rusinat? (2, 10). Dovada avem intamplarea celor trei tineri care au fost aruncati in Babilon, in cuptorul cel aprins si din care au scapat nevatamati (Dan. 3, 8-10). Iosif, dus si vandut rob in Egipt, ajunge cel dintai in toata imparatia Faraonului (Fac. 41).

 

9. Care sunt roadele nadejdii crestine?
Inainte de toate, nadejdea inaripeaza sufletul cu o vie dorire spre Dumnezeu. De aceea da si o deosebita putere si trainicie credintei. Astfel, cel ce nadajduieste in Dumnezeu dobandeste multe de la El; omul acela este in stare sa mute si muntii, zice Mantuitorul (Marcu 11,23). Iar a muta muntii se talcuieste: a birui cele mai mari piedici. Chiar se si spune ca Sfantul Grigorie Facatorul de minuni (+270) ar fi mutat cu adevarat un munte287 (Gherasim Timus, Dictionar aghiografic, Bucuresti, 1898, p. 337). Moise, increzandu-se in Dumnezeu, cu toiagul a despicat in doua Marea Rosie (les. 24, 21); iar Proorocul Ilie a facut sa cada ploaie dupa o seceta de trei ani si sase luni (III Regi 18, 45). Cel ce nadajduieste este bogat cu mult inainte de a avea o bogatie, zice Sfantul Ioan Scararul.
        1. Cel ce are nadejde in Dumnezeu ramane neclintit in fata oameni-lor, rabdator si linistit in stramtorari si in necazuri, si mai cu seama in fata mortii. Cine nadajduieste in Dumnezeu, acela nu se uita la bunavointa sau la reaua vointa a celor mari, nici la cele ce zic oamenii despre el (I Cor. 4, 3). Acela este rabdator in suferinta pentru ca stie ca
patimirile vremii de acum nu sunt vrednice de marirea care ni se va descoperi (Rom. 8, 18). Dreptul Iov a fost atat de rabdator, tocmai din pricina bucuriei ce o simtea nadajduind in invierea si rasplata viitoare (Iov 19, 25). Ar putea fi oare cineva mahnit, avand inaintea ochilor cununa rasplatirii vesnice? Camila in pustie isi iuteste pasul indata ce simte ca se apropie apa. Scapata de ingrijorarea setei, ea nu mai simte oboseala calatoriei; nadejdea a risipit ingrijorarea. Umplutum-am de mangaiere! Cu tot necazul nostru, sunt covarsit de bucurie, spune Sfantul Apostol Pavel (II Cor. 7, 4), si -moartea imi este castig (Filip. 1, 21). Doresc sa ma despart de trup si sa fiu impreuna cu Hristos (Filip. 1, 23). De acum mi s-a gatit cununa dreptatii pe care Domnul mi-o va da in ziua aceea, El, Dreptul Judecator (II Tim. 4, 8). Pentru aceasta cununa, Sfantul Apostol Andrei (+62) a primit moartea cu nespusa bucurie. Ca vazand crucea, pe care era sa fie spanzurat, a strigat: «Bucura-te, cruce fara de pret, Sfintita prin moartea Dumnezeului meu; cu desfatare privesc la tine! O, cat am suspinat eu dupa tine! Cu ce infocare te-am poftit!»288 (Ibidem, p. 67-68). Sfantul Ignatie purtatorul de Dumnezeu (+107) s-a bucurat foarte afland ca imparatul Traian 1-a osandit la moarte; si cand a auzit ca crestinii din Roma vor sa-1 scape, le-a scris rugandu-i sa nu-1 lipseasca de cununa de mucenic: «Lasati-ma sa fiu mancare fiarelor, prin care pot dobandi pe Dumnezeu»289 (Ignatie al Antiohiei, Epistola catre Romani, cap. IV, in Scrierile Parintilor Apostolici, Ed. Institutului Biblic, Bucuresti, 1979, p. 175). Sfantul Arhidiacon Lavrentie (+258), osandit sa fie ars de viu pe un gratar, fiindca nu voise sa predea prefectului cetatii vasele sfinte ale bisericii, pe cand era chinuit, zicea batandu-si joc de cei ce-1 chinuiau: «Acum intoarceti-ma si pe partea cealalta a trupului, ca una e fripta»290 (Gherasim Timus, op. cit., p. 492). Nadejdea este deci pentru sufletul nostru intocmai ca o ancora tare (Evr. 6, 19) si, dupa cum ancora ocroteste corabia in vreme de furtuna, asa si nadejdea fereste sufletul de inecare, cu deosebirea ca ancora se agata de fundul marii, pe cand nadejdea se prinde de toartele cerului.
        2. Nadejdea crestina indeamna cu putere spre fapte bune si spre virtuti. «Nadejdea noastra este tot atat de neindoielnica, zice Fericitul Augustin, ca si o intamplare petrecuta in trecut». Ea a intarit pe Sfintii Mucenici in luptele cu prigonitorii lor pagani, pentru ca «nadejdea usureaza necazurile din aceasta lume»291 (Sf. Ioan Gura de Aur, Omilia 67 la Geneza, cap. I, trad. cit., vol. V, p. 435).
        3. Nadejdea crestina chezasuieste viata vesnica. «Cine v-a mantuit?», intreaba Sfantul Ioan Gura de Aur pe ascultatorii sai si tot el raspunde: «Numai nadejdea in Dumnezeu si increderea in fagaduintele si in darurile Sale»292 (Sf. Ioan Gura de Aur, Omilia 14 la Romani, cap. 6, trad. cit., vol. X, p. 372). Casa lui Dumnezeu este intemeiata pe credinta, zidita pe nadejde si terminata prin dragoste. In cer insa nadejdea nu va mai fiinta, fiindca vom fi in stapanirea a tot ce am dorit si asteptat. «De aceea credinta si nadejdea vor inceta cand aceste bunatati ni se vor infatisa
293 (Idem, Omilia 34 la Romani, cap. 3, trad. cit., vol. IX, p. 529).

 

10. Despre cine se poate spune ca pacatuieste impotriva nadejdii crestine?
Se spune ca pacatuieste impotriva nadejdii crestine: 1) Cel ce se increde numai in el insusi sau in alte fapturi, iar nu in Dumnezeu; 2) Cel ce se deznadajduieste de ajutorul lui Dumnezeu; 3) Cel ce nadajduieste cu prea multa cutezanta in mila lui Dumnezeu si 4) Cel ce ispiteste pe Dumnezeu.
        1. Nadejdea celui ce se increde in sine sau in alte fapturi, iar nu in Dumnezeu, nu este nadejde crestina, nici dumnezeiasca, ci nadejde pamanteasca. La Cina cea de Taina, Sfantul Apostol Petru se lauda cu barbatia lui (Matei 26, 33); dar n-au trecut decat cateva ceasuri si el, jurandu-se, a tagaduit pe invatatorul (Matei 26, 72). Asemenea si uriasul Goliat, bizuindu-se pe puterea lui, isi batea joc de israeliti, dar a fost ucis de David, tinerelul care se increzuse in ajutorul lui Dumnezeu (I Regi 17, 52). A te increde in tine insuti, zice Fericitul Augustin, inseamna a nu avea alt ocrotitor in afara de tine insuti; fiindca Dumnezeu nu ocroteste pe cel ce nu-I cere ajutor. Numai cel plin de nadejdea crestina poate striga cu incredere:
Spre Tine, Doamne, am nadajduit, sa nu ma rusinezi in veac (Ps. 30, 1).
        2. Deznadejdea este pierderea increderii in bunatatea si milostivirea lui Dumnezeu, pacat care departeaza de mantuire. Deci, sa ne ferim ca de unul din cele mai mari rele ce ne pot bantui; sa nu pierdem niciodata credinta ca Dumnezeu iarta pacatele si ne ocroteste de necazuri. Cuvintele lui Cain:
Si a zis Cain catre Domnul Dumnezeu: Pedeapsa mea este mai mare decat as putea-o purta (Fac. 4, 13), suna intocmai ca tanguirea unui deznadajduit si neincrezator in milostivirea lui Dumnezeu. in deznadejde cazuse si imparatul Saul atunci cand, impresurat de filisteni in razboi, si-a facut singur seama aruncandu-se in sabie (I Regi 31, 3-4).
Crestinul adevarat nu deznadajduieste. El stie ca indurarea lui Dumnezeu este nesfarsita si ajutorul dumnezeiesc este cu atat mai aproape cu cat primejdia este mai navalnica. inainte de pacat, teme-te de dreptate;
Dupa pacat, nadajduieste in milostivire, zice Sfantul Grigorie Dialogul. Ca Parintele ceresc primeste cu multa bucurie pe pacatosul ce se pocaieste, ne-a aratat insusi Mantuitorul Hristos in pilda fiului risipitor (Luca 15,11) si in cea a drahmei pierdute (Luca 15, 8).
Deznadejdea impinge pe om de multe ori sa-si ia singur viata; deci, la moartea vesnica. luda, vanzatorul Mantuitorului, s-a spanzurat din deznadejde. Deznadejdea e pacat impotriva Duhului Sfant si fara iertare, pentru ca nu mai ai timp de pocainta si de fapte bune. «Cine deznadajduieste de mila lui Dumnezeu, il necinsteste, la fel cu cel ce se indoieste de existenta Lui», zice Fericitul Augustin, iar Fericitul Ieronim spune ca luda a jignit pe Domnul mai putin vanzandu-L, decat indoindu-se de bunatatea Lui; el a pierdut nu atat din pricina nelegiuirii sale, cat din pricina deznadejdii sale.
        3. Increderea prea mare (indrazneala) in mila dumnezeiasca este pacat, fiindca ea impinge pe cel vinovat sa staruie in pacat, amagindu-se cu gandul ca Dumnezeu, in marea Lui indurare, Se va milostivi si de el. in adevar, Dumnezeu este mult milostiv, dar este si drept (I Ioan 3, 7). Greseste deci cine crede numai in bunatatea lui Dumnezeu, si nu si in dreptatea Lui. Ca zice:
Daca nu va veti pocai, toti veti pieri la fel (Luca 13,3), ca si galileenii ucisi de Pilat. Drept aceea, increderea si frica de Dumnezeu trebuie cumpanite; adica, dupa cum este pacat atunci cand frica inlatura nadejdea, tot pacat este si atunci cand cutezanta prea mare inlatura teama.
        4. Ispiteste pe Dumnezeu cel care, fara pricina binecuvantata, se arunca in primejdie, nadajduind ca Dumnezeu o sa-1 scoata nevatamat, ajutandu-1. Adica, cine se bate fara pricina binecuvantata, cui nu-i pasa de voia lui Dumnezeu, cine se arunca in primejdie numai pentru semetia de a infrunta primejdia, nu face voia lui Dumnezeu si, deci, nu poate nadajdui in ajutorul Lui. Caci zice Sfanta Scriptura:
Cel ce iubeste primejdia va cadea intr-insa (int. Sir. 3, 25). Biserica nu cinsteste ca mucenici pe cei care in vremea marilor prigoane s-au aruncat cu nesabuinta in calea prigonitorilor, cu toate ca si aceia au murit marturisind pe Hristos.

 

11. Prin ce mijloace se intretine si se improspateaza nadejdea?
Mijlocul cel mai potrivit pentru intarirea si improspatarea nadejdii este rugaciunea staruitoare (Iacov 5, 13 si Iuda 20).
Rugaciunea staruitoare este - securea deznadejdii» (Sfantul Ioan Scararul) si este solia nadejdii, trimisa sa mijloceasca la Dumnezeu fericirea vesnica - tinta cea mai de pe urma a nadejdii. Si, dupa cum credinta fara fapte bune este moarta (Iacov 2, 26), asa si nadejdea fara rugaciune este amortita. «inca si prin cuminecarea cu infricosatele si preacuratele Taine, adica trupul si sangele lui Hristos, prin care Domnul nostru ramane in noi, nadejdea noastra se face puternica. Pentru ca El spune: Cel ce mananca trupul Meu si bea sangele Meu ramane intru Mine si Eu intru el»294 (Marturisirea ortodoxa..., Bucuresti, 1981, p. II, rasp. la intreb. 2, p. 110).

 


 

RUGACIUNEA

 

RUGACIUNEA PARTICULARA

 

12. De cate feluri este rugaciunea?
Daca tinem seama de persoana care savarseste rugaciunea, de numarul persoanelor care iau parte la ea, de locul unde se face si timpul cand se savarseste, atunci deosebim doua feluri de rugaciune: Rugaciunea particulara si rugaciunea Bisericii, sau, cu alte cuvinte, cultul particular si cultul public comun.

 

13. Ce este rugaciunea particulara?
Rugaciunea particulara este cea facuta de fiecare credincios singur, sau impreuna cu ai sai, sau cu alti credinciosi, in orice loc, in orice timp si citita sau spusa pe de rost, dupa alcatuirea gata facuta, dintr-o carte de rugaciuni, sau chiar scoasa din taina inimii sale.
O astfel de rugaciune este cea facuta de Mantuitorul pe calea dintre Betania si Ierusalim (Luca 11, 1); cea facuta de Sfantul Apostol Petru pe acoperisul casei din Iope (Fapte 10, 9); cea facuta de vames in templu (Luca 18,13); cea facuta de Sfintii Apostoli Pavel si Sila in temnita (Fapte 16, 25) si altele.

 

14. Ce este rugaciunea?
Rugaciunea este ridicarea mintii si voii noastre catre Dumnezeu295 (Evagrie Monahul, Cuvant despre rugaciune, in
Filocalia, vol. I, p. 80, trad. de Pr. Dr. D. Staniloae, Sibiu, 1946; Sf. Ioan Damaschin, Dogmatica, trad. Pr. D.Fecioru, Bucuresti, 1938, cartea III, cap. XXIV, p. 223). Evagrie Monahul zice ca «rugaciunea este vorbirea mintii cu Dumnezeu»296 (Cuvant despre rugaciune, in Filocalia, loc. .cit, p. 57). De aceea se cuvine ca atunci cand stam de vorba cu Dumnezeu, adica atunci cand stam la rugaciune, sa alungam din gandul nostru orice grija si sa indreptam toate puterile duhului nostru numai la Dumnezeu. Adica, cugetul sa gandeasca la El, tinerea de minte (memoria) sa uite toate cele pamantesti, iar inima, vorbind cu El, sa salte de bucurie si de dragoste. Caci «cel ce iubeste pe Dumnezeu de-a pururi sta de vorba cu Dansul cum ar sta cu un tata, alungand orice gand patimas297 (Idem, ibidem, p. 54). A cugeta la Dumnezeu numai, nu inseamna rugaciune; ca si demonii cugeta la Dumnezeu, dar de rugat nu se roaga.

 

15. Pentru ce este insotita rugaciunea de unele semne vazute, precum semnul sfintei cruci, starea in genunchi, facerea de metanii, ridicarea mainilor si altele?
In timpul rugaciunii ne inchinam, facand semnul sfintei cruci, batem metanii, stam in genunchi si altele, spre a spori evlavia noastra launtrica si a o face vazuta.

 

16. Cum se face semnul sfintei cruci si ce zicem cand il facem?
Semnul sfintei cruci se face astfel: indoim inlauntru si lipim de podul palmei drepte degetul mic si inelarul, apoi impreunam la un loc varfurile degetelor gros, aratator si mijlociu de la aceeasi mana si cu ele astfel impreunate ne insemnam pe frunte, pe piept, pe umarul drept si pe umarul stang.
Orice rugaciune se incepe cu rostirea: «in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, Amin», insotita de semnul sfintei cruci, astfel: cand zicem: «in numele Tatalui...» ne insemnam pe frunte; cand zicem:
Si al Fiului ne insemnam pe piept; cand zicem: «Si al Sfantului Duh», ne insemnam pe umarul drept intai si apoi pe cel stang; si incheiem zicand: «Amin».
Insemnarea cu semnul crucii este o deprindere crestineasca foarte veche: chiar din timpul Sfintilor Apostoli. Facem semnul crucii insotind orice rugaciune rostita cu glas tare sau in gand si cand trecem pe langa biserica, pe langa troita; cand incepem si cand sfarsim un lucru, ori, cum spune Tertulian (+ 240): «La fiecare pas si la fiecare fapta ne insemnam... cu semnul sfintei cruci»298 (Tertulian, De corona
, c. 3, Migne, P. L., II, col. 99).
Cand facem semnul sfintei cruci, sa cugetam la marirea Celui Prea-Inalt, in numele Caruia il facem. Drept aceea, sa nu facem semnul sfintei cruci in graba, oricat de mult am fi zoriti de treburi. Dupa felul cum facem crucea vad ceilalti oameni cam ce loc are in inima noastra Dumnezeu.

 

17. Cand ne insemnam cu sfanta cruce, facem oare si o marturisire de credinta?
Fara indoiala. Facand semnul sfintei cruci, marturisim credinta in Domnul si Mantuitorul nostru Iisus Hristos, Cel rastignit pe cruce, si credinta intr-un Dumnezeu in trei ipostasuri299 (Dionisie Areopagitul, Ierarhia bisericeasca, cap. VI, 3, p. 135, trad. Pr. Cicerone Iordachescu, Iasi, 1932).
Intr-adevar, cand facem semnul sfintei crud, rostind numele celor trei ipostase: Tatal, Fiul si Sfantul Duh, marturisim un singur Dumnezeu in trei fete dumnezeiesti; iar semnul crucii ne aduce aminte ca Fiul lui Dumnezeu, facut om, ne-a mantuit rastignindu-Se pe cruce. Asadar, semnul sfintei cruci este oarecum o invatatura pe scurt a credintei crestine. Biserica cinsteste cu multa evlavie sfanta cruce: trei zile pe an (14 septembrie, duminica a treia din Paresimi si 1 august) sunt inchinate cinstirii sfintei cruci. Crucea, faurita din lemn sau din metal, frumos lucrata si impodobita, nu lipseste de pe nici o sfanta masa, din nici o biserica in care se slujeste Sfanta Liturghie. De asemenea nu lipseste niciodata de pe crestetul turlelor bisericilor si al clopotnitelor; iar in cimitirele noastre, cei raposati asteapta invierea mortilor sub ocrotirea sfintei cruci. Vasele si odajdiile sfintite ale bisericilor sunt impodobite cu cruci; multe biserici sunt zidite in chipul crucii, iar cartile bisericesti sunt pline de tot felul de cantari in cinstea sfintei cruci. In multe locuri crucea este asezata la fantanile cu apa de baut si la raspantiile drumurilor. In sfarsit, si fapt foarte insemnat: a doua venire a Mantuitorului, cand va veni sa judece viii si mortii, va fi prevestita prin aratarea
semnului Fiului Omului pe cer (Matei 24, 30), adica a crucii300 (Sf. Ioan Damaschin, op. cit., p. 257).

 

18. Ce dobandim cand ne facem semnul sfintei cruci?
Insemnandu-ne cu semnul sfintei cruci dobandim binecuvantarea lui Dumnezeu, fiindca ea a surpat peretele cel din mijloc al vrajbei dintre Dumnezeu si om (Efes. 2, 16); ea ne ocroteste impotriva bantuielilor necuratului301 (Sf. Chiril al Ierusalimului, Catehezele, trad. Pr. Dr. D. Fecioru, Bucuresti, 1943-1945, Cateh. XIII, c. 36, p. 352 si IV, c. 13, p. 115), ca si impotriva multor rele sufletesti si trupesti302 (Sf. Ioan Damaschin, op. cit., p. 256).
Semnul sfintei cruci este prin el insusi o binecuvantare dumnezeiasca, iar «binecuvantarea este impartasitoare de sfintenie, care alunga relele si aduce binele», spune canonul 27 al Sfantului Vasile cel Mare.
1. Crucea ocroteste de relele trupesti. Semnul crucii a crutat de nimicire pe cei intai nascuti ai Israelului, fiindca semnul facut pe stalpii si pe pragurile usilor, pe langa care ingerul mortii a trecut fara sa bata (les. 12, 7, 27), inchipuia semnul crucii303 (Ibidem, p. 258). Semnul crucii era semnul care vindeca pe cei muscati de serpi, fiindca sarpele de arama ridicat in pustie de Moise, care salva pe oameni numai uitandu-se la el (Num. 31), preinchipuia semnul sfintei cruci (Ioan 3, 14).
2. Crucea alunga diavolii. Precum cainele fuge de batul cu care a fost lovit, tot asa si dracul fuge de crucea care ii aminteste ca prin ea a fost biruit304 (Sf. Chiril al Ierusalimului, op. cit, Cateheza XIII, 3, p. 312). «Crucea, zice Sf. Ioan Damaschin, este pavaza, arma si semn de biruinta impotriva diavolului
305 (Sf. Chiril al Ierusalimului, op. cit, Cateheza XIII, 3, p. 312); iar Biserica noastra canta: «Doamne, arma asupra diavolului crucea Ta o ai dat noua, ca se ingrozeste si se cutremura, necutezand a cauta spre puterea ei...»306 (Octoihul, Fericirile din Duminica, Glas 8).
3. Semnul sfintei cruci, inchipuind insasi crucea lui Hristos, ocroteste de uneltirile necuratului. Prin acest semn s-au eliberat crestinii de sub stapanirea pagana. in anul 312 imparatul Constantin cel Mare a vazut pe cer o cruce luminoasa, pe care era scris: «in acest semn vei invinge!». Atunci el, punand acest semn pe steagurile si armatele castei sale, a iesit biruitor din lupta cu Maxentiu. Rostirea «in acest semn invingem!» se potriveste foarte bine si semnului crucii cu care noi ne inchinam; ca singura pomenirea crucii lui Hristos pune pe fuga pe vrajmasii nevazuti si ne intareste impotriva uneltirilor lor: «Nici un duh necurat nu va indrazni sa se apropie de voi, vazand pe fata voastra armele care 1-au doborat, aceasta sabie sclipitoare a carei lovitura de moarte au primit-o
307 (Sf. Ioan Gura de Aur, Omilia 45 la Matei, c. 4, trad. cit., vol. VII, p. 424). Multi sfinti obisnuiau sa alunge gandurile rele din cugetul lor facand numaidecat semnul crucii si tot cu semnul crucii daramau crestinii idolii si capistile lor, in timpul prigoanelor.

 

19. Cand trebuie sa facem semnul sfintei cruci?
Putem face semnul crucii oricand, dar mai ales inainte si dupa rugaciune, la culcare si la sculare, inainte si dupa masa, la intrarea si iesirea din casa, inainte de inceperea si dupa incetarea oricarui lucru si cu osebire cand ispita da navala asupra noastra; intr-un cuvant, in toate imprejurarile308 (Sf. Chiril al Ierusalimului, Cateheza IV, C. 14, op. cat., p. 115).
Facem semnul crucii la trezirea din somn, ca sa agonisim binecuvantarea lui Dumnezeu pentru ziua intreaga; il facem inainte de culcare, spre a alunga din mintea noastra tot gandul patimas, pentru o noapte linistita; il facem inainte de rugaciune, spre a fi feriti de imprastierea si fuga gandului de la rugaciune; il facem inainte de a incepe lucrul si dupa ce 1-am terminat, spre a cere ajutor, intai, lui Dumnezeu si pe urma, spre a-I multumi pentru ajutorul dat. Tertulian (160-240) marturiseste ca cei dintai crestini, ca si cei din vremea lui, obisnuiau sa se inchine facand semnul crucii: ^inainte si in timpul treburilor, intrand si iesind, imbracandu-ne, inainte de somn, in toate lucrarile noastre, noi ne insemnam fruntea cu semnul crucii
309 (Tertulian, De corona militis, c. 3, Migne, P. L., II, col. 99). Cine capata deprinderea sa se insemneze in toate imprejurarile cu semnul Sfintei Cruci se poate spune ca implineste cu prisosinta cuvantul Sfantului Apostol Pavel: Ori de mancati, ori de beti, ori altceva de faceti, toate spre slava lui Dumnezeu sa le faceti (I Cor. 10, 31). Deci, sa nu ne rusinam de crucea lui Hristos.

 

20. Ce inseamna rugaciunea in genunchi, prosternarea cu fata la pamant, impreunarea mainilor pe piept sau ridicarea bratelor, baterea de metanii si altele?
Ingenunchind la rugaciune, marturisim evlavia, pocainta si putinatatea noastra inaintea lui Dumnezeu.
Prosternarea sau caderea cu fata la pamant marturiseste umilinta noastra in fata lui Dumnezeu. Prosternata cu fata la pamant s-a rugat Iudita inainte de a intra in tabara vrajmasilor (Iudit 9, 1), asa S-a rugat Mantuitorul in gradina Maslinilor (Matei 26,39), asa asteapta in tinda biserici inainte de a fi tuns cel ce vine sa primeasca chipul cel ingeresc (calugaresc).
Metania, care este o ingenunchere si o ridicare repede, facand semnul crucii, marturiseste ca prin pacat am cazut, iar prin intruparea lui Hristos iarasi ne-am ridicat310 (Sf. Vasile cel Mare, De Spiritu Sancto, cap. 27, 66, Migne, P. G., XLII, col. 192). Metania este de doua feluri: mare si mica. Cea mare este o inchinare pana la pamant, cu indoirea genunchilor, si prin ea cinstim sau adoram indurarea dumnezeiasca311 (Ioan Casian, Institutiones, 11, 8), iar metania mica, o inclinare adanca a trupului pana ce mana stanga atinge pamantul; prin ea cinstim milostivirea Sfintilor. incrucisarea mainilor pe piept marturiseste ridicarea launtrica a inimii la Dumnezeu. Ridicarea bratelor in sus marturiseste dragostea fata de Dumnezeu si unirea prin rugaciune cu Hristos cel rastignit pe cruce312 (Tertulian, Despre rugaciune, c. 14, trad. rom. de Prof. David Popescu, p. 54, in
Apologeti de limba latina, Ed. Institutului Biblic, Bucuresti, 1981, p. 237). Sfantul Apostol Pavel porunceste ca barbatii sa se roage in tot locul, ridicand mainile sfinte, fara de manie si fara sovaire (I Tim. 2, 8). Asa s-a rugat Moise in vremea luptei cu amalecitii (les. 17, 2-12); asa Solomon la sfintirea templului (11 Cron. 6,12), asa se roaga preotii la Sfanta Liturghie inainte de iesirea cu Sfintele Daruri si inainte de prefacerea Sfintelor Daruri.
La rugaciunea de obste si pentru toti, care se face in biserica, adica la sfintele slujbe, este oprita metania mare Duminica si in timpul de la invierea Domnului pana la Rusalii313 (Canonul 90 al Sinodului VI Ecumenic).

 

21. Cum trebuie sa ne rugam: cu glas tare sau in gand?
Ne putem ruga in gand, cu glas tare, ori chiar in amandoua felurile in timpul uneia si aceleiasi rugaciuni.
Cineva se poate ruga si mergand, sau in decursul treburilor, fara ca altii sa bage de seama. Aceasta se cheama rugaciune in gand si este obisnuita acelora care, din felurite pricini, nu se pot ruga altfel. Rugaciunea rostita cu glas tare are insemnatatea ei; ea da pe fata simtamintele launtrice ale omului (Matei 12, 34) si face legatura cu ceilalti fii ai Bisericii si frati intru Hristos, intarind credinta comuna. Acest fel de rugaciune e si folositor si la locul lui, pentru ca omul fiind alcatuit din suflet si din trup, amandoua au datoria sa laude pe Dumnezeu (Osie 14, 3).
Rugaciunea rostita cu glas tare rascoleste simtirea inimii si sporeste evlavia atat in cel ce o rosteste, cat si in cel ce o asculta. in sfarsit, rugaciunea cu glas tare, facuta de mai multi laolalta, cheama si mai puternic pe Dumnezeu, precum a zis Mantuitorul:
Unde sunt doi sau trei adunati in numele Meu, acolo sunt si Eu in mijlocul lor (Matei 18, 19-20).

 

22. Are vreun pret rugaciunea facuta numai cu buzele, precum si semnele si miscarile vazute, care nu corespund cu miscarea inimii?
Rugaciunea celui ce se roaga numai cu buzele nu are putere.
Pentru rugaciunea facuta numai cu buzele a mustrat Mantuitorul pe farisei:
Poporul acesta Ma cinsteste cu buzele, dar inima lor este departe de Mine (Matei 15, 8). De asemenea, daca semnele si miscarile vazute ce insotesc rugaciunile nu raspund unei stari de adanca simtire a noastra, aceste semne si miscari sunt de nimic. Cel care bate metanii dupa metanii, se bate in piept si face alte lucruri de felul acesta, fara nici un fel de tresarire launtrica, este un fatarnic. Dumnezeu cere sa ne inchinam Lui cu duhul si cu adevarul (Ioan 4, 23).

 

23. Dar rugaciunea cantata are vreun pret?
Rugaciunea cantata este o foarte puternica rugaciune rostita cu glas tare.
Cand suntem adanc miscati, dam glas simtirii prin cantare; deci cantecul religios este o rugaciune minunata. El ajuta mintea sa zboare la Dumnezeu; de aceea Sfantul Apostol Pavel indeamna pe coloseni sa se deprinda si sa se intelepteasca cu psalmi, laude si cantari duhovnicesti:
... Cantati in inimile voastre lui Dumnezeu, multumindu-I in psalmi, in laude si in cantari duhovnicesti (Col. 3, 16). Rugaciunea cantata a fost cultivata de imparatul David (+1015 i.d.Hr.), de Mantuitorul cu Apostolii (Matei 26, 30; Marcu 14, 26), de Sfantul Ioan Gura de Aur (+ 407), de Sfantul Ambrozie al Mediolanului (+397), de Sfantul Nichita din Remesiana (+c. 420) si de alti Sfinti Parinti si mari Dascali ai Bisericii.

 

24. De cate feluri este rugaciunea, dupa cuprinsul ei?
Dupa cuprins, rugaciunea, este de trei feluri: 1. Rugaciunea care are ca scop sa laude pe Dumnezeu; 2. sa-I multumeasca si 3. sa-I ceara tot ceea ce este dupa voia Sa:
Pre Tine te laudam; pre Tine Te binecuvantam; Tie iti multumim, Doamne, si ne rugam Tie, Dumnezeul nostru»314 (Sfanta Liturghie a Sf. Ioan Gura de Aur).
        1. Rugaciunea de lauda este aceea prin care binecuvantam, laudand pe Domnul si Dumnezeul nostru dupa marirea Lui cea nemasurata; si pentru vesnica Lui slava, dupa cum zice Psalmistul:
In toate zilele bine Te voi cuvanta si voi lauda numele Tau in veac si in veacul veacului. Mare este Domnul si laudat foarte si maretia Lui nu are sfarsit (Ps. 144, 2). Calatorul prin tari straine se minuneaza si lauda locurile frumoase pe care le intalneste in cale, dar ce departe este frumusetea lumii vazute de stralucirea lui Dumnezeu! Ingerii, privind nemijlocit nesfarsita Lui slava, il lauda si il binecuvanteaza cantand: Sfant, Sfant, Sfant! (Isaia 6, 3), asa precum au cantat laude Mantuitorului - Prunc, de curand nascut in Betleem (Luca 2, 14). Ingerii privesc la Dumnezeu fata catre fata, cuprinsi de uimire, iar rugaciunile lor se prefac intr-o neincetata cantare de lauda. A canta laude lui Dumnezeu este indeletnicirea locuitorilor cerului (Apoc. 4, 8-11); dar si noi pe pamant, cunoscand slava lui Dumnezeu, din cele zidite si din Descoperire, suntem datori mai intai sa laudam pe Dumnezeu in rugaciunile noastre. Drept aceea, Biserica lauda necontenit pe Dumnezeu. Cantarile ei: Trisaghionul..., Sfant, Sfant, Sfant Domnul Savaot..., Doxologiile mare si mica, Pre Tine Te laudam..., precum si feluritele Doxologii slujite in diferite imprejurari sunt pline de laude aduse lui Dumnezeu. Tot cantare de lauda este si cantarea Maicii Domnului: Mareste suflete al meu pre Domnul... (Luca 1, 46).
        2. Rugaciunea de multumire este aceea prin care aratam ca ne aducem aminte cu multumire si cu dragoste de toate binefacerile primite de la Dumnezeu. Ca Dumnezeu ne cere sa-I fim multumitori pentru toate bunatatile se vede din aceste cuvinte ale Sfantului Apostol Pavel:
Rugati-va neincetat. Dati multumire pentru toate, caci aceasta este voia lui Dumnezeu, intru Hristos Iisus pentru voi (I Tes. 5, 17-18). Rugaciunea lui Noe, la iesirea din corabie, a fost de multumire (Fac. 8, 19); de asemenea si a vechiului Israil, la iesirea din Egipt (les. 15,1-21). Dumnezeu insa de multe ori face sa inceteze bunatatile Sale, pentru cei ce nu stiu sa le pretuiasca si nu-I multumesc niciodata. Din pricina aceasta, in loc de bunatati, vin asupra noastra necazuri.
        3. Rugaciunea de cerere este aceea prin care cerem de la Dumnezeu tot ce ne trebuie pentru viata noastra, sau aceea prin care il rugam: «sa ierte pacatele noastre, asa incat sa ne izbaveasca si de pedeapsa si sa reverse asupra noastra si harul Lui cel sfant asupra sufletului si asupra trupului»318. Dumnezeu voieste sa-I cerem tot ce ne trebuie; caci fara de rugaminte El nu da nimic (Iacov 4, 2). Dumnezeu vrea sa-L rugam cu staruinta; vrea nu numai sa-L rugam, ci chiar sa-L silim, spune Sfantul Grigorie Dialogul. Negresit, Dumnezeu stie toate nevoile noastre (Matei 6, 32) si ar putea sa ni le implineasca fara cerere din partea noastra; dar El voieste sa-L rugam, ca nu cumva sa socotim bunatatile Sale ca pe niste lucruri cu care El ne-ar fi dator; ci ca pe niste binefaceri, pentru care sa-I fim multumitori din inima, cu umilinta si dragoste. Rugaciunea Mantuitorului din gradina Ghetsimani si de pe cruce; a Sfantului Arhidiacon si Mucenic Stefan, in clipa in care era ucis cu pietre (Fapte 7, 59); a crestinilor care se rugau pentru eliberarea Sfantului Apostol Petru din temnita (Fapte 12, 5), a Sfintilor Apostoli in corabia invaluita de furtuna (Matei 8, 25) si altele sunt rugaciuni pilduitoare de cerere.
Pe langa cele de mai sus, rugaciunea imparatului David:
Miluieste-ma, Dumnezeule... (Ps. 50) este rugaciunea pentru iertarea de pacate, este rugaciunea de indurarea lui Dumnezeu si de pocainta. Acest psalm se rosteste si la slujba Marturisirii.

 

25. Care sunt foloasele rugaciunii?
Prin rugaciune se poate dobandi de la Dumnezeu orice dar. Dumnezeu insa nu implineste totdeauna si numaidecat rugaciunile noastre.
Fericitul Augustin ne spune ca rugaciunea este «cheia vistieriei darurilor dumnezeiesti», incat de la Dumnezeu poti dobandi orice lucru bun prin rugaciune. insusi Mantuitorul fagaduieste acest lucru, cand zice:
si toate cate veti cere, rugandu-va cu credinta, veti primi (Matei 21, 22). Si iarasi: Cereti si se va da voua (Matei 7, 7). Asadar, cand ne aflam in stramtorare, sa alergam la sprijinul lui Dumnezeu; ca El ne va ajuta, asa cum a ajutat pe Sfintii Apostoli in timpul furtunii (Luca 8, 24). De aceea, cel ce se indaratniceste si nu vrea sa roage pe Dumnezeu, in primejdie, nu are drept sa se planga.
Dumnezeu nu implineste totdeauna si numaidecat rugaciunea noastra. Monica, mama Fericitului Augustin, s-a rugat optsprezece ani la Dumnezeu pentru intoarcerea fiului ei la Hristos. Dumnezeu Se lasa de multe ori rugat, pentru ca rugaciunea noastra sa fie facuta cu tot dinadinsul, dandu-ne prilej sa cinstim dupa cuviinta darurile primite319 (Fer. Augustin, Predica LXI, in
Les plus beaux sermons de Saint Augustin, G. Hameau (trad. franc.), vol. I, Paris, 1932, p. 280). Deci, de voim cu adevarat sa ni se implineasca rugaciunea, sa ne rugam cu atat mai mare staruinta si caldura, cu rat Dumnezeu intarzie cu implinirea cererii noastre. Asa facea orbul din Ierihon: cu cat Hristos Se facea ca nu-i ia rugaciunea in seama, cu atat el striga mai tare: Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma (Luca 18, 38).

 

26. Cand implineste Dumnezeu mai repede rugaciunile noastre?
Dumnezeu implineste rugaciunile noastre mai repede: 1. cand sunt insotite de fapte bune si de post; 2. cand chemam mijlocirea Sfintilor si 3. cand sunt facute de mai multi impreuna.
        1. Postul si rugaciunea sunt cele doua aripi ale nadejdii, zice Fericitul Augustin. Cornelie sutasul, barbat drept si temator de Dumnezeu, insotind rugaciunea lui cu post si cu alte fapte bune, a fost ascultat (Fapte 10, 38). De altfel multe cetati si popoare au scapat de mari primejdii in urma rugaciunilor unite cu vreo fagaduiala.
        2. Rugaciunea facuta in fata sfintelor icoane sau langa sfintele moaste ale Sfintilor este mai ascultata si mai repede implinita de Dumnezeu. Este mai ascultata si mai repede implinita chemand ajutorul Sfintilor, fiindca acestia sunt prieteni ai lui Hristos, fii si mostenitori ai lui Dum-nezeu320 (Sf. Ioan Damaschin, op. cit., p. 276).
        3. Dumnezeu asculta mai curand rugaciunea facuta laolalta cu mai multi. Negresit Dumnezeu este pretutindeni, dar nu in orice loc asculta intr-acelasi chip rugaciunile. Ca zice Domnul Iisus Hristos:
Iarasi graiesc voua ca daca doi dintre voi se vor invoi pe pamant in privinta unui lucru pe care il vor cere, se va da lor de catre Tatal Meu, Care este in ceruri (Matei 18, 19). «Aceasta rugaciune, daruita din toata inima, hranita din credinta noastra, ingrijita prin adevar, intreaga prin nevinovatie, curata prin castitate, agapa infrumusetata cu podoaba faptelor bune, aceasta rugaciune suntem datori s-o inaltam la altarul lui Dumnezeu, ea avand a dobandi pentru noi toate de la Dumnezeu321 (Tertulian, Despre Rugaciune, c. XXVIII, trad. cit; p. 245). Cand, dupa uciderea Apostolului Iacov, Sfantul Petru a fost inchis in temnita, rugaciunile neincetate, facute de crestini pentru dansul la Dumnezeu, au fost atat de puternice, incat Dumnezeu a trimis un inger si in chip minunat a eliberat pe Petru din inchisoare (Fapte 12, 1-11). Rugaciunea laolalta a mai multora este ca focul in gramada de carbuni; se aprind unul de la altul, se aprinde chiar si butucul neuscat.

 

27. Cand si pentru ce nu ne asculta Dumnezeu rugaciunile?
Dumnezeu nu asculta si nu implineste rugaciunile atunci cand cerem ceva pagubitor si cand nu suntem vrednici sa fim ascultati.
        1. Dumnezeu Se aseamana cu un medic care, din grija pentru bolnav, nu ii ingaduie ce i-ar fi pagubitor322 (Fer. Augustin, Predica LXXX, 2, op. cit., vol. II, p. 43). Monica, mama Fericitului Augustin, s-a rugat staruitor la Dumnezeu sa impiedice plecarea fiului sau in Italia si nu a fost ascultata; pentru ca aceasta calatorie a dat Fericitului Augustin prilejul de intoarcere la Dumnezeu. «O, Doamne! Tu atunci nu ai ascultat pe mama; spre a-i implini ceea ce ea cerea de atata vreme», a spus mai tarziu Fericitul Augustin323 (Idem, Confessiones-Marturisiri, V, 8, trad. Prof. dr. N. Barbu, Edit. Institutului Biblic, Bucuresti, 1985, p. 124).
        2. Adesea Dumnezeu nu ne implineste rugaciunile fiindca nu suntem vrednici sa ne fie implinite: ne rugam fara evlavie si fara incredere (Iacov 1, 6-7); sau, pacatosi fiind, nu voim sa ne dezbaram de relele apu-caturi (Ioan 9, 31); sau rugaciunea e fara staruinta, ca si cum lucrul cerut nu ar avea nici un pret, sau rand cerem rau (Iacov 4, 5; Marcu 10, 38).
        3. Totusi nimeni nu se roaga in desert. Nici o rugaciune, nici cea bine facuta, nici cea rau facuta, nu este pierduta inaintea lui Dumnezeu. Daca Dumnezeu nu implineste ce 1 se cere, El da negresit altceva mai bun, ne incredinteaza Sfantul Ioan Gura de Aur. Cu alte cuvinte, Dumnezeu poate implini mai cu prisosinta lucrurile pe care le cerem sau le gandim (Efes. 2, 20). De pilda, marele staret Gheorghe plecase de la manastirea Neamtului cu gandul sa se duca la Sfantul Munte Athos, facand rugaciuni la Dumnezeu pentru a-i implini gandul acesta. Dar, ajuns la Bucuresti, este impiedicat sa mearga incotro se rugase la Dumnezeu si trimis la Cernica, sa ridice din daramaturi vechea manastire parasita si paraginita. Astfel a ajuns el povatuitor si indreptator pentru mii de calugari, care s-au perindat de atunci si pana astazi in cele doua manastiri muntene Cernica si Caldarusani, si un mare dascal sufletesc al celor ce s-au apropiat de dansul, calugari si mireni.

 

28. Rugaciunea foloseste oare la ceva celui pacatos?
Prin rugaciune, cel pacatos castiga iertarea si din pacatos ajunge drept. Talharul rastignit impreuna cu Hristos numai atat a rugat pe Mantuitorul:
Pomeneste-ma, Doamne, cand vei veni in imparatia Ta (Luca 23, 42), si Hristos l-a iertat. Caindu-se, vamesul a rostit numai aceste cinci cuvinte: Dumnezeule, milostiv fii mie, pacatosului si s-a intors indreptat la casa sa (Luca 18, 13); iar imparatul David, mustrat fiind pentru pacat de Natan, a grait: Pacatuit-am Domnului si Domnul 1-a iertat (II Regi 12, 13); «Cel ce se asterne la rugaciune pune capat pacatului», zice Fericitul Augustin; «iar cel ce pune capat rugaciunii incepe a pacatui»324 (Idem, Cuvantarea LXXX, 7, op. cit., vol. II, p. 49).
Rugaciunea face dintr-un pacatos un drept, pentru ca prin ea se castiga darul pocaintei si al intoarcerii la Dumnezeu. Pamantul, cu cat se apropie mai mult de soare, cu atat primeste mai multa lumina si caldura; iar noi, cu cat ne apropiem mai mult de Iisus Hristos prin rugaciune, cu atat dobandim mai multa lumina si putere. Rugaciunea coboara asupra noastra Duhul Sfant325 (Sf. Efrem Sirul, Cuvant pentru rugaciune, in Cuvinte si invataturi, trad. rom. M-rea Neamtu, 1823, vol. III, p. 530-531) si lumineaza cele dinlauntru ale noastre. Aceasta lumina s-a lasat vazuta in afara la multi sfinti, in timpul rugaciunii. De pilda, fata lui Moise stralucea de lumina cand s-a pogorat de pe munte, unde graise cu Dumnezeu (les. 34, 29, 30); iar Sfantul Simeon Noul Teolog se arata uneori, in timpul rugaciunii, inconjurat de o lumina stralucitoare, care-i patrundea m chip uimitor carnea si madularele326 (Nichita Stetatos, Viata Sfantului Simeon Noul Teolog, ed. Irene Hausherr, in
Orientalia christiana, vol. VII, Roma, 1928, c. 69, p. 95). Rugaciunea patrunde sufletul ca o roua cereasca, care-1 insufleteste si improspateaza, asa precum plantele racorite noaptea de roua dobandesc puteri noi. Deci, rugaciunea este folositoare nu numai pentru cel ce traieste dupa voia lui Dumnezeu, ci si pentru cel ce se zbate sa paraseasca drumul pierzarii.

 

29. Cel ce traieste dupa voia lui Dumnezeu, adica cel drept, mai are nevoie de rugaciune?
Cel drept are si el nevoie si dobandeste folos din rugaciune, pentru ca rugaciunea il ocroteste si il fereste de ispita pacatului.
Ispita este lucrul diavolului; ea intuneca mintea si slabeste vointa. Rugaciunea, dimpotriva, alunga ispitele, lumineaza mintea si intareste vointa: «Rugaciunea lucreaza ca apa asupra focului; este ca o ancora de mantuire pentru sufletul in primejdie sa se inece»327 (Sf. Ioan Gura de Aur, Omilia a doua despre Ana, 5, op. cit., vol V, p. 500). «Demonii vazandu-ne stand la rugaciune fug repede, ca hotii ce dau cu ochii de soldatii cu sabiile scoase»328 (Sf. Ioan Gura de Aur, Omilia a doua despre Ana, 5, op. cit., vol V, p. 500). Cel drept ajunge prin rugaciune la viata foarte imbunatatita: «Cel ce se roaga bine stie sa traiasca cinstit»329 (Sf. Ioan Gura de Aur, Omilia a doua despre Ana, 5, op. cit., vol V, p. 500). Cine se aduna se aseamana, graieste intelepciunea populara, iar cel ce graieste necontenit cu Dumnezeu oglindeste in el desavarsirea. Deci, rugaciunea alunga ispitele fiindca este pavaza de care se frang sagetile aprinse ale vrajmasului.

 

30. Ce se intampla cu cel ce nu se roaga?
Cel ce nu se roaga cade usor in pacat si nu poate sa se mantuiasca.
Cine nu se roaga nu are nici o putere in lupta cu ispitele, el este ca un ostas fara arma, ca o pasare fara aripi, ca o masina fara aburi, ca o trestie care se pleaca incotro bate vantul. «Cel ce nu se roaga e mort gata; e ca un peste pe uscat, zice Sfantul Ioan Gura de Aur; e ca un om care nu primeste nici o hrana. Daca Mantuitorul a petrecut nopti intregi in rugaciune, «noi ce trebuie sa facem ca sa ne mantuim?» - intreaba Sfantul Ambrozie al Mediolanului. Ne spune chiar Mantuitorul ce sa facem: sa staruim in rugaciune (Matei 26, 41).

 

31. Cum trebuie facuta rugaciunea ca sa fie bine primita de Dumnezeu?
Rugaciunea noastra ca sa fie bine primita de Dumnezeu trebuie:
        1. Sa fie facuta in numele Mantuitorului nostru Iisus Hristos, adica sa cerem ce vrea si El. Ca zice:
Adevarat, adevarat graiesc voua: orice veti cere de la Tatal intru numele Meu, va da voua (Ioan 16, 23). Si Mantuitorul vrea tot ce sporeste marirea Tatalui si mantuirea sufletelor noastre. Deci cine cere acestea se roaga in numele lui Iisus Hristos. Prin Rugaciunea domneasca cerem numai ce vrea Hristos, si, cum El insusi este Acela Care ne-a dat aceasta rugaciune, cand rostim Tatal nostru inseamna ca ne rugam in numele lui Iisus Hristos. Daca cerem insa bogatie, pieirea vrajmasului, castig la jocurile de noroc, slava desarta, - adica «daca cerem ce este primejdios sufletului, nu ne rugam in numele lui Iisus Hristos330 (Fer. Augustin, Cuvantarea LXXX (De Oratione), op. cit., vol. 11, p. 43 si 50).
        2. «Sa ne rugam cu mintea intreaga si cu evlavie»331 (Marturisirea ortodoxa, Bucuresti, 1981, II, 6), adica rugandu-ne, sa ne gandim numai la Dumnezeu. Rugaciunea facuta cu mintea intreaga inseamna gand neimpartit, cuget nerisipit in timpul cat facem rugaciunea. Daca rugaciunea este «vorbirea mintii cu Dumnezeu»332 (Evagrie Monahul, op. cit., p. 76), atunci se cuvine ca la rugaciune sa ne adunam toata luarea aminte; tot gandul nostru sa-1 indreptam numai la Dumnezeu; se cuvine sa lepadam din minte toata grija cea lumeasca si sa cugetam numai la Dumnezeu. Deci sa nu cinstim pe Dumnezeu numai cu buzele, iar gandul sa se imprastie departe. Caci cine se roaga cu nepasare ori cu mintea imprastiata nu are nici un folos de rugaciune. «Cum puteti pretinde ca Dumnezeu sa ia aminte la rugaciunea voastra, daca voi insiva nu luati aminte la rugaciune?»333(Sf. Ciprian, De Oratione Domenica, trad. Ioan Demetrescu, Bucuresti, 1908, partea a III-a, p. 62) Cine se roaga rau si totusi nadajduieste sa fie auzit se aseamana cu cel ce seamana neghina si vrea sa secere grau curat. Cu toate acestea, sa nu socotiti rugaciunea rau facuta atunci cand nu incercati o miscare deosebita a inimii; adica nu simtiti in timpul rugaciunii o mangaiere deosebita si o bucurie peste fire. O asemenea simtire este un dar deosebit, la care nu toti pot ajunge. Tot astfel nu trebuie socotita rugaciunea rea uscaciunea ce se simte uneori, fiindca aceasta este o ispita, o neplacere, un necaz; iar cel ce rabda necazurile cu barbatie si cu indrazneala va ajunge la bucurie334 (Evagrie Monahul, op. cit., p. 93).
Rugaciunea facuta cu evlavie cere o oarecare pregatire, o supraveghere a simturilor si o tinuta potrivita a trupului. «Trebuincioasa este pentru noi cuvenita pregatire, cand vrem sa facem rugaciunea»335 (Marturisirea ortodoxa, II, 6).
Mai inainte de a fagadui (a te ruga), pregateste-te si nu fii ca omul ce ispiteste pe Dumnezeu (Int. Sir. 18, 23). Daca Moise, cerand sa se apropie de rugul cel aprins, n-a putut sa se apropie de el pana ce nu si-a dezlegat si lepadat incaltamintea (les. 3, 5), «de ce sa nu te dezlegi si tu, - zice Evagrie Monahul -, de orice cuget patimas, daca vrei sa vezi pe Cel mai presus de fire si intelegere si sa vorbesti cu El?»336 (Evagrie Monahul, op. cit., loc. cit.) Adica, inainte de rugaciune pregateste-te: «Stai putin, in tacere, pana ce se vor linisti toate simturile tale si apoi faci trei inchinaciuni pana la pamant si asa incepe rugaciunea337 (Ceaslov, Rugaciunile diminetii, Buc., 1979, p. 7) Cu alte cuvinte, inainte de a incepe rugaciunea, alunga toate grijile din inima, din aceasta biserica a rugaciunii, asa dupa cum Hristos a alungat pe negustori din templu (Luca 19, 45). Lasa pentru un sfert de ora necazul tau in grija Parintelui ceresc, ca El ti-1 va usura, ori poate chiar il va inlatura cu totul: «Asadar, sa-I lasam Lui toate cele ce ne privesc, si ne va fi bine. Caci Cel ce e bun e negresit Datatorul darurilor bune338 (Evagrie Monahul, op. cit., p. 79).
La rugaciune se cuvine sa ne supraveghem ochii si sa nu privim la dreapta si la stanga. Mantuitorul zice:
Cand te rogi, intra in camara ta si, inchizand usa ta, roaga-te (Matei 6, 6). Camara e inima, iar simturile sunt poarta; deci ele trebuie bine zavorate, ca prin ele vine sminteala in timpul rugaciunii.
In sfarsit, la rugaciune sa ne ferim de orice tinuta nepotrivita cu aceasta sfanta lucrare. Negresit, un bolnav sau un om prea obosit poate sta cum ii vine mai la indemana, dar cine e sanatos si odihnit sa ia aminte, sa stea cu cuviinta. E bine sa facem rugaciunea in picioare, daca cumva in genunchi suntem atrasi la somn - nevoie care bantuia si pe Parintii din pustie339 (Sf. Ioan Casian, Institutiones, II, 7). Cei cu multa incercare intr-ale rugaciunii ne sfatuiesc indeosebi la rugaciunea in picioare, insotita de metanii dese.
        3. Rugaciunea sa fie facuta cu, staruinta; adica sa nu slabim in rugaciune, chiar daca nu suntem auziti curand. «Daca nu ai primit inca darul rugaciunii sau al cantarii de psalmi, staruie cu putere si-1 vei primi; prin urmare nu te descuraja, daca nu 1-ai primit
340 (Evagrie Monahul, op. cit., p. 87-88). Sa facem cum fac copiii, care nu contenesc din strigat pana ce nu dobandesc ce doresc. «Oamenii se supara cand sunt gramaditi cu cereri, Dumnezeu insa iubeste pe cel ce staruieste»341 (Sf. Ioan Gura de Aur, Omilia XXII, 5 la Matei, op. cit., vol. II, p. 187), precum insusi spune in pilda judecatorului nedrept care, suparat de staruinta femeii care-i cerea dreptate, pana la urma n-a avut incotro si, ca sa scape de ea, i-a facut dreptate (Luca 18, 2-7). «Asadar, indrazneste, staruind incordat in sfanta rugaciune, ne spune un Parinte din pustie342 (Evagrie Monahul, op. cit., p. 88). Dumnezeu pune adesea la grea incercare statornicia rugatorului, cum de pilda a pus Iisus pe femeia cananeeanca (Matei 15, 23-28). El intai S-a aratat neinduplecat, ea insa, nedescurajandu-se, pana la urma si-a vazut rugaciunea implinita. Tot in felul acesta s-au petrecut lucrurile si cu orbul din Ierihon. Lumea il silea sa taca, dar el, dimpotriva, striga si mai tare; si Iisus 1-a tamaduit (Luca 18, 35-39). Evreii din Betulia, auzind ca Holofern s-a pornit cu razboi impotriva cetatii lor, au alergat la rugaciune si nu au slabit cu cererile lor pana ce Dumnezeu nu i-a scapat de vrajmasi prin mana Iuditei (Iudit 7 si 8).
        4. Rugaciunea sa fie facuta cu inima curata, adica libera de pacatul de moarte, sau cel putin cuprinsa de dorinta cinstita de pocainta. Inima curata inseamna a fi liber nu numai de orice legatura pacatoasa, ci si de orice dragoste pentru tot ce nu e placut lui Dumnezeu. Cel ce nu are inima curata nu are destula putere sa-si ridice gandul la Dumnezeu; pentru ca indata ce incepe sa se roage ii navalesc in gand inchipuirile pacatoase si «cumplitele aduceri aminte
si ii incatuseaza mintea de pamant... Stim ca pe pacatosi Dumnezeu nu-i asculta... (Ioan 9, 31), fiindca este drept a inlatura de la bunatatile dumnezeiesti pe cel ce nu se supune voii Sale. Dar si un pacatos poate nadajdui sa fie auzit de Dumnezeu, daca se caieste cu tot dinadinsul de greselile sale (Luca 18, 13).
        5. Rugaciunea sa fie facuta supunandu-ne voii lui Dumnezeu, adica sa lasam in grija Lui implinirea rugaciunilor noastre. Asa S-a rugat Mantuitorul in gradina Maslinilor:
Nu voia Mea, ci voia Ta sa fie (Luca 22, 42), asa cere sa ne rugam noi in Rugaciunea Domneasca: Faca-se voia Ta (Matei 6,10). Dumnezeu stie mai bine ce ne este de folos; de aceea sa lasam in grija Lui implinirea cererii noastre. «De multe ori, rugandu-ma, zice Evagrie Monahul, am cerut sa mi se implineasca ce am socotit eu ca e bine si am staruit in cererea mea, silind fara judecata voia lui Dumnezeu; nu am lasat Lui sa randuiasca ce stie El ca este de folos. iar primind, m-am intristat foarte pe urma, fiindca nu am cerut sa se faca mai bine voia lui Dumnezeu. Ca lucrul nu mi-a iesit asa cum credeam»343 (Ibidem, p. 82).
        6. Rugaciunea sa fie facuta cu umilinta, cu zdrobirea inimii344 (Marturisirea ortodoxa, II, 6): cu o launtrica incredintare de slabiciunea si de nevrednicia noastra. Proorocul David este unul dintre cei ce au primit daruri mari de la Dumnezeu; si el facuse fapte bune si placute lui Dumnezeu si, cu toate acestea, il aflam graind:
... Fiinta mea este ca o nimica inaintea Ta (Ps.38,7). intr-o asemenea stare sufleteasca sa ne infatisam lui Dumnezeu la rugaciune si sa cerem numai de la bunatatea Lui darurile ce El ar binevoi sa ni le dea; sa nu asteptam nimic altceva decat ce va vrea sa dea indurarea Lui. Sa ne rugam cu acelasi simt de smerenie ca al proorocului imparat David, pentru ca de El atarna in mare parte puterea rugaciunii: Rugaciunea celui smerit va patrunde norii, zice inteleptul Sirah (35,18). Rugaciunea vamesului si a sutasului sunt pline de smerenie, iar Daniil s-a rugat tot cu o astfel de umilinta, zicand: ... Ca nu pentru faptele noastre drepte aducem inaintea Ta rugaciunile noastre cele fierbinti, ci pentru milele Tale cele mari (Dan. 9, 18). De altfel, rugaciunea, ea insasi, este o lucrare de umilinta, pentru ca prin ea ne dam seama in ce masura avem nevoie de Stapanul cerului si al pamantului.
        7. Rugaciunea sa fie facuta cu incredere fiasca; cu neclintita incredintare ca Dumnezeu, intru indurarea Lui, ne va asculta daca ii vom cere bunatati care sa slujeasca slavei Sale si mantuirii sufletelor noastre. Increderea fiasca in Dumnezeu este din partea noastra o datorie, asupra careia Dumnezeiescul invatator binevoieste sa ne atraga luarea-aminte cand ne povatuieste, in Rugaciunea Domneasca, sa socotim pe Dumnezeu sub duioasa insusire de Tata. Mantuitorul a avut grija pe de o parte sa ne incredinteze, prin invataturi limpezi si prin pilde lamuritoare, despre insusirea de Parinte milostiv a lui Dumnezeu; iar pe de alta parte, sa ne arate ca cele mai multe dintre vindecarile minunate, pe care le-a facut El, se datoresc increderii celor lecuiti. Increderea este rasplatita cu prisosinta (Evr. 10, 35).
Si toate cate veti cere, rugandu-va cu credinta, veti primi (Matei 21, 22). Rugaciunea sutasului Cornelie (Fapte 10,2) este pilda de rugaciune cu incredere. Cine insa se indoieste, cine nu are incredere nu va primi nimic (Iacov 1, 6). Dar increderea nu este potrivnica smereniei, ci dimpotriva e soata ei de totdeauna; pentru ca fara de incredere, smerenia este fatarnicie; si increderea fara smerenie este indrazneala neingaduita bine si am staruit in cererea mea, silind fara judecata voia lui Dumnezeu; nu am lasat Lui sa randuiasca ce stie El ca este de folos. Iar primind, m-am intristat foarte pe urma, fiindca nu am cerut sa se faca mai bine voia lui Dumnezeu. Ca lucrul nu mi-a iesit asa cum credeam»343 (Ibidem, p. 82).
        8. Seara, sa multumim lui Dumnezeu pentru bunatatile primite in timpul zilei, rugandu-L sa ne ierte greselile facute peste zi si sa ne ocroteasca si in timpul noptii.
Mantuitorul prelungea adesea rugaciunea de seara pana tarziu in noapte.
Moartea isi trimite solia de cele mai multe ori noaptea, ca sa cheme la divanul de judecata al lui Dumnezeu; de aceea rugaciunea de seara graieste, in adevar, despre moartea zilei, dar si despre cele ale mortii noastre. Astfel, rugaciunea de seara e prilejul de cercetare a cugetului, pentru ajungerea la o desavarsita pocainta. Cerceteze-se tot crestinul in fiecare seara, nu numai de castigul material de peste zi, ci si de cum s-a ingrijit de folosul sufletului sau.
        9. Inainte si dupa amiaza sa multumim lui Dumnezeu pentru hrana pe care El ne-a dat-o si sa-L rugam sa ne fereasca de pacatul imbuibarii.
Mantuitorul multumeste Parintelui ceresc inainte si dupa masa (Matei 15, 36). Daniil in groapa cu lei a multumit indata pentru hrana ce i s-a trimis prin ingeri.
Cand vei manca si te vei satura, zice Moise, ia aminte de tine, sa nu se ademeneasca inima ta si sa uiti de Dumnezeu (Deut. 11, 11-12).

 

33. Cand ne cheama la rugaciune toaca si clopotele bisericii?
Toaca si clopotele bisericii ne vestesc de rugaciune de mai multe ori pe zi, mai ales in Paresimi, dar trei momente sunt mai insemnate: dimineata, la inceputul Utreniei si al Sfintei Liturghii; iar dupa amiaza, sub seara, la inceputul Ceasului al noualea cu Vecernia. De asemenea, ne mai cheama cand se intampla sa moara vreun crestin, sau cand este dus cel mort la mormant.
Cand auzim clopotele bisericii chemandu-ne la rugaciune, daca nu putem sa mergem la biserica, se cuvine, totusi, sa lasam toate de o parte si sa facem o rugaciune. Caci «cel ce se roaga odata cu Biserica, se roaga in felul cel mai folositor», spune Fericitul Augustin. Clopotul, tovaras de viata al crestinului, ia parte si la intristari. El vesteste pe crestini de moar-tea vreunuia dintre ei, indemnandu-i sa se roage pentru sufletul celui raposat; si in danganit de clopot petrecem la locasul cel de veci pe cei raposati in Domnul.

 

34. Cand trebuie sa mai facem rugaciuni?
Trebuie sa ne mai rugam in nevoi, in ispite, inainte de orice lucrare mai de seama si cand ne simtim impinsi in chip deosebit la rugaciune.
        1. Dumnezeu ne indeamna sa ne rugam, atunci cand suntem cuprinsi de nevoi:
Ma cheama pe Mine in ziua necazului si te voi izbavi si Ma vei preamari (Ps. 49,16). Apostolii s-au rugat in corabie, fiind amenintati de furtuna, si crestinii s-au rugat pentru Sfantul Apostol Petru cand acesta era in temnita (Fapte 12, 5).
        2. Mantuitorul ne porunceste sa ne rugam atunci cand suntem bantuiti de ispite:
Privegheati si va rugati, ca sa nu intrati in ispita (Matei 26, 41).
        3. Cand avem de facut lucruri insemnate, sa le incepem cu rugaciune.
Cere de la El (Domnul) ca sa indrepteze caile tale zice Tobit (4, 20, Vulgata). Iisus Hristos S-a rugat inainte si dupa ce Si-a ales Apostolii (Luca 6,12), inainte de invierea lui Lazar (Ioan 11, 41) si inainte de sfintele Sale patimi, in gradina Ghetsimani (Luca 22, 41-42). Sfintii Apostoli s-au rugat inainte de alegerea lui Matia (Fapte 1, 24) si Sfantul Apostol Petru, inainte de a invia pe Tavita (Fapte 9,40). Fericitul Ieronim cere inca si mai mult: «Cand iesim din casa, zice el, sa ne intrarmam cu rugaciunea si cand ne-am inapoiat sa ne rugam inainte de a sta jos».

 

35. In ce loc putem sa ne rugam?
In ce priveste locul unde trebuie sa facem rugaciunea, este de stiut ca pentru cel ce se roaga bine, orice loc este potrivit:
in tot locul tamaie se aduce numelui Meu (Mal. 1, 11) si Voiesc dar ca sa se roage barbatii in tot locul (I Tim. 2, 8). Mantuitorul Se ruga in templu si in sinagoga, in loc pustiu si in munti, in foisor si in gradina Maslinilor, pe cruce si in alte locuri. Iacob Patriarhul isi facea rugaciunea pe camp. Daniil Proorocul, in groapa cu lei, Sfintii Apostoli Pavel si Sila, in temnita, unde culcati si incatusati in lanturi au zguduit inchisoarea din temelii (Fapte 16, 25-26). Dumnezeu primeste sa 1 se graiasca in tot locul (Fapte 17, 24), dupa cum aminteste Mantuitorul femeii samarinence (Ioan 4, 23). Deci ne putem ruga oriunde. Dumnezeu nu tine seama de nici un fel de loc, pentru ca El cere doar inima cucernica. (Idem, Omilia IV, asupra Anei, 6, op. cit., vol. V, p. 514 si Omilia asupra crucit bunului talhar, op. cit., vol. II, p. 223).

 

36. Dar nu este oare vreun loc hotarat pentru rugaciune?
Da, este un asemenea loc, harazit numai rugaciunii, este biserica, sau casa lui Dumnezeu:
Casa Mea, casa de rugaciune se va chema (Matei 21, 13). Domnul nostru Iisus Hristos Se duce sa Se roage in templu si in sinagoga, iar crestinii in vremea prigoanelor se duceau in pesteri, la casele lor de rugaciune, chiar cu primejdia vietii lor. Rugaciunea facuta in biserica, in loc Sfintit, unde tot ce ne inconjoara ne indeamna la uitarea grijilor zilnice si la evlavie, are mai multa putere. Rugaciunile facute in biserica sunt negresit mai bine primite, fiindca aici nu suntem singuri. Sfintii, ale caror icoane sunt zugravite pe pereti, ne intovarasesc in rugaciune si duc la picioarele Celui Prea inalt rugile noastre (Apoc. 5, 8; 8,4). Aici si puterile ingeresti sunt de fata la adunarile credinciosilor si e de fata insasi puterea Domnului si Mantuitorului nostru si, pe langa aceasta, si duhul Sfintilor si cred ca si al celor mai de demult adormiti, precum si desigur al acelora care mai sunt inca in viata...348 (Origen, Despre Rugaciune, XXXI, 5, trad. Pr. Prof. T. Bodogae, in Parinti si Scriitori bisericesti vol. 7, Edit. Institutului Biblic, Bucuresti, 1982, p. 286). Biserica este locul de rugaciune caruia i se potriveste, fara indoiala, fagaduinta Mantuitorului: Unde sunt doi sau trei adunati in numele Meu, acolo sunt si Eu in mijlocul lor (Matei 18, 20). Deci, cei ce zic ca nu este nevoie sa mergem sa ne rugam in biserica, deoarece lumea intreaga este Biserica lui Dumnezeu, nu numai ca gresesc, dar nici nu stiu ce este rugaciunea. Pentru ca omul de buna credinta nu se roaga numai in biserica, ci se roaga mult si staruitor si in alt loc, unul ca acela se va duce negresit si la biserica.

37. Dar despre singuratate, ca loc de rugaciune, ce se poate spune?
In adevar si singuratatea este un loc foarte prielnic pentru rugaciune. Sfintii din pustie, mari Dascali ai rugaciunii, s-au rugat mai mult si mai ales in singuratate, dupa pilda data de insusi Mantuitorul, Care de multe ori Se ruga in locuri singuratice, in pustie (Luca 5, 16), in munti si mai ales in muntele Maslinilor (Luca 22, 39). Singuratatea insa nu inseamna numaidecat pustie, ci si loc retras, o incapere unde sa poti face rugaciunea in liniste. Despre un asemenea loc graieste Evanghelia cand zice:
Tu insa cand te rogi intra in camara ta si inchizand Ziua ta roaga-te Tatalui... (Matei 6, 6). in singuratate, adica la o parte de tulburarea lumii, rugaciunea se poate face mai bine. Pestele scapa de mreaja pescarului ascunzandu-se in gropile cele mai ferite; asa si omul care vrea sa scape, cand se roaga, de ispitele satanei, sa fuga in singuratate, zice Sfantul Efrem Sirul.

38. Ce trebuie sa cerem de la Dumnezeu in rugaciune?
In rugaciunile noastre catre Dumnezeu, trebuie sa cerem mai intai cele ce adauga maririi Sale si ajuta mantuirii sufletelor noastre.
1. Sa cerem cele ce sporesc marirea lui Dumnezeu si ajuta mantuirii sufletelor noastre:
Cautati mai intai imparatia lui Dumnezeu si dreptatea Lui, si acestea toate (adica mancarea, bautura si imbracamintea) se vor adauga voua (Matei 6, 33). Sau, cu alte cuvinte: «Cereti in rugaciunile voastre ca sa obtineti lucruri ceresti si netrecatoare, pentru ca primindu-le ca atare sa mosteniti imparatia cerului si sa va bucurati de cele mai mari bunuri. Iar cele pamantesti si mici de care aveti nevoie pentru trebuintele trupului, vi le va da Tatal pe deasupra, in masura trebuitoare»349 (Origen, Despre Rugaciune, c. XIV, trad. cit., p. 229). «Cereti bunatatile viitoare si veti primi bunatatile de acum. Nu doriti lucrurile de aici, ca le veti avea negresit»350 (Sf. Ioan Gura de Aur, Omilia 22 la Matei, op. cit., vol. IV, p. 184). Cel ce cauta bunatati ceresti dobandeste negresit si pe cele pamantesti. imparatul Solomon a cerut intelepciune, spre a carmui bine poporul Israil, iar Dumnezeu i-a dat nu numai intelepciune, ci si prisos de bunatati pamantesti (III Regi 3, 11-13). Deci trebuie sa ne rugam pentru cele trebuincioase vietii, atat pentru noi, cat si pentru altii, dar sa tinem seama ca nu cumva sa cerem lucruri care sa priveasca relele noastre inclinari, ca Dumnezeu nu asculta asemenea rugaciuni (Iacov 4, 3). Cine cere lui Dumnezeu bogatie, dregatorii, slava desarta ori altele de acest fel, nu cauta marirea lui Dumnezeu, ci lucruri trecatoare; acela injoseste pe Dumnezeu, Domnul si Stapanul, la treapta de slujitor al poftelor lui, al zgarceniei lui, al vietii lui desfranate. Cum ar putea sa-l asculte Dumnezeu?351 (Idem, Omilia a XIX-a la Matei, op. cit., vol. III, p. 167), «Sa nu cerem de la Dumnezeu ce vrem noi, ci ce vrea El»352 (Evagrie Monahul, op. cit., p. 79).

 


 

RUGACIUNEA DOMNEASCA

 

39. Care este cel mai desavarsit model de rugaciune?
Modelul cel mai desavarsit de rugaciune este Rugaciunea Domneasca, adica:
Tatal nostru, Care esti in ceruri, Sfinteasca-se numele Tau; Vie imparatia Ta; Faca-se voia Ta, precum in cer si pe pamant.. Painea noastra cea spre fiinta Da-ne-o noua astazi; Si ne iarta noua greselile noastre, Precum si noi iertam gresitilor nostri; Si nu ne duce pe noi in ispita, Ci ne izbaveste de cel rau. Ca a Ta este imparatia si puterea si slava in veci. Amin! (Matei 6, 9-13).

 

40. Care este obarsia rugaciunii Tatal nostru?
Obarsia rugaciunii Tatal nostru este cu totul si in toate cuvintele ei dumnezeiasca, fiind alcatuita de Dumnezeu Fiul, adica de insusi Mantuitorul nostru, la rugamintea unuia dintre Apostoli:
Doamne, invata-ne si pe noi sa ne rugam (Luca 11, 1). Atunci Mantuitorul i-a invatat rugaciunea Tatal nostru (Matei 6, 9-13). Deci, cand rostim aceasta rugaciune, graim insesi cuvintele Domnului nostru Iisus Hristos; ne rugam cu adevarat in numele Domnului Iisus Hristos. De aceea se numeste Rugaciunea Domneasca.

 

41. Prin ce se deosebeste Rugaciunea Domneasca de celelalte rugaciuni?
Rugaciunea Domneasca, cea mai de seama dintre toate rugaciunile, se deosebeste prin puterea ei, prin usurinta de a fi inteleasa si prin bogatia cugetarilor ei.
        1. Marea putere a rugaciunii Tatal nostru sta in faptul ca prin ea nu numai ca ne rugam impreuna cu Iisus Hristos353 (Origen, Despre rugaciune, XI, 1, trad. cit., p. 221), ci ne rugam cu insesi cuvintele Mantuitorului354 (Sf. Ciprian, De Oratione Domenica, trad. cit., cap. II, p. 45). «Dumnezeu singur a putut sa invete cum ar vrea sa fie rugat»355 (Tertulian, Despre Rugaciune, trad. cit., cap. IX, p. 235). De buna seama, acestei rugaciuni i se potriveste cel mai bine cuvantul Domnului:
Orice veti cere de la Tatal intru numele Meu, va. va da voua (Ioan 16, 23).
        2. Rugaciunea Tatal nostru este cea mai usoara de inteles dintre toate rugaciunile. Ea este rugaciunea oricui crede in Dumnezeu. Rugaciunea Domneasca
pe cat este de restransa in cuvinte, pe atat este de cuprinzatoare in sens356 (Ibidem, cap. I, p. 230).
        3. In rugaciunea Tatal nostru avem cereri pentru toate trebuintele sufletesti si trupesti; deci pentru toate bunatatile ceresti si pamantesti. Toate cate le cerem in rugaciunile noastre se afla cuprinse in Rugaciunea Domneasca357 (Sf. Ciprian, De Oratione Domenica, trad. cit., cap. II, p. 45). De veti strabate toate rugaciunile, zice Fericitul Augustin, nu veti afla nimic care sa nu fie cuprins in Rugaciunea Domneasca.

 

42. Din cate parti este alcatuita Rugaciunea Domneasca?
Rugaciunea Domneasca este alcatuita din trei parti: chemare, cereri si incheiere.

 

43. Care este chemarea si ce inseamna?
Chemarea (invocatia) este:
Tatal nostru, Care esti in ceruri. Aceasta chemare ne pune in adevarata stare de rugaciune; ne inalta mintea la Dumnezeu si ne intareste increderea in El, ca Tata, ca «Parinte» (Rom. 7, 15).
        1. Cuvantul Tata desteapta incredere, ne aduce aminte de harurile primite de la Dumnezeu358 (Sf. Ioan Gura de Aur, Omilia XIV-a la Romani, op. cit., vol. X, p. 298-299) si «ne invata ca acela care vrea sa se roage lui Dumnezeu nu trebuie sa vina inaintea Lui numai ca o faptura a Lui, ci ca un fiu al Lui dupa har, fiindca daca nu este fiu, nu poate sa-L numeasca Tata. Iar acest har al infierii 1-a dat Iisus Hristos celor care cred intr-insul, dupa cum graieste Scriptura:
Si celor cati L-au primit, care cred in numele Lui, le-a dat putere ca sa se faca fii ai lui Dumnezeu359 (Marturisirea ortodoxa, II, 10). «Iisus Hristos invatandu-ne sa numim pe Stapanul si Facatorul a toate, pe Dumnezeu, Tatal nostru, odata cu aceasta si in acelasi timp hotaraste eliberarea noastra din muncile vesnice, izbavirea sufletelor, mantuirea, infierea ca fii ai lui Dumnezeu, mostenirea slavei Sale, care ne este fagaduita, unirea cu singurul Sau Fiu si, in sfarsit, revarsarea peste noi a Sfantului Sau Duh»360 (Sf. Ioan Gura de Aur, Omilia XIX-a la Matei, 4, op. cit., vol. VII, p. 162).
Nici un muritor n-ar indrazni sa dea aceasta numire Celui Atotputernic, daca nu ne-ar fi ingaduit Fiul Sau cel Unul Nascut. «in psalmi, in prooroci si chiar in Lege sunt mii de rugaciuni, dar nu aflam pe nimeni rugandu-se si numind pe Dumnezeu Tata..., ci il rugam ca pe Dumnezeu si Stapan, asteptand pe Cel ce revarsa duhul infierii...»361 (Origen, La Joan 19, 5, 1, Migne, P. G., X, col. 324). Dumnezeu vrea sa fie iubit, de aceea ingaduie sa fie numit Tata, ne spune Fericitul Augustin, fiindca aceasta numire este plina de dragoste si aprinde dragostea. Copilul numeste tata pe cel caruia ii datoreaza viata, iar noi numim Tata pe Dumnezeu, fiindca El este Facatorul nostru (Deut. 32, 6).
        2. Zicem
Tatal nostru, nu Tatal meu, pentru ca noi toti suntem frati si ne rugam unii pentru altii. Aceasta chemare ne invata ca, precum Dumnezeu este Tatal nostru al tuturor, tot astfel suntem datori si noi credinciosii sa fim frati intre noi si sa ne rugam nu numai pentru noi, ci si pentru toti fratii nostri, unul pentru altul, precum ne invata Scriptura: Rugati-va unul pentru altul, ca sa va vindecati (Iacov 5, 16). In Rugaciunea Domneasca fiecare se roaga pentru toti si toti pentru unul; ea este rugaciunea obsteasca si a tuturor crestinilor362 (Sf. Ciprian, op. cit., II, p. 44). Nevoia ne sileste sa ne rugam pentru noi, dar dragostea frateasca ne indeamna sa ne rugam pentru altii363 (Sf. Ioan Gura de Aur, Omilia Poarta stramta, 3, op. cit., vol. IV, p. 22). Iisus Hristos insusi zice ca noi toti suntem frati(Matei 23, 8). Altadata, El numeste frati pe Sfintii Apostoli (Matei 28, 10), iar Apostolii numesc frati pe credinciosi (Rom. 1,13 s.u.) De altfel, drept este sa se numeasca frati cei ce au un singur si acelasi Tata in cer364 (Tertulian, Despre rugaciune, trad. cit., cap. II, p. 230). Deci cuvantul Tata arata ca trebuie sa iubim pe Dumnezeu; iar cuvantul nostru, ca trebuie sa iubim pe aproapele. Domnul unitatii noastre, spune Ciprian, n-a vrut ca rugaciunea noastra sa fie de unul singur si oarecum egoista, ci a tuturor, obsteasca365 (Sf. Ciprian, op. cit., II, p. 44). «Cuvantul nostru netezeste toate nepotrivirile si deosebirile de stare si de avere si face, deopotriva, pe cel lipsit la fel cu cel avut si pe cel supus la fel cu cel ce stapaneste»366 (Sf. Ioan Gura de Aur, Omilia XIX, la Matei, 4, op. cit., vol. VII, p. 162).
        3. Zicem
Care esti in ceruri pentru ca Dumnezeu ingaduie sa fie vazut numai in ceruri, desi este pretutindeni. «Pre Dumnezeu a-L vedea, nu este cu putinta oamenilor»367 (Sf. Ioan Graptul (+ 849), Canonul mortilor, oda IX, in Evhologhion) si nimeni nu L-a vazut vreodata; Fiul cel Unul-Nascut, Care este in sanul Tatalui, Acela L-a facut cunoscut (Ioan 1, 18). Totusi, ingerii vad pururea fata lui Dumnezeu, Care este in ceruri (Matei 18,10), iar cei drepti la inima vor vedea fata Lui (Ps. 10, 7) la inviere, cand vor fi ca ingerii lui Dumnezeu (Matei 22, 30). «Cuvantul acela ce zice: in ceruri ne invata ca, in timpul cand ne rugam, sa inaltam mintea si toata gandirea noastra de la cele pamantesti si stricacioase la ceruri, spre cele nestricacioase... fiindca harul si bogatia binefacerilor Sale straluceste mai ales in ceruri»368 (Marturisirea ortodoxa, Bucuresti, 1981, 11, 10). .Cuvintele Care esti in ceruri ne aduc aminte ca menirea noastra trece dincolo de marginile vietii de acum; ca dincolo de lumea aceasta se afla casa Tatalui nostru (Ioan 14, 2), care ne asteapta: cat pentru noi, cetatea noastra este in ceruri, de unde asteptam Mantuitor pe Domnul nostru Iisus Hristos (Filip. 3, 20). «Aici Domnul, invatandu-te sa chemi pe Tatal Cel din ceruri, iti aminteste de patria cea buna, ca, sadindu-ti o dorinta mai puternica a celor bune, sa te puna pe calea ce te duce iarasi la patria ta»369 (Sf. Grigorie al Nissei, Despre Rugaciunea Domneasca, c. II, trad. Pr. Prof. D. Staniloae, in Parinti si scriitori bisericesti, Editura Institutului Biblic, vol. 29, Bucuresti, 1982, p. 420).

 

44. Cate cereri cuprinde partea a doua a Rugaciunii Domnesti?
Partea a doua a Rugaciunii Domnesti cuprinde sapte cereri. Darurile Sfantului Duh sunt sapte (Isaia 11, 3; Rom. 12, 6 s.u.) si tot sapte sunt si cererile Rugaciunii Domnesti. Iar inconjurarea Ierihonului cu chivotul Vechiului Testament de sapte ori si daramarea zidurilor acestei cetati (Iosua 6, 3-20), preinchipuie cele sapte cereri ale Rugaciunii Domnesti si lucrarile ei.

 

45. Care este intaia cerere din Rugaciunea Domneasca si ce inseamna aceasta cerere?
Cererea intai din Rugaciunea Domneasca este:
Sfinteasca-se numele Tau, si inseamna ca numele Tatalui «se sfinteste in noi si de catre noi, cand noi ne sfintim pe noi insine cu viata cucernica si imbunatatita intru slava numelui Sau»370 (Marturisirea ortodoxa, 11, 13).
«Numele lui Dumnezeu este sfant din fire»371 (Sf. Chiril al Ierusalimului, op. cit., Cateheza V Mistagogica, 12, p. 571), ca zice:
Sfant este numele Lui (Luca 1, 49); si zicem sfinteasca-se numele Tau, nu ca si cum am dori ca Dumnezeu sa se sfinteasca prin rugaciunile noastre372 (Sf. Ciprian, op. cit., II, p. 47); nici nu putem spune despre El ca s-ar putea sfinti in felul cum se sfintesc oamenii; adica prin cat mai mare departare de rele si prin necontenita inaintare intru implinirea faptelor bune (virtutilor). Ci prin aceasta zicere: «rostim limpede si raspicat numai sfintenia ce El o are373 (Sf. Ioan Gura de Aur, Omilia Poarta stramta, op. cit., vol. IV, p. 22). «Cerem de la El ca numele Lui sa se sfinteasca in noi»374 (Sf. Ciprian, op. cit., II, p. 48; Tertulian, op. cit., 3, p. 231). Sau, «de vreme ce esti sfant, sfinteste si intru noi numele Tau. Sfinteste-ne si pe noi, ca fiind ai Tai sa sfintim numele Tau si ca un sfant sa fie propovaduit intru noi si preaslavit, iar nu sa se huleasca din pricina noastra»375 (Sf. Simion al Tesalonicului, Voroava de intrebari si raspunsuri, Bucuresti, 1765, cap. 320, p. 316). Iar Sfantul Ioan Gura de Aur ne spune ca se zice sfinteasca-se numele Tau, in loc de preamareasca-se numele Tau de catre toti oamenii si de catre toata faptura376 (Sf. Ioan Gura de Aur, Omilia Poarta stramta, 4, op. cit., vol. IV, p. 22.
Preamarim numele lui Dumnezeu, ducand o viata cucernica, impodobita cu virtuti si fapte bune, de la care oamenii sa se indemne sa slaveasca numele lui Dumnezeu377 (Marturisirea ortodoxa, II, 13). Cu alte cuvinte, oricine rosteste
Tatal nostru... sfinteasca-se numele Tau isi ia indatorirea sa preamareasca prin faptele si vorbele sale pe Dumnezeu, asa incat sa se implineasca in el porunca lui Iisus Hristos: Asa sa lumineze lumina voastra inaintea oamenilor, incat sa vada faptele voastre cele bune si sa slaveasca pe Tatal vostru Cel din ceruri (Matei 5, 16). Deci, lucru de capetenie al cererii sfinteasca-se numele Tau este nu numai sa nu se huleasca numele lui Dumnezeu prin viata noastra, ci si sa se slaveasca si sa se sfinteasca378 (Sf. Grigorie al Nissei, op. cit., c. III, p. 426). Sfintim numele Tatalui nostru cel dupa har, Care este in ceruri, omorand pofta pamanteasca si curatindu-ne de patimile aducatoare de stricaciune379 (Sf. Maxim Marturisitorul, Scurta talcuire a Rugaciunii Tatal nostru, in Filocalia, trad. cit., vol. 11, p. 263).,
Preamarim prin fapte numele lui Dumnezeu atunci cand ne intocmim intreaga viata spre cinstirea lui Dumnezeu si a sfintilor,
prietenii Sai (Iacov 2, 23), spre propovaduirea, cinstirea si apararea Bisericii Sale. Preamarim prin cuvinte numele lui Dumnezeu atunci cand toata vorba noastra va fi o lauda necontenita a lui Dumnezeu si a tuturor bunatatilor Lui.

 

46. Ce pedeapsa asteapta pe cei ce ocarasc numele lui Dumnezeu?
Cine ocaraste pe Dumnezeu, pe Sfinti, lucrurile si persoanele sfintite, adica injura (suduie) de cele sfinte, acela huleste pe Dumnezeu; pacatul lui este fara iertare si se cheama pacat dracesc. Fata de acest pacat, toate celelalte pacate par usoare, fiindca hulitorul isi azvarle ocara impotriva lui Dumnezeu (IV Regi 19, 22). Ocararea unui bun conducator de stat, spune Fericitul Augustin, este o nelegiuire, a injura insa chiar pe Bunatatea cea desavarsita este inspaimantator! «Tu, cel ce-ti deschizi gura impotriva Atotputernicului», striga ingrozit Sf. Efrem Sirul,
nu te temi ca ar putea fi trimis foc din cer sa te mistuiasca?
Dumnezeu pedepseste ingrozitor pe hulitori, nu numai in viata viitoare, ci si in aceasta pamanteasca. De pilda, Baltazar, rapitorul sfintelor vase din templul din Ierusalim, a fost ucis si imparatia lui daramata, chiar in noaptea cand a indraznit sa se foloseasca la betie de aceste sfinte lucruri (Dan. 5). Senaherib, imparatul sirian, hulind pe Dumnezeu a murit ucis chiar de mana fiilor sai (IV Regi 19). Irod Agripa, imparatul iudeilor, ingaduind sa fie asemanat cu Dumnezeu, a murit ros de viermi (Fapte 12, 23) etc.
Nu va amagiti, Dumnezeu nu Se batjocoreste (Gal. 6, 7). Batjocoritorul isi ascute singur sabia care-1 va lovi380 (Sf. Ioan Gura de Aur, Omilia XIX la Matei 3, op. cit., vol. VII, p. 242). Daca celui ce ocaraste pe fratele sau ii este randuit focul cel vesnic (Matei 5, 22), dar pe aceia ce hulesc nu pe neamurile lor, ci chiar pe Dumnezeu, ce chin ii asteapta?381 (Sf. Ioan Gura de Aur, Prima Omilie despre statui, 10, op. cit., vol. II, p. 544) Intr-o zi, Fericitul Ieronim, fiind intrebat pentru ce infrunta cu atata asprime pe un hulitor de Dumnezeu, a raspuns: «Cainele latra sa-si apere stapanul, - atunci pot eu tacea cand Dumnezeul meu este suduit? Omoara-ma, dar de tacut nu voi tacea». Cand s-a cerut Sfantului Policarp, episcopul Smirnei (+167), sa tagaduiasca pe Hristos, el a raspuns: «Iata, se implinesc optzeci si sase de ani de cand il slujesc, fara ca El sa-mi fi facut vreodata vreun rau. Deci, cum as putea huli pe Dumnezeul si Mantuitorul meu?»

 

47. Cum preamarim pe Dumnezeu cu cuvantul?
Preamarim pe Dumnezeu cu cuvantul ajutand la raspandirea invataturii crestine, «ca toti aceia care nu cred si nici nu cunosc pe adevaratul Dumnezeu sa se intoarca si sa-L cunoasca, asa indt in ei si prin ei sa se slaveasca numele lui Dumnezeu»382 (Marturisirea ortodoxa, II, 13). Apoi il preamarim rugandu-ne Lui sa dea sfintei Sale Biserici pastori imbunatatiti, care sa sporeasca propovaduirea Evangheliei in lume; si, de asemenea, sa dea popoarelor ocarmuitori intr-a caror «pasnica ocarmuire, viata pasnica si netulburata sa traim, in toata cucernicia si curatia
383 (Liturghia Sfantului Ioan Gurp de Aur).

 

48. Care este a doua cerere din Rugaciunea Domneasca si cum se talcuieste?
A doua cerere din Rugaciunea Domneasca este
Vie imparatia Ta. Aceasta cerere se talcuieste in trei chipuri: Dumnezeu sa imparateasca peste noi; imparatia Lui sa fie printre noi si imparatia Lui sa fie in noi.
        1. Cand rostim cererea
vie imparatia Ta, ne rugam sa ni se arate imparatia lui Dumnezeu384 (Sf. Ciprian, op. cit., p. 78-79), - acea imparatie la care suntem chemati de Mantuitorul, cand zice: Veniti, binecuvantatii Parintelui Meu, mosteniti imparatia care este gatita voua (Matei 25, 34). Deci, cerem sa ne faca mostenitori ai cerestii Sale imparatii, adica ai fericirii vesnice. Venirea imparatiei lui Dumnezeu, care va fi mangaierea crestinilor, bucuria ingerilor si rusinarea pacatosilor, este acea imparatie care se va instapani la sfarsitul veacurilor. Cuvintele vie imparatia Ta sa fie strigatul de nerabdare al sufletului nostru nazuind spre cer, spre dreptate si pace, si bucurie intru Duhul Sfant (Rom. 14, 17).
        2. Venirea imparatiei lui Dumnezeu atarna, fireste, de Tatal ceresc, insa, cerand sa vie imparatia Sa, ne rugam de asemenea cu scopul ca aceasta imparatie sa se vadeasca, sa rodeasca si sa se desavarseasca si in noi. In aceasta imparatie, adica in toti cei ce tin pe Dumnezeu drept imparatul lor si se supun legilor Lui, Dumnezeu salasluieste ca intr-o cetate bine ocarmuita. Aici Tatal e de fata si Hristos imparateste cu Tatal, precum insusi graieste:
La El vom veni si locas la El vom face (Ioan 14, 23). Prin cererea vie imparatia Ta, ne rugam lui Dumnezeu, ca El, cu harul si cu dreptatea Sa si cu indurarea Sa sa imparateasca in noi toti, mai ales in inima noastra, iar nu pacatul385 (Marturisirea ortodoxa, 11, 15). Vie imparatia Ta ne mai povatuieste «sa nazuim la bunurile viitoare si sa cautam imparatia ceru-lui si vesnicia»386 (Sf. Ioan Gura de Aur, Omilia Poarta stramta, 4, op. cit., vol. IV, p. 32). «Cine a auzit pe Pavel spunand: Sa nu imparateasca pacatul in trupul nostru cel muritor, acela, curatindu-se pe sine in fapta si in gand si in cuvant, va spune lui Dumnezeu: Vie imparatia Ta»387 (Sf. Chiril al Ierusalimului, Cateheza V Mistagogica, 13, op. cit., p. 572).,
        3. La Cina cea de Taina, Hristos spune Ucenicilor Sai:
Voi prietenii Mei sunteti daca veti face cate Eu poruncesc voua (Ioan 15, 14); iar in cea din urma porunca le zice: Mergeti in toata lumea si propovaduiti Evanghelia la toata faptura (Marcu 16, 15). Oare, poate fi alta datorie mai mare, pentru o inima curata, decat a cauta sa lateasca cinstea si stralucirea unui fara de pereche invatator si Prieten? Vie imparatia Ta e rugaciunea care a insufletit si s-a inaltat din inimile tuturor Sfintilor; a impins pe Sfintii Apostoli la cucerirea lumii si la biruinta credintei in Hristos; pentru ea si-au varsat sangele mii si mii de Mucenici, ori si-au inmormantat tineretea si si-au rastignit viata in smerenie, ascultare si in tacerea manastirilor nesfarsita ceata a sihastrilor si a calugarilor. Deci, dorinta de a face sa prisoseasca atat in noi, cat si in afara de noi imparatia lui Dumnezeu trebuie sa fie nazuinta oricarui crestin. Orice crestin este dator sa lateasca imparatia lui Dumnezeu in jurul sau printre noi. Dar aceasta imparatie exista chiar in lume (Matei 12, 28); ea este lucrarea lui Iisus Hristos, a Carui Evanghelie este numita: Evanghelia imparatiei (Matei 9, 35; 1 Cor. 15, 24-28) si daca totusi ne rugam sa vie este din pricina faptului ca ea inca nu a ajuns la cresterea deplina. Drept aceea datori suntem sa ajutam ca aceasta imparatie, asezata in lume, adica Biserica lui Hristos, sa se intinda peste tot pamantul si sa cuprinda in sanul ei pe toti oamenii, ca toti sa ajunga la cunostinta adevarului si sa se mantuiasca (I Tim. 2, 4). Aceasta datorie o implinim cu rugaciunea si cu fapta.

 

49. Care este a treia cerere din Rugaciunea Domneasca si ce cuprinde ea?
A treia cerere din Rugaciunea Domneasca este:
Faca-se voia Ta, precum in cer si pe pamant. Adica, invredniceste-ne sa implinim voia Ta pe pamant, asa precum ingerii o implinesc in cer388 (Ibidem).
Sfantul Simion al Tesalonicului, luand temei de la Sfantul Grigorie al Nissei si de la Sfantul Maxim Marturisitorul, da acestei cereri urmatoarea talcuire: «Fa-ne pe noi ca pe ingeri: adica fie si faca-se voia Ta in noi, precum in dansii; fie (in noi) voia Ta cea sfanta si fara prihana, ci nu voia noastra omeneasca, cea cu prihana»389 (Sf. Simion al Tesalonicului, op. cit., cap. 320, p. 316). Ingerii in cer asculta pe Dumnezeu de bunavoie si pururea si cu aceeasi ravna; se supun neincetat si sunt neclintiti in ascultarea si implinirea poruncilor lui Dumnezeu (Ps. 102, 21). Astfel, prin cererea
fie voia Ta, precum in cer si pe pamant noi ne rugam Tatalui ceresc sa ne harazeasca darul de a trai pe pamant cu Puterile ceresti390 (Sf. Ioan Gura de Aur, Omilia XIX la Matei 5, vol. VII, p. 163); «Si dupa cum ingerii in ceruri se supun in toate, fara sa carteasca, vointei lui Dumnezeu, tot astfel si oamenii, toti, sa se supuna lui Dumnezeu pe pamant, fara mahnire si cu toata recunostinta»391 (Marturisirea ortodoxa, II, 17). Voia lui Dumnezeu este insa aceea pe care a aratat-o Iisus Hristos si pe care El a implinit-o; si dorim implinirea vointei lui Dumnezeu in cer si pe pamant, fiindca una si alta ajuta la mantuirea noastra392 (Sf. Ciprian, op. cit.. II, p. 50-51) si a tuturor oamenilor (I Tim. 2, 4). Deci, in primul rand, aceasta cerere nu este doar o datorie, ci o stare de desavarsire393 (Fer. Augustin, op. cit., 8, vol. 11, p. 241), este strigatul aprins de dragoste pentru imparatia lui Dumnezeu si un cantec de biruinta intru cinstirea nemarginitei Sale puteri. Si in al doilea rand este un fapt de supunere al voii noastre la voia lui Dumnezeu, dupa insasi pilda Mantuitorului: M-am pogorat din cer, nu ca sa fac voia Mea, ci voia Celui ce M-a trimis pe Mine (Ioan 6, 38); este un semn de respect din partea supuseniei noastre sau, ca sa zicem asa, un suspin de increzatoare lasare in nadejdea lui Dumnezeu, atunci cand voia Lui trebuie implinita cu suferinta: Parinte, de voiesti, treaca paharul acesta de la Mine; insa nu voia Mea, ci voia Ta sa se faca (Luca 22, 42).

 

50. Care este a patra cerere din Rugaciunea Domneasca si ce cerem prin ea?
A patra cerere din Rugaciunea Domneasca este:
Painea noastra cea spre fiinta da-ne-o noua, astazi. Adica, da-ne tot ce ne trebuie pentru intretinerea vietii trupesti si sufletesti.
Cererea a patra este zaua ce leaga cele trei cereri de mai inainte, privitoare la marirea, imparatia si voia Tatalui ceresc, de celelalte patru, care urmeaza si care au in vedere trebuintele, necazurile si nadejdea mantuirii noastre. «Incepand cu aceasta cerere si pana la sfarsitul Rugaciunii Domnesti este limpede ca ne rugam lui Dumnezeu pentru noi»394 (Fer. Augustin, op. cit., vol. II, p. 342). Ca atare, cererea a patra s-ar putea prinde de a treia in acest chip: ca sa putem face voia Ta si sa dobandim fericirea vesnica, avem nevoie si de cele ce trebuie pentru intretinerea acestei vieti. Deci «ca oameni ce san-tem cerem si painea cea spre intarirea fiintei noastre, stiind ca si aceasta este (tot) de la Tine»395 (Sf. Simion al Tesalonicului, op. cit., cap. 320, p. 317) si ca «noi nu putem trai fara paine»396 (Fer. Augustin, op. cit., 10, vol. 11, p. 242).
        1. Cineva s-ar putea mira ca ne rugam numai pentru
paine. Painea este insa hrana cea mai trebuincioasa; iar «in cuvantul paine se cuprind toate cele trebuitoare ca sa ne pastram viata noastra in lumea aceasta; atat in ce priveste hrana, cat si alte lucruri de care avem nevoie ca sa traim»397 (Marturisirea ortodoxa, II, 19). Drept aceea, Mantuitorul ne-a invatat sa cerem paine, painea cea spre fiinta; adica sa ne multumim cu cele ce ajung spre pastrarea fiintei trupesti;... si nimic altceva din acelea prin care e departat sufletul de la grija dumnezeiasca si cea mai de folos398 (Sf. Grigorie al Nissei, op. cit., c. IV, p. 437). ... avand hrana si imbracaminte - zice Sf. Apostol Pavel - cu acestea vom fi indestulati (I Tim. 6, 8). Rostirea cuvintelor painea noastra cea spre fiinta da-ne-o noua astazi indatoreaza pe cel ce se roaga sa se gandeasca sa ceara paine si pentru aproapele si sa ajute pe cei lipsiti. Pe de alta parte, cuvantul noua nu este aci fara rost; el ne da sa intelegem ca trebuie sa cerem paine castigata cinstit si cu munca noastra. Ca zice Sf. Grigorie al Nissei: Daca painea cu care ne hranim nu este rapita de la altul, daca nimeni n-a flamanzit ca sa ne saturam noi si nimeni n-a suspinat ca sa ne umplem noi pantecele, ci este agonisita cinstit si deci, din al sau, si este rod al dreptatii si spic neprihanit si neamestecat al pacii, painea lui Dumnezeu este una ca aceasta399 (Ibidem, c. IV, p. 439).
        2. Hrana trupeasca singura nu poate indestula pe om, pentru ca el are si un suflet in care este intiparit chipul lui Dumnezeu. Sfintii Parinti ne invata ca
painea pe care o cerem in Rugaciunea Domneasca e nu numai painea cea trupeasca, ci si cea sufleteasca. Adica painea sufletului; o paine «care hraneste pe omul adevarat, cel zidit dupa chipul lui Dumnezeu, crescandu-1 si facandu-1 asemenea cu Creatorul»400 (Origen, Despre Rugaciune, c. XXVII, 2, trad. cit., p. 258). Ca atare, painea lui Dumnezeu este aceea ce se pogoara din cer si da viata lumii (Ioan 6, 33). Painea sufletului este: cuvantul lui Dumnezeu, adica cunoasterea si intelegerea Evangheliei, si Sfanta Cuminecatura, adica impartasirea cu Sfantul Trup si Sange al Domnului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos.
a) Hrana cea mai presus de fire a sufletului nostru este cuvantul lui Dumnezeu, despre care zice Scriptura:
nu numai cu paine va trai omul, ci (si) cu tot cuvantul ce iese din gura lui Dumnezeu (Matei 4, 4). Fara de aceasta paine omul cel dinlauntru (Rom. 7, 32; II Cor. 4,16) moare, ca si cum ar fi sfarsit de foame si de flamanzire. Iar «moartea sufletului se abate mai ales asupra celor ce nu vor sa asculte de cuvantul Domnului si de invataturile Lui»401 (Marturisirea ortodoxa, II, 19) si sa le inteleaga. Aceasta paine este de mare folos sufletului. Fara ea nu putem trai. Hrana noastra cea spre fiinta si din care traiesc sufletele pe pamant este cuvantul lui Dumnezeu, ce se imparte necontenit in biserici. Viata vesnica va fi rasplata celor ce-1 asculta si-1 implinesc402 (Fer. Augustin, op. cit., 10, p. 243).
b) Cealalta hrana a sufletului este cuminecarea cu Trupul si Sangele lui Hristos:
Trupul Meu cu adevarat este mancare si Sangele Meu cu adevarat este bautura; cela ce mananca Trupul Meu si bea Sangele Meu ramane intru Mine si Eu intru el (Ioan 6, 55, 56). in Sfanta Liturghie, rugaciunea Tatal nostru se rosteste inainte de frangerea si impartasirea cu Sfintele Taine, «cu scopul ca noi, voind sa primim sfantul Trup si Sange al Domnului nostru Iisus Hristos, sa 1 le cerem nu numai intru numele lui Iisus Hristos, ci si prin rugaciunea Lui». «Painea spre fiinta» este painea celor ce mananca trupul lui Hristos403 (Sf. Ciprian, op. cit., II, p. 53). Aceasta este painea spre fiinta, nu cea obisnuita, si este randuita spre fiintarea sufletului404 (Sf. Chiril al Ierusalimului, Cateheza V Mistagogica, op. cit., p. 573). Ea intareste si sfinteste si trupul si sufletul405 (Sf. Simion al Tesalonicului, op. cit., cap. 302, p. 319). Tatal ceresc, cand vrea sa Se faca hrana oamenilor, imprumuta fata ei. Noi frangem o paine, scrie Sfantul Ignatie al Antiohiei crestinilor din Efes, care este noua doctorie pentru a nu muri. Painea este mancarea care hraneste fiinta noastra cu Dumnezeu cel viu si face ca sa fim in El si El in noi.
        3. Cuvantul
astazi, din cererea a patra, inseamna veacul cel de acum, cata vreme traim in lumea aceasta406 (Marturisirea ortodoxa, II, 19). «Dar sa nu trecem hotarele rugaciunii privind lacom inainte la multe perioade de ani, si sa uitam astfel ca suntem muritori si avem o viata care trece ca umbra. Ci sa cerem prin (aceasta) rugaciune, fara ingrijorare, doar painea trebuincioasa zilei»407 (Sf. Maxim Marturisitorul, op. cit., p. 276). Astazi inseamna si increderea in providenta divina (Matei 6, 25-34).

 

51. Care este a cincia cerere din Rugaciunea Domneasca si cum se talcuieste?
A cincia cerere din Rugaciunea Domneasca este:
Si ne iarta noua greselile noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri si se talcuieste: iarta pacatele noastre, asa cum iertam si noi celor ce gresesc impotriva noastra.
In cererea a patra am rugat pe Tatal ceresc sa ne dea cele de trebuinta pentru hrana vietii; acum il rugam
sa dea iertare pacatelor noastre, mai ales a acelora pe care le-am savarsit dupa Sfantul Botez, prin care am suparat pe Dumnezeu sau pe aproapele fie cu gandul, sau cu hotararea de a pacatui, fie cu cuvantul, sau si cu fapta408 (Marturisirea ortodoxa, II, 21). Ca in adevar multe sunt pacatele noastre si daca zicem ca pacat nu avem, ne amagim pe noi insine si adevarul nu este intru noi (I Ioan 1, 8). Toata cunoaste-rea si puterea dumnezeiestii Evanghelii se cuprinde in cererea: Si ne iarta noua greselile noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri. in adevar, Fiul lui Dumnezeu a venit in lume, S-a intrupat si Si-a dat Sangele Sau pentru iertarea faradelegilor si a pacatelor noastre. Tot spre ier-tarea pacatelor a asezat si Sfintele Taine409 (Sf. Simion al Tesalonicului, op. cit., cap. 320, p. 317). Dar graind despre pacatele noastre si poruncindu-ne sa ne cerem iertare, Mantuitorul arata ca iertarea atarna de faptul de a ierta si noi pacatele pe care altii le-ar fi facut impotriva noastra: ca de veti ierta oamenilor greselile lor, ierta-va si voua Tatal vostru cel ceresc; iar de nu veti ierta oamenilor greselile lor, nici Tatal vostru nu va ierta greselile voastre (Matei 6, 14-15). Prin urmare, rostind rugaciunea Tatal nostru cu inima impietrita de a nu ierta altuia greselile, inseamna a ne osandi singuri. Totusi, daca din slabiciunea firii inca nu am izbutit sa biruim ura din noi, nu trebuie sa incetam a rosti aceasta rugaciune. Caci daca o facem din inima, Dumnezeu, pana in cele din urma, Se va indura si ne va da putere sa biruim slabiciunea firii si sa alungam ura din inima noastra.

 

52. Care este a sasea cerere din Rugaciunea Domneasca si ce cerem prin ea?
Cererea a sasea din Rugaciunea Domneasca este:
Si nu ne duce pe noi in ispita. Prin ea ne rugam Tatalui ceresc ca harul Lui sa ne fereasca de ispitele care intrec puterile noastre410 (Marturisirea ortodoxa, II, 23).

 

53. Ce este ispita si cine este ispititorul?
Ispita este bantuiala cea rea, care amageste si impinge pe credincios sub jugul diavolului411 (Fer. Augustin, op. cit., Cuvantarea LVII, 4, p. 254).
Ispita nu este de la Dumnezeu, ca Dumnezeu nu ispiteste pe nimeni (Iacov 1,13), ci, dupa cum zice Origen «daca este un rau ca sa te lasi ispitit (lucru pe care tocmai il cerem sa nu se intample), atunci cum sa nu fie absurd sa ne gandim ca Bunul Dumnezeu, Care nu poate aduce roade rele, 1-ar arunca pe cineva in cele rele?»412 (Origen, op. cit., XXIX, 11; trad. cit., p. 276). Avem de luptat impotriva duhurilor rautatilor din vazduh (Efes. 6, 12). Iar Sfantul Grigorie al Nissei numeste ispititor pe diavolul413 (Sf. Iustin Martirul, Apologia I, c. 65, in
Parinti si Scriitori Bisericesti, vol. II, Ed. Institutului Biblic, Bucuresti, 1980, p. 70). Ispita este uneltirea celui necurat; el este cel ce atata in om pofta trupului, pofta ochilor si trufia vietii (I Ioan 2,16). Cu aceste intreite bantuieli a cercat el sa ispiteasca chiar pe Hristos (Matei 4,1-11) si cu ele a dus in ispita pe Eva in rai: Frumos era la vedere si bun la mancare rodul ce m-a omorat414 (Octoih, Fericirile, glas 7, Duminica). Diavolul se foloseste de obicei de slabiciunile noastre, adica de impatimirea noastra pentru cele pamantesti, atunci cand ne intinde momeala ispitei. Pescarul care vrea sa prinda un anumit soi de peste agata in carligul unditei o anumita ganganie, ce place indeosebi bietului peste.

 

54. Ispita este pacat?
Ispita in sine nu este pacat; invoirea cu ispita este pacat. Dumnezeu nu ispiteste, dar ingaduie ispita fie pentru mantuirea sufletelor noastre, fie spre a ne da prilej sa dovedim taria credintei noastre, si astfel sa avem drept la rasplatire: «Ispitele ce se intampla dreptilor sunt pentru cercare si au si plata»415 (Sf. Simion al Tesalonicului, op. cit., cap. 320, p. 317). Se poate spune, pe buna dreptate, ca ispitele sunt semne ale dumnezeiestii bunavointe, asa cum ii zice Arhanghelul Rafail lui Tobit:
Trebuia sa fii ispitit, fiindca ai bineplacut lui Dumnezeu (Tobit 13, 13, Vulgata si Cod. Sinaiticus). Pentru aceea, oamenii cei mai bantuiti de ispite sunt tocmai cei ce se tem de Dumnezeu si fac voia Lui, caci satana nu ispiteste pe cel ce-1 are in mana, ci pe acela care ii scapa sau ii zadarniceste planurile lui. Sfantul Efrem Sirul a vazut in vedenie tolanit pe ziduri, la poarta unei cetati pline de desfrau, un singur diavol, care nu facea altceva decat sa se tot suceasca lenes, cand pe o parte, cand pe alta. In schimb, in pustie a vazut un viespar intreg de draci dand tarcoale in jurul unui singur pustnic imbunatatit. Unde ispita bantuieste mai aprig, acolo se poate spune ca si virtutea este mai mare416 (Sf. Ioan Gura de Aur, Omilia despre statui, 1-2, op. cit., vol. II, p. 567-568).

 

55. Ispitele folosesc la ceva?
Ispitele ne sunt de mare folos:
Fericit este barbatul care rabda ispita; caci lamurit facandu-se va lua cununa vietii (Iacov 1, 12; 1, 2, 4).
Ispitele ne trezesc din nepasare, ne smeresc, ne sporesc virtutea (copacul scuturat de vant isi infige radacinile mai adanc), ne maresc dragostea de Dumnezeu, ne ajuta sa ne ispasim pacatele chiar in viata de acum si, in sfarsit, sporesc fericirea noastra vesnica (prin cioplire si lustruire, piatra nestemata capata mai multa stralucire).

 

56. Atunci, daca nimeni pe pamant nu este scutit de bantuiala ispi-telor, cum trebuie inteleasa cererea: Si nu ne duce pe noi in ispita?
Intr-adevar, viata omului pe pamant este o lupta, dupa cum citim in Sfanta Scriptura (Iov 7, 1) si daca cerem sa fim scutiti de lupta cu pacatul nu cerem
ca sa nu fim pusi la incercare, caci asa ceva nu e cu putinta, ci ca sa nu fim biruiti in ispita417 (Origen, Despre rugaciune, c. XXIX, trad. cit., p. 276). Ne rugam «sa ne intareasca, cu harul Sau, ca sa putem rabda cu tarie si cu barbatie pana la sfarsit caznele ce ni se vor da»418 (Marturisirea ortodoxa, II, XXIII). A nu cadea in ispita, cand suntem bantuiti, a rabda cu tarie si cu barbatie necazurile inseamna a ne impotrivi, a lupta impotriva ispitei, ca legea noastra crestina este lupta (I Cor. 9, 25), iar fara lupta si fara biruinta nu se poate castiga imparatia cerurilor (Matei 11, 12).

 

57. Puterile noastre singure sunt oare de ajuns pentru lupta impotriva ispitei?
Numai cu puterile noastre nu putem birui ispita; de aceea, atunci cand ispita ne bantuie, sa ne rugam lui Dumnezeu, ca sa ne mantuiasca (scape) cu harul Sau419 (Ibidem, II, XXIII).
Dumnezeu nu ingaduie sa fim ispititi peste puterile noastre (I Cor. 10, 13). Olarul nu tine prea mult oalele in cuptor, ca sa nu crape de prea mult foc420 (Sf. Macarie Egipteanul, Omilia XXVI, 3, op. cit., p. 147). Din patania dreptului Iov se vede ca diavolul are asupra omului numai atata putere cata ii ingaduie Dumnezeu (Iov 1, 12); iar daca Dumnezeu ingaduie ispite mari, atunci El da si harul indestulator spre a tine piept incercarilor (II Cor. 12, 9). Harul de impotrivire se dobandeste prin rugaciuni. Cine se ispiteste, dar, sa cada numaidecat la rugaciune; asa au facut Sfintii Apostoli in corabie, cuprinsi de furtuna pe lacul Ghenizaretului (Matei 8, 25).
Rugaciunea este pavaza cea mai puternica impotriva ispitei:
Privegheati si va rugati, ca sa nu intrati in ispita (Matei 26, 41). Rugaciunea lumineaza mintea si intareste vointa. Asadar, talcul cererii si nu ne duce pe noi in ispita este, nu sa ne scape de ispita, ca si Sf. Apostol Pavel a cerut si nu a fost ascultat (II Cor. 12, 7-9), d sa ne izbaveasca de bantuielile ispitelor, care ne-ar putea pravali in pacat; sa ne dea putere sa ne impotrivim, sa luptam si sa biruim ispita.

 

58. Care este a saptea cerere din Rugaciunea Domneasca?
A saptea cerere din Rugaciunea Domneasca este:
Ci ne mantuieste (scapa) de cel rau.

 

59. Ce se intelege prin cuvantul cel rau din aceasta cerere?
Dupa invatatura Sfintilor Parinti si marilor dascali ai Bisericii,
cel rau din aceasta cerere este diavolul; cel rau este «diavolul cel protivnic, zice Sf. Chiril al Ierusalimului421 (Sf. Chiril al Ierusalimului, Cateheza V Mistagogica, 18, op. cit., p. 576). Iar Sf. Grigorie al Nissei spune ca ispititorul este diavolul, iar cel rau este o alta numire data diavolului422 (Sf. Grigorie al Nissei, op. cit., p. 451). El este duhul rautatii, faptuitorul si adevaratul incepator al raului423 (Sf. Ioan Gura de Aur, Omilia XIX, la Matei 6, op. cit., vol. VII, p. 165); iar raul pe pamant are obarsia de la cel rau (Matei 5, 37).

 

60. Ce talcuire are cererea a saptea din Rugaciunea Domneasca?
Prin aceasta cerere ne rugam
sa ne pazeasca Dumnezeu de tot raul, adica de pacat si de toata rautatea care atata mania lui Dumnezeu spre pedepsirea noastra424 (Marturisirea ortodoxa, II, 25).
        1. Ne rugam adica sa ne izbaveasca de raul ce bantuie sufletul si in primul rand de pacat si de urmarile lui. Pacatul fiind calcarea cu stiinta si de buna voie a poruncilor lui Dumnezeu, plata lui este moartea (Rom. 6, 23). Cand zicem
si ne izbaveste de cel rau, cerem apararea lui Dumnezeu impotriva celui rau, pe care dobandind-o suntem tari si aparati de toate cate diavolul si lumea le uneltesc impotriva noastra425 (Sf. Ciprian, op. cit., II, p. 60). Si mare nevoie are lumea de acest ne izbaveste de cel rau! Mai ales de raul sufletesc, de acel potop de minciuni ce se revarsa asupra lumii prin tot felul de mijloace: de indemnul la dezmat, ura si razbunare; de nestatornicia casatoriilor; de oprirea vinovata a nasterilor de prunci si de alte rele asemenea acestora.
        2.
In aceasta cerere trebuie sa intelegem ca ne rugam sa fim feriti de orice alta rautate pe care omul cu greutate o sufera, cum ar fi foamete, ciuma, razboi, foc si alte asemenea426 (Marturisirea ortodoxa, II, 25). Adica ne rugam sa ne slobozeasca de tot ce ar putea sa ne fie pagubitor vietii trupesti. Negresit, multe din greutatile de acest fel sunt urzituri si mestesugiri tot ale diavolului, macar ca faptasii sunt oameni. De aceea, Mantuitorul zice sa spunem: Ci ne izbaveste de cel rau, poruncindu-ne insa sa nu avem nici un fel de amaraciune pe fratii nostri din pricina rautatilor pe care le induram din partea lor, ci sa intoarcem toata ura noastra impotriva acelui duh al rautatii, faptuitorul si adevaratul incepator al raului427 (Sf. Ioan Gura de Aur, op. cit., p. 165).,
        3. Vechea carte de invatatura, Marturisirea ortodoxa, ne mai invata inca sa vedem in aceasta cerere o rugaciune si pentru sfarsitul nostru cel mai de pe urma. Pentru acest sfarsit al vietii noastre Biserica la Sfanta Liturghie se roaga ca el sa fie «crestinesc, neinfruntat, cu pace si raspuns bun la infricosatoarea judecata», asa ca prin cererea
ci ne izbaveste de cel rau ne mai rugam lui Dumnezeu ca la timpul mortii noastre sa alunge de la noi toata bantuiala vrajmasului sufletului nostru si sa ne fereasca de infricosarile diavolului, de munca cea vesnica a iadului si de diavolul cel rau428 (Marturisirea ortodoxa, II, 25 429. Ibidem, II, 27).

 

61. Care este a treia parte a Rugaciunii Domnesti si ce cuprinde ea?
A treia parte a Rugaciunii Domnesti este incheierea:
Ca a Ta este imparatia si puterea si slava in veci. Amin.
Incepem Rugaciunea Domneasca printr-o chemare:
Tatal nostru care esti in ceruri... si o terminam cu o incheiere, careia ii mai zicem si doxologie: Ca a Ta este imparatia si puterea si slava in veci. In chemare ne-am gasit in starea cea adevarata ceruta de rugaciune, inaltandu-ne duhul catre Dumnezeu, cu incredere ca vom dobandi cele ce vom cere de la El cu cuviinta, de vreme ce de la Tatal nostru cerem. Iar in incheiere ne aratam nadejdea ca vom primi cele pentru care ne-am rugat. Si intrucat El stapaneste lumea si faptura toata I se supune, a Aceluia este puterea si slava si nimeni nici in cer, nici pe pamant, nu-I poate sta impotriva429. Rostind aceasta incheiere-doxologie, parca am zice: «iti cer toate acestea fiindca pe Tine Te cunosc singur si adevarat stapan a toate, cu putere fara de sfarsit, putand face tot ce vrei, avand o marire pe care nimeni nu o poate rapi. Drept aceea, aducem multumita Celui ce a binevoit sa ne dea atatea bunatati si vestim sarbatoreste ca Lui se cuvine toata marirea, toata cinstirea si toata puterea; zic: Tatalui si Fiului si Sfantului Duh. Acum si pururea si in vecii vecilor. Amin»430 (Sf. Grigorie al Nissei, op. cit., p. 451).

 

62. Ce este si ce inteles are cuvantul Amin cu care se incheie Rugaciunea Domneasca?
Cuvantul
Amin cu care se termina Rugaciunea Domneasca e un vechi cuvant evreiesc, pe care il intalnim numai in Evanghelia Sfantului Apostol Matei de treizeci si una de ori. Cu el se incheie toate rugaciunile si doxologiile si are mai multe intelesuri. Aici insa inseamna: «Asa sa fie»431 (Sf. Ioan Gura de Aur, Omilia Poarta stramta, 5, op. cit., vol. IV, p. 24), «Toate sa se faca dupa cum ne-am rugat»432 (Marturisirea ortodoxa, II, 27) si arata increderea neclintita ca Dumnezeu da tot ce-I cerem cu credinta, cu nadejde si dupa voia Lui (Ioan 5, 14-15).
Negresit cuvantul Amin este un raspuns dat si in ziua de azi la Sfarsitul Liturghiei, si Ieronim spune ca poporul in vremea lui incheia Rugaciunea Domneasca, rostita de unul singur, in numele tuturor, cu Amin, spus cu atata insufletire, incat rasunau bisericile ca de bubuitul tunetului.
Biserica intrebuinteaza din cea mai adanca vechime Rugaciunea Domneasca la Sfanta Liturghie, precum si la toate sfintele slujbe, fiindca ea cuprinde tot ce trebuie sa cuprinda o rugaciune. Rostind-o ar trebui sa simtim imbratisarea ingerilor, pentru ca nu mai numim pe Cel ce ne-a zidit: Dumnezeul nostru, ci ii spunem Tatal nostru. Tot crestinul, care crede drept, trebuie sa stie aceasta rugaciune si sa o rosteasca in toate imprejurarile vietii sale433 (Sf. Simion al Tesalonicului, op. cit., c. 320, p, 318).

 


 

RUGACIUNEA BISERICII SI FOLOASELE EI

 

63. Ce intelegem prin rugaciunea obsteasca sau rugaciunea Bisericii?
Prin rugaciunea obsteasca sau rugaciunea Bisericii se intelege acel fel de rugaciune facuta in numele Bisericii din porunca ei, potrivit nazuintelor ei si dupa randuieli intocmite de ea.
Spre deosebire de rugaciunea particulara, pe care fiecare o poate aduce lui Dumnezeu, Biserica are rugaciune comuna (obsteasca), adica la care iau parte toti credinciosii.

 

64. Care sunt foloasele acestui fel de rugaciune?
Rugaciunea Bisericii, adica rugaciunea obsteasca, care se savarseste de Biserica prin preotii ei, este de un folos nepretuit. Unindu-ne la rugaciune toti credinciosii, in biserica, avem nadejdea neclintita ca Mantuitorul este in mijlocul nostru, rugandu-Se pentru noi si cu noi, dupa cum a fagaduit:
Daca doi dintre voi se vor invoi pe pamant in privinta unui lucru pe care il vor cere, se va da lor de catre Tatal Meu, Care este in ceruri. Ca unde sunt doi sau trei, adunati in numele Meu, acolo sunt si Eu in mijlocul lor (Matei 18, 19-20). Pe de alta parte, acest fel de rugaciune marturiseste dragostea care uneste inimile credinciosilor si da sfintei slujbe o infatisare mai sarbatoreasca. Ea este semnul vazut al unirii, care face din toti fiii Bisericii un singur trup, dand mai multa putere si mai mare lucrare rugaciunilor, fiindca ravna unora implineste lipsurile altora. Credinciosii adunati in biserica la rugaciune arata unii fata de altii mai multa dragoste, prin pilda de adanca cinstire ce o dau sfintei slujbe. In sfarsit, adunarea laolalta pentru rugaciune a crestinilor seamana cu o tabara de lupta gata sa infrunte cu barbatie navala iadului.

 

65. Ce este Biserica, privita ca locas de rugaciune?
Biserica este locasul sfant, obstesc (public) in care se preamareste Dumnezeu, se savarseste Taina Sfintei Jertfe a lui Hristos si in care se aduna credinciosii spre a se impartasi din darurile si adevarurile mantuirii, prin slujirile randuite de Domnul nostru Iisus Hristos.
Dumnezeu nu a ingaduit evreilor sa aiba alt templu afara de cel din Ierusalim, adica numai unul singur, din pricina inclinarii spre inchinarea la idoli. Nu tot asa se petrece lucrul cu crestinii care, indata ce se aduna mau multi la un loc si vor sa-si tocmeasca viata potrivit legii crestine, zidesc in mijlocul sau in preajma asezarii lor si o biserica. Aceasta este
casa lui Dumnezeu, lacas sfant, casa de rugaciune, pe pamant, in care locuieste Cel ce este mai presus de cer, Dumnezeu; - lacas care inchipuieste rastignirea, ingroparea si invierea lui Hristos434 (Talcuirea Liturghiei, lasi, 1697, fila 45).

 

66. Care sunt inceputurile rugaciunii obstesti? Unde se adunau cei dintai crestini ca sa savarseasca Taina Sfintei Jertfe a lui Hristos?
Sfintii Apostoli si cei dintai crestini se adunau, la inceput, sa savarseasca Taina Sfintei Jertfe a lui Hristos in casa unuia dintre ei, iar mai tarziu, in biserici anume zidite.
        1. Faptele Apostolilor vorbesc de mai multe ori despre cele dintai adunari ale crestinilor din Ierusalim (Fapte 2, 46 s.u.). De buna seama, casa in care Iisus Hristos a savarsit Cina cea de Taina (Matei 26, 26) si cea in care se gaseau Sfintii Apostoli cu Maica Domnului adunati in ziua Cincizecimii (Fapte 1, 13-14; 2,1-3) au slujit drept model dupa care s-au zidit celelalte. Foisorul, in care Mantuitorul a savarsit Cina cea de Taina, era o incapere mare, iar camera in care se aflau adunati Sfintii Apostoli, cand S-a pogorat Sfantul Duh, era o incapere la catul intai al unei case. Acestea sunt cele dintai biserici crestine. Asemenea biserici prin case aflam in Troa, la catul al treilea al unei case (Fapte 20, 6-9); la Roma, in casa negustorilor crestini Acvila si Priscila (Rom. 16, 6); la Colose, in casa lui Nimfan (Col. 4, 15); in casa lui Filimon (Filimon 1, 2) si altele.
        2. Pe masura ce credinta crestina se raspandea, se ridicau insa in localitatile in care se aflau multi crestini si biserici anume zidite (Fapte 11, 26). in veacul al doilea se zidesc biserici mai pretutindeni. Multe din ele au scapat nedaramate de prigoane si, dupa marturisirea Sfantului Iustin (+163), intr-unul din aceste locasuri se adunau crestinii Duminica dimineata. Acolo insa unde prigoana era fara indurare, crestinii isi faceau locasuri pentru rugaciune si pentru savarsirea Sfintei Liturghii la mormintele Sfintilor Mucenici, in pesteri si in catacombe. De aici a ramas obiceiul de a se zidi biserici pe mormintele Sfintilor Mucenici si, unde nu se afla asemenea morminte, sa se aseze sfinte moaste in piciorul Sfintei Mese din altarul bisericii.

 

67. Pe ce vreme se adunau crestinii la rugaciunea Bisericii din timpul prigoanelor si cu ce luminau locasurile de rugaciune?
Pe vremea prigoanelor, ca si in timpul Sfintilor Apostoli, crestinii se adunau la Sfanta Liturghie unii in zorii zilei435 (Pliniu cel Tanar, Scrisoarea nr. 95 sau 97 catre imparatul Traian, c. 111-113), altii in linistea noptii, iar locasurile in care se adunau erau luminate cu lumanari. Incaperea in care tinea Sfantul Apostol Pavel adunarea la Troa era luminata cu multe faclii (Fapte 20, 8). Adunarile din catacombe si din pesteri vor fi fost luminate negresit cu lumanari, pentru ca, pe langa candela cu untdelemn, luminatul cu lumanari era cel mai obisnuit in vremea aceea. Biserica a pastrat pana astazi luminatul cu lumanari, pe langa candelele cu untdelemn, in biserici, la Sfintele Slujbe; si intre putinele lucruri ingaduite sa stea pe Sfanta Masa in altar, se afla, neaparat, cel putin o lumanare, care se aprinde cand se slujeste Sfanta Liturghie. Lumanarea aceasta din ceara curata inseamna darul Sfantului Duh pe care il primim in timpul Sfintei Liturghii si al Jertfei care se aduce pentru toti436 (Sf. Simion al Tesalonicului, op. cit., cap. 134, p. 186). Ea inchipuie si pe Dumnezeu-Omul, izvorul vietii si al luminii, Care ne-a luminat prin Evanghelia Sa.

 

68. Dupa ce au incetat prigoanele si Biserica a dobandit pacea, unde s-a slujit Sfanta Liturghie?
Dupa ce prigoanele au incetat si Biserica a dobandit pacea, adica din vremea imparatului Constantin cel Mare (313) si pana astazi, Sfanta Liturghie se slujeste in chip obisnuit numai in biserici anume zidite, pe o Sfanta Masa (sau Jertfelnic) asezata in mijlocul Altarului.
Dreptii din Vechiul Testament faceau altarul de jertfa dintr-o gramada de pietre (les. 20, 25-26). Noe a facut unul cand a iesit din corabie si tot asa au facut si Avraam, Isaac, Iacov si Moise in felurite imprejurari. In templul din Ierusalim erau doua altare: unul al arderilor de tot, asezat in tinda templului, altul, pentru ars tamaie, asezat in Sfanta.

 

69. Unde se zideste de obicei o biserica?
O biserica se zideste de obicei pe un loc mai inalt in mijlocul parohiei. 1. In Vechiul Testament, Dumnezeu Se descopera pe munti; Mantui-torul S-a rugat pe munte; pe munte era zidit templul din Ierusalim, aceasta preinchipuire a Bisericii crestine, care, dupa cuvantul Domnului Hristos, se cuvine sa se zideasca pe piatra (Matei 16, 18). Locurile inalte indeamna indeosebi la rugaciune; pe ele te afli departe de vuietul lumii; zgomotul patrunde mai anevoie si te simti mai aproape de Dumnezeu. Iisus insusi S-a dat pe Sine jertfa pe muntele Golgota. Locul cel mai inalt aminteste ca Biserica este cetatea din varful muntelui (Matei 5, 14); este noul Ierusalim, pe care sfantul Ioan Evanghelistul 1-a vazut pogorandu-se din cer (Apoc. 21, 10). Cand biserica se afla zidita in mijlocul parohiei, ne da sa intelegem si ne aminteste ca Bunul Pastor sta necontenit in mijlocul turmei Sale celei cuvantatoare, sub chipul Sfintei impartasanii ce se pastreaza in biserica pe Sfanta Masa, in Altar. De aceea ne si inchinam ori de cate ori trecem pe langa o biserica.
Biserica, locas de rugaciune, se mai numeste «casa lui Dumnezeu»437 (Canonul 15 al Sinodului din Ancira si Canonul 28 al Sinodului din Laodiceea), iar dupa nevoile pe care le slujeste se numeste biserica parohiala, in care se imbisericesc crestinii dintr-o parohie; biserica de cimitir, in care se fac slujbele de pomenire a mortilor; biserica manastireasca, in care se imbisericesc calugarii dintr-o manastire, si episcopie (ori mitropolie), careia in vremurile mai noi i se zice catedrala, in care se afla scaunul arhieresc al chiriarhului unei eparhii.

 

70. Cum este intocmita o biserica pe dinafara?
O biserica este intocmita pe dinafara ca si pe dinauntru, incat sa ne indemne cat mai mult la rugaciune si evlavie.
Pe dinafara, de obicei, biserica este inalta si mai impunatoare pentru ca ea este locasul Celui Preainalt. Este totdeauna cu altarul indreptat spre Rasarit438 (Constitutiile Apostolice, in
Sfintii Parinti Apostolici, II, c. 57, vol. 2, 1927, p. 75), adica spre Soarele cel duhovnicesc, Care este Hristos, lumina lumii, ce vine de la Rasarit. Are de obicei o turla care, ca un deget ridicat in sus, arata partea cereasca si parca zice: Cele de sus cautati (Col. 3, 1). In turla se aseaza toaca si clopotele, care cheama la rugaciune si cu sunetul lor de sarbatoare dau praznicelor noastre o si mai mare stralucire. In varful turlei sta crucea, aratand ca in biserica se preamareste Hristos Cel rastignit, Care a impacat cerul cu pamantul.,

 

71. Cate parti are o biserica si cum este impodobita pe dinauntru?
De obicei o biserica trebuie sa aiba trei parti: nartica (nartex) sau pronaos, naos (naie) si altar. Unele biserici au in fata cate un pridvor cu arcuri deschise, sprijinite pe stalpi de piatra impodobiti cu frumoase sculpturi.
        1. Nartica sau pronaosul este incaperea in care in vremea veche stateau catehumenii (cei care se pregateau de botez). in vremurile mai noi aici stateau femeile. Aici se pastreaza vasul in care se boteaza pruncii (colimvitra); iar in biserica de manastire aici se face slujba Litiei de la Vecernie, a inmormantarii calugarilor si altele. Din nartica se patrunde in naos.
        2. Naosul (naie) sau «biserica cea din fata altarului arata lumea vazuta si cerul cel vazut»439 (Sf. Simion al Tesalonicului, op. cit., p. 287). Aici stau crestinii la rugaciune; el este corabia in care credinciosii plutesc pe valurile vietii si se mantuiesc de primejdiile lor, precum pe Noe corabia 1-a izbavit de inecul potopului. El inchipuie corabia ce duce in patria cereasca pe crestini, calatori pe acest pamant. Naosul este despartit de altar printr-un perete de lemn, ori de zid impodobit cu maiestrite sculpturi poleite cu aur si cu icoane frumos zugravite. Acest perete se cheama catapeteasma (tampla sau iconostas) si inseamna «osebirea celor vazute de cele nevazute»440 (Ibidem, p. 385). Pe catapeteasma icoanele sunt asezate intr-o anumita ordine: in randul intai sunt asezate marile icoane de o parte si de alta a usilor imparatesti: la dreapta icoana Mantuitorului si a hramului bisericii, iar la stanga a Maicii Domnului si a unui ierarh (Sfantul Nicolae sau altul). Deasupra acestora, se afla icoanele celor 12 praznice imparatesti; in randul urmator sunt icoanele Sfintilor Apostoli, avand la mijloc icoana Mantuitorul ca arhiereu si imparat. in randul al patrulea vin icoanele proorocilor, avand la mijloc pe Maica Domnului cu Pruncul in brate, obiectul prezicerilor profetiilor din Vechiul Testament, iar in randul al cincilea sus, in varful catapetesmei, sta Sfanta Cruce, cu chipul lui Iisus rastignit, avand de o parte pe Maica Domnului si de alta pe Sfantul Ioan Apostolul si Evanghelistul. In fata catapetesmei atarna frumoase candele. La oarecare departare de catapeteasma se afla unul sau doua iconostase (tetrapod), pe care sta icoana invierii Domnului, in zilele de Duminica, iar in celelalte sarbatori, icoanele praznicelor.
        3. Altarul este incaperea in care se intra prin cele trei usi facute in catapeteasma. Usa de la mijloc, in doua canaturi, poarta numirea de usi imparatesti, avand zugravita icoana Bunei-Vestiri, inceputul mantuirii noastre, si amintind ca prin intruparea lui Dumnezeu-Cuvantul s-a deschis oamenilor cerul. Prin aceste usi intra si ies numai arhiereul si preotii in timpul slujirii Sfintei Liturghii si a celor sapte Laude. Cele doua usi laterale pe care sunt zugravite icoanele arhanghelilor Mihail si Gavriil, sau ale unor diaconi, slujesc sa intre si sa iasa diaconii si ceilalti slujitori ai Bisericii. Icoanele celor doi arhangheli amintesc ca acolo unde troneaza Dumnezeu, se cuvine a intra cu evlavie si cu curatie ingereasca.

 

72. Ce este Altarul bisericii si ce inseamna el?
Altarul este partea cea mai sfanta a bisericii si inchipuie cerescul cort, unde sunt adunarile ingerilor si odihna Sfintilor441 (Ibidem, p. 385), «si il avem ca alt cer»442 (Ibidem, p. 387).

 

73. Cum este intocmit Altarul?
Altarul este astfel intocmit incat sa raspunda la slujirea Sfintei si infricosatei Jertfe fara de sange, ce se aduce aici ori de cate ori se slujeste Sfanta Liturghie.
1. in mijlocul altarului se afla Sfanta Masa (prestolul) sau Jertfelnicul. Pe ea se aduce Sfanta Jertfa cea fara de sange a Noului Testament si pe ea petrece mijlocind pentru noi Iisus Hristos, in Sfanta impartasanie. De aceea, locul cel mai sfant dintr-o biserica este Sfanta Masa si, deoarece Sfanta Jertfa cea fara de sange este miezul Sfintei Liturghii, Sfanta Masa nu poate lipsi de la nici o biserica. Ea este icoana mormantului lui Iisus Hristos, inchipuirea Cinei celei de Taina, a crucii si a rastignirii lui Hristos, icoana scaunului pe care sade Mielul dumnezeiesc (Apoc. 5, 6) si sub care sufletele dreptilor ucisi pentru Cuvantul lui Dumnezeu asteapta preamarirea (Apoc. 6, 9)443 (Sf. Gherman al Constantinopolului, Istoria bisericeasca mistica, Migne, P. G., XCVIII, col. 383-453, c.9, p. 11).
Sfanta Masa se face din piatra, deoarece inchipuie mormantul de piatra al lui Hristos,
piatra cea din capul unghiului (Ps. 117, 22), si este in patru colturi, «inchipuind cele patru parti ale lumii si din ea se hranesc cele patru margini ale lumii»444 (Sf. Simion al Tesalonicului, op. cit., cap. 182). Ea este acoperita intai cu o panza alba, tesuta din in, numita camasa, care inchipuie giulgiul cel de pe dumnezeiescul Trup al Celui ce a murit pentru noi; apoi deasupra vine o alta acoperitoare numita imbracamintea mesei, facuta dintr-o tesatura mai luminata, care inchipuie vesmintele Mantuitorului cele stralucitoare ca lumina (Matei 17, 2) si este marirea lui Dumnezeu445 (Ibidem, cap. 112). in piciorul Sfintei Mese se aseaza particele din Sfintele Moaste, obicei pastrat de pe vremea cand bisericile se zideau pe mormintele sfintilor mucenici, randuiala intarita de Sfintele Sinoade446 (Canoanele: 7 al Sinodului VII Ecumenic si 14 al Sinodulni din Cartagina).

 

74. Ce se afla pe Sfanta Masa?
Pe Sfanta Masa trebuie sa se afle Antimisul, Evanghelia, o cruce, un sfesnic cu lumanare si un chivot pentru pastrat Sfanta Cuminecatura, Dumnezeiescul Trup si Sange al Mantuitorului nostru Iisus Hristos.
        1. Antimisul este o naframa in patru laturi, tesuta din in ori din matase, pe care se afla intiparita icoana punerii in mormant a Mantuitorului. In cusatura Antimisului se aseaza Sfinte Moaste, pentru ca pe el se slujeste Sfanta Liturghie. Cand nu se face slujba, Antimisul sta pe Sfanta Masa impaturit intr-o invelitoare care inchipuie naframa ce acoperea dumnezeiescul cap al lui Hristos in mormant. Obarsia Antimisului vine din vremea marilor prigoane impotriva crestinilor. Atunci, spre a feri Sfintele Daruri sa fie pangarite de paganii care navaleau in biserici in timpul Sfintei Liturghii, preotii infasurau Sfintele Daruri intr-o panza sfintita si, fugind cu ele intr-un loc ferit, continuau slujba Sfintei Liturghii, intrerupta de navala paganilor. Si azi, de s-ar intampla sa ia foc biserica, in timpul Sfintei Liturghii, preotul slujitor poate, daca e nevoie, sa infasoare sfintele vase, Potirul si Discul, in Antimis si sa le duca intr-un loc potrivit, unde sa ispraveasca de slujit Sfanta Liturghie, Antimisul servindu-i de Masa sfanta. Antimisul nu poate lipsi de pe nici o Sfanta Masa din bisericile in care se slujeste Sfanta Liturghie. Fara el nu se poate face Sfanta Liturghie. In imprejurari deosebite, ca de pilda in razboi, pe campul de lupta, se poate face Sfanta Liturghie in orice loc potrivit, daca avem Antimis.
        2. Sfanta Evanghelie, legea cea noua, inchipuind pe Hristos, sta de-a pururi pe Sfanta Masa, pe Antimis. Aici se mai afla o cruce, pentru ca pe Sfanta Masa se innoieste necontenit dumnezeiasca Jertfa de pe Golgota; una sau mai multe lumanari de ceara, care ard in vremea sfintelor slujbe, si un chivot, in care se pastreaza Sfanta impartasanie pentru grabnica impartasire a celor bolnavi, ce nu pot veni la Sfanta Liturghie. Pentru aceasta arde in altar pururea o candela, atarnata deasupra Sfintei Mese, aratand ca
Lumina lumii (Ioan 8, 12) se afla pe Sfanta Masa.

 

75. In afara de Sfanta Masa, ce alte lucruri deosebite se mai afla in altar?
Se mai afla proscomidiarul, scaunul cel de sus si diaconiconul. Proscomidiarul este o mica masa prinsa in scobitura din zidul din partea de miazanoapte a Altarului. Pe aceasta masuta se pregateste din paine si vin Sfanta Taina a Jertfei celei fara de sange de la Sfanta Liturghie. Proscomidiarul inchipuie pestera din Betleem in care S-a nascut Hristos si ieslea in care S-a culcat447 (Sf. Simion al Tesalonicului, op. cit., p. 137). Scaunul cel de sus se afla in spatele Altarului; pe el sta arhiereul in timpul citirii Apostolului, inchipuind pe Hristos, marele Arhiereu. Diaconiconul e ca si proscomidiarul o incapere in partea de miazazi a Altarului si numai la bisericile mai mari. In el se pastreaza sfintele vase si odajdii ale bisericii, date in grija diaconilor.

 

76. Care este cea mai frumoasa podoaba a unei biserici?
Cea mai aleasa si mai miscatoare podoaba a unei biserici este pictura, daca biserica este zugravita peste tot dupa randuiala.
Biserica pe dinauntru este impodobita cu sfesnice, cu policandre si cu o candela pentru luminat. Ele sunt lucrate din metale pretioase; totusi, cea mai aleasa podoaba este pictura.
Intr-o biserica peretii sunt acoperiti pe dinauntru, uneori si pe dinafara, din altar si pana in pridvor, cu icoane - dupa randuiala iconografica.

 

77. Ce este tarnosirea unei biserici si cum se face?
Dupa ce o biserica a fost terminata de zidit si inzestrata cu tot ce trebuie pentru savarsirea Sfintei Liturghii, este chemat chiriarhul locului ca sa o tarnoseasca (sfinteasca) pentru slujirea Sfintei Liturghii.,
Tarnosirea unei biserici este unul din cele mai sarbatoresti praznice ce se pot face intr-o parohie. Ea este preinchipuita in Vechiul Testament: Moise tarnoseste, dupa porunca lui Dumnezeu, cortul sfant (les. 40, 9), iar Solomon, templul din Ierusalim (III Regi 8). Numai chiriarhul locului sau un preot anume imputernicit de el poate tarnosi o biserica. Momentele cele mai de seama ale sfintei slujbe de tarnosire sunt acestea: in ajunul zilei hotarate pentru tarnosire, arhiereul merge, la vremea vecerniei, de aseaza Sfintele Moaste ce vor fi puse a doua zi in Sfanta Masa a bisericii noi, pe masa Proscomidiei din vechea biserica, unde raman pana dimineata zilei urmatoare. In acea dimineata, arhiereul ridica Sfintele Moaste si le aduce la biserica noua cu mare Litie. Aici se afla pregatite cele trebuincioase tarnosirii: apa sfintita, mirodenii, apa calda, burete de sters, imbracaminte pentru Sfanta Masa si altele. Dupa ce se imbraca in toate odajdiile, arhiereul pune un preot sa fiarba mirodeniile, apoi da binecuvantare de incepere a sfintei slujbe a tarnosirii. Dupa rugaciunile incepatoare, ridica Sfintele Moaste si iese afara din biserica, insotit de preoti si de tot poporul, la inconjurarea de trei ori a bisericii. Inconjurarea de trei ori inseamna ca acest sfant locas va fi inchinat lui Dumnezeu, Cel in trei Ipostasuri. La cele trei inconjurari se fac trei opriri, se citesc trei Evanghelii si diferite rugaciuni, apoi se unge cu Sfantul Mir biserica, in trei locuri din afara. In timpul inconjurarii se trag toate clopotele bisericii, un preot stropeste cu apa Sfintita peretii, cantaretii canta troparele innoirii si pe langa ziduri ard lumanari si tamaie. Dupa a treia inconjurare, arhiereul se opreste la usa de intrare, inchisa pe dinauntru, face o rugaciune si rosteste de trei ori cu glas tare versetul din Psalmul 23, 7:
Ridicati, capetenii, portile voastre si va ridicati portile cele vesnice si va intra imparatul slavei, iar un preot dinauntru, care tine usa inchisa, intreaba de trei ori, cu versetul urmator (8) al aceluiasi psalm: Cine este acesta imparatul slavei? Dupa aceste intrebari si raspunsuri, usa se deschide si arhiereul cu toti credinciosii patrund in biserica, intra in Altar si aseaza Sfintele Moaste in scobitura facuta special in Sfanta Masa, acoperindu-le cu mirodenii. Mirodeniile inchipuie miresmele cu care a fost uns in mormant trupul Mantuitorului, fiindca Sfanta Masa inchipuie mormantul Domnului nostru Iisus Hristos. Deasupra se aseaza o lespede de piatra cioplita si bine lustruita, care se spala cu apa calda si cu sapun, se sterge bine cu buretele, se uda cu apa de trandafiri si apoi se unge cu Sfant Mir. Ungerea cu Sfant Mir este lucrarea cea mai de seama a tarnosirii, pentru ca, dupa cum spune Sfantul Dionisie Areopagitul, prin varsarea Sfantului Mir se indeplineste sfintirea cea sfanta a dumnezeiescului altar448 (Sf. Dionisie Areopagitul, Ierarhia bisericeasca, cap. 4, p. 117, trad. C. Iordachescu). Dupa ungerea cu Sfantul Mir, se lipesc in cele patru colturi ale Sfintei Mese icoanele celor patru Evanghelisti, deoarece Sfanta Masa inchipuie toata Biserica, adunata de la cele patru margini ale lumii, prin propovaduirea Evangheliei449 (Sf. Simion al Tesalonicului, op. cit., p. 112), se imbraca cu cele doua acoperaminte si deasupra se aseaza Antimisul si celelalte lucruri sfinte ce trebuie sa stea pe Sfanta Masa. Apoi arhiereul inseamna crucis cu Sfantul Mir cei patru pereti dinauntrul bisericii si catapeteasma si, dupa cateva rugaciuni, tarnosirea bisericii e terminata. Toata slujba tarnosirii, alcatuita din cantari, citiri din Vechiul si Noul Testament si din rugaciuni este astfel intocmita incat raspunde in intregime scopului pentru care a fost randuita.,
Dupa tarnosirea bisericii, se slujeste Sfanta Liturghie si datoria este ca, in toate zilele, timp de sase saptamani, sa se slujeasca Sfanta Liturghie neintrerupt.

 


 

CULTUL DIVIN PUBLIC

 

78. Care sunt cele mai insemnate parti ale cultului divin public?
Cele mai insemnate parti ale cultului divin public sunt: Sfanta Liturghie, cele sapte Laude, sfintele slujbe ale Sfintelor Taine si Sfintele Ierurgii.

 

79. Ce este Sfanta Liturghie?
Sfanta Liturghie este cea mai de seama sfanta slujba obsteasca a Bisericii care se roaga. Ea este miezul cultului divin, public si comun, precum si culmea cea mai inalta a trairii duhovnicesti. Mantuitoarea jertfa de pe Golgota este izvorul tuturor darurilor, iar Sfanta Liturghie este aducerea necontenita a acestei jertfe si insasi lucrarea lui Hristos in Biserica. Ea este dumnezeiasca si prea sfanta Taina a Tainelor lui Iisus Hristos si se savarseste numai de arhiereu si de preot si nu se numara in numarul celor sapte Laude450 (Ibidem, cap. 301, p. 301).

 

80. Ce sunt cele sapte Laude si care este numirea fiecareia?
Cele sapte Laude sunt slujbe sfinte bisericesti, care se savarsesc in toate zilele fara deosebire. Se numesc sapte Laude, fiindca prin ele laudam si preamarim pe Dumnezeu cel in trei ipostase, la anumite timpuri din zi. Numele lor sunt: 1. Miezonoptica; 2. Utrenia cu Ceasul intai; 3. Ceasul al treilea; 4. Ceasul al saselea; 5. Ceasul al noualea; 6. Vecernia si 7. Pavecernita.

 

81. Unde isi au obarsia cele sapte Laude?
Cele sapte Laude isi au obarsia in Vechiul Testament (I Cron. 16, 28-29; Ps. 118, 62 si 164).
In adevar, din Faptele Apostolilor cunoastem ca ceasurile din zi randuite pentru rugaciunea obsteasca in templul din Ierusalim ori in sinagogi, la evrei, erau urmatoarele: Ceasul al treilea (ora noua de azi); Ceasul al saselea (ora douasprezece de azi) si Ceasul al noualea (ora 3 p.m. de azi). La ceasul al treilea S-a pogorat Sfantul Duh peste Apostolii adunati in foisor (Fapte 2, 15), la ceasul al saselea Sfantul Apostol Petru, urcat sa se roage pe acoperisul casei din Iope, a avut vedenia care a deschis intra-rea paganilor in crestinism (Fapte 10, 9 s.u); la ceasul al noualea, sfintii Apostoli Petru si Ioan s-au suit la templu ca sa se roage (Fapte 3, 1) si acolo au vindecat un schiop si au predicat Evanghelia multimilor (Fapte 3, 2-19). In Noul Testament se mai face amintire si de Rugaciunea de noapte: Domnul Hristos petrecea nopti intregi in rugaciune (Luca 6, 12), iar Sfintii Apostoli Pavel si Sila laudau pe Dumnezeu la miezul noptii in temnita (Fapte 16, 25). Cat despre rugaciunea de seara, Vecernia, si cea de dimineata, Utrenia, sunt mai vechi decat ceasurile, ele fiind legate de jertfele ce se aduceau dimineata si seara la templu (I Cron. 23, 30;Ies. 29, 39). Sfantul Ambrozie al Mediolanului aminteste de Vecernie, ora tamaierii; iar Sfantul Vasile cel Mare aminteste de Euharistie (multumita).
Aceste timpuri de rugaciune au fost pazite si de cei dintai crestini si au avut mare inraurire la alcatuirea rugaciunii obstesti a celor sapte Laude, pe care le gasim gata incheiate pe la anii 358-362 in vremea Sfantului Vasile cel Mare. In cea de-a treizeci si saptea din Marile Reguli, intocmite de acest sfant, aflam o lauda asezata intre Vecernie si Miezonoptica, care nu e alta decat Pavecernita (Dupacinarea.). Ceasul intai apare insa abia prin anul 382, in vremea Sfantului Ioan Casian451 (Sf. Ioan Casian, De Cenob. Inst., III, c. 3-4), pe care el il numeste alta Utrenie. De altfel, Ceasul acesta este legat de Utrenie, formand impreuna o singura Lauda. In acest chip se implinesc cuvintele Proorocului David:
De sapte ori in zi Te-am laudat pentru judecatile dreptatii Tale (Ps. 118). Mai tarziu s-au adaugat slujba Mijloceasurilor intre orele celor sapte Laude si Obednita (Tipica), inainte de ceasul al noualea.

 

82. De unde s-a luat numarul de sapte Laude?
Numarul de sapte Laude, potrivindu-se stihului 164 din psalmul 118:
De sapte ori in zi Te-am laudat, a avut inraurire covarsitoare la inchegarea slujbei celor sapte Laude.
Sfantul Ioan Casian aproba pe cei «ce iau parte la aceste adunari de sapte ori pe zi, spre a canta lauda Domnului»452 (Ibidem, III, c. 4), cu toate ca lui i se pare ca inceputul celor sapte Laude ar fi asezat de putin timp. Fireste, el e de partea acelora, fiindca numarul sapte avea in urma lui o lunga predanie. La evrei era socotit drept numar desavarsit:
S-ar aduce o multime de locuri, zice Fericitul Augustin, in care Dumnezeiasca Scriptura socoteste numarul sapte drept numar care imbratiseaza toate cunoasterile453 (Fer. Augustin, De Civitate Dei, XI, 31). Mai tarziu, Sfantul Simion al Tesalonicului (+1429) va spune despre cele sapte Laude: «Iar vremile si rugaciunile sapte sunt cu numarul, dupa numarul darurilor Duhului Sfant»454 (Sf. Simion al Tesalonicului, op. cit., cap. 398).

 

83. Cum se savarseste azi slujba celor sapte Laude?
La aceasta intrebare, Sfantul Simion al Tesalonicului da urmatoarea lamurire:
Sfintii Parinti bine au socotit de au asezat sa se zica slujbele Bisericii dimpreuna una dupa alta si la o anumita vreme randuita. Drept aceea, in trei vremi neparasite au oranduit sa se faca toate slujbele celor sapte Laude455 (Ibidem, cap. 327, p. 324; c. 328, p. 325): intai au randuit vremea cea de dupa miezul noptii, pana dinspre ziua; intr-aceasta vreme se fac trei slujbe: Miezonoptica, Utrenia si Ceasul intai (Ceasul intai e randuiala deosebita, nu se numara intre cele sapte Laude, dar se slujeste odata cu Utrenia). Dupa a treia ora din zi se canta slujba Ceasului al treilea, a Ceasului al saselea si Obednita (Obednita iar nu se numara printre cele sapte Laude, dar se citeste odata cu Ceasul al saselea si, uneori, cu Ceasul al noualea). Iar la sfarsitul zilei se zice Ceasul al noualea, Vecernia si Pavecernita456 (Ibidem, cap. 327, p. 328 si c. 328, p. 325). Slujba celor sapte Laude se savarseste azi in manastiri intocmai cum spune Sfantul Simion al Tesalonicului, adica: 1.La miezul noptii se slujesc Miezonoptica si Utrenia cu Ceasul intai; 2.dimineata: Ceasul al treilea si al saselea si Obednita si 3.seara: Ceasul al noualea, Vecernia si Pavecernita. In felul acesta slujba Laudelor se aseamana celor noua cete ingeresti, care de trei ori cate trei, cu neincetate glasuri, preamaresc pe Dumnezeu cel in Treime457 (Ibidem, cap. 328, p. 325).

 

84. Care este intelesul si cuprinsul celor sapte Laude?
Iata care este intelesul si cuprinsul celor sapte Laude:

        1. Miezonoptica este cea mai veche dintre cele sapte Laude. Asezarea ei este sigur intemeiata pe porunca Mantuitorului: Vegheati dar, ca nu stiti cand va veni stapanul casei: sau seara sau la miezul noptii, sau la cantatul cocosilor, sau dimineata (Marcu 13, 35). Sau, poate, este intemeiata inca mai mult pe pilda celor zece fecioare, iesite intru intampinarea mirelui. La miezul noptii striga un glas: Iata mirele... drept aceea privegheati, ca nu stiti ziua, nici ceasul (Matei 25, 6-13). Troparele: «Iata Mirele vine la miezul noptii...» si «La ziua cea infricosata gandind...», ce se canta la Miezonoptica, intaresc parerea cea din urma, care este si a Sfantului Simion al Tesalonicului458 (Ibidem, cap. 299).
        2. Utrenia slujindu-se dimineata, este slujba prin care aducem multumire Celui ce a adus lumina dreptei credinte si a imprastiat intunericul inselaciunii459 (Ibidem, cap. 299).
        3. Ceasul al treilea. In ceasul al treilea S-a pogorat Duhul Sfant peste Sfintii Apostoli.
        4. Ceasul al saselea este ora injumatatirii zilei si ne aduce aminte ca la aceasta ora a fost rastignit Mantuitorul Hristos.
        5. Ceasul al noualea este ora rugaciunii de multumire «Celui ce a murit cu trupul pentru noi in ceasul al noualea si, in mainile Parintelui Sau punand sufletul Sau, sufletele noastre le-a pus si cu moartea Sa pe noi ne-a inviat»460 (Ibidem, cap. 299).
        6. Vecernia este slujba de seara. Seara Arhanghelul Gavriil descopera lui Daniil tainele lui Dumnezeu (Dan. 9, 21); la jertfa de seara David indrepteaza ca tamaia rugaciunea lui catre Dumnezeu (Ps. 140, 2); seara se arata ingerul si vesteste proorocului Zaharia nasterea Sfantului Ioan Botezatorul (Luca 1,13) si, in sfarsit, seara a asezat Domnul nostru Iisus Hristos Sfanta Taina a impartasaniei.
        7. Pavecernita (Dupacinarea). Dupa intelesul sau, inseamna rugaciunea cea
de dupa cina. Pavecernita facandu-se la inceputul noptii, inseamna rugaciunea de multumita pentru odihna de osteneli si de aducerea aminte de moarte461 (Ibidem, cap. 300, p. 300).
Cand se pregateste cineva sa se impartaseasca cu Sfanta impartasanie, se cuvine sa citeasca seara, in ajun, Pavecernita mica, ori, mai bine, sa adauge pe langa Canonul Precistei si Canonul Sfintei impartasanii.
Miezonoptica, Ceasurile si Pavecernita pot fi citite acasa de orice crestin evlavios.

 


 

DESPRE SFANTA LITURGHIE

 

85. Care este fapta si dovada cea mai inalta prin care omul cinsteste si preamareste pe Dumnezeu?
Dintre toate actele noastre de cult prin care cinstim si preamarim pe Dumnezeu cel mai desavarsit este sacrificiul sau jertfa.

 

86. Ce este jertfa?
Jertfa este daruirea plina de iubire si evlavie a unui obiect in cinstea lui Dumnezeu. Prin aceasta voim sa aratam ca El, ca ziditor a toate, este stapanul tuturor lucrurilor si ca noi, ca fapturi ale Lui, atarnam intru totul de El. Astfel ii recunoastem stapanirea si puterea si marturisim datoria noastra de recunostinta si de iubire fata de El, pentru toate cate ne-a dat.

 

87. Este veche jertfa?
Este tot atat de veche si raspandita ca religia insasi. inclinatia de a cinsti pe Dumnezeu prin jertfa este sadita chiar in firea omului; de aceea gasim jertfa in toate religiile, la toate popoarele si in toate vremurile. Aducerea de jertfa incepe chiar cu primii oameni, si anume cu jertfa lui Cain si Abel, despre care ne marturiseste prima carte a Sfintei Scripturi: "Dar dupa un timp, Cain a adus jertfa lui Dumnezeu din roadele pamantului. Si a adus si Abel din cele intai nascute ale oilor sale si din grasimea lor" (Fac. 4, 3-4). ,
Indeosebi la evrei, jertfele au fost oranduite de Dumnezeu insusi, prin Moise, care a intocmit cu de-amanuntul atat felul sau materia jertfelor, cat si timpul si randuiala sau chipul in care trebuiau aduse. Acestea le gasim descrise mai ales in cartea a treia a Sfintei Scripturi, numita Levitic, sau Cartea Preotilor, scrisa de Moise.

 

88. Noi, crestinii, aducem jertfa lui Dumnezeu?
Da.

 

89. Care este aceasta jertfa?
Sfanta Euharistie, adica insusi Sfantul Trup si Sange al Domnului.

 

90. Cum se numeste slujba in timpul careia se pregateste si se aduce jertfa Sfintei Euharistii?
Sfanta Liturghie.

91. Cine a intemeiat Sfanta Liturghie? Sau cine ne-a invatat si ne-a poruncit s-o savarsim?
Mantuitorul insusi.

 

92. Cand si cum?
In ajunul mortii Sale pe cruce, adica Joi seara, la Cina cea de Taina. Serband atunci Pastele, impreuna cu ucenicii Sai, "Iisus luand painea si binecuvantand a frant si a dat ucenicilor Sai, zicand: "Luati, mancati, acesta este Trupul Meu". Luand apoi paharul si multumind, le-a dat lor zicand: "Beti dintru acesta toti: acesta este Sangele Meu al Legii celei noi, care pentru multi se varsa, spre iertarea pacatelor" (Matei 26, 26-28; Marcu 14, 22-24; Luca 22, 19-20; I Cor. 11, 23-25).
In locul jertfelor Legii Vechi, pecetluite cu sange de tapi si de vitei (vezi les. 24, 18), Mantuitorul intemeiaza o Lege noua, sau un legamant nou intre Dumnezeu si oameni, pecetluindu-l cu insusi Trupul si Sangele Sau pe Golgota. Mantuitorul le dadea Sfintilor Sai Apostoli, la Cina, sub forma nesangeroasa a painii si vinului, aceasta jertfa pe care trebuiau sa o aduca de atunci inainte Ucenicii Sai, dupa porunca Sa: "Aceasta sa faceti intru pomenirea Mea!" (Luca 22, 19 si 1 Cor. 11, 24 si 25). Prin aceste cuvinte El randuieste pe Apostolii Sai drept arhierei sau preoti slujitori ai jertfei celei noi, intemeiata atunci de El.
Urmand porunca Domnului si invatatorului lor iubit, Sfintii Apostoli si mai apoi ucenicii lor savarseau zilnic Jertfa Mantuitorului spre neintrerupta aducere aminte de El. Ei faceau intocmai ca Domnul, Care, la Cina, inainte de a frange si a imparti painea, a binecuvantat, iar cand le-a intins paharul, a multumit (lui Dumnezeu-Tatal) (Matei 26, 27; Marcu 14, 22-23; Luca 22, 17-18 si I Cor. 11, 23 s.u.). Adunandu-se deci pentru rugaciune, Sfintii Apostoli si ucenicii lor multumeau si se rugau indelung ca Domnul sa prefaca painea si vinul de pe masa lor in insusi Sfantul Sau Trup si Sfantul Sau Sange, cu care apoi se impartaseau. Acelasi lucru au facut mai tarziu si urmasii Sfintiti si legiuiti ai Sfintilor Apostoli, adica arhiereii si preotii, carora ei le-au impartasit harul dumnezeiesc de a savarsi aceasta Sfanta Taina.
Astfel a luat nastere o randuiala de slujba sfanta, cunoscuta la inceput sub diferite numiri, ca: frangerea painii (Fapte 2, 42), Masa sau Cina Domnului (I Cor. 10, 16), Euharistie (multumire). Mai pe urma, aceasta sfanta slujba a primit numele de Liturghie, sub care o cunoastem azi si care inseamna: lucrare sau slujba publica, obsteasca, randuita si savarsita spre folosul tuturor.

 

93. Ce este, prin urmare, Sfanta Liturghie?
Este o randuiala de sfinte rugaciuni, in timpul carora se savarseste si se aduce jertfa fara de sange a Legii celei Noi, intemeiata de Mantuitorul la Cina cea de Taina si incredintata de El Sfintilor Sai Apostoli, iar de acestia, urmasilor lor Sfintiti (arhierei si preoti), pentru a fi savarsita de-a pururea in Biserica crestina, spre pomenirea Lui si spre iertarea pacate-lor membrilor Bisericii Lui.

 

94. Cine poate savarsi slujba Sfintei Liturghii?
Numai arhiereii si preotii cu hirotonie legala, adica sfintiti si asezati dupa randuiala canonica a Bisericii. Cei caterisiti sau indepartati din slujba si cei vinovati de pacate grele nu mai pot liturghisi462 (Canonul 28 al Sf. Apostoli si Canonul 9 al Sinodului de la Neocezareea, comp. si Marturisirea ortodoxa, partea I, rasp. la intrebarea 107). Diaconul nu poate sluji singur, ci totdeauna numai cu arhiereul sau cu preotul.
In afara de preotul savarsitor al Sfintei Jertfe, pentru savarsirea Sfintei Liturghii mai trebuie neaparat cel putin un cantaret care sa dea raspunsurile la strana si sa ajute pe preot in anumite momente ale slujbei. Acesta conduce in cantarile Sfintei Liturghii pe credinciosii care iau parte la slujba.

 

95. Unde se savarseste Sfanta Liturghie?
Numai in biserica sau in paraclise si capele sfintite si cu Antimis, in partea cea mai sfanta, adica in Sfantul Altar. Numai in cazuri cu totul exceptionale, ca de pilda pe campul de lupta, si numai cu invoirea episcopului locului463 (Povatuirile din Liturghier, Bucuresti, 1980, p. 417), Sfanta Liturghie se poate savarsi si in afara de biserica, intr-o casa sau intr-un loc curat, pe o masa pe care se intinde Sfantul Antimis. Fara de el nu se poate savarsi Sfanta Liturghie nici in biserica464 (Canonul 31 al Sinodului Trulan), unde sta totdeauna pe Sfanta Masa, si nici in afara de biserica465 (Marturisirea ortodoxa, partea I, raspuns la intreb. 107).

 

96. In ce zile si in ce vreme din zi se savarseste Sfanta Liturghie?
In manastiri si in catedralele episcopale se savarseste Sfanta Liturghie in fiecare zi. In bisericile de enorie se face Sfanta Liturghie de obicei numai in zilele de Duminica si in sarbatori, iar in zilele din cursul saptamanii se face numai atunci cand este nevoie, mai ales sambata, cand se fac parastase si pomeniri pentru morti466 (Povatuirile din Liturghier (de ex. ed. 1980, p. 418) prevazad ca toti preotii de enorie sunt datori sa faca Sf. Liturghie in fiecare sambata. Vezi la fel si Simion al Tesalonicului, Despre preotie, in trad. rom. tip. de Toma Teodorescu, cu titlul: Tractat asupra tuturor dogmelor credintei noastre ortodoxe, Bucuresti, 1865, p. 355, care prescrie pentru preot obligatia de a liturghisi negresit, cel putin de doua ori pe saptamana).
Cat priveste vremea anumita sau ceasul din zi la care trebuie sa inceapa slujba Sfintei Liturghii, dupa predania veche a Bisericii, este ceasul al treilea din zi, care corespunde cam cu ceasul 9 dimineata, dupa numaratoarea noastra, cand Domnul a fost rastignit pe cruce (Marcu 15, 25) si cand S-a pogorat Sfantul Duh peste Sfintii Apostoli. De va fi nevoie, se poate savarsi Sfanta Liturghie si mai devreme sau mai tarziu, dar nu mai inainte de a se lumina de ziua si nici dupa amiaza.
Abateri de la aceasta regula se fac numai la anumite praznice imparatesti, si anume la Paste, la Craciun (nu peste tot) si in unele locuri la Boboteaza, cand Sfanta Liturghie se savarseste dis-de-dimineata467 (Tipicul cel Mare (sau manastiresc) - zis al Sf. Sava - cap. 10, lasi, 1816, p. 16;
Invatatuirile din Liturghier (cap. pentru vremea slujbei) si Scrisoarea sinodala Patriarhului ecumenic Paisie I catre Patriarhul Nicon al Moscovei (1655). Raspuns la intrebarea 2 (la C. Delikanis, Constantinopol, 1905, p. 55).

 

97. Sunt, in cursul anului, si zile in care nu se face Liturghie, nici chiar in manastiri?
Da. Sunt acele zile in care Tipicul si cartile de slujba prevad ajunarea deplina, adica post desavarsit pana seara, si anume:
a) Vinerea Patimilor (fiind zi de intristare si de post negru, ziua in care Domnul a fost rastignit pe Cruce si ingropat);
b) Luni si marti in prima saptamana din Postul Pastilor (fiind primele zile de post, cu ajunare deplina).
c) Miercurea si vinerea din Saptamana Branzei (fiind zile premergatoare si pregatitoare pentru Postul Paresimilor, cu ajunare si metanii);
e) Vinerea dinaintea Craciunului si a Bobotezei, cand aceste doua sarbatori cad duminica sau lunea (pentru ca atunci se ajuneaza)468 (Pentru zilele fara Liturghie si motivarea lor, vezi: Triodul (ed. 1946, p. 704,141, 74); Tipicul Bisericesc (al Sf. Sinod), ed. 1893, p. 269, 104, 108, 116 si 120; Mineiele pe Decembrie si Ianuarie (ed. 1893, p. 11). Comp. si Simion al Tesalonicului, Raspuns la intrebarea 56 (trad. rom. cit. p. 328-329).

 

98. Cate Liturghii avem in Biserica Ortodoxa?
Avem trei Liturghii, si anume:
a) Liturghia Sfantului Ioan Gura de Aur, Arhiepiscopul Constantinopolului (+407);
b) Liturghia Sfantului Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei (+379);
c) Liturghia Darurilor mai inainte sfintite sau a Sfantului Grigorie cel Mare (Dialogul), Episcopul Romei (-(-604).

 

99. Unde gasim scrisa randuiala acestor Liturghii?
In cartea de slujba cu titlul: Sfintele si dumnezeiestile Liturghii, pe care noi o numim de obicei, mai pe scurt, Liturghierul si care se afla totdeauna in altar, la indemana preotului liturghisitor.

 

100. Aceste trei Liturghii se pot savarsi oricand in timpul anului?
Nu, ci fiecare dintre ele se savarseste numai in anumite rastimpuri din cursul anului, in chipul urmator:
a) Liturghia Sfantului Vasile se savarseste numai de 10 ori pe an, si anume:
- in primele cinci duminici din Postul Mare;
- in joia si sambata Patimilor;
- in ajunul Craciunului (24 decembrie) si ajunul Bobotezei (5 ianuarie);
- in ziua Sfantului Vasile (1 ianuarie)
b) Liturghia Darurilor mai inainte Sfintite se slujeste (in manastiri) in tot timpul Postului Mare, in afara de urmatoarele zile din postul acesta:
- toate sambetele (cand se savarseste Liturghia Sf. Ioan, iar in Sambata Patimilor, a Sf. Vasile);
- toate Duminicile (cand se savarseste Liturghia Sf. Vasile, iar in Duminica Floriilor, a Sf. Ioan);
- sarbatoarea Bunei-Vestiri (rand se face Liturghia Sfantului Ioan);
- Joia Patimilor (cand se face Liturghia Sf. Vasile);
- Luni si marti din prima saptamana si Vinerea Patimilor (zile in care nu se face nici o Liturghie).
In bisericile de mir, Liturghia Darurilor mai inainte Sfintite se slujeste de obicei numai miercurea si vinerea din Postul Mare (mai ales in prima saptamana).
c) Liturghia Sfantului Ioan Gura de Aur se face in toate celelalte zile de Duminici si sarbatori din timpul anului in care nu se savarseste vreuna din celelalte doua Liturghii. Ea este Liturghia obisnuita in Biserica Ortodoxa, savarsindu-se de cele mai multe ori in cursul anului bisericesc.

 

101. Ce este Liturghia Darurilor mai inainte sfintite?
Aceasta Liturghie are o randuiala aparte, deosebita de a celorlalte doua. Ea e formata din doua slujbe deosebite: Vecernia si Liturghia, contopite laolalta. Partea ei de la inceput nu este altceva decat prima jumatate a Vecerniei pana la Vohod, sau iesire; iar a doua parte este alcatuita din randuiala Liturghiei obisnuite, incepand de la Apostol si avand Heruvic si Rugaciunea Amvonului, proprii, dar lipsindu-i in intregime partea dintre Heruvic (iesirea cu Sfintele Daruri) si ectenia de dupa Axion. Ii lipseste deci tocmai partea care alcatuieste miezul Liturghiei, si anume Jertfa, adica sfintirea si prefacerea Darurilor. De aceea, aceasta Liturghie nici nu se poate numi o Liturghie deplina, desavarsita, ca celelalte; dupa cum o arata si numele, ea este mai degraba o slujba solemna a impartasirii cu Sfintele Daruri slujite sau sfintite mai dinainte, in timpul uneia din cele doua Liturghii depline sau propriu-zise.

 

102. Care este obarsia acestei Liturghii?
Este urmatoarea:
Slujba Sfintei Liturghii a fost privita totdeauna ca un prilej de bucurie si de luminare sufleteasca, intrucat, prin impartasirea cu Sfintele Daruri care se sfintesc intr-insa, il avem intre noi pe Hristos, Mirele nostru Ceresc, Care petrece intru noi si noi intru El (Ioan 6, 56). Aceasta bucurie nu se potrivea insa cu zilele Postului Mare, zile de intristare si de pocainta, cand Mirele este luat de la noi (comp. Matei 9, 15 si Luca 5, 34-35).
De aceea, consfintind o veche traditie a Bisericii, soborul Parintilor adunati la Laodiceea (Asia Mica, 360-380) a hotarat sa nu se mai savarseasca Liturghie si sa nu se mai serbeze pomenirea Sfintilor Mucenici, care era impreunata cu Liturghia in timpul Postului Mare, decat Sambata si Duminica, zile in care postul era mai putin aspru (canoanele 49 si 51).
Erau insa crestini care doreau sa se impartaseasca si in celelalte zile din cursul saptamanii si mai ales miercurea si vinerea469 (Sf. Vasile cel Mare, Epistola 93 catre Cezareea, Despre impartasire, alin. 289 (la Nicodim Milas, Canoanele Bisericii Ortodoxe, insotite de comentarii, trad. rom. de U. Lovincici si N. Popovici, vol. II, partea a II-a, Arad, 1936, p. 258). Ca sa impace aceasta dorinta pioasa a credinciosilor cu hotararile Sinodului de la Laodiceea, s-a luat obiceiul de a opri o parte din Darurile Sfintite la Liturghia de sambata si duminica, pentru a impartasi cu ele pe credinciosi in celelalte zile in care nu se putea savarsi Liturghie. Iar ca sa nu se intrerupa ajunarea obisnuita dintre zilele de post, impartasirea aceasta avea loc spre seara, indata dupa slujba Vecerniei. Randuiala impartasirii, destul de simpla la inceput, a devenit incetul cu incetul din ce in ce mai sarbatoreasca, fiind incadrata intre slujba Vecerniei de o parte si rugaciunile si ceremoniile din randuiala Liturghiei, care erau mai ales in legatura cu Taina impartasirii, de cealalta. Cele doua slujbe, deosebite la inceput, in cadrul carora avea loc impartasirea credinciosilor in zilele de post, s-au contopit cu timpul intr-o singura slujba, care s-a numit Liturghia Darurilor mai inainte sfintite.
Soborul al cinci-saselea al Sfintilor Parinti (Trulan 692), a hotarat ca aceasta Liturghie sa se faca in toate zilele postului Paresimilor, afara de sambete si duminici, precum si de sarbatoarea Bunei-Vestiri (canonul 52).

 

103. In cate parti mai mari se poate imparti randuiala Sfintei Liturghii?
In doua parti mari, si anume:
a) Proscomidia, care se savarseste in taina;
b) Liturghia propriu-zisa, care se savarseste in auzul credinciosilor. La randul ei, liturghia propriu-zisa se imparte in doua parti, dintre care cea dintai poarta numele de Liturghia catehumenilor, iar a doua, Liturghia credinciosilor,

 

104. Ce este Proscomidia?
Proscomidia (de la cuvantul grecesc nposhomideo = "a aduce, a pune inainte, a oferi, a face dar") este randuiala pregatirii darurilor de paine si de vin, care alcatuiesc materia jertfei. Aceasta prima parte a Liturghiei se savarseste intreaga in taina, in timpul slujbelor premergatoare Liturghiei (Utrenia sau Ceasurile), inauntrul altarului, si anume in latura lui dinspre miazanoapte, pe o masa mica sau in scobitura facuta inadins in perete si numita proscomidiar, care la unele biserici mai mari are chiar forma unei incaperi aparte, din stanga altarului. Miezul Proscomidiei il alcatuieste alegerea si pregatirea materiei de jertfa din darurile de paine si de vin aduse de credinciosi.,

 

105. Ce forma si ce numire poarta painea adusa de credinciosi pentru Liturghie?
Poarta numele de prescuri, adica painisoare facute din framantatura dospita si avand uneori forma rotunda, dar mai ales forma de cruce, in patru cornuri, amintind Crucea pe care s-a rastignit Mantuitorul si inchipuind cele patru laturi ale lumii470 (Sf. Simion al Tesalonicului, Despre Sfanta Liturghie, cap. 87-88, trad. rom. p.94). Partea lor de la mijloc se cheama pecete, pentru ca are intiparita pe ea semnul lui Iisus, adica crucea inchisa intr-un patrat cu literele de la inceput ale numelui Mantuitorului: Is. (Iisus), Hr. (Hristos), Ni Ka (adica Iisus Hristos biruieste), astfel:,
Is Hr
Ni Ka
Aceasta pecete e facuta cu un instrument de lemn, pistornic sau pristolnic.
Prescurile aduse de credinciosi sunt insotite de obicei de cate o lumanare, care se aprinde in sfesnicul de la Proscomidie, si de pomelnic, adica o foaie de hartie pe care sunt scrise numele credinciosilor, vii si morti, ce se vor pomeni la Liturghie.

 

106. Ce inchipuie prescurile si vinul aduse de credinciosi pentru Liturghie?
Ele inchipuie sau infatiseaza mai intai insasi fiinta trupeasca si sufleteasca a credinciosilor, pe care ei o aduc ca jertfa lui Dumnezeu, sub aceasta forma. De ce? Pentru ca, spre deosebire de jertfele din Legea Veche, care constau din carnuri sau din roadele pamantului si din care se hraneau nu numai oamenii, ci si animalele, painea si vinul sunt alimente care alcatuiesc numai hrana omului, si anume hrana lui de capetenie. Ele nu numai ca intretin viata trupeasca a omului, ci totodata o si simbolizeaza in chipul cel mai potrivit471 (Nicolae Cabasila, Talcuirea Dumnezeiestii Liturghii, cap. III si IV, trad. rom. de Diac. Ene Braniste, Bucuresti, 1946, p. 31-32).,
In al doilea rand, painea, facuta din atatea boabe de grau stranse laolalta, si vinul, iesit din zdrobirea in acelasi teasc a atator ciorchini de boabe de struguri, simbolizeaza si unitatea sau legatura nevazuta care leaga intre ei pe toti fiii Bisericii, facand din ei un singur trup: Trupul tainic al Domnului472 (Sf. Ap. Pavel, Epistola I catre Corinteni, 10, 17; Invatatura. celor 12 Apostoli, in "Parinti si Scriitori bisericesti", vol. 1, Scrierile Parintilor Apostolici, Ed. Inst. Biblic, Bucuresti, 1979, p. 29; Sf. Ioan Gura de Aur, Omilia 24, 2, la Epistola 1 catre Corinteni, Migne, P.G., LXI, col. 200; Fer. Augustin, Cuvantarea 272, Migne, P.L., XXXVIII, col. 1247-1248).
In felul acesta, painea si vinul aduse de credinciosi alcatuiesc si semnul vazut prin care se arata ca ei iau parte cu adevarat la jertfa care se aduce la Liturghie si ca isi dau obolul lor la ea.

 

107. Toata painea sau toate prescurile aduse de credinciosi devin materie a Jertfei sau sunt folosite la Proscomidie?
Nu. Numai anumite parti scoase de preot din ele: Sfantul Agnet si miridele (particele).

 

108. Ce este "Sfantul Agnet"?
Este partea patrata sau pecetea pe care preotul o scoate cu copia din cea dintai prescura folosita la Proscomidie si o aseaza apoi pe Sfantul Disc. Se numeste Agnet, de la cuvantul grecesc Agnet, adica Miel, pentru ca ea inchipuie pe Mantuitorul, Care, prin asemanarea cu Mielul injunghiat de evrei la Pastele lor, a fost numit de catre Sfantul Ioan Botezatorul "Mielul lui Dumnezeu, Care ridica pacatele lumii" (Ioan 1, 29). Sf. Agnet este painea care, prin sfintire, se va preface in Sfantul Trup al Domnului, cel jertfit pe Cruce. De aceea, preotul intipareste intr-insul cu copia Patima Domnului, strapungandu-l in chip crucis si pronuntand cuvintele din Sfanta Scriptura, unde ni se istoriseste cum sutasul a impuns cu sulita, coasta Mantuitorului (Ioan 19, 34).

 

109. Ce sunt miridele?
"Miridele" (de la cuvantul grecesc = parte, particica) sunt particele marunte de paine, scoase de catre preot din celelalte prescuri folosite la Proscomidie si asezate pe disc, alaturi de Sfantul Agnet, in cinstea Sfintilor si pentru pomenirea capeteniei bisericesti (arhiereul locului), a carmuirii tarii, a ctitorilor si a credinciosilor vii si morti ale caror nume sunt scrise pe pomelnicele aduse de crestini. Miridele - atat cele pentru sfinti cat si cele pentru credinciosi - nu se prefac in Trupul Domnului ca Sf. Agnet, ci numai se impartasesc de sfintenia pe care o primesc de la Sf. Agnet, langa care sunt asezate473 (Sf. Simion al Tesalonicului, Despre Sfanta Liturghie, cap. 94, trad. rom. p. 100).

 

110. Cum se aseaza painea (Sf. Agnet si miridele) pe Sf. Masa?
Sf. Agnet se aseaza in mijlocul Sf. Disc. in dreapta lui se aseaza prima mirida (mai mare) scoasa in cinstea Sfintei Fecioare, in stanga, noua miride pentru ceilalti Sfinti (impartiti in cele noua cete sau grupe), in par-tea de jos, mirida pentru arhiereul locului, pentru Patriarhi, pentru Carmuirea tarii si pentru ctitori, iar mai jos, miridele pentru credinciosii vii si morti, despartite in doua gramajoare.

 

111. De ce se aseaza painea pe Sf. Disc in chipul aratat sau ce inchi-puie aceasta asezare?
Sf. Agnet si miridele asezate astfel pe Sf. Disc inchipuie si infatiseaza Biserica intreaga, atat cea de pe pamant (luptatoare), cat si cea din ceruri (biruitoare), adica acea mare familie a tuturor fiilor lui Dumnezeu, stransa in jurul Intemeietorului si Capului ei nevazut, Hristos Mantuitorul, asa cum a rugat El pe Tatal ca unde este El sa fie si ai Lui (Ioan 17, 24).,
Sau, cum spune asa de frumos Simion, Arhiepiscopul Tesalonicului: "Am inteles cum prin aceasta inchipuire si istorisire a Sfintei Proscomidii vedem pe insusi Iisus si intreaga Biserica a Lui. In mijloc (il vedem) pe Iisus Hristos insusi, Lumina cea adevarata si Viata cea vesnica. El este in mijloc prin Agnet, iar Maica Lui, de-a dreapta prin mirida, Sfintii si ingerii de-a stanga, iar dedesupt intreaga adunare a credinciosilor Lui dreptmaritori. Aceasta este taina cea mare: Dumnezeu intre oameni si Dumnezeu in mijlocul dumnezeilor, care se indumnezeiesc de la Cel ce dupa fire este Dumnezeu, Care S-a intrupat pentru dansii. Aceasta este imparatia ce va sa vie si petrecerea vietii celei vesnice: Dumnezeu cu noi, vazut si impar-tasit"474 (Ibidem, cap. 94, trad. rom. p. 101 (revazuta) si Meletie Sirigul, Talcuirea Liturghiei, la C. Delikanis, op. si trad. cit., p. 42-43).

 

112. Cum se pregatesc cinstitele Daruri?
Dupa ce toarna vin si apa in Sf. Potir, preotul aseaza steluta crucis peste Sf. Disc, acopera si Discul si Potirul cu acoperamintele lor, apoi pe amandoua cu acoperamantul cel mare. Rosteste rugaciunea Proscomidiei sau a punerii inainte, prin care roaga pe Dumnezeu sa binecuvanteze acele Daruri, sa le primeasca in altarul Sau cel ceresc si sa pomeneasca atat pe cei ce le-au adus, cat si pe cei pentru care s-au adus. In sfarsit, preotul tamaiaza Darurile, altarul si biserica intreaga, inchipuind prin aceasta revarsarea darurilor Duhului Sfant peste Biserica si peste credinciosi.,

 

113. Darurile binecuvantate astfel sunt prefacute acum in Sfantul Trup si Sange?
Nu inca. Atata vreme cat raman la Proscomidie, Sf. Agnet de pe Disc si vinul din Sf. Potir nu se prefac inca in Trupul si Sangele Domnului, ci sunt numai un simbol, o icoana sau o inchipuire a Sfantului Trup si Sange. Ele nu mai sunt insa nici paine simpla si vin obisnuit, ca oricare altul, ci, datorita binecuvantarii si rugaciunii savarsite asupra lor, au devenit «cinstitele Daruri», consfintite, harazite, afierosite sau inchinate lui Dumnezeu.
Toate cele savarsite pana acum la Proscomidie sunt numai simboale475 (Nicolae Cabasila, op. cit. trad. cit., cap. VI, p. 34).

 

114. Ce anume simbolizeaza sau inchipuie cele savarsite la Proscomidie?
Acestea inchipuie pe de o parte nasterea si copilaria Domnului, iar pe de alta, Patimile Lui.
Astfel, prescura cea dintai, din care se scoate Sf. Agnet, inchipuie pe Sf. Fecioara, din care S-a nascut Domnul, dupa trup; scoaterea Sf. Agnet din prescura inseamna intruparea si nasterea Domnului din Sf. Fecioara476 (Sf. Gherman al Constantinopolului, Jstoria bisericeasca si teoria mistica (talcuire despre sfantul locas si despre Sf. Liturghie) trad. rom. in ms. de I. Popescu, p. 32-33; si Sf. Simion al Tesalonicului, Despre Sf. Liturghie, cap. 92, trad. rom. p. 97). Proscomidia inchipuie locul Nasterii (Betleemul) si al vietii Mantuitorului, dinainte de Botez (Nazaret, Capernaum)477 (Sf. Gherman al Constantinopolului, op. si trad. cit., p. 33-34), iar discul tine locul ieslei din staulul de vite in care a fost culcat Pruncul dupa nastere. Acoperamintele sunt scutecele cu care a fost infasat dumnezeiescul Prunc de catre Magii de la Rasarit. Asezarea stelutei desfacute peste Sfantul Disc simbolizeaza steaua care i-a calauzit pe magi spre locul nasterii, iar tamaierea sau cadirea inseamna darurile: aur, smirna si tamaie, aduse dumnezeiescului Prunc de catre Magii de la Rasarit. Acoperirea darurilor si ramanerea lor tainica la Proscomidiar inseamna vremea necunoscuta a vietii lui Iisus, inainte de inceperea lucrarii Sale in lume, viata pe care Sfintele Evanghelii nu ne-o istorisesc478 (Nicolae Cabasila, op. si trad. cit., cap. XI, p. 41-42).
Pe de alta parte, cele savarsite la Proscomidie ne duc cu gandul la Rastignirea si Patimile Domnului.
Astfel, Proscomidia inchipuie Golgota sau locul Rastignirii; strapungerea Sf. Agnet crucis si impungerea lui cu copia inchipuie jertfa sangeroasa a Domnului, adica rastignirea Lui pe cruce, impungerea sfintei coaste cu sulita; copia inlocuieste sulita cu care ostasul a impuns pe Domnul in coasta. Vinul si apa turnate in potir inchipuie Sangele si apa care au curs din sfanta coasta, iar Potirul inlocuieste atat paharul de la Cina, cat si vasul cu fiere si cu otet din care 1 s-a dat sa bea Celui Rastignit si in care, dupa traditie, Sfantul Ioan Evanghelistul ar fi strans si pastrat o parte din dumnezeiescul Sange care a curs din ranile Domnului479 (Meletie Sirigul, op. si loc. cit., p. 42). Discul este patul (nasalia) pe care Iosif si Nicodim au asezat Trupul Domnului (dupa coborarea de pe Cruce)480 (Sf. Gherman al Constantinopolului, op. si trad. cit., p. 30). Maica Domnului, care a zabovit indurerata langa crucea Fiului Sau rastignit (Ioan 19, 25), este si ea de fata aici, sub forma miridei triunghiulare asezate de-a dreapta Sf. Agnet.

 

115. De ce partea de la inceputul Liturghiei se numeste "Liturghia catehumenilor" sau a celor chemati?
Pentru ca, in vechime, pe langa crestinii botezati puteau lua parte la ea si catehumenii, adica aceia care se pregateau sa intre in crestinism, trebuind sa invete mai intai adevarurile de credinta crestina. Ea tine de la Binecuvantare pana la cuvintele "Cei chemati, iesiti!...", cand catehumenii trebuiau sa paraseasca biserica.

 

116. Care sunt partile mai de seama ale Liturghiei catehumenilor?
Acestea sunt urmatoarele:
- Binecuvantarea mare
- Ectenia mare
- Antifoanele
- Vohodul inic sau iesirea cu Sf. Evanghelie
- Imnul trisaghion (Sfinte Dumnezeule...)
- Citirile din Sfanta Scriptura (Apostolul si Evanghelia)
- Ectenia staruitoare sau intreita
- Ectenia pentru catehumeni

 

117. Ce binecuvantare se da la inceputul Liturghiei si care este intelesul ei?
Se da binecuvantarea cea mare prin cuvintele: "Binecuvantata este imparatia Tatalui si a Fiului si a Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor". Spunand aceste cuvinte, preotul face semnul crucii cu Evanghelia peste Antimisul de pe Sfanta Masa. Credinciosii, binecuvantand impreuna cu preotul pe Dumnezeu, vor fi binecuvantati ei insisi de El. Prin aceste cuvinte exprima si o speranta ca vom face parte din imparatia cereasca, din imparatia luminii si a iubirii Preasfintei Treimi, a Carei intrare o pregateste Sfanta Liturghie481 (Pr. Prof. Dr. Dumitru Staniloae, Spiritualitate si comuniune in Liturghia Ortodoxa, in "Ed. Mitropoliei Olteniei", Craiova, 1986, p. 133 s.u.).

 

118. Ce este Ectenia mare?
Este o rugaciune rostita de diacon, din mijlocul bisericii sau de un preot din altar si alcatuita din mai multe cereri pentru felurite trebuinte sufletesti si materiale ale obstii credinciosilor. La fiecare dintre aceste cereri, credinciosii (strana, cantaretii sau corul) raspund: «Doamne miluieste!», strigat pios dupa ajutorul lui Dumnezeu.
Ectenia mare o gasim si la inceputul altor slujbe, ca Vecernia si Utrenia etc.

 

119. Ce sunt Antifoanele care urmeaza dupa Ectenia Mare si ce inchipuie?
Sunt trei imne cantate pe rand de cele doua strane. Dintre acestea unele au fost alcatuite de imparatul bizantin Justinian in cinstea Mantuitorului.
Fiind alcatuite parte din versete din Psalmi, parte din cantari ale Legii Noi, Antifoanele ne duc cu gandul la vremea cand Mantuitorul venise pe pamant, era in lume, dar lumea inca nu-L cunostea. Ele inchipuie vremea dinainte de Sf. Ioan Botezatorul, dinainte de a se aprinde Lumina (Ioan 1, 8-10), cand era inca nevoie de prooroci care sa vesteasca venirea Domnului. De aceea se canta la Antifoane psalmii profetici, in care se prooroceste aceasta venire.
Fericirile alcatuiesc Antifonul din urma. Ele fac parte din cea dintai cuvantare mare (Predica de pe munte), tinuta de Mantuitorul Hristos oamenilor (Matei 5, 3-12) si inchipuie inceperea lucrarii in lume a Domnului. Deschiderea usilor imparatesti la sfarsitul Antifonului al treilea arata ca Mantuitorul iese din taina vietii necunoscute de pana acum si Se arata lumii.

 

120. Ce inchipuie Vohodul cel mic sau iesirea cu Sfanta Evanghelie?
Inchipuie iesirea Mantuitorului in lume, spre propovaduirea Evangheliei. Sf. Evanghelie intruchipeaza pe Hristos insusi; de aceea cantam acum: "Veniti sa ne inchinam si sa cadem la Hristos". Luminile care sunt purtate inainte inchipuie pe Sfantul Ioan Botezatorul si Inaintemergatorul, cel care a pregatit calea Domnului (Marcu 1, 2-3), si pe toti proorocii Legii Vechi, care au prevestit venirea Lui.

 

121. Ce inseamna cuvintele "intelepciune drepti"!
Prin aceste cuvinte preotul sau diaconul arata poporului Sf. Evanghelie, inaltand-o in vazul tuturor, inainte de a intra in Sf. Altar. Prin ele preotul vrea sa spuna credinciosilor: "Aceasta Sfanta Evanghelie, care se va citi indata, este singura si adevarata intelepciune: intelepciunea dumnezeiasca (I Cor. 1, 24-30 si Col. 2, 2, 3); se cuvine, deci, s-o ascultati stand drepti in picioare, in semn de respect, iar nu stand jos, ca pana acum". La noi insa credinciosii isi arata respectul fata de Sf. Evanghelie ingenunchind in timpul citirii ei, ca si cum ar asculta pe Domnul insusi. Cei care stau in picioare nu fac un pacat.

 

122. Ce inchipuie Apostolul si Evanghelia?
Apostolul, adica citirea unei bucati din Faptele sau din Epistolele Apostolilor, inchipuie trimiterea Sfintilor Apostoli la propovaduire, iar citirea Evangheliei inchipuie pe insusi Mantuitorul propovaduind multimilor.

 

123. Ce inchipuie cadirea sau tamaierea din timpul Apostolului?
Inchipuie atat pe Sf. Apostoli, cat si mireasma invataturii dumnezeiesti raspandite de ei in toata Biserica, dupa cuvantul Sfantului Apostol Pavel: "Multumire fie adusa lui Dumnezeu, Celui ce ne face pururea biruitori in Hristos si descopera prin noi, in tot locul, mireasma cunostintei Sale! Pentru ca suntem lui Dumnezeu buna mireasma a lui Hristos intre cei ce se mantuiesc si intre cei ce pier" (II Cor. 2, 14-15).

 

124. De ce partea a doua a Liturghiei se numeste "Liturghia credinciosilor"?
Se numeste asa pentru ca in vechime nu puteau lua parte la savarsirea ei decat credinciosii, adica crestinii care primisera botezul si care nu se facusera vinovati de pacate grele. Cei ce trebuiau sa se pocaiasca pentru pacate ieseau din biserica odata cu catehumenii. E cea mai sfanta parte a Liturghiei, fiindca in timpul ei se savarseste Sfanta Taina a Euharistiei. De aceea se mai numeste si Liturghia Euharistica sau propriu-zisa. Incepe cu ectenia: "Cati suntem credinciosi, iara si iara cu pace Domnului sa ne rugam!" si tine pana la sfarsitul Liturghiei.

 

125. Care este miezul sau mima Liturghiei credinciosilor?
Este savarsirea sau aducerea Sfintei Jertfe, adica Sfintirea si preface-rea Darurilor in Sfantul Trup si Sange si apoi impartasirea cu ele.

 

126. Unde se face sfintirea Darurilor?
Pe Sfanta Masa, dar cinstitele Daruri se afla pana acum tot la proscomidiar si deci trebuie aduse la Sfanta Masa.

 

127. Cand se face aceasta aducere?
In timpul Vohodului mare sau al iesirii cu cinstitele Daruri.

 

128. Ce inchipuie Vohodul mare sau iesirea cu Sfintele Daruri?
Este stramutarea sarbatoreasca a cinstitelor Daruri de la Proscomidie, unde au fost pregatite, prin mijlocul bisericii, la Sf. Masa, unde urmeaza sa fie Sfintite, prin puterea Duhului Sfant invocata de episcopul sau preotul liturghisitor asupra lor (epicleza). Aceasta inchipuie ultimul drum facut de Domnul din Betania in Ierusalim, inainte de Patimile si moartea Sa, adica intrarea Sa triumfala in Ierusalim, unde trebuia sa Se jertfeasca482 (Sf. Gherman al Constantinopolului, op. si trad. cit., p. 69 si Nicolae Cabasila, op. si trad. cit., cap. XXIV, p. 66-67). Mai inseamna procesiunea de ingropare a Domnului, adica ducerea Sfantului Sau Trup de la Golgota la locul unde era sapat mormantul. Preotul si diaconul, care poarta Sf. Disc si Sf. Potir cu cinstitele Daruri, inchipuie acum pe Iosif din Arimateea si pe Nicodim, care au coborat trupul Domnului de pe Cruce si l-au pus in mormant483 (Ibidem, p. 68; Meletie Sirigul, op. si trad. cit., p. 49).

 

129. Pentru ce preotul oprindu-se cu cinstitele Daruri in mijlocul bisericii, face aici pomeniri?
Pomenirile de aici se fac dupa pilda talharului rastignit in dreapta lui Iisus, care a castigat fagaduinta raiului, pentru ca a rugat pe Domnul: "Pomeneste-ma, Doamne, cand vei veni intru imparatia Ta!" (Luca 23, 42).

 

130. Ce face preotul dupa ce intra cu cinstitele Daruri in Altar si ce inchipuie cele ce se fac atunci?
Preotul aseaza cinstitele Daruri pe Sf. Antimis care se gaseste intins pe Sf. Masa, ia acoperamintele cele mici si le pune deoparte, pune peste Sf. Disc si Sf. Potir acoperamantul cel mare, le tamaie si apoi inchide usile imparatesti si trage dvera (perdeaua).
Sfanta Masa inchipuie acum Golgota (locul Rastignirii) sau gradina in care se afla mormantul Domnului. Asezarea cinstitelor Daruri pe ea inseamna punerea in mormant a Domnului. Sfantul Antimis si Sfantul Disc tin locul mormantului; cele doua acoperaminte mici sunt stergarul sau naframa pusa pe fata Domnului si giulgiurile cu care a fost infasurat; acoperamantul cel mare este piatra pusa pe intrarea mormantului484 (Sf. Gherman al Constantinopolului, op. si trad. cit., p. 35-36); cadirea Darurilor aminteste aromatele cu care a fost uns trupul Domnu-lui si miresmele aduse de sfintele femei (mironosite) la ingropare (Ioan 19, 39-40). Steluta care ramane pe Sf. Disc este pecetea pusa pe piatra mormantului, inchiderea usilor imparatesti inchipuie pogorarea Domnului la iad cu sufletul, iar tragerea dverei (perdelei) inchipuie inconjurarea mormantului cu straja (Matei 27, 62-66)485 (Meletie Sirigul, op. si trad. cit., p. 48-49). De aceea si rugaciunile pe care le rosteste acum preotul ne vorbesc de patimile, moartea si ingroparea Domnului.

 

131. Sfintirea Darurilor se face indata dupa punerea lor pe Sfanta Masa?
Nu. Ci se face mai intai pregatirea sufleteasca a credinciosilor, in vederea acestei infricosate clipe a Sfintei Liturghii.

 

132. Cum se face aceasta pregatire sau ce ni se cere pentru a lua parte cu vrednicie la aducerea Sfintei Jertfe?
Iubire si pace intre noi si credinta fierbinte.

 

133. Cum ne aratam acum iubirea dintre noi?
Dupa o ectenie in care rugam pe Dumnezeu sa ne dea o zi buna, de pace, iertare de greseli, sfarsit crestinesc si raspuns bun la infricosata judecata de apoi, diaconul ne indeamna cu glas inalt: "Sa ne iubim unii pe altii...". E porunca pe care Mantuitorul a dat-o Sfintilor Apostoli si printr-insii si noua: "Porunca noua va dau: ca sa va iubiti unul pe altul..." (Ioan 13, 34 si 15, 12). In vechime, credinciosii din biserica, urmand poruncii Sfintilor Apostoli, isi dadeau acum sarutarea sfanta sau a pacii (Rom. 16, 16; 1 Cor. 16, 20; 1 Petru 5, 14); barbatii se sarutau intre ei si femeile intre ele, in semn de iubire si impacare. Cu timpul, din pricina neoranduielilor la care dadea nastere, acest obicei a fost parasit si a ramas numai la sfintitii slujitori din altar, care, daca sunt mai multi, se saruta acum unul cu altul pe umeri. Se cuvine insa ca si credinciosii sa-si umple acum sufletul de iubire, de pace si iertare, uitand si alungand din inimile lor toata vrajba, ura si pizma fata de altii.

 

134. Dar credinta comuna cum ne-o aratam?
Prin rostirea Crezului sau a Simbolului Credintei, care vrea sa spuna ca, pe langa iubirea unuia fata de altul, ni se cere si credinta dreapta (ortodoxa), pentru a putea lua parte, cu vrednicie, la Sfanta Jertfa. De aceea, se cuvine ca fiecare din noi sa rostim in acest moment Crezul, insotind pe cel ce il rosteste cu glas tare, diaconul sau cantaretul.

 

135. Ce inseamna cuvintele: "Usile, usile; cu intelepciune sa luam aminte!", prin care preotul (diaconul) vesteste rostirea Crezului?
In vechime, prin aceste cuvinte se atragea luareaaminte slujitorilor care pazeau usile de intrare ale bisericii (diaconite si ipodiaconi), sa-si sporeasca bagarea de seama ca nimeni dintre credinciosii dinlauntru sa nu mai iasa afara si nici un necrestin (catehumen, eretic sau penitent) sa nu intre in biserica in timpul infricosatei Jertfe. Astazi, aceste cuvinte sunt pastrate ca un indemn spre ascultarea cu luare aminte a Crezului.

 

136. Cum ni se vesteste aducerea Sfintei Jertfe?
Prin indemnul pe care ni-l adreseaza preotul (diaconul); «Sa stam bine, sa starn cu frica, sa luam aminte, Sfanta Jertfa cu pace sa o aducem!»

 

137. Ce inseamna cuvintele: "Mila pacii, jertfa laudei" cu care credinciosii (cantaretii) raspund la indemnul de mai sus?
Aceste cuvinte arata darurile Jertfei duhovnicesti sau nemateriale pe care credinciosii o aduc din partea lor odata cu Jertfa cea adevarata adusa acum de preot in numele lor. Si care sunt aceste daruri ale jertfei lor? Sunt cele trei virtuti: mila, pacea si jertfa de lauda (cantarea), pe care Sf. Scriptura le recomanda adesea ca adevarate daruri de jertfa bine-placuta lui Dumnezeu, in locul jertfelor sangeroase ale Legii Vechi. Cu alte cuvinte, credinciosii raspund:
- aducem intai mila, pentru ca Domnul a zis: "Mila voiesc, iar nu jertfa!" (Osea 6, 6; Matei 9, 13; 12, 7).
- aducem apoi pace, pentru ca Mantuitorul insusi a spus: "Deci, daca iti vei aduce darul tau la altar si acolo iti vei aduce aminte ca fratele tau are ceva impotriva ta, lasa acolo darul tau inaintea altarului si mergi mai intai de te impaca cu fratele tau si apoi venind, adu darul tau" (Matei 5, 23-24; Marcu 11, 25-26).
- si, in fine, aducem jertfa de lauda (antare), pentru ca o asemenea jertfa cere Domnul prin gura Psalmistului: "Jertfeste lui Dumnezeu jertfa de lauda... jertfa de lauda Ma va slavi" (Ps. 49, 15, 24; 106, 22; 115, 7). De asemenea Sf. Apostol Pavel ne spune: "Asadar, prin El (Hristos) sa aducem pururea lui Dumnezeu jertfa de lauda, adica rodul buzelor care preaslavesc numele Lui" (Evr. 13, 15).

 

138. Cum aduc credinciosii "jertfa de lauda" in timpul Sfintei Jertfe?
Cantand imnele numite de obicei «raspunsurile mari», si anume: «Cu vrednicie si cu dreptate este»; Trisaghionul biblic: «Sfant, Sfant, Sfant este Domnul Savaot...», «Pre Tine Te laudam...» si «Axionul».

 

139. Ce face preotul in acest timp?
Dupa ce indeamna pe credinciosi: «Sa multumim Domnului», el insusi multumeste lui Dumnezeu, in numele credinciosilor, pentru toate binefacerile mantuirii, incepand sa citeasca in taina o lunga rugaciune, numita cu un cuvant grecesc "anafora", adica rugaciunea aducerii Sfintei Jertfe. Aceasta rugaciune este partea cea mai de seama si mai sfanta din Liturghie. Ea cuprinde o infatisare, pe scurt, a faptelor de seama din istoria mantuirii lumii; preotul aduce lui Dumnezeu - Tatal o fierbinte multumire si slavire pentru toate binefacerile daruite neamului omenesc, il roaga sa prefaca Darurile de pe Sfanta Masa in Sfantul Trup si Sange si sa le primeasca drept daruri si jertfa si apoi mijloceste, pentru ca, prin ele, toata Biserica sa dobandeasca implinirea cererilor si dorintelor ei.

 

140. Ce auzim noi din aceasta rugaciune?
Din aceasta rugaciune tainica, credinciosii nu aud decat cateva fraze pe care preotul le rosteste cu voce tare. Astfel, pomenind, intre altele, pe ingerii din ceruri, care slavesc neincetat pe Dumnezeu, preotul adauga, cu glas inalt, chipul in care se face aceasta slavire: «Cantare de biruinta cantand, strigand, glas inaltand si graind».

 

141. Care este aceasta cantare de biruinta?
Este imnul intreit sfant, pe care Serafimii din vedenia Proorocului Isaia si mai apoi a Sfantului Evanghelist Ioan il canta, in jurul tronului Celui Prea inalt: "Sfant, Sfant, Sfant, Domnul Savaot..." (Isaia 6, 3 si Apoc. 4, 6-8). Pe acesta il canta acum si credinciosii din afara de altar, cantaretii sau corul, aratand ca, prin intruparea Fiului lui Dumnezeu ingerii si oamenii s-au unit intr-o singura ceata (cor) si lauda intr-un glas pe Dumnezeu486 (Sf. Maxim Marturisitorul, Mystagogia, cap. XTX si XXIV, p. 343, 348 si 350; Sf. Simion al Tesalonicului, Talcuirea despre sfantul locas, p. 263).
Mai departe, preotul, istorisind in taina chipul in care Mantuitorul a intemeiat Sfanta Euharistie, la Cina cea de Taina, glasuieste tare insesi cuvintele rostite atunci de Domnul catre Sfintii Apostoli: «Luati, mancati, acesta este Trupul Meu», apoi: «Beti dintru acesta toti; acesta este Sangele Meu...».

 

142. Oare prin aceste cuvinte se sfintesc si se prefac Darurile?
Nu, ci ceva mai tarziu, si anume in timpul in care credinciosii (corul) canta «Pre Tine Te laudam...» si cand preotul citeste epicleza, adica acea parte din rugaciunea de aducere, in care implora pe Dumnezeu sa trimita pe Sfantul Duh spre a sfinti si a preface Darurile. Atunci e clipa cea mai sfanta din tot cursul Sfintei Liturghii, caci Sfantul Duh coboara si sfinteste painea si vinul, prefacandu-le in Sfantul Trup si Sange. De aceea, credinciosii ingenuncheaza, la unele biserici se bate in toaca sau suna clopotelul din altar, sau chiar clopotul cel mare, pentru ca sa auda si cei ce nu sunt in biserica si sa se roage.
De aici inainte cinstitele Daruri devin «Sfintele Daruri». Ele nu mai sunt doar niste simboluri sau inchipuiri ale firii omenesti a Mantuitorului - ca pana acum - , ci insusi Sfantul Trup si Sange al Domnului, pastrandu-si doar infatisarea vazuta de paine si de vin. Ele sunt adevaratul Trup si Sange cu care Mantuitorul S-a nascut din Sfanta Fecioara, cu care a trait pe pamant, cu care a patimit si S-a ingropat, cu care a inviat si S-a inaltat intru slava.

 

143. Ce face preotul dupa sfintirea Darurilor?
Deoarece de aici inainte Mantuitorul Se afla de fata printre noi, cu Sfantul Sau Trup si Sange, preotul citeste, tot in taina, partea de la sfarsitul marii rugaciuni a Sfintei Jertfe, adica rugaciunea de mijlocire pentru toata Biserica. El pomeneste acum pe toti credinciosii vii si morti, rugandu-se ca aducerea Sfintei Jertfe sa le fie spre folos si spre iertarea pacatelor. Impreuna cu acestia, pomeneste si pe toti Sfintii care au bineplacut lui Dumnezeu, dar nu rugandu-se pentru ei, ci pentru ca ei sa mijloceasca pentru noi si sa dobandim si noi, ca si ei, imparatia cerurilor. In fruntea lor e pomenita cu glas tare, in semn de deosebita cinstire, Maica Domnului. In cinstea ei se canta acum la strana Axionul («Cuvine-se cu adevarat...»), adica imnul pentru preamarirea Sfintei Fecioare. In timpul acesta, preotul binecuvanteaza anafora care se va imparti la sfarsitul Liturghiei. Apoi continua pomenirile, pomenind cu glas tare pe episcopul (ierarhul) locului.

 

144. Ce inseamna cuvintele: "Pre toti si pre toate", cu care raspunde acum corul?
Inseamna ca ne rugam ca Dumnezeu sa pomeneasca pe toti crestinii si pe toate crestinele pe care credinciosul ii are in gand, pentru ca toti sa se impartaseasca din roadele binecuvantate ale Sfintei Jertfe.

 

145. Dupa aducerea jertfei urmeaza indata impartasirea cu Sfintele Daruri?
Nu indata, ci dupa o scurta pregatire a preotului si a credinciosilor in vederea impartasirii.

 

146. In ce consta aceasta pregatire?
Ea consta in:
       1. O ectenie, in care ne rugam ca Dumnezeu sa primeasca Darurile noastre, trimitandu-ne in schimb mila si harul Sau;
       2. Doua rugaciuni in care preotul se roaga in taina lui Dumnezeu sa ne ajute a ne impartasi cu vrednicie de Sfintele Taine;
       3. Rugaciunea Domneasca (Tatal nostru) pe care o canta sau o rostesc credinciosii, in semn ca ei se simt acum din destul pregatiti si vrednici sa se numeasca fii ai lui Dumnezeu, sa-L cheme pe Tatal nostru, al tuturor, si sa-L roage ca sa le dea nu numai «Painea noastra cea de toate zilele, ci si «painea cea cereasca», adica Trupul lui Hristos, din care cel ce va gusta va fi viu in veci (Ioan 6, 48, 50-51, 55, 58), dobandind infierea cea dupa har.

 

147. Cand incep in Sfantul Altar pregatirile pentru impartasire?
Atunci rand preotul ia in maini Sfantul Trup (Agnet) si-l inalta de pe Disc, cu cuvintele: «Sa luam aminte! Sfintele, Sfintilor!»

 

148. Ce inseamna aceasta inaltare si aceste cuvinte?
Inaltarea Sfantului Agnet inchipuie inaltarea Domnului pe Cruce; iar cuvintele "Sfintele, Sfintilor!" vor sa spuna ca Sfintele Daruri se vor da numai celor sfinti, adica acelora care s-au pregatit in chip deosebit si sunt vrednici sa le primeasca.

 

149. Cum se pregatesc Sfintele Daruri pentru impartasire?
Inainte de impartasire, preotul imparte Sf. Trup in patru parti: prima parte (aceea pe care sunt intiparite initialele «Is») o pune in Potir, inchipuind cu aceasta reunirea Sfantului Trup cu Sfantul Sange, adica invierea Domnului; din a doua (cea cu initialele "Hs") se impartasesc sfintitii slujitori, iar celelalte doua (cele cu initialele «Ni» si «Ka») se pun in Sf. Potir dupa impartasirea clericilor, pentru a se impartasi credinciosii din ele. Pregatirea Sf. Sange se face turnand in Sf. Potir caldura sau apa calda si binecuvantata de catre preot.

 

150. Ce inchipuie "caldura" sau apa calda care se toarna in Sfantul Potir?
Ea inchipuie caldura Duhului celui de viata facator, aratand ca, chiar in moarte, Dumnezeirea nu a fost despartita de Sfantul Trup, ca si dumnezeiescul suflet487 (Idem, Raspuns la intrebarea 58, trad. rom. p. 331). Totodata ea inchipuie caldura vietii pe care Sfantul Duh o toarna din nou in madularele moarte, prin inviere: "Trimite-vei Duhul Tau si se vor zidi si vei innoi fata pamantului" (Ps. 103, 31). Se toarna in Sfantul Potir, pentru ca sa ne dea, in clipa impartasirii, simtirea adevarata a sangelui viu si cald, curs din coasta si din ranile cuielor Celui rastignit pentru noi488 (Sf. Gherman al Constantinopolului, op. si trad. cit., p. 115; Sf. Simion al Tesalonicului, Talcuirea despre dumnezeiescul locas, p. 94-95 si Raspuns la intrebarea 158, trad. rom. p. 266-267; p. 330-331).

 

151. Cum se face impartasirea?
Sfintitii liturghisitori se impartasesc la fiecare Liturghie, in Sfantul Altar, ca Sfintii Apostoli la Cina cea de Taina. Sfanta Masa tine atunci locul Mesei de la Cina. In timpul acesta, corul canta Chinonicul (Priceasna), adica imnul impartasirii, iar preotul iese dupa aceea in fata Sfintelor Usi sau pe Amvon si rosteste predica.
Cand sunt credinciosi de impartasit, preotul toarna in Sfantul Potir cele doua parti din Sf. Trup insemnate cu «Ni» si «Ka», deschide Sfintele Usi si cheama pe credinciosi prin cuvintele: "Cu frica lui Dumnezeu, cu credinta si dragoste sa va apropiati". (Despre randuiala impartasirii vom scrie mai pe larg acolo unde vom vorbi despre randuiala Sfintei impartasanii).
Dupa impartasire, scopul Sfintei Liturghii este implinit. Acum preotul ridica Sfantul Disc deasupra Sfantului Potir si toarna in el si miridele, adica particelele de paine aduse pentru sfinti si pentru credinciosii vii si morti.

 

152. Ce inseamna ultima aratare a Sfantului Potir si ducerea lui la Proscomidie?
Inseamna ultima aratare a Domnului catre Ucenicii Sai pe Muntele Maslinilor si inaltarea Lui la ceruri. Sfanta Masa ramane acum Scaunul slavei lui Dumnezeu - Tatal, iar Proscomidia, din dreapta ei, este sederea Fiului de-a dreapta Tatalui, intru slava489 (Meletie Sirigul, op. si trad. cit., p. 51).

 

153. Cum se termina Sfanta Liturghie?
Dupa o scurta ectenie de multumire pentru primirea Sfintei impartasanii, preotul iese in naos si rosteste cea din urma rugaciune, numita a Amvonului, din mijlocul bisericii. Apoi face apolisul, adica incheierea Liturghiei, binecuvantand credinciosii si cerand indurarea lui Dumnezeu si ajutorul tuturor Sfintilor.
Dupa aceasta, iese in fata iconostasului si «miruieste» pe credinciosi, adica ii unge pe frunte cu untdelemn sfintit din candele, rostind, la fiecare, cuvintele: "Ajutorul meu de la Domnul, Cel ce a facut cerul si pamantul!" Aceasta ungere inchipuie coborarea Sf. Duh peste Biserica, fiind un fel de pecetluire cu semnul darurilor dumnezeiesti pe care le-a dobandit fiecare din cei ce au luat parte la sfanta slujba.
Se imparte apoi credinciosilor anafora.

 

154. Ce este anafora si care este rostul ei?
Sunt bucatele de paine taiate din prescurile intrebuintate la Proscomidie si binecuvantate de preot, care se impart credinciosilor din biserica, la sfarsitul Liturghiei, iar unii iau din ea si acasa, pentru cei ce n-au putut veni la biserica. La inceput, anafora se dadea ca o mangaiere numai celor ce nu se puteau impartasi, tinand deci locul Sfintei impartasanii. Astazi insa o iau si cei ce se impartasesc, dupa impartasire. De aceea, anafora se ia numai la sfarsitul Liturghiei si pe nemancate (ca si Sf. impartasanie); nu se cere inainte, adica in timpul Liturghiei, cum obisnuiesc unii crestini care nu cunosc rostul ei. Dupa unii invatati, anafora ar fi o ramasita sau aducere aminte de agapele sau mesele fratesti, de obste, care aveau loc la sfarsitul Liturghiei, in Biserica primilor crestini.
Anafora e din restul prescurii din care s-a scos Sf. Agnet si care, precum am vazut, inchipuie pe Sf. Fecioara; ea e binecuvantata de preot in timpul Axionului, adica al imnului cantat in cinstea si spre slava Sfintei Fecioare. De aceea, impartirea ei la sfarsitul Liturghiei inchipuie ramanerea Maicii Domnului inca multa vreme pe pamant, in mijlocul Bisericii, dupa inaltarea Dumnezeiescului ei Fiu490 (Ibidem, p. 51).

 

155. Ce valoare si ce insemnatate are slujba Sfintei Liturghii in viata crestina, in comparatie cu celelalte sfinte slujbe despre care am vorbit mai inainte?
Sfanta Liturghie, slujba Jertfei crestine, este cea mai insemnata dintre toate slujbele sfinte ale Bisericii noastre. Asa precum Jertfa de pe cruce a Mantuitorului a fost punctul culminant al lucrarii Mantuitorului si totodata faptul cel mai de capetenie din istoria mantuirii lumii, tot asa si Sf. Liturghie care invesniceste pe pamant acea Jertfa este miezul, incoronarea si desavarsirea celorlalte slujbe prin care aducem lauda si multumire lui Dumnezeu. Ea este totodata si singura slujba crestina intemeiata si savarsita de Mantuitorul insusi, de aceea nici nu se numara intre cele "sapte laude", care alcatuiesc serviciul dumnezeiesc public al fiecarei zile si care au obarsie dumnezeiasca si bisericeasca491 (Sf. Simion al Tesalonicului, Despre sfintele rugaciuni, cap. CCI, trad. rom. p. 198). Toate celelalte slujbe care se savarsesc inaintea ei, ca Vecernia si Utrenia, servesc numai ca un fel de pregatire a Liturghiei. in ele aducem lui Dumnezeu numai rugaciune de cerere, ori lauda, multumire si slavire, pe cand prin Liturghie ii aducem, pe langa acestea, ceva mai mult: ii aducem Jertfa care, precum am mai spus, este cea mai inalta forma de cinstire si preamarire a lui Dumnezeu. Valoarea, pretul sau vrednicia acestei Jertfe este neintrecuta, daca avem in vedere ca Cel ce Se jertfeste intr-insa este insusi Hristos, Arhiereul desavarsit, " sfant, fara rautate, fara de pata, osebit de cei pacatosi si 6ind mai presus decat cerurile" (Evr. 7, 26), si ca darul nostru de jertfa este tot ce s-ar putea aduce mai de pret lui Dumnezeu: insusi Trupul si Sangele neprihanit al Fiului Sau, adica tot ce a creat Dumnezeu mai sfant, mai curat si mai desavarsit, singurul dar vrednic de maretia si sfintenia lui Dumnezeu.
De aceea, precum zicea Sf. Simion, Arhiepiscopul Tesalonicului, "nu este altceva mai de folos noua si mai iubit de Dumnezeu ca jertfa aceasta, pentru ca este lucrarea Lui (a Mantuitorului) si innoirea oamenilor si partasie a Lui cu noi... Deci, mai presus decat toata rugaciunea si lauda, se cade a ne griji de lucrarea aceasta a Liturghiei, caci pentru ea este toata rugaciunea si de cele mai multe ori in zilele vietii noastre pe ea s-o savirsim"492 (Despre preotie, trad. rom. p. 353).

 

156. Ce folos si ce castig sufletesc avem luand parte la Sfanta Liturghie?
Randuiala Sfintei Liturghii este, pentru cine o urmareste cu luare aminte, o adevarata scoala de invatatura crestina, o bogata comoara de invataminte, la indemana si pe intelesul tuturor. Intr-insa crestinul gaseste invatatura de credinta a Bisericii, fie sub forma prescurtata a Crezului, fie sub forma cantarilor si a rugaciunilor din care e alcatuita randuiala Sfintei Liturghii. Gasim apoi Sfanta Scriptura, in citirile din Apostol si din Sfanta Evanghelie, in nenumaratele versete si cuvinte din Biblie presarate din belsug in rugaciunile si cantarile din Liturghie, precum si in talcuirile Sfintilor Parinti din Cazanii sau in predica rostita de preot.
Dar, mai presus de orice, gasim in randuiala Sfintei Liturghii insasi istoria sfanta a mantuirii noastre, aratata prin semnele vazute care alcatuiesc sfanta slujba. Am vazut cum toate cele ce se savarsesc, se canta si se rostesc in timpul Sfintei Liturghii ne duc cu gandul la Hristos Domnul, pentru ca in ele il vedem aratat pe El si intreaga Lui lucrare mantuitoare. Luand deci parte la Sfanta Liturghie, petrecem impreuna cu Iisus, ascultam glasul Lui, suntem aproape de Dansul; iar daca ne impartasim, ne unim cu El: El petrece intru noi si noi intru El (Ioan 6, 56).

 

157. Cum se explica puterea deosebita a rugaciunilor facute in timpul Sfintei Liturghii?
Apropierea de Domnul, Care e de fata cu Trupul pe Sf. Altar, ne da puteri si nadejdi nebanuite, asa cum dadea Sfintilor Apostoli si Ucenici dupa inviere. El Se roaga impreuna cu noi; El insusi mijloceste pentru noi in fata lui Dumnezeu - Tatal, ducandu-I rugaciunile, cererile si dorintele noastre si rugandu-Se pentru implinirea lor (Ioan 16, 23-26; Efes. 2, 18; 1 Tim. 2, 5). Odata cu El se roaga pentru noi si Sfintii, a caror pomenire si lauda o facem si ale caror mijlociri le cerem de atatea ori in cursul Liturghiei. Contopite astfel in rugaciunile Bisericii sau obstii si unite cu rugaciunea lui Iisus, rugaciunile fiecaruia dintre noi capata o valoare si o putere pe care nu o au singure. "Credem ca vom dobandi cel mai mare folos sufletelor pentru care facem rugaciune la Jertfa sfanta si prea infricosata ce este pusa inainte", zice Sf. Chiril, Arhiepiscopul cetatii sfinte a Ierusalimului, din veacul al IV-lea493 (Cateheza a cincea mistagogica, cap. IX, in trad. rom. de Pr. D. Fecioru, vol. II, p. 571). Iar renumitul talcuitor al Liturghiei, Nicolae Cabasila, adauga, mai tarziu, ca: «nu se mai afla o alta forma de rugaciune care sa poata atat de mult si care sa ne dea nadejdi mai mari ca aceea adusa prin aceasta infricosata Jertfa, care a curatat, in dar, pacatele si faradelegile lumii»494 (Op. si trad. cit., cap. XXIV, p. 67).

 

158. Numai cei vii folosesc din savarsirea Sfintei Liturghii?
Nu numai cei vii, ci si mortii pe care ii pomenim si pentru care ne rugam, caci jertfa se aduce si pentru ei. «Inca aducem Tie aceasta jertfa... pentru cei adormiti intru credinta...»; asa se roaga preotul in taina, dupa sfintirea si prefacerea Darurilor. Cei adormiti se impartasesc si ei, la fel cu noi, din roadele binecuvantate ale Sfintei Liturghii, caci si lor le da Hristos, prin Sangele Sau, iertare de pacate si nadejdea invierii pentru viata de veci. Despre aceasta ne incredinteaza toti Sfintii Parinti si marii Dascali ai Bisericii495 (Astfel, de exemplu, Asezamintele Sf. Apostoli, cartea VI, cap. XXX (in trad. rom. de Pr. I. Mihalcescu, Pr. M. Paslaru si Ec. G. Nitu, cu titlul Scrierile Parintilor Apostolici, vol. II, 1928, p. 179); Sf. Chiril al Ierusalimului, Cateheza V-a Mistagogica, 9, in trad. rom. cit. p. 571; Sf. Ioan Gura de Aur, Omilia III-a la Epistola catre Filipeni; Marturisirea Ortodoxa, partea I, Raspuns la intrebarea 107, trad. cit., ed. 1952).

 

159. Trebuie deci sa luam parte la Sfanta Liturghie?
- «Ce intrebare fara rost! Dar crezi oare ca crestinii ar putea trai fara Jertfa Liturghiei, sau ca Sfanta Liturghie se savarseste fara crestini?»496 (Baronius, Anale, la an. 303). De aceea ne indeamna Sf. Maxim Marturisitorul: «Tot crestinul trebuie sa se afle des in sfanta biserica si sa nu lipseasca niciodata de la Sfanta Liturghie savarsita in ea, pentru Sfintii ingeri care sunt de fata si scriu de fiecare data pe cei ce intra si se infatiseaza lui Dumnezeu si care fac rugaciuni pentru ei; de asemenea, pentru harul Sfantului Duh, care e in chip nevazut pururea prezent, dar in chip deosebit mai ales in timpul Sfintei Liturghii... Sa nu lipsim, asadar, de la sfanta biserica a lui Dumnezeu, care cuprinde atatea taine ale mantuirii noastre in sfanta randuiala a dumnezeiestilor simboluri ce se savarseso497 (Mystagogia, cap. XXTV, trad. rom. cit., p. 347-352), Iar Sf. Simion al Tesalonicului adauga: «Sa venim dar cu dragoste si cu cucernicie, de se va putea mai mult decat la alta rugaciune, la Liturghie in fiecare zi, caci din nimic altceva ca dintr-aceasta nu va avea folos credinciosul»498 (Raspuns la intrebarea 79, trad. rom. p. 342).
Cine nu ia parte la Sfanta Liturghie, acela a incetat de a mai fi crestin adevarat. Legatura lui cu Hristos e rupta; unul ca acela s-a facut madular uscat, bolnav sau mort al Bisericii sau al Trupului lui Hristos (Ioan 15, 5-6). De aceea, vechile randuieli ale Sfintilor Parinti pedepseau pe cei ce lipseau de la biserica mai mult de trei duminici una dupa alta (Canonul 11 al Sinodului din Sardica si Canonul 80 al Sinodului VI ecumenic).
Daca deci pricini serioase te impiedica sa fii de fata la Sfanta Liturghie, trimite pe cineva din ai casei ca sa dea o Liturghie pentru toti, sau macar pomelnicul si o prescura, rugand pe preot sa te pomeneasca si sa se roage pentru tine la timpul cuvenit.

 

160. Cum trebuie sa ne pregatim pentru Sfanta Liturghie?
Cand vrei sa iei parte la Sfanta Liturghie, adu-ti aminte ca biserica este "casa lui Dumnezeu", de care se cuvine "sa ne apropiem cu inima curata, in deplinatatea credintei, curatindu-ne prin stropire inimile de orice cuget rau si spalandu-ne trupul cu apa curata...", cum ne indeamna Sfantul Apostol Pavel (Evr. 10, 22). Inceteaza deci din ajun lucrul si obisnuitele indeletniciri zilnice; spala-ti trupul si curateste-ti sufletul cu rugaciune, cu infranare de la pacate si cu impacarea inimii, alungand din ea orice ura si orice vrajmasie (Matei 5, 23-24 si 1 Tim. 2, 8), mai ales atunci cand vrei sa te si impartasesti. Daca poti, bine este sa iei parte la slujba de seara (Vecernia). Iar a doua zi dimineata, imbraca-te in haine curate si ingrijite, de sarbatoare, dar nu cu gateala prea multa si lux; indeosebi femeile sa lase obisnuitele podoabe, dresuri si sulemeneli si sa vina cu capul acoperit (I Cor. 11, 5 si 1 Tim. 2,9 si Asezamintele Sf. Apostoli II, 57). Si pentru ca nu e cuviincios sa ne infatisam inaintea Domnului cu mainile goale (les. 22, 15), daca poti pregateste din vreme darul tau pentru altar: lumanari, tamaie, prinoase din rodurile pamantului, dar mai ales prescura, vinul si pomelnicul cu numele viilor si celor adormiti ai casei si neamului tau.

 

161. Cand sa venim la biserica?
Bun si folositor lucru este sa fii de fata la intreaga Liturghie, in toate duminicile si sarbatorile (porunca 1 a Bisericii). Sarguieste-te deci sa fii din vreme in biserica. De poti, bine este sa iei parte si la slujba diminetii (Utrenie si Ceasuri), caci in timpul ei se savarseste de fapt Proscomidia, care face parte din Liturghie, si atunci se cade sa dam preotului prescurile pentru Liturghie. Dar daca nu poti veni mai devreme, cauta sa te indrepti spre casa Domnului cel putin atunci cand auzi clopotul sau toaca de Liturghie.
Iar odata ce ai ajuns in biserica, ramai pana la sfarsit, caci numai asa te vei bucura pe deplin si de toate roadele dumnezeiestii slujbe. Cei ce nu vin la timp si pleaca din biserica inainte de sfarsitul slujbei, pe de o parte nu folosesc nimic din comoara de daruri a Liturghiei, iar pe de alta tulbura linistea celorlalti, precum si ordinea si buna randuiala care trebuie sa domneasca in biserica in timpul sfintelor slujbe. Pe buna dreptate, Sfantul Ioan Gura de Aur aseamana pe unii ca acestia cu luda Vanzatorul, care, pentru a-si indeplini gandul ticalos al tradarii, a parasit pe Domnul inainte de sfarsitul Cinei celei de Taina. De aceea, cei ce paraseau sfantul locas inainte de sfarsitul Liturghiei erau pedepsiti in vechime cu cea mai mare pedeapsa: afurisania, sau excomunicarea, adica indepartarea din randul crestinilor (Can. 9, al Sf. Apostoli si Can. 2 al Sinodului din Antiohia).

 

162. Cum sa luam parte la Sf. Liturghie? Sau cum se cuvine sa stam si ce trebuie sa facem in biserica?
Intrand in biserica nu uita ca intri intr-un locas Sfintit, in casa lui Dumnezeu. Nu este, deci, de prisos: "Sa stii cum trebuie sa petreci in casa lui Dumnezeu, care este Biserica Dumnezeului celui viu..." (I Tim. 3, 15). in clipa cand pasim peste pragul bisericii, sa lasam afara toate gandurile, toate grijile lumesti, toate simtirile pamantesti. In biserica se intra "cu credinta, cu frica lui Dumnezeu si cu buna evlavie". Pasind in sfantul locas, sa fim astfel slobozi de povara grijilor de toate zilele: «Toata grija cea lumeasca sa o lepadam» si sa ne atintim gandul si inima numai spre cer si spre Dumnezeu: «Sus sa avem inimile!», asa cum ne indeamna preotul inainte de a incepe marea rugaciune in timpul careia se aduce Sfanta Jertfa.
Paseste apoi usor, spre a te inchina mai intai in fata Sfintei Evanghelii si a icoanei de pe tetrapod, care inchipuie pe Hristos in mijlocul bisericii, apoi in fata iconostasului; daca ai adus lumanari, aprinde-le in sfesnice sau in fata sfintelor icoane, iar daca ai adus prescura, vin si pomelnic, da-le preotului prin usa dinspre miazanoapte a altarului. Inchina-te cu cuviinta si evlavie inaintea Sfintelor icoane, fara sa stai prea mult ingenuncheat, mai ales in fata icoanelor imparatesti, pentru a ingadui si altora sa-si faca rugaciunile lor si pentru ca sa nu impiedici pe preot in implinirea slujbei. Daca insa s-a inceput Sfanta Liturghie, ramai sa te inchini la icoane dupa sfarsitul slujbei.
Mergi dupa aceea in liniste si te aseaza la locul cuvenit: barbatii la dreapta, iar femeile la stanga. Ai grija sa lasi la mijlocul bisericii loc de trecere pentru cei ce vor veni dupa tine si pentru Sfintitii slujitori, cand trebuie sa cadeasca toata biserica. Ai grija, de asemenea, ca locul de sub policandrul cel mare sa ramana gol, pentru ca preotul sa poata iesi pe acolo cu Sfanta Evanghelie si cu Sfintele Daruri. Cuviincios este, iarasi, ca stranele sa ramana libere, la indemana celor mai in varsta, mai neputinciosi si mai osteniti decat tine, pentru ca acestia sa poata sedea jos in anumite momente ale slujbei.
Nu umbla si nu te misca fara rost in biserica, ci ramai in liniste la locul pe care ti l-ai ales dintru inceput, pentru a pastra linistea si buna randuiala ce trebuie sa domneasca in casa Domnului, caci "Dumnezeu nu e al neoranduielii, ci al pacii" (I Cor. 14, 33). Pastreaza tot timpul in tinuta si infatisarea ta trupeasca cuviinta si evlavia pe care trebuie sa le avem in fata imparatului tuturor. Nu sta tolanit sau alene in strana, ci drept, in picioare: «Sa stam bine, sa stam cu frica si sa luam aminte Sfanta Jertfa cu pace sa o aducem!» Nu vorbi si nu rade, nu scuipa si nu-ti roti ochii imprejur, ca sa vezi cine a mai intrat sau cine iese, sau ce face vecinul tau, si urmareste cu bagare de seama randuiala slujbei, luand parte la cantarile Sfintei Liturghii, bine stiind si incredintat fiind ca toate cele ce se savarsesc in timpul Sfintei Liturghii se fac pentru noi toti, slujitori si credinciosi laolalta. Asculta mai ales cu multa luare aminte cele ce se citesc la Apostol si Evanghelie, ca si cum ai asculta pe Domnul insusi sau pe Sfintii Sai Apostoli; fii, de asemenea, atent la predica rostita de preot, caci el nu vorbeste in numele lui, ci al lui Dumnezeu. Luarea aminte, cuviinta si credinta noastra trebuie sa sporeasca pe masura ce ne apropiem de inima Sfintei Liturghii, adica de clipa sfintirii Darurilor.
Inchina-te, adica fa-ti semnul crucii si pleaca-ti genunchii la timpul cuvenit, adica: in timpul cantarii «Pre Tine Te laudam», cand se sfintesc darurile, la Axion, cand preotul mijloceste pentru noi.

 

163. Fac bine cei ce ingenuncheaza la iesirea cu Sfintele Daruri?
Da. Lucrul acesta e indreptatit mai ales la Liturghia Darurilor mai inainte Sfintite, cand preotul iese cu Darurile sfintite de mai inainte; trebuie sa ingenunchem atunci ca inaintea Domnului499 (Simion al Tesalonicului, Despre Sfintele Rugaciuni cap. CCCLV; Raspuns la intrebarea 55 si Talcuire despre sfantul locas, p. 237, 268, 328), caci Sfintelor Daruri li se cuvine aceeasi cinstire ca Domnului insusi500 (Marturisirea ortodoxa, parteal, Raspuns la intrebarea 56 si 107, trad. cit., p.65,97). Dar si la Liturghia obisnuita (a Sfantului Ioan sau a Sfantului Vasile) nu e rau daca ingenunchem, caci, cu toate ca Darurile in clipa aceea nu sunt inca prefacute in Sf. Trup si Sange, totusi ele nu mai sunt nici simpla paine si vin, ci au fost binecuvantate si inchinate Domnului, ca darurile care poarta inchipuirea Trupului si care se vor preface in curand in adevaratul Trup si Sange. Ele merita deci sa fie cinstite501 (Nicolae Cabasila, op. si trad. cit., cap. XXTV, p. 66-67; Simion al Tesalonicului, Talcuire despre dumnezeiescul locas, 78 si raspuns la intrebarea 55 (trad. rom. p. 261-262, 328) s.a.). Ingenunchem apoi pentru ca stim ca momentul acela din Liturghie inchipuie ultimul drum al Domnului spre Patima sau spre Mormant, de aceea se cade sa ne umilim, sa plangem pentru cele ce a suferit El pentru noi si sa cerem iertarea pacatelor noastre502 (Meletie Sirigul, op. si trad. cit., p. 49).
Nu fac rau cei ce "cad la Daruri", adica suferinzii, care se culca jos pentru a trece preotul cu cinstitele Daruri peste dansii, la Vohod.

 

164. Se cuvine sa cante in biserica credinciosii?
Da. Sa ne sarguim a invata cantarile sfintelor slujbe, pentru ca, atunci cand le-am deprins bine, sa ne alaturam cantaretilor sau corului, laudand impreuna cu ei pe Dumnezeu prin cantare si implinind astfel indemnul Psalmistului: "Toata suflarea sa laude pre Domnul...!" (Ps. 150, 5). Bun lucru si placut lui Dumnezeu este ca toata lumea din biserica «sa slaveasca cu un glas si cu o inima» pe Dumnezeu.
Dar daca am ajuns sa putem canta la Liturghie - fie in cor, fie la strana - sa nu cantam numai cu glasul, d si cu inima (Can. 10 al Sin. IV din Cartagina) si sa nu producem tulburare cantand mai tare decat ceilalti, pentru ca sa ni se auda glasul, luand-o inainte sau ramanand in urma si incurcand astfel pe cantareti; caci lucrul acesta este neplacut si urechilor noastre si Domnului si este spre paguba noastra sufleteasca503 (Sf. Nichita Romanul, Episcopul Remesianei, Despre folosul psalmodiei, cap. XI).
Iar daca nu stim sau nu putem canta, sa ne rugam in liniste; sa ne rugam fierbinte, cu credinta si din tot sufletul. Sa unim rugaciunile noastre cu rugaciunile obstesti ale Bisericii, rostite de preot sau de diacon, si sa le rostim in gand odata cu ei.
Dar mai ales sa ne silim, pregatindu-ne din vreme si cu cuviinta, a ne impartasi cat mai des cu Sfintele Daruri. Caci numai atunci petrecem impreuna si unirea noastra cu Dumnezeu este intreaga, deplina si desavarsita.
Iar la sfarsitul Liturghiei, inchina-te si multumeste-I lui Dumnezeu si tot restul zilei petrece-l in cuviincioase indeletniciri spre folosul si imbogatirea sufletului.
Facand asa, vom putea spune ca am luat parte cu adevarat la sfanta slujba si vom iesi din biserica mai luminati, mai buni si mai apropiati de Dumnezeu, coborandu-ne fiecare mai indreptat la casa sa, cum spune Mantuitorul despre vamesul cel smerit din Sfanta Evanghelie (Luca 18, 14).

 


 

BOTEZUL

 

165. Cine poate boteza?
Dreptul de a savarsi Botezul il are numai episcopul sau preotul504 (Can. 46-50, ale Sf. Apostoli). In lipsa de preot poate boteza si calugarul simplu sau diaconul, iar la vreme de mare nevoie, daca pruncul e pe moarte, il poate boteza orice crestin, barbat sau femeie si chiar tatal pruncului. Cum? - Afundand pruncul de trei ori in apa curata si rostind formula sfanta a Botezului: «Boteaza-se robul (roaba) lui Dumnezeu (numele) in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, Amin»505 (Can. 44-45 al Sf. Nichifor Marturisitorul si Marturisirea Ortodoxa, partea I, Raspuns la intreb. 103, trad. cit. p. 93). Dar daca cel botezat astfel ramane in viata, preotul va completa slujba Botezului, dupa randuiala obisnuita, dar numai de la cufundare inainte, adica nu se mai citesc exorcismele si nu se mai face Sfintirea apei, ci numai il miruieste cu Sf. Mir, citindu-i rugaciunile care urmeaza de aici inainte506 (Ghenadie, fost Episcop de Arges, Liturgica, Buc. 1877, p. 182; Pr. Prof. Dr. Ene Braniste, Liturgica speciala, Ed. Inst. Biblic, Bucuresti, 1980, p. 356).

 

166. Unde se savarseste Botezul?
In pridvorul sau pronaosul bisericii. Canoanele opresc savarsirea Botezului nu numai in case, ci chiar in paraclisele din casele particulare507 (Can. 59, Sinod. VI ecum. si Can. 31 al aceluiasi Sinod). Numai in cazuri cu totul rare si de mare nevoie, frig grozav, pericol de moarte pentru prunc etc., se ingaduie savarsirea Botezului in case.

 

167. Cand se savarseste Botezul?
Pentru Botezul pruncilor, nu exista zile sau ceasuri hotarate, pentru ca sa nu se intample sa moara nebotezati. Daca pruncul e firav si exista temere ca nu va trai, el poate fi botezat indata dupa nastere508 (Con. 38 al Sf. Nichifor Marturisitorul; Simion al Tesalonicului, Despre Sfintele Taine, cap. 61 si 62 (trad. rom, p. 72, 77); Rugaciune la insemnarea pruncului cand i se pune numele a opta zi dupa nastere, in Molitfelnic (editia 1984, p. 13-14)). Daca nu, Botezul se face de obicei la opt zile dupa nasterea pruncului, sau in orice zi de sarbatoare dupa Liturghie.

 

168. Ce sunt nasii? Care e rostul lor la Botez si care sunt datoriile lor fata de fini?
Nasii sunt persoanele in varsta care insotesc pe prunc la Botez, raspunzand si facand cuvenita marturisire de credinta in locul si in numele pruncului ce se boteaza. Ei sunt parintii sufletesti ai pruncului, nascandu-1 pentru viata cea noua, in Duhul, asa cum parintii 1-au nascut pentru viata cea trupeasca. Sunt totodata garanti (sau chezasi) ai acestuia in fata lui Dumnezeu si a Bisericii, chezasuind ca pruncul (finul) va fi crescut in credinta crestina si ca va fi un bun credincios509 (Dionisie Pseudo-Areopagitul, Despre ierarhia bisericeasca, VII, 3, trad. rom. de Pr. C. Iordachescu, 1932, p. 150-152 si Simion al Tesalonicului, Despre Sfintele Taine, cap. 62, trad. rom. p. 76).
Nasul trebuie sa fie crestin ortodox510 (Sf. Simion al Tesalonicului, Despre Sfintele Taine, cap. 62, trad. rom. p.73 si Randuiala inaintea Sf. Botez, in
Molitfelnic, ed. 1937, p. 14) si bun credincios, in varsta si de acelasi sex cu pruncul ce se boteaza. Nu pot fi nasi parintii copilului. Este bine ca pentru fiecare nou botezat sa fie numai un nas. Nasul este dator sa se ingrijeasca de viata religioasa si morala a finului sau si la vremea cuvenita sa-1 invete adevarurile credintei crestine. Sa-i fie invatator si indrumator in cele sufletesti, sarguindu-se a face din el un bun credincios si vrednic madular al Bisericii in care a intrat prin Botez. La randul sau, finul este dator sa asculte pe nas si sa-1 respecte, la fel ca pe parintii sai dupa trup.

 

169. Inainte de slujba Botezului ce randuiala se indeplineste pentru cel ce vine sa se boteze?
Se indeplineste mai intai Randuiala la facerea catehumenului, adica se face pregatirea celui ce are sa fie botezat. Aceasta randuiala se face in fata usilor bisericii, in pridvor, deoarece cel nebotezat, nefiind inca spalat de pacatul stramosesc, nu e madular al Bisericii si nici cetatean al cerului ale carui usi ni le deschide numai Botezul511 (Simion al Tesalonicului, Despre tarnosirea bisericii, cap. 155, trad. rom. p. 129).

 

170. Care sunt partile principale ale slujbei facerii catehumenului?
Sunt: exorcismele, lepadarile si impreunarea cu Hristos.

 

171. Ce sunt exorcismele?
Sunt trei rugaciuni in care preotul roaga pe Dumnezeu sa indeparteze de la catehumen toata puterea cea rea a diavolului.

 

172. Dar lepadarile si impreunarea cu Hristos ce sunt?
Sunt intreita lepadare a catehumenului sau a nasului, in numele catehumenului, de satana, urmata de intreita lui asigurare ca s-a unit cu Hristos.
In timpul lepadarilor, catehumenul e intors cu fata spre Apus sufland si scuipand intr-acolo de trei ori, deoarece Apusul e nu numai locul de unde vine intunericul, ci si locasul celui rau, al lui satana, care e numit si
stapanitorul intunericului (Luca 22, 32; Efes. 6, 6, 12; Col. 1, 13). Urmand deci cuvintelor Sfantului Apostol Pavel, care ne indeamna sa lepadam dar lucrurile intunericului si sa ne imbracam cu armele luminii (Rom. 13, 12), catehumenul scuipa pe diavol, in semn ca s-a lepadat cu totul de el si de faptele lui, adica de pacate. Si, dimpotriva, atunci cand catehumenul (nasul) marturiseste unirea sa cu Hristos, o face cu fata spre Rasarit, caci intr-acolo era zidit Raiul (Fac. 2,8), din care au fost izgoniti primii oameni in urma pacatului si pe care ni-1 deschide iarasi Botezul si tot de acolo ne rasare nu numai soarele, izvorul luminii, ci ne-a si venit Lumina cea adevarata a sufletelor, Hristos, Care este numit adesea Soarele dreptatii sau Rasaritul cel de sus (Luca 1, 78, comp. si Zah. 3, 3, 8; 6, 12 si Mal. 4, 2. Vezi si troparul Craciunului)512 (Sf. Chiril al Ierusalimului, Cateheza 1 mistagogiga, 4-9 (trad. rom. cit., p. 543-547); Sf. Simion al Tesalonicului, Despre Sfintete Taine, cap. 62 (trad. rom. p.74); N. Cabasila, Despre viata in Hristos, cart. II, trad. rom. de Pr. T. Bodogae, Sibiu, 1946, p. 31 s.u.). Unirea cu Hristos se face prin credinta, iar dovada se face prin marturisirea credintei crestine, adica prin rostirea Crezului. (Cand cel ce se boteaza e prunc, Crezul trebuie sa-1 spuna nasul, in numele pruncului, iar nu altcineva).

 

173. Cum trebuie intelese exorcismele si lepadarile de la Botez?
Exorcismele si lepadarile nu inseamna ca Biserica socoteste pe cei ce vin la Botez ca stapaniti cu adevarat de diavol, cum sunt demoniacii, indracitii sau cei munciti de duhuri necurate, ele vor sa spuna numai ca cel ce nu-L are inca pe Hristos se afla in robia pacatului, si deci in puterea diavolului, care stapaneste pe cei in pacat, sau in afara harului (Efes. 2, 2). Din aceasta robie il elibereaza Biserica pe catehumen prin exorcisme si lepadari, trecandu-l sub puterea lui Hristos, Stapanul nostru cel adevarat si bun.

 

174. Care e prima parte de seama a slujbei Botezului?
Este sfintirea apei pentru botez, printr-o ectenie si o lunga si frumoasa molitva, in care preotul se roaga pentru sine insusi, ca Dumnezeu sa-i ajute sa savarseasca cu vrednicie Sfanta Taina, pentru cel ce se boteaza si pentru sfintirea apei prin harul si puterea Sfantului Duh.

 

175. Care e a doua parte de seama a slujbei Botezului si ce simbolizeaza ea?
Este ungerea celui ce se boteaza cu untdelemnul bucuriei (Ps. 44, 9 si Evr. 1, 9) pe frunte, piept, la maini si la picioare. Acest untdelemn este binecuvantat atunci de catre preot, printr-o rugaciune deosebita, si din el preotul toarna in apa botezului, de trei ori, crucis. Ungerea inseamna mai multe lucruri:
a) Intai, ca untdelemnul fiind rodul maslinului, ungerea cu el este semnul milei si al bunatatii dumnezeiesti, prin care catehumenul a fost izbavit din noianul pacatelor, asa cum ramura de maslin, adusa de porumbel lui Noe, era semnul impacarii maniei dumnezeiesti si al izbavirii din potop (Fac. 8, 11). Caci apa potopului a fost preinchipuirea Botezului, precum ne invata Sf. Apostol Petru (I Petru 3, 20-21), iar porumbelul preinchipuia pe Duhul Sfant513 (Simion al Tesalonicului, Despre Sfintele Taine, cap. 62, trad. rom. p. 77).
b) Al doilea, ne aduce aminte de ungerea cu care erau unsi in Legea veche arhiereii, imparatii si proorocii, cu care a fost uns insusi Mantuitorul,
Unsul Domnului(IRegi 10,1, 5;Isaia61, l;Luca4,18;Fapte 10,10, 38) si la care ne-a facut si pe noi partasi, caci insusi numele de crestin vine de la cuvantul grecesc Hristou, care inseamna uns514 (A se vedea rugaciunea respectiva (pentru binecuvantarea untdelemnului) din Molitfelnic ed. 1984, p. 35; N. Cabasila, Despre viata in Hristos, cart. II, trad. rom. p. 34).
c) Al treilea, ungerea inchipuie aromatele cu care a fost uns trupul Domnului, inainte de ingropare, deoarece catehumenul va inchipui, prin afundarea in apa, ingroparea impreuna cu Hristos si invierea impreuna cu El.

 

176. Care este a treia parte de seama a slujbei Botezului si ce inchipuie ea?
A treia si cea mai de seama parte a slujbei Botezului este insasi savarsirea Tainei, adica intreita afundare a pruncului de catre preot in apa sfintita din cristelnita, cu cuvintele: «Boteaza-se robul (roaba) lui Dumnezeu (N), in numele Tatalui (la intaia afundare) si al Fiului (la a doua afundare) si al Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin» (la a treia afundare).
Aceasta intreita afundare arata pe de o parte ca temeiul credintei noastre e Sfanta Treime, iar pe de alta inchipuie cele trei zile petrecute de Domnul in mormant (Matei 12, 40); prin afundarea in apa se inchipuie moartea noastra pentru viata in pacat, de pana aici, si ingroparea noastra impreuna cu Hristos; iar prin iesirea din apa se inchipuie invierea noastra impreuna cu El, pentru viata cea noua intru Hristos515 (Asezamintele Sf. Apostoli, cart. III, cap. 17 (trad. rom. cit., p. 100); Sf. Chiril al Ierusalimului, Cateheza III, 12 si Cateheza II Mystag., trad. rom. cit., p. 98, 551-554; Dionisie Pseudo-Areopagitul, op. si trad. rom. cit., cap. II, 3, p. 86; Sf. Ioan Darnaschin, Dogmatica, art. IV, cap. 9, trad. cit., p. 248; Sf. Gherman al Constantinopolului, op. si trad. rom. cat., p. 4-5; N. Cabasila, Despre viata in Hristos, cart. II, trad. rom. cit., p. 26, 37 si u.); Simion al Tesalonicului, Despre Sfintele Taine, cap. 62-64, trad. rom. p. 77, 79-80).
Prin Botez, spalandu-ni-se pacatele, ne facem astfel partasi mortii si invierii lui Hristos, intram intr-o viata noua, suntem morti pentru pacat si viem pentru Dumnezeu (Rom. 6, 3-11).
Cristelnita si apa botezului este pentru noi mormant si maica duhovniceasca, nascandu-ne pentru Hristos si tinand deci locul pantecelui celui curat al Fecioarei din care S-a nascut Acesta516 (Sf. Simion al Tesalonicului, loc. cit).

 


 

UNGEREA CU SFANTUL MIR

 

177. Cand se savarseste a doua Taina, adica Ungerea cu Sfantul Mir?
In Biserica Ortodoxa aceasta Sfanta Taina se impartaseste crestinului indata dupa Botez; de aceea, randuiala ei nu alcatuieste o slujba aparte, de sine statatoare, ci e impreunata cu aceea a Botezului, ca o prelungire a ei.

 

178. Ce este Sfantul Mir?
Este untdelemnul amestecat cu mirodenii, pregatit (fiert) dupa o randuiala anumita in fiecare an, in primele trei zile din saptamana Patimilor si sfintit de catre Patriarhul Tarii, joi in aceeasi saptamana, la Liturghie. Se imparte episcopilor si tuturor bisericilor. Prin multimea mirodeniilor din care e facut, el inchipuie multimea si felurimea darurilor si puterilor Sfantului Duh517 (Ibidem, cap. 65, 71, trad. rom. p. 80 si 84). Sfantul Mir e folosit nu numai la a doua Taina, dupa Botez, ci si la sfintirea antimiselor si a bisericilor.

 

179. Cum se face ungerea cu Sf. Mir si ce inchipuie ea?
Dupa savarsirea Botezului, preotul citeste indata o rugaciune in care roaga pe Dumnezeu sa invredniceasca pe noul botezat de darul ungerii cu Sfantul Mir si de impartasirea cu Sfintele Daruri. Apoi il unge cu Sfantul Mir, facandu-i semnul crucii: la frunte, pentru Sfintirea mintii si a gandurilor; la ochi, nari, gura si urechi, pentru sfintirea simturilor; la piept si pe spate, pentru sfintirea inimii si a dorintelor; la maini si pe picioare, pentru Sfintirea faptelor si a cailor crestinului. De fiecare data zice cuvin tele:
Pecetea darului Sfantului Duh. Amin. Aceste cuvinte sunt luate din a doua epistola a Sfantului Apostol Pavel catre Corinteni, unde spune: Iar cel ce ne intareste pe noi impreuna cu voi intru Hristos si ne-a uns pe noi, Dumnezeu este, Care ne-a si pecetluit pe noi si a dat arvuna Duhului intru inimile noastre (11 Cor. 1, 21-22).
Ungerea aceasta este deci semnul darului Sfantului Duh, Care S-a pogorat in chip vazut asupra Mantuitorului si asupra Sfintilor Apostoli si Care acum ni se da si noua, dupa botez, in chip nevazut518 (Sf. Chiril al Ierusalimului, Cateheza a treia mystagogica, 1-4 trad. rom. cit. p. 555-558); Sf. Ioan Damaschinul, Dogmatica cart. IV, cap. 9, (trad. rom. cit., p. 252); Simion al Tesalonicului, Despre Sfintele Taine, cap. 64, trad. rom. p. 80; vezi si Rzigaciunile Sfintirii Sf. Mir). Prin ungere, noul botezat este un nou Hristos, adica uns al Domnului, caci cuvantul grecesc XPISTOU inseamna uns519 (Sf. Simion al Tesalonicului, Despre Sfintele Taine, cap. 43 si cap. 65, trad. rom. p. 64 si 80, 83, comp. si N. Cabasila, Despre viata in Hristos, cart. III, trad. rom. p. 71-80 (unde sunt zugravite cu deosebita maiestrie efectele sau roadele Sf. Mir pentru viata duhovniceasca)).

 

180. Care sunt partile urmatoare ale slujbei?
Inconjurarea mesei botezului, spalarea pruncului si tunderea parului.

 

181. Cum se savarseste si ce semnifica inconjurarea mesei botezului?
Slujitorii, impreuna cu nasul si pruncul, inconjoara de trei ori cristelnita si masa pe care este Sfanta Evanghelie, cantand imnul:
Cati in Hristos v-ati botezat, in Hristos v-ati si imbracat. Aliluia, luat din Epistola Sfantului Apostol Pavel catre Galateni (3, 27). Aceasta inconjurare, in forma de hora, este semnul bucuriei Bisericii pentru primirea in sanul ei a unui nou credincios al lui Hristos. Dupa aceasta, se citeste Apostolul din epistola catre Romani (6, 3-11), in care Sfantul Apostol Pavel arata insemnatatea si efectele botezului, apoi Evanghelia de la Sfantul Matei (28, 19, 20), in care se cuprind cuvintele cu care Mantuitorul a intemeiat Taina Botezului.

 

182. Cum si pentru ce se face spalarea pruncului, dupa ce a fost uns cu Sfantul Mir?
Dupa ce preotul rosteste mai multe rugaciuni pentru pastrarea nestirbita a darurilor Botezului si Sfantului Mir in noul botezat, uda in apa fasa pruncului si stropeste intai fata acestuia, apoi spala toate locurile unde a fost uns cu Sfantul Mir, stergand Mirul ramas, pentru a-l feri de o eventuala pangarire.

 

183. Cum si pentru ce se face tunderea parului la cel ce se boteaza?
Dupa alte rugaciuni, preotul taie crucis cateva fire din crestetul pruncului si le pune in cristelnita rostind cuvintele:
Se tunde robul (roaba) lui Dumnezeu (N) in numele Tatalui... etc. La popoarele vechi, parul capului era privit ca un semn al puterii si tariei barbatesti (Jud. 16,18-20); de aceea tunderea lui inchipuie predarea desavarsita a noului botezat in stapanirea si sub ascultarea lui Dumnezeu, intru Care s-a botezat si Care-i este de acum cap sau conducator. Fiind facuta crucis, tunderea e si pecetea lui Hristos; iar intrucat parul este un produs al trupului, tunderea lui alcatuieste si o parga sau o jertfa a trupului omenesc, adusa lui Hristos, de aceea, parul taiat nici nu se arunca oriunde, ci se pune in loc curat, de obicei in cristelnita520 (Sf. Simion al Tesalonicului, Despre Sfintele Taine, c. 67, trad. rom. p. 80-81).

 

184. Cum se termina slujba Botezului si a Ungerii cu Sfantul Mir?
Se termina cu o scurta ectenie intreita pentru prunc si pentru nas, dupa care se face otpustul. Preotul impartaseste apoi pe prunc cu Sfintele Taine in fata usilor imparatesti.
Astfel, dupa ce pruncul s-a curatit de pacatul stramosesc prin Botez si dupa ce, apoi, a dobandit pecetea darului Sfantului Duh, primeste Sfanta impartasanie, caci aceasta este sfarsitul si coroana Tainelor; prin ea noul crestin se uneste desavarsit cu Hristos, devenind astfel madular deplin si adevarat al Bisericii, Trupul lui Hristos521 (Comp. Sf. Simion al Tesalonicului, ibidem, cap. 68, trad. rom. p. 81).

 


 

POCAINTA SAU TAINA SFINTEI SPOVEDANII

 

185. Cine poate spovedi sau primi marturisirea pacatelor?
Numai acela care are puterea si dreptul de a dezlega, adica episcopul si preotul, caci numai apostolilor si urmasilor lor, episcopii si preotii, le-a dat Hristos puterea si porunca de a lega si a dezlega pacatele oamenilor (Matei 18,18; Ioan, 20, 21-23). Canonul 102 Trulan prevede obligatia preotilor de a cerceta felul greselilor marturisite, pentru a prescrie leacuri potrivite.
Preotul detine aceasta putere in virtutea harului hirotoniei in treapta de preot, iar dreptul de a pune in lucrare aceasta putere il are prin hirotesia in duhovnic. Este bine sa nu schimbam duhovnicul decat la caz de mare nevoie, de pilda cand se schimba preotul sau cand ne mutam in alta parohie522 (Vezi Molitfelnicul, ed. 1984, p. 63).

 

186. Cine trebuie sa se spovedeasca?

Toti trebuie sa ne spovedim, chiar si aceia carora m se pare ca nu gresim si nu pacatuim cu nimic. Asa ne invata Sf. Ioan Evanghelistul, ucenicul cel iubit al Domnului: Daca zicem ca pacat nu avem, ne amagim pe noi insine si adevarul nu este intru noi. Daca marturisim pacatele noastre, El credincios este si drept ca sa ne ierte noua pacatele si sa ne curateasca pe noi de toata nedreptatea (I Ioan 1, 8-9)523 (Comp. si Sf. Simion al Tesalonicului, Despre Pocainta, cap. 263-264, trad. rom. p. 172).
Mai cu seama bolnavii sa se ingrijeasca a se spovedi si impartasi, pentru ca sfarsitul sa nu-i prinda fara de veste, nepregatiti, adica nespovediti si negrijiti.

 

187. Cum trebuie facuta marturisirea pacatelor, adica spovedania?

Marturisirea pacatelor inaintea duhovnicului trebuie sa fie:
a) Completa, adica sa cuprinda toate pacatele savarsite dupa botez sau, mai exact, de la ultima spovedanie, si sa nu ascunda nimic din cele faptuite;
b) Sincera si facuta de bunavoie;
c) Secreta (facuta in taina);
d) Cu umilinta si cu zdrobire de inima, adica cu parere de rau pentru pacatele savarsite si cu dorinta sincera de a nu le mai face. Simpla marturisire sau insirare a pacatelor fara pocainta adevarata si fara hotarare de indreptare nu aduce iertarea pacatelor, caci zice Domnul:
De nu va veti pocai, toti veti pieri la fel (Luca 13, 5). Totul este ca, de la o marturisire pana la alta, crestinul sa se osteneasca a-si indrepta cat mai mult viata, desavarsindu-se mereu in virtute.

 

188. Cand si de cate ori pe an trebuie sa ne spovedim?
Spovedania nu este legata de termene sau soroace anumite din cursul anului. Putem alerga la duhovnic ori de cate ori si oricand simtim nevoia de a ne usura sufletul de povara pacatelor, sau de a primi mangaierea Harului si nadejdea iertarii. Cu cat ne spovedim mai des, cu atat este mai bine.
De obicei insa spovedania este legata de posturi. De aceea, porunca a patra a Bisericii ne invata sa ne marturisim pacatele de patru ori pe an, adica in cele patru posturi: al Pastelui, al Craciunului, al Sfintei
Marii si al Sfintilor Apostoli. Cei mai inaintati in cuviosie si in evlavie sa se spovedeasca in fiecare luna, iar ceilalti, cel putin o data pe an, si anume in Postul Paresimilor524 (Marturisirea ortodoxa, partea I, intreb. 90, trad. cit, p. 87). Dar sa nu amanam implinirea acestei datorii crestinesti abia in saptamana cea din urma a Postului, cum se intampla de obicei; caci atunci si preotul este ocupat cu savarsirea sfintelor slujbe si nici vreme de ajuns nu ne mai ramane pentru implinirea canonului ce ni se va da. Ci inca din cea dintai saptamana a Postului sa alergam la duhovnic si sa ne spovedim, ca sa ne ramana timp de indreptare si de curatire, pentru primirea cu vrednicie a Sfintei impartasanii. Caci tot postul pentru aceea s-a si oranduit, fiind el vreme de pocainta si de indreptare525 (Invatatura pentru spovedanie in Molitfelnic (ed. 1984, p. 54)).

 

189. Care este locul cel mai potrivit unde se cuvine sa se faca Marturisirea? 
Este biserica, si anume inaintea icoanei Mantuitorului Hristos. Numai cei bolnavi, sau cei care nu pot veni la biserica, pot fi spovediti acasa la ei.

 

190. Cum se face slujba Marturisirii si a dezlegarii pacatelor?
Preotul, imbracat cu epitrahil si felon, zice obisnuitele rugaciuni incepatoare, Psalmul 50 (psalmul marturisirii si al pocaintei), troparele de umilinta si apoi doua molitve, in care roaga pe Dumnezeu sa ierte pacatele celui ce se spovedeste. Dupa aceasta, urmeaza marturisirea pacatelor facute de cel ce se spovedeste, fie ca acesta raspunde la intrebarile puse de preot, fie ca marturiseste singur pacatele sale. Apoi cel ce se spovedeste pleaca capul sub epitrahil, iar preotul u citeste rugaciunea de dezlegare: «Domnul si Dumnezeul nostru Iisus Hristos, cu harul si cu indurarile iubirii Sale de oameni, sa te ierte pe tine, fiule (N), si sa-ti lase tie toate pacatele
…”, La sfarsit, daca e cazul, duhovnicul randuieste si canonul sau: epitimia, dupa felul pacatelor savarsite526 (Regulile dupa care se dau canoanele sau epitimiile sunt aratate in: Canoanele Sfantului Ioan Postitorul (la Nic. Milas, Canoanele, vol. II, part. 11, p. 205-226); invatatura pentru, canoane din Molitfeluic (la Randuiala Marturisirii); Simion al Tesalonicului, Raspuns la intreb.V.4-1, op. cit. p. 336-339)

191. Ce sunt epitimiile sau canoanele de spovedanie?


Epitimiile (canonul sau certarea) sunt mijloace de pocainta randuite de duhovnic pacatosului care se spovedeste, ca de pilda: rugaciuni, metanii, cercetarea bisericilor, fapte de milostenie, posturi, infranari de la mancaruri sau fapte si altele. Cea mai aspra epitimie este oprirea de la impartasire pentru un anumit timp; Epitimiile nu urmaresc pedepsirea pacatosului, ci ispasirea pacatelor si indreptarea pacatosului; ele sunt ajutoare, exercitii de intarire in virtute si indepartare de la pacat.

 

192. Cu care alta Taina e strans legata taina Pocaintei?
Cu Sf. Impartasanie, pentru ca de regula, impartasirea fara spovedanie (marturisire) nu se poate, iar cei ce se spovedesc o fac cu scopul de a se impartasi.

 


 

TAINA SFINTEI IMPARTASANII (Cuminecarea)

 

193. Cine are dreptul de a da Sfanta Impartasanie?
Numai preotul (sau arhiereul). Diaconul poate impartasi la vreme de mare nevoie pe mireanul ce se apropie de moarte, numai daca e lipsa de preot. Daca intr-un asemenea caz lipsea si diaconul, dar erau la indemana Sfintele Taine, Sfantul Simion al Tesalonicului - pentru cazuri «de mare nevoie si cu multa luare aminte» - ingaduia prin pogoramant ca, chiar si un cantaret sau un credincios mai curat si mai cucernic sa poata impartasi pe cel ce e pe moarte, spre a nu raposa acesta lipsit de merindea vietii celei vesnice. Calugarii si pustnicii, care vietuiesc in locuri departate de biserici si de preoti, de asemenea se pot impartasi singuri, dar cu o anumita randuiala 527 (Sf. Simion al Tesalonicului, Raspuns la intrebarea 41, trad. rom. p. 323).

 

194. Cand si de cate ori pe an se cuvine sa se impartaseasca credinciosul?
Impartasirea crestinului fiind strans legata de spovedanie sau marturisire, tot ce am spus despre timpul sau termenele de spovedanie se potriveste si aici. Adaugam ce spun despre acest lucru Povatuirile din Liturghier: «Preotii de enorie sa invete pe poporenii lor ca, intr-un cuget curat, atat parte barbateasca cat si femeiasca, de va fi cu putinta la praznice, iar de nu, negresit in cele patru posturi de peste an, sa se pregateasca pentru Sfanta impartasanie... Iar de vor vrea sa se apropie de Sfanta impartasanie si afara de cele patru posturi obisnuite, sa posteasca mai inainte... si sa se pregateasca dupa randuiala, prin marturisirea pacatelor...
528 (Liturghier, ed. 1987, p. 442).
De dorit este ca fiecare crestin sa se impartaseasca cat mai des, bineinteles pregatindu-se din vreme pentru aceasta (I Cor. 11, 28-29).

 

195. Cine se poate impartasi?
Numai cei pregatiti si vrednici, caci asa ne invata Sf. Apostol Pavel:
Sa se cerceteze omul pe sine si asa sa manance din paine si sa bea din pahar; caci cel ce mananca si bea cu nevrednicie, osanda isi mananca si bea, nesocotind Trupul Domnului (I Cor. 11, 28-29). La fel ne invata si Sfintii Parinti529 (Sf. Ioan Gura de Aur, Omilia la epist. catre Efes; St. Anastasie, Patriarhul Antiohiei (La Nic. Milas, Canoanele..., 11, 2, p. 261-263). Comp. si Molitfele din Can. (Randuiala Sf. Impartasiri)).
In general, sunt opriti de la impartasire cei vinovati de pacate grele (lepadare de credinta, ucideri, desfranare, curvii, furturi si hotii, camatarii530 (Can. 32 al Sf. Nichifor Marturisitorul (La Nic. Milas, op. cit., vol. II, part. II, p. 239), cei ce umbla cu farmece sau vraji si descantece), dupa cum scrie in Molitfelnic la invatatura pentru canoanele de spovedanie, si aceia pe care ii va gasi nevrednici duhovnicul531 (Vezi mai pe larg Liturghierul ed. 1987, p. 445-446). Dar chiar cei curati si vrednici nu se pot impartasi fara pregatirea trebuincioasa.

 

196. Cum se cuvine sa ne pregatim pentru impartasire?
Pregatirea pentru impartasire este trupeasca si sufleteasca. Ea consta din:
a) spovedanie (marturisirea pacatelor), fara de care nimeni nu se poate impartasi. Numai copiii pana la varsta de 7 ani sunt scutiti de spovedanie;
b) impacarea cu toti. Sa nu fi certat cu nimeni si sa nu ai nimic impotriva cuiva;
c) infranarea de la orice pofta (impreunarea trupeasca) cel putin cu cateva zile inainte532 (Sf. Ap. Pavel, in Epist. 1 catre Cor., 7,5; Timotei, Episcopul Alexandriei, Can. 5 (la Milas, op. cit., trad. p. 152), Sf. Simion al Tesalonicului, Rasp. la intreb. 16, trad. rom. p. 315; Tipicul cel Mare (al Sf. Sava), cap. 34, p. 42) si abtinerea de la mancare si bautura in ziua impartasirii; numai celor bolnavi pe moarte li se poate da Sfanta impartasanie pe mancate533 (Sf. Nichifor Marturisitorul, Can. 9, (la Nic. Milas, op. cit., trad. p. 231));
d) citirea pravilei pentru impartasire, adica a rugaciunilor pregatitoare pentru impartasirea cu vrednicie, pe care uneori le citeste preotul in numele credinciosilor, in biserica, inainte de impartasire534 (Despre pravila de cuviincioasa pregatire sufleteasca si trupeasca pentru impartasire, vezi mai pe larg in Povatuirile din Liturghier, ed. 1987). (Vezi-le in Ceaslov sau in Cartea de Rugaciuni).

 

197. Cand si cum se impartasesc credinciosii (mirenii)?
Credinciosii (mirenii) se impartasesc afara din Altar, in fata usilor imparatesti, dupa ce se impartasesc sfintitii liturghisitori, anume atunci rand rasuna chemarea:
Cu frica lui Dumnezeu, cu credinta si cu dragoste sa va apropiati. In fruntea lor, adica indata dupa clerici, se impartasesc mai intai slujitorii bisericesti inferiori, care au hirotesie de ipodiaconi, citeti sau cantareti, apoi calugarii fara hirotonie si in fine credinciosii de rand535 (Sf. Simion al Tesalonicului, Despre Sfanta Liturghie, cap. 99 si cap. 142, trad. rom. p. 105, 107, 126). La vremea cuvenita se apropie fiecare cu cuviinta si cu evlavie, in liniste si cu buna randuiala, intai barbatii, incepand cu cei mai batrani, apoi femeile si in urma copiii, tinand in mana cate o lumanare aprinsa, in semn de bucurie si cinste pentru Stapanul Hristos al Carui Sfant Trup si Sange il vor primi in casa trupului si a sufletului lor. Inainte de a-i impartasi, preotul citeste, in inimile lor si in auzul tuturor, rugaciunile pe care le zic si sfintitii slujitori in altar in timpul impartasirii lor: «Cred, Doamne, si marturisesc...», «Cinei Tale celei de taina...» si «Nu spre judecata sau spre osanda». Bun si frumos este obiceiul vechi ca, inainte de impartasire, fiecare sa-si ceara iertare de la toti cei din biserica536 (Drept aceea se cuvine celui ce vrea sa se cuminice, a se inchina si a cere iertaciune de la arhiereu, sau de la preotul ce-1 cuminica si de la toti credinciosii mai inainte. Sf. Simion al Tesalonicului, ibidem, cap. 99, trad. rom., p. 107), sarutand cei mai mici mana celor mai mari in semn de supunere si de respect (copiii fata de parinti, finii fata de nasi). Spre deosebire de clerici, credinciosii primesc deodata atat Trupul cat si Sangele Domnului din potir, cu lingurita, din mana preotului, care spune de fiecare data: Se impartaseste robul (roaba) lui Dumnezeu (N) cu cinstitul si Sfantul Trup si Sange al Domnului Dumnezeului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos, spre iertarea pacatelor si spre viata de veci.
In timpul cand se impartasesc credinciosii, la strana se anta chinonicul, adica imnul impartasirii:
«Trupul lui Hristos primiti... » sau «Cinei Tale celei de taina...».
Dupa impartasire fiecare isi sterge buzele cu stergarul din mana preotului, saruta Sfantul Potir, ca pe insasi coasta lui Hristos, din care a curs sange si apa, si se inchina multumind lui Dumnezeu. Apoi primeste anafora, la Paste artos sau
Paste mic, putin vin pentru a-si clati gura si pentru ca sa nu manance altceva dupa Sfanta impartasanie.
Cel ce a primit Sfanta impartasanie se cuvine sa nu mai sarute icoane sau mana cuiva, sa nu scuipe pe jos si sa aiba grija mai cu seama ca nici un cuvant de ocara, de blestem, de clevetire sau orice vorbire desarta sa nu spurce gura sa, pentru cinstirea dumnezeiescului Trup si Sange pe care l-a primit in ea.

 

198. Cum se face impartasirea bolnavilor?
Bolnavii pot fi impartasiti de preot afara din biserica, adica la casele lor, sau la spital, cu particele din Sfantul Trup, Sfintit anume pentru acest scop in Joia Patimilor si pastrat in Alfar, in chivotul de pe Sfanta Masa. In aceste cazuri, impartasirea se face dupa o randuiala deosebita, inscrisa in Molitfelnic (Randuiala, ce se face cand se va intampla a se da foarte grabnic celui bolnav impartasirea). Nu se poate da insa Sfanta impartasanie bolnavilor cazuti in stare de inconstienta, nesimtire sau celor iesiti din minti, nebuni.

 


 

HIROTONIA

 

199. Ce sunt hirotonia si hirotesia?
Hirotonia e cuvant grecesc, care se talmaceste: alegere prin ridicarea si punerea mainilor, pentru ca orice har in legatura cu gradele preotiei se da prin punerea mainilor Episcopului.
Prin Taina Hirotoniei se aseaza in Biserica cele trei trepte sau stari ale preotiei, adica (incepand de jos in sus): diaconia, preotia si arhieria. La treptele de sus se ajunge numai trecand prin cele de jos, adica
cel ce se hirotoneste preot trebuie sa fie mai intai hirotonit diacon si apoi preot.
Fiecare dintre cele trei trepte are randuiala ei proprie de hirotonie. Cel ce vrea sa fie hirotonit diacon trebuie sa treaca mai intai prin alte doua trepte, si anume: slujba de citet si ipodiaconatul. Ele se dau prin hirotesie. Acest cuvant inseamna, simplu, punerea mainilor; hirotesia nu e tot una cu hirotonia. Hirotonia inseamna investirea cu una din treptele preotiei, pe cand hirotesia inseamna acordarea unei slujbe bisericesti inferioare sau a unor grade si ranguri onorifice in ierarhia bisericeasca administrativa.
Cel ce se hirotoneste diacon este facut deci intai citet si apoi ipodiacon.

 

200. Cine are dreptul de a savarsi hirotoniile si hirotesiile?
Atat hirotesiile premergatoare diaconiei cat si hirotoniile se savarsesc numai de Episcop (Arhiereu).

 

201. Unde se savarsesc hirotoniile si hirotesiile?
Atat hirotoniile cat si hirotesiile, dupa canoane, se savarsesc numai in biserica537 (Canonul 7 al Sf. Teofil al Alexandriei). Anume, hirotoniile inlauntru altarului, inaintea Sfintei Mese, iar hirotesiile se fac in fata altarului, pe locul dinaintea Usilor imparatesti.

 

202. Cand se savarsesc hirotoniile si hirotesiile?
Hirotonia preotului si a arhiereului se savarseste numai la Liturghia deplina, adica la Liturghia Sf. Ioan sau la cea a Sf. Vasile; hirotonia diaconului se poate face si la Liturghia Darurilor mai inainte Sfintite538 (Sf. Simion al Tesalonicului, Raspuns la intrebarea 25, trad. rom., p. 318 si Arhieraticonul (ed. 1926, p. 12)). Nu se pot hirotoni mai multe persoane pentru aceeasi treapta la o Liturghie; hirotesii se pot face mai multe la una si aceeasi Liturghie (mai multi citeti sau ipodiaconi)539 (Sf. Simion al Tesalonicului, Raspuns la intrebarea 39, trad. rom., p. 322.). Hirotonia diaconului se face dupa sfintirea Darurilor, si anume dupa ce arhiereul zice ecfonisul: «Si sa fie milele Marelui Dumnezeu...». Hirotonia preotului se face inainte, de sfintirea Darurilor (dupa Heruvic); iar a arhiereului se face mai inainte si anume dupa cantarea «Sfinte Dumnezeule».

 

203. Care e partea cea mai de seama din randuiala hirotoniei?
E rugaciunea de hirotonie
Dumnezeiescul har..., rostita de Episcopul hirotonisitor, prin care el cheama harul Sfantului Duh sa se pogoare asupra candidatului ingenuncheat in fata Sfintei Mese, in timp ce clericii impreuna liturghisitori canta incetisor si dulce: Doamne miluieste , de mai multe ori. Dupa aceasta, arhiereul in fata usilor imparatesti da celui hirotonit vesmintele treptei pentru care a primit hirotonia, aratandu-le pe rand poporului si zicand «Vrednic este!», la care corul sau credinciosii raspund de trei ori: Vrednic este!

 


 

TAINA NUNTII - CUNUNIA (Nunta)

 

204. Unde se cuvine sa se faca slujba Cununiei?
Slujba Cununiei se cuvine sa se faca in biserica, deoarece Cununia este una din cele sapte Taine si aici e locasul sfant in care se savarsesc si celelalte Sfinte Taine si pentru ca aici se aduna si Biserica in intelesul ei de comunitate, adica obstea credinciosilor din care face parte si care, in felul acesta, se bucura si ia parte impreuna cu noi la unul din cele mai de seama prilejuri de bucurie din viata noastra, dupa cum ia parte si la necazurile si durerile noastre. De aceea, savarsirea cununiei in casa este ingaduita numai rareori si numai din motive bine intemeiate, cu dezlegarea arhiereului, care hotaraste de la caz la caz.

 

205. Cand se savarseste Cununia?
Fiind prilej de bucurie si de veselie, Cununia se savarseste in zilele de sarbatoare, indata dupa liturghie, cand toti credinciosii se afla in biserica.

 

206. Cand nu se pot face nunti?
Potrivit poruncii a noua a Bisericii, nu se pot face nunti in urmatoarele zile si rastimpuri de peste an:
a) in cele patru posturi de peste an, ca si in toate zilele de post din cursul anului: miercurea si vinerea, Ziua Crucii (14 septembrie), Taierea Capului Sfantului Ioan Botezatorul (29 august). Aceasta, pentru ca petrecerile si ospetele ce insotesc de obicei nunta nu se potrivesc cu pocainta si infranarea pe care ne-o impune postul540 (Vezi si Talcuirea la Can. 69 al Sf. Apostoli; can. 52 al Sinodului din Laodiceea si Sf. Simion al Tesalonicului, Raspuns la intrebarea 25, trad. rom. p. 318.). In Paresimi este ingaduita la nevoie logodna si aceasta numai in ziua Bunei-Vestiri (daca nu cade in saptamana Patimilor) si in Duminica Floriilor541 (Ibidem).
b) in saptamana branzei (sau saptamana alba), care este socotita ca vreme de pregatire pentru post.
c) in saptamana luminata (dintre Duminica Pastilor si Duminica Tomii), in Duminica Rusalulor, in rastimpul dintre Craciun si Boboteaza, precum si in ajunul tuturor praznicelor imparatesti, pentru ca veselia nuntilor sa nu intunece sau sa ne faca sa uitam bucuria duhovniceasca a celor mai mari sarbatori crestine.

 

207. Ce e logodna si care e randuiala ei?
Logodna (cuvant slav, care inseamna a face fagaduinta de casatorie) e randuita tocmirii sau asezarii nuntii a doi tineri care s-au fagaduit unul altuia. Biserica binecuvanteaza aceasta veche datina printr-o slujba scurta, premergatoare nuntii sau cununiei; slujba logodnei de cele mai multe ori se face impreuna cu slujba cununiei, savarsindu-se imediat inaintea acesteia (dar se poate face si aparte, cu mult mai inainte).
Logodna binecuvantata de Biserica are o deosebita valoare prin legatura ei cu casatoria, cu Sfanta Taina a Nuntii, de aceea ea nu se poate strica sau desface ca orice invoiala omeneasca.
Partea cea mai de seama a slujbei logodnei e punerea inelelor in degetele logodnicilor de catre preot si apoi schimbarea acestor inele de catre nasi.

 

208. Ce rost au inelele de la logodna?
Ele sunt semnul iubirii, al credinciosiei si al legaturii trainice pe care o faureste Taina Casatoriei intre viitorii soti.
Slujba logodnei si a cununiei se face in naos, adica in sanul Bisericii, inaintea unei mese pe care se aseaza Sfanta Evanghelie, cununiile, Sf. Cruce, sfesnice cu lumanari si inelele de logodna. Mirele sta in dreapta ca unul care este mai mare si cap femeii, iar mireasa, la stanga lui, langa inima lui si ca una care este mai mica decat barbatul, fiind facuta din coasta lui si datorandu-i supunere si ascultare542 (Sf. Simion al Tesalonicului, Despre cinstita nunta, cap. 278, trad. rom., p. 180).
Atat la logodna cat si la Cununie, mirii sunt insotiti de nasi (nuni).

 

209. Care este rostul nasilor la cununie?
Rostul si datoria nasilor la cununie sunt aceleasi ca ale nasilor de la botez. Ei sunt martori si chezasi ai temeiniciei fagaduintelor facute de viitorii soti unul fata de altul si ai trainiciei legaturii pentru tot restul vietii.
De aceea pun mana pe cununii, atat atunci cand sunt puse pe capul mirilor, cat si atunci cand sunt luate. De regula ei sunt aceiasi de la botez, sau urmasii lor si trebuie sa fie ortodocsi si cu buna vietuire crestineasca, purtandu-se fata de miri ca niste parinti si invatatori ai acestora543 (Idem, cap. 280, trad. rom. p. 181). In timpul slujbei, nasii tin in mana faclii aprinse, simbol al curatiei mirilor, al luminii darului de sus si al bucuriei nuntasilor544 (Ibidem, 279, p. 181).

 

210. Care e partea cea mai de seama din randuiala Cununiei?
Este punerea cununiilor: preotul face de trei ori semnul crucii cu cununiile peste fetele mirilor, rostind la fiecare, de cate trei ori, cuvintele:
Cununa-se robul (roaba) lui Dumnezeu (numele) cu roaba (robul) lui Dumnezeu (numele), in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, apoi le pune pe capul lor, intai al mirelui si apoi al miresei.

 

211. Ce inchipuie cununiile care se pun pe capul mirilor?
Acestea sunt facute in chipul coroanelor cu care se incununau odinioara regii si imparatii. Ele inchipuie podoaba, cinstea si rasplata care se aduc curatiei si fecioriei mirilor pentru care acestia sunt incununati ca niste imparati, inzestrati cu puterea de a da viata, a naste copii545 (Ibidem, cap. 276, p. 179). De aceea se si canta pentru dansii: «Doamne, Dumnezeul nostru, cu marire si cu cinste incununeaza-i pe dansii!»
Dupa punerea cununiilor, urmeaza Apostolul (de la Efes. cap. 5, vers 20-33), in care Sfantul Apostol Pavel aseamana nunta cu legatura sfanta dintre Hristos si Biserica, indemnand pe miri sa se iubeasca unul pe altul. Se citeste apoi Evanghelia in care se istoriseste minunea infaptuita de Mantuitorul la nunta din Cana Galileii (Ioan 2, 1-11).
Urmeaza o ectenie, dupa care preotul binecuvanteaza paharul de obste (comun), adica un pahar cu vin din care da mirilor sa guste pe rand, in timp ce se canta:
Paharul mantuirii voi lua si numele Domnului voi chema (Ps. 115, 4).

 

212. Ce inseamna paharul acesta?
Inseamna, pe de o parte, bucuria si veselia nuntii, iar pe de alta, unirea intr-un cuget si menirea comuna a viitorilor soti pe care ei vor impartasi-o impreuna de aici inainte, avand parte de aceleasi bucurii si aceleasi necazuri546 (Sf. Simion al Tesalonicului, Despre cinstita nunta, cap. 277, trad. rom. p. 180). Aceleasi lucruri inchipuie si bucata de paine din care se da acum mirilor sa guste, odata cu paharul de obste.
Dupa aceasta se face inconjurarea de trei ori a mesei de catre alaiul de nunta, format din slujitori, miri si nasi.

 

213. Ce inseamna inconjurarea mesei?
Aceasta inconjurare in chip de hora inchipuie bucuria prilejuita de nunta. Si deoarece nunta se face in scopul nasterii de prunci, Biserica ne duce cu gandul la nasterea minunata a dumnezeiescului Prunc din Sfanta Fecioara, nastere pe care a prezis-o mai ales proorocul Isaia (7, 14). Pe acesta il indeamna acum Biserica, prin cantare, sa dantuiasca impreuna cu noi, de bucurie ca i s-a implinit proorocia: «Isaie, dantuieste! Fecioara a avut in pantece...» etc. Se canta, de asemenea, si celelalte doua cantari de la slujba hirotoniei: «Sfintilor Mucenici...» si «Slava Tie, Hristoase Dumnezeule... », care inseamna ca mirii trebuie sa se faca partasi ai lui Hristos si ai sfintilor Lui, prin viata curata pe care o vor duce si in casnicie547 (Ibidem, cap. 282, p. 182).

 

214. Sunt ingaduite de Biserica a doua si a treia nunta?
A doua si a treia nunta erau privite odinioara de Biserica cu mai multa asprime si ingaduite numai ca un pogoramant facut pentru slabi-ciunea firii omenesti. De aceea, erau insotite de unele epitimii, sau canoane de pocainta (opriri de la Sf. impartasanie)548 (Cara. 19 al Sf. Ioan Postitorul; can. 2 al Sf. Nichifor Marturisitorul; Pravila de la Govora (1640), cap. 83; Sf. Simion al Tesalonicului, Despre cistita nunta, cap. 276, trad. rom. p. 179 s.a.). Astazi insa, deoarece asemenea casatorii au devenit mai dese, Biserica e nevoita sa le ingaduie si sa le binecuvanteze, pentru a nu lasa pe cei impreunati cu legatura trupeasca, sa traiasca in pacat, fara binecuvantarea lui Dumnezeu.

 

215. Slujba la a doua si a treia nunta e ca si la cea dintai?
Nu este la fel. Cununia a doua si a treia se savarsesc dupa o randuiala deosebita, in care se vede inca vechea disciplina a asprimii cu care erau privite de catre Biserica asemenea casatorii. Aceasta randuiala este, in prima ei parte, mult mai simpla si mai putin sarbatoreasca decat cea de la prima cununie. Logodna este impreunata aici cu cea a cununiei, ca o singura slujba, avand binecuvantarea de la inceput nu ca la Taine (
Binecuvantata este imparatia Tatalui...), ci ca la slujbele de binecuvantare si Sfintire, numite ierurgii ("Binecuvantat este Dumnezeul nostru..."). Atat ectenia, cat si molitvele de la logodna, cat si cele dinaintea punerii cununiilor, cuprind rugaciuni pentru pocainta si iertarea mirilor, pentru ca insotirea lor prin a doua sau a treia nunta le e socotita ca un pacat izvorat din aprinderea trupeasca, pe care ei n-au putut-o birui. Incepand de la punerea cununiilor pe cap, randuiala slujbei la a doua si a treia nunta e intocmai ca si la prima nunta.

 

216. E ingaduita a patra nunta?
A patra nunta e socotita de Biserica drept o faradelege, de aceea preotii sunt opriti de a o sluji, sub pedeapsa caterisirii549 (Molitfelnicul, la sfarsitul Randuielii Nuntii (ed. 1984, p. 105)).

 

217. Ce trebuie sa stie si sa pazeasca mirii?
«Trebuie sa stim ca cei ce se insotesc prin nunta s-au insotit de la Dumnezeu si sunt curati cu chemarea Celui Curat. Sa pazeasca deci unul fata de altul nunta neintinata si in pace, sa vietuiasca in cucernicie. Cei ce au luat unire de la Dumnezeu, pentru cinste, dragoste intru curatie, insotirea intr-un gand si in pace, sa le pazeasca unul cu altul, ca un odor, pentru ca sa nu li se ceara sa dea raspuns de curatie si de celelalte lucruri dumnezeiesti; si sa se ingrijeasca nu numai de trupul lor, ci mai cu seama de sufletele lor... caci intr-acest chip si Dumnezeu va fi cu dansii. Pe fiii lor sa-i creasca
intru frica si invatatura Domnului, precum invata dumnezeiescul Pavel (Efes. 6, 4), si din cele ce castiga de la Dumnezeu sa miluiasca pe fratii cei saraci, ca si ei sa fie miluiti si sa se invredniceasca imparatiei cerurilor, impreuna cu fiii lor»550 (Povatuirea catre Miri, din Sf. Simion al Tesalonicului, Despre cinstita nunta, cap. 282, trad. rom. p. 183).
Sa nu uite mirii ca legatura cu care Taina nuntii uneste pe barbat si femeie este sfanta si vesnica, pentru ca este binecuvantata si consfintita de Biserica, adica intarita de Dumnezeu insusi. Precum auzim in Apostolul ce se citeste la cununie, aceasta legatura e asemanata de Sf. Apostol Pavel cu legatura sfanta si tainica dintre Hristos si Biserica (Efes. 5, 23 s.u.). Ea trebuie sa ramana deci trainica si statornica si nu poate fi desfacuta pentru orice nepotrivire trecatoare, sau pentru alte pricini marunte care tulbura din cand in cand pacea si linistea caminului. Supararile si necazurile, mici sau mari, de care nimeni nu este scutit in viata, pot umbri uneori intelegerea si armonia ce trebuie sa dainuiasca intre soti; dar ele nu sunt temeiuri pentru divort, adica pentru desfacerea casniciilor.
Si vor fi cei doi un trup... zice Sfantul Apostol Pavel despre cei ce se insotesc prin Taina nuntii (Efes. 5, 31). «Si pe care i-a unit Dumnezeu, omul sa nu-i desparta...», adauga Biserica, citand pe Mantuitorul. Numai pacatul adulterului de care s-ar face vinovat unul din soti da celuilalt dreptul de a rupe legatura casatoriei, pangarita prin pacat. Si numai moartea desparte vremelnic pe sotii care s-au iubit in aceasta viata, pentru ca sa-i uneasca din nou, pentru vesnicie, in cealalta viata.

 


 

MASLUL

 

218. Unde se face slujba Sfantului Maslu?
In biserica sau in casa bolnavului pentru care se face Maslul.

 

219. Cine poate savarsi slujba Sfantului Maslu?
Dupa predania veche a Bisericii, pentru slujba Sfantului Maslu trebuie sapte preoti, inchipuind cele sapte daruri ale Duhului, numarate de proorocul Isaia (11, 2-3). Numarul acesta simbolic aminteste si unele fapte din Sfanta Scriptura a Legii Vechi, din care se vede mila si indurarea lui Dumnezeu. Astfel de sapte ori s-a plecat proorocul Elisei peste un copil mort pe care 1-a inviat (IV Regi 4, 34-35). De asemenea, sapte au fost preotii care au sunat din trambite si de sapte ori a fost inconjurata cetatea Ierihonului, cand a fost cucerita de izraeliti, la intrarea lor in pamantul Fagaduintei (Iosua 6, 13-16). Si iarasi, de sapte ori s-a rugat proorocul Ilie pe muntele Carmel, pana cand Dumnezeu a dat ploaie pamantului ars de seceta (III Regi 18, 42-45)551 (Sf. Simion al Tesalonicului, Despre Sfantul Maslu, cap. 283, p. 183, 184).
La nevoie pot sluji insa Sfantul Maslu si mai putini preoti: trei (pentru numarul Treimii)552 (Sf. Simion al Tesalonicului, Despre Sfantul Maslu, cap. 283, p. 183, 184) sau cel putin doi. In tot cazul, numai un singur preot nu poate savarsi Sfantul Maslu, caci Sf. Apostol ne spune sa chemam
preotii Bisericii... (Iacov 5, 14), iar nu pe un preot.

 

220. Cand se poate face maslu ?
Nu sunt zile sau timpuri anumite pentru savarsirea Sfantului Maslu. Se face oricand e nevoie. in popor se obisnuieste a se face mai ales in zilele de post.
In saptamana Patimilor se obisnuieste Miercuri, Joi si Vineri, dar mai ales in Sfanta si Marea Miercuri, inaintea Ceasurilor, in amintirea Ungerii Mantuitorului cu mir de catre femeia cea pacatoasa (Luca 7, 37-38). Atunci se face in biserici Sfantul Maslu de obste, adica pentru mai multi bolnavi, cu sobor de multi preoti. Bolnavul pentru care se face Sfantul Maslu trebuie mai intai sa se spovedeasca, pentru ca sa i se dea, prin Sfantul Maslu, curatire sufleteasca, adica iertarea pacatelor si tamaduirea trupului de boala553 (Molitfelnicul, Povatuirea de la inceputul slujbei sf. maslu (ed. 1984, p. 114).

 

221. Se poate face Sfantul Maslu pentru cei sanatosi?
Intrucat prin Taina Sfantului Maslu se dobandeste nu numai tamaduire de bolile trupului, ci si iertarea pacatelor, se poate face maslu nu numai pentru cei bolnavi, ci si pentru cei sanatosi si nu numai o singura data, ci de mai multe ori. Sfantul Simion al Tesalonicului indeamna pe fiecare crestin sa se nevoiasca a-si face Sfantul Maslu554 (Despre Sf. Maslu, cap. 291, p. 188.).

 

222. Ce lucruri trebuie la savarsirea Sfantului Maslu?
Slujba Sfantului Maslu se face inaintea unei mese pe care se pune Sfanta Evanghelie, lumanari (de regula sapte), un vas cu grau sau cu faina si unul cu untdelemn, precum si sapte betisoare de busuioc infasurate cu vata, cu care preotii vor unge pe bolnav.

 

223. Care sunt partile cele mai de seama ale slujbei Sfantului Maslu?
Intai rugaciunea pentru sfintirea untdelemnului, pe care o rostesc preotii pe rand pana se plineste de sapte ori. Al doilea, cele sapte Apostole si Evanghelii, urmate fiecare de ectenia intreita si de cate o rugaciune pentru sfintirea untdelemnului si pentru tamaduirea bolnavului. Al treilea, ungerea de sapte ori a celui bolnav cu untdelemn sfintit, rostindu-se de fiecare data rugaciunea:
Parinte sfinte, Doctorul sufletelor si al trupurilor... tamaduieste si pe robul Tau acesta (numele) de neputinta trupeasca si sufleteasca ce l-a cuprins... si asa mai departe, precum scrie in Molitfelnic.

 

224. Ce trebuie sa stim despre untdelemnul de la Sfantul Maslu?
Fiind binecuvantat de preoti cu chemarea lui Dumnezeu, acest untdelemn este sfintit si plin de darul dumnezeiesc al Duhului Sfant, ca si apa Botezului. El are puterea de a Sfinti sufletul si de a tamadui trupul, a izgoni bolile, a vindeca ranile, a curati intinaciunea pacatului si a impartasi mila si indurarea lui Dumnezeu.
De aceea, untdelemnul ramas de la Sfantul Maslu, ca si faina binecuvantata atunci, trebuie pastrate cu cinste in loc ales. El poate fi folosit numai in scopuri curate si evlavioase555 (Vezi Sf. Simion al Tesalonicului, Despre Sf. Maslu, cap. 2). Se obisnuieste ca din faina si untdelemnul de la Sfantul Maslu sa se faca o turtisoara, din care se da bolnavului sa manance. In unele parti, din aceasta faina se, fac prescuri pentru Liturghie. Untdelemnul se poate pune in candela, fie in casa, fie la biserica.

 


 

DESPRE IERURGII

 

225. Mai are Biserica Ortodoxa si alte slujbe pentru sfintirea omului, in afara de Sfintele Taine?
Da, ierurgiile.

 

226. Ce sunt acestea?
Sunt rugaciuni de binecuvantare si sfintire a omului in diferite momente si imprejurari ale vietii, precum si de binecuvantarea si sfintirea firii inconjuratoare si a diferitelor obiecte sau lucruri de folos omului.

 

227. Care este rostul si scopul ierurgiilor?
Sa curateasca si sa binecuvanteze pe om si firea inconjuratoare sau vietatile si lucrurile de care omul are nevoie pentru trai sau pentru mantuirea sufletului si preamarirea lui Dumnezeu. Caci pacatul primilor oameni a adus stricaciunea si nefericirea nu numai in viata omeneasca, ci a stricat si armonia dintru inceput a firii inconjuratoare, cand toate cele ce facuse Domnul
erau bune foarte (Fac. 1, 31). Greseala protoparintilor neamului omenesc a tulburat si pacea celorlalte vietuitoare, peste care Dumnezeu il facuse pe om stapan (Fac. 1, 28-30) si a prihanit pamantul, din care omul fusese zidit, pe care e silit sa traiasca, din care el isi trage hrana si mijloacele de trai si cu care este prin urmare infratit in aceasta viata. Asupra tuturor acestora apasa blestemul Ziditorului, de dupa caderea lui Adam: ...Blestemat va fi pamantul pentru tine! Cu osteneala sa te hranesti din el in toate zilele vietii tale! Spini si palamida iti va rodi el si te vei hrani cu iarba campului! in sudoarea fetei tale iti vei manca painea ta, pana te vei intoarce in pamantul din care esti luat; caci pamant esti si in pamant te vei intoarce (Fac. 3, 17-18). Urmarile pacatului au pagubit deci nu numai fiinta omeneasca, ci s-au rasfrant asupra intregii firi, facand-o sa sufere impreuna cu omul, sa astepte si sa doreasca si ea izbavirea din stricaciune, precum ne spune Sfantul Apostol Pavel: Caci faptura a fost supusa desertaciunii, - nu de voia ei, ci din cauza aceluia care a supus-o - cu nadejde, pentru ca si faptura insasi se va izbavi din robia stricaciunii, ca sa fie partasa la libertatea maririi fiilor lui Dumnezeu. Caci stim ca toata faptura impreuna suspina si impreuna are dureri pana acum (Rom. 8, 20-22).
Cazuta sub inraurirea si puterea celui rau, din pricina pacatului omenesc (Efes. 2, 2), firea vazuta a capatat, odata cu omul, putinta de a fi adusa din nou la curatenia si armonia dintru inceput, prin venirea Mantuitorului. Imbracand cu adevarat firea omeneasca, Mantuitorul Si-a legat toata viata Sa pamanteasca de natura; mergand pe pamant, a strabatut ogoarele si lanurile, a iubit florile campului si a admirat pasarile cerului, pe care le-a dat pilda omului pentru stralucirea si frumusetea lor, a mancat roadele pamantului, S-a botezat in apa Iordanului, a fost uns cu mir si aromate. Astfel, sfintind El insusi firea omeneasca pe care a purtat-o, Mantuitorul a lasat sfintilor Sai Apostoli si puterea de a sfinti firea inconjuratoare, de a o sustrage de sub inraurirea si stapanirea celui rau (Matei 10, 8; Marcu 16, 17-18), de a o aduce din nou sub inraurirea harului dumnezeiesc, spre slava lui Dumnezeu si spre folosul omului556 (Nicolae Cabasila, Despre viata in Hristos, cart. V, trad. rom. p. 128).
De aceea, Biserica Ortodoxa binecuvanteaza toate lucrurile firii: florile si iarba campului, tarinile, livezile si lanurile, roadele pamantului si fructele pomilor, ramurile arborilor, mancarurile si tot ceea ce vine in atingere cu omul, dupa folosul si trebuintele fiecaruia. Ea binecuvanteaza de asemenea si munca credinciosului, ocupatiile si indeletnicirile cu care acesta isi intretine viata, inceputul si sfarsitul oricarei munci, precum si momentele, intamplarile si imprejurarile cele mai de seama din viata noastra, atat cele de bucurie cat si cele de intristare.
Toate rugaciunile si slujbele savarsite cu un astfel de scop si in asemenea imprejurari poarta m general numirea de ierurgii.

 

228. Care sunt deci roadele sau urmarile ierurgiilor?
Prin ele puterea sfintitoare si inraurirea curatitoare a Bisericii se revarsa atat asupra fiintei omenesti, cat si asupra intregii firi, scotand-o de sub puterea blestemului si sfintind-o. Cu alte cuvinte, prin Biserica, adica prin slujitorii ei, se impartaseste si firii neinsufletite, precum si vietatilor necuvantatoare, harul dumnezeiesc, in masura care le este de trebuinta. Astfel, dupa cuvantul Sf. Apostol Pavel,
orice faptura a lui Dumnezeu este buna si nimic nu este de lepadat, daca se ia cu multumire, caci se sfinteste prin cuvantul lui Dumnezeu si prin rugaciune (I Tim. 4, 4-5). Firea vazuta, care pana aici era mai degraba potrivnica omului, devine in felul acesta un mijloc prielnic de trai si un ajutor spre mantuire, fiind impreuna partasa cu omul la preamarirea Ziditorului. Omul, impacat din nou cu Dumnezeu, atrage deci cu sine toata zidirea din nou spre Dumnezeu si o apropie de El, ca totul sa fie strabatut si desavarsit de harul dumnezeiesc. Ierurgiile pregatesc astfel si prevestesc faptura cea noua care va sa vie, transfigurarea creatiunii sau acel cer nou si pamant nou, pe care le-a vazut Sfantul Apostol si Evanghelist Ioan in descoperirea primita (Apoc. 21, 1) si pe care le asteptam, potrivit fagaduintei, dupa sfarsitul veacului acestuia (II Petru 3, 13).

 

229. Cum putem raspunde acelora care dispretuiesc ierurgiile?
Raspundem ca puterea de inraurire a lucrarii dumnezeiesti nu poate fi marginita numai la sufletul omului. Caci omul este nu numai suflet, ci si trup, este o fiinta legata de pamant si de intreaga fire vazuta, in mijlocul careia traieste: trupul lui e zidit din pamant, adica din aceleasi elemente din care e alcatuita intreaga zidire; din aceasta isi trage hrana si izvoarele de intretinere a fiintei sale trupesti, e infratit cu ea. Firea vazuta traieste deci in om, face parte din alcatuirea fiintei sale si trebuie deci Sfintita ca si sufletul lui. Caci Mantuitorul nu este numai Mantuitor al sufletelor, ci si al trupurilor. Cand mancam ceva Sfintit, noi insine ne sfintim si, dimpotriva, daca mancam ceva necurat, noi insine ne intinam. Sfintirea naturii este deci o conditie a sfintirii sufletului. Or, tocmai acesta este rostul sau scopul ierurgiilor.
Ierurgiile sunt tot atat de vechi ca si Biserica. Ba, pe unele din ele le mostenim inca din Legea Veche, ca de pilda, curatirea femeii lauze la 40 de zile dupa nastere (vezi Lev. 12; Luca 2, 22-24); pe altele le-a savarsit Mantuitorul insusi (tamaduirea bolnavilor, izgonirea duhurilor necurate, binecuvantarea pruncilor, a painii, a vinului si a pastilor s.a.); in sfarsit, despre cele mai multe dintre ele ne vorbesc Sfintii Parinti si scriitorii bisericesti din primele veacuri crestine, ca: Sf. Iustin Martirul si Filosoful557 (Apologia I, cap. 61, 65, trad. cit., p. 70) si Tertulian558 (De baptismo, cap. 7; De corona militis, cap. 3, 4 s.a) in secolul III; Sf. Vasile cel Mare559 (Despre Sfantul Duh, cap. 67), in sec. IV s.a. Rugaciunile pentru binecuvantarea si sfintirea apei (aghiazma), a untdelemnului si a fructelor, sfestanii pentru ploaie s.a. gasim amintite chiar in cele mai vechi randuieli si asezaminte bisericesti, ca Asezamintele Sfintilor Apostoli din veacurile III-IV560 (Cart. VII, cap. 27,42,43; Cart. VIII, cap. 29,40,41,42 s.a. (trad. roro. cit., p. 196, 211, 254, 261 s.u.)), precum si in cele mai vechi carti de slujba, ca Evhologhiul (Molitfelnicul) Episcopului Serapion de Thmuis din Egipt, din veacul al IV-lea.
Pe toate le gasim in aceeasi carte de slujba, unde aflam si randuiala Sfintelor Taine, adica in Evhologhiu sau Molitfelnic (cartea cu rugaciuni sau cu molitve).

 

230. Prin ce se aseamana ierurgiile cu Sftntele Taine?
Intai prin aceea ca si unele si altele mijlocesc harul si sfintirea omului; al doilea, prin aceea ca si unele si altele lucreaza in chip tainic, prin puterea nevazuta a harului dumnezeiesc.

 

231. Prin ce se deosebesc ierurgiile de Sfintele Taine?
Intai prin aceea ca Sfintele Taine sunt intemeiate de catre Mantuitorul insusi si privesc numai viata omului, sfintind momentele sau imprejurarile cele mai de seama din cursul ei; ierurgiile sunt oranduite de Biserica si au un camp de inraurire mai larg, privind nu numai viata omului, ci si natura (firea) si fapturile necuvantatoare. De aceea unele se si savarsesc in afara locasului bisericesc, in case si in sanul naturii.
Al doilea, se deosebesc prin aceea ca Tainele sunt slujbe de temelie pentru mantuirea omului, unele din ele fiind de neaparata trebuinta pentru mantuirea oricarui crestin (ca Botezul, Mirungerea, Pocainta, impartasirea); pe cand, in ce priveste ierurgiile, acestea daca nu sunt toate absolut necesare pentru mantuire, conduc toate la mantuire, aducand sfintire omului si naturii. Ele sustin, in viata credinciosului, harul si sfintenia, pe care le capatam prin Sfintele Taine, facandu-le mai lucratoare.
Mai trebuie spus de asemenea ca ierurgiile au un loc de mijloc intre Taine si rugaciunile individuale ale crestinului. Ele se refera la multiplele trebuinte concrete ale omului, ca si rugaciunile lui individuale. Dar fiind savarsite de preot, aduc o implinire mai sigura a celor cerute, caci in rugaciunea preotului e prezenta Biserica, in numele careia el se roaga si face rugaciunea pentru credinciosi561 (Pr. Prof. Dr. Ene Braniste, Liturgica speciala, Bucuresti, 1980, p. 441; Pr. Prof. Dr. D. Staniloae, Sfintele Taine si ierurgiile bisericesti, in
Ortodoxia, nr. 3, iulie-septembrie, 1985, p. 453).

 

232. Unde si cand se savarsesc ierurgiile?
Unele se savarsesc in biserica, de pilda: molitva mamei la 40 de zile dupa nastere, sfintirea vaselor si a vesmintelor bisericesti s.a.; altele, in case: sfestaniile, ierurgiile in legatura cu inmormantarea s.a.; iar altele, afara din case, pe camp: binecuvantarea tarinilor, a holdelor si a fantanilor s.a.
Cat priveste timpul in care se savarsesc, unele ierurgii sunt legate de anumite sarbatori sau date din cursul anului bisericesc, ca binecuvantarea salciei, la Florii, si a oualor rosii, la Pasti, Aghiasma Mare, la Boboteaza; altele insa nu sunt legate de nici un soroc anumit, ci se savarsesc oricand este de trebuinta: sfestaniile prin case, care se fac de obicei miercurea si vinerea, dezlegarile si rugaciunile la diferite trebuinte.

 

233. Cine poate savarsi ierurgiile?
Pe unele din ele, numai episcopul, pe celelalte, preotul.

 

234. In cate se impart ierurgiile dupa menirea lor?
In doua:
a) Unele pentru lucruri.
b) Altele pentru persoane.

 

235. Care sunt cele mai de seama ierurgii privitoare la lucruri?
Cea mai obisnuita sau cea mai des savarsita la noi este Sfintirea apei (aghiasma), deoarece apa este lucrul cel mai de trebuinta si mai des folosit in viata de toate zilele; iar cea mai sarbatoreasca si mai dezvoltata este Sfintirea bisericii (slujba tarnosirii).

 


 

DESPRE AGHIASMA (Sfintirea apei)

 

236. Ce inseamna cuvantul Aghiasma (Aiasma)?
Cuvantul este grecesc (aghios) si inseamna Sfintire. La noi, prin aghiasma se intelege atat apa sfintita, cat si slujba pentru Sfintirea ei.

 

237. De cate feluri e Aghiasma in intelesul ei de slujba?
De doua feluri: mare si mica. Cea mica se mai numeste in popor si sfestanie, care inseamna luminare, sau slujba luminilor, pentru ca la inceput se intelegea prin ea Aghiasma cea mare, care se savarseste la Boboteaza, sarbatoare numita si ziua luminilor sau a luminarii, deoarece atunci se botezau catehumenii.

 

238. Cand se savarseste Sfintirea cea mica a apei?
In biserica, de regula la fiecare zi intai a lunii, iar in case, oricand cer credinciosii, mai ales in zilele de miercuri si vineri dimineata. Cand preotii, potrivit hotararilor Sf. Sinod merg sa boteze casele credinciosilor, acestia sunt datori sa-i primeasca pe preoti cu bucurie si cu dragoste, deoarece preotii aduc binecuvantarea si ajutorul lui Dumnezeu asupra casei si a familiei lor, prin apa sfintita cu care-i stropesc.

 

239. Care sunt roadele si folosul acestei slujbe?
«Stiut sa fie ca prea bun obicei este si folositor de suflet sa se faca in biserici, in manastiri si in case, Sfintirea apei la toate zilele dintai ale lunii si a stropi pe oameni in manastiri si in chilii, asisderea si in casele mirenilor si toate ale lor. Aceasta apa sfintita pe care Duhul Sfant prin rugaciunile preotilor o sfinteste, multe feluri de lucrari are, precum insasi ectenia Sfintirii si rugaciunea marturisesc. Ca prin stropirea ei, duhurile cele viclene din tot locul se gonesc si se iarta de pacatele cele mici de peste toate zilele, adica nalucirile diavolesti, gandurile cele rele; iar mintea se curateste de lucrurile cele spurcate si indreptata spre rugaciune se face; aduce dar paza, inmultirea castigului si indestulare; bolile goneste si da sanatate trupeasca si sufleteasca. Si mai in scurt sa zicem: toti cei ce o primesc cu credinta iau sfintenie si binecuvantare. Pentru aceasta dar, datori sunteti si voi, preotilor, sa va invatati enoriasii vostri ca sa o primeasca pe ea cu credinta, spre marele folos al lor»562 (Molitfelnicul, Povatuirea din fruntea slujbei Aghiazmei mici, ed. 1984, p. 167).

 

240. Dar Sfintirea cea mare a apei cand se face?
La Boboteaza, atat in ajun, cand se sfinteste apa cu care preotii boteaza apoi casele crestinilor, cantand troparul Botezului: «In Iordan, botezandu-Te Tu, Doamne...», cat si in insasi ziua Bobotezei, dupa Sfanta Liturghie, rand se sfinteste apa pe care o iau crestinii pe la casele lor pentru tot anul.

 

241. De ce se spune Sfintirea cea mare a apei?
Pentru ca apa de la Boboteaza are o putere deosebita, fiind Sfintita printr-o indoita chemare a Sf. Duh in cursul rugaciunii de sfintire, iar Sfintirea are loc in insasi ziua in care Mantuitorul a sfintit apele, botezandu-Se in Iordan. De aceea si slujba Aghiasmei mari este mai lunga si mai sarbatoreasca decat a Aghiasmei mici, iar cantarile si rugaciunile ei pomenesc si preaslavesc indeosebi Botezul Domnului in Iordan.

 

242. Ce putere are apa sfintita de la Boboteaza si cum o folosim?
Aghiasma Mare, adica apa Sfintita de la Boboteaza, are, intr-o masura cu mult mai mare, puterea sfintitoare si tamaduitoare, precum si darurile minunate, pe care am spus ca le are Aghiasma mica. De aceea, ea se pastreaza nestricata vreme indelungata, ramane tot asa de proaspata, de curata si placuta la gust ca si cand ar fi atunci scoasa din izvor. O parte din ea se pastreaza in biserica, intr-un vas anume, numit si aghiasmatar, si e folosita de preot la o multime de slujbe (ierurgii). Cu aceasta apa sfintita se stropesc persoanele si lucrurile care trebuie exorcizate, curatite sau sfintite. Se intrebuinteaza, de pilda: la botezul copiilor, la rugaciunea pentru durerea de cap, la randuiala de curatire a fantanii spurcate, la binecuvantarea inceperii semanaturilor, la vasul cel spurcat, la Tarinele (holdele), viile si gradinile bantuite de lacuste si gandaci, la Sfintirea crucii si a troitei, a clopotului, a vaselor si vesmintelor bisericesti s.a.
Aghiasma Mare se foloseste de asemenea la Sfintirea bisericii si a antimiselor, a Sfantului Mir si a altora.
Fiecare crestin sau fiecare casa trebuie sa ia din Aghiazma de la Boboteaza si sa o pastreze intr-un vas curat si la loc de cinste. Se gusta dintr-insa pe nemancate si cu multa cuviinta in zilele de ajunare si de post, sau in zilele de sarbatori mari, dupa ce venim de la biserica, mai ales cand nu ne impartasim. Se obisnuieste ca credinciosii sa bea din Aghiasma mare timp de 8 (opt) zile in sir, incepand din ajunul Bobotezei, pana la incheierea praznicului, adica pana la 13 ianuarie. Dupa aceea, ea se poate lua numai dupa Spovedanie. indeosebi cei opriti de la impartasire se pot mangaia luand aghiasma si apoi anafora. Cand ne impartasim, Aghiasma se ia dupa impartasire, fiind mai mica decat Sfanta impartasanie, iar cand luam numai anafora, Aghiasma se ia inainte de aceasta, fiind mai mare ca anafora.
Putem stropi cu Aghiasma cea mare casa, curtea si gradina, vitele si chiar ogoarele si livezile noastre, pentru a le feri de rele. In caz de boala, putem, de asemenea, sa gustam din ea cu credinta. Caci apa aceasta, avand intr-insa darul si puterea dumnezeiasca a Sfantului Duh, a facut adesea multe minuni, insanatosind bolnavi, tamaduind rani, aparand de rele, de necazuri si de primejdii.

 

243. Care sunt cele mai de seama ierurgii in legatura cu omul?
Sunt cele ce se savarsesc la nasterea omului si cele care se savarsesc la moartea lui, sau in legatura cu pomenirea mortilor.

 

244. Care sunt ierurgiile in legatura cu nasterea?
Sunt urmatoarele:
a) Randuiala de ziua intai pentru femeia lehuza, indata dupa nastere;
b) Rugaciunea la insemnarea pruncului, cand i se pune numele; a opta zi dupa nastere;
c) Randuiala imbisericirii pruncului si a curatirii lehuzei, la 40 de zile dupa nastere.
Cea dintai se savarseste in casa femeii care a nascut, iar celelalte doua, la biserica.

 

245. Cum se face randuiala in ziua intai si care este rostul ei?
In ziua intai dupa nasterea pruncului, preotul face sfintirea cea mica a apei. Apa sfintita acum e ca o preinchipuire a botezului563 (Sf. Simion al Tesalonicului, Despre Sf. Taine, cap. 59, p. 71). Cu ea se stropeste casa, lehuza, pruncul, moasa si toti ai casei. Apoi preotul citeste trei molitve pentru femeia lehuza, in care se roaga pentru grabnica ei ridicare din patul nasterii, pentru iertarea pacatelor ei, pentru ocrotirea ei si a pruncului de bantuiala duhurilor necurate si pentru curatirea mamei de intinaciunea trupeasca pricinuita de nastere, intrucat, precum zice Psalmistul (Ps. 50, 6), suntem zamisliti intru faradelege si nascuti in pacat. Cu acelasi scop rosteste acum preotul si o rugaciune deosebita pentru moasa si alta pentru celelalte persoane care au ajutat la nastere, intrucat atingerea de lehuza si de prunc le este socotita ca o intinare, de care trebuie curatati564 (Ibidem, p. 71).
Din apa Sfintita cu acest prilej se obisnuieste a se pune in baia (scaldatoarea) copilului, in primele trei zile dupa nastere.

 

246. Care este randuiala din ziua a opta dupa nastere?
In ziua a opta dupa nastere, pruncul e adus de moasa la biserica si, stand afara in pridvor inaintea usilor ca unul ce nu este inca botezat si imbisericit, preotul il binecuvanteaza, facandu-i semnul crucii la frunte, pentru luminarea mintii si a gandurilor; la gura, pentru sfintirea cuvantului si a suflarii, si la piept, pentru ferirea inimii de poftele si patimile trupesti; apoi ii citeste o rugaciune pentru punerea numelui, care inseamna un fel de pregatire pentru botez. De obicei, in timpul din urma, preotii impreuneaza aceasta randuiala fie cu cea din ziua intai, fie cu cea a botezului.
Datina de a pune numele pruncului a opta zi dupa nastere este veche, fiind mostenita din Legea Veche, care oranduise aceasta zi pentru curatirea pruncilor de sex barbatesc, prin taierea imprejur si prin punerea numelui (Lev. 12, 3). Noi, crestinii, am pastrat-o fiindca si Mantuitorul insusi - supunandu-Se Legii - a fost taiat imprejur a opta zi dupa nastere, rand I s-a pus numele de Iisus (Luca 2, 21).
Numele care se da la botez este de obicei numele nasului sau al Sfantului zilei, sau al altui sfant pe care parintii il aleg copilului ca patron sau ocrotitor. Este bine sa se puna nume de sfinti din calendarul ortodox sau din cele obisnuite in popor. Sfantul al carui nume il purtam trebuie sa fie pentru noi nu numai un ocrotitor sau pazitor, ci si un model de urmat si un indemn statornic spre adevarata vietuire crestineasca.

 

247. Cum se face si care este rostul randuielii la 40 de zile dupa nastere?
La patruzeci de zile dupa nastere se face randuiala pentru imbisericirea pruncului botezat si pentru curatirea lehuzei, dupa datina mostenita tot din Legea Veche (Lev. 12, 1-8), pe care a pazit-o si Maica Domnului, aducand pe dumnezeiescul sau Prunc la templu, unde a fost intampinat si tinut in brate de batranul Simeon (Luca 2, 22 s.u.).
Pruncul e adus de maica sa sau de nas inaintea usilor bisericii, unde preotul citeste molitvele de curatire, rugandu-se intai pentru mama, ca Dumnezeu sa o curateasca de intinaciunea lehuziei si sa o invredniceasca a intra din nou in sfantul locas si a se impartasi cu Sfintele Taine; se roaga apoi pentru prunc, pentru ca Dumnezeu sa-l creasca, sa-1 binecuvanteze si sa-1 sfinteasca, invrednicindu-1, la vremea cuvenita, de luminarea botezului.
Urmeaza apoi imbisericirea pruncului, adica introducerea lui in biserica: preotul ia in brate pe prunc, inchipuind pe dreptul Simeon, care a purtat in bratele sale pe Pruncul Iisus si face semnul Crucii cu el intai in fata usilor bisericii, apoi in mijlocul bisericii si, in cele din urma, in fata usilor imparatesti, zicand de fiecare data: «Se imbisericeste robul (roaba) lui Dumnezeu (numele) in numele Tatalui...» (daca pruncul e baiat preotul il duce si in altar, ocolind cu el Sfanta Masa). Apoi il pune jos, in fata usilor imparatesti, in semn ca e inchinat Domnului, de unde il ridica nasul sau mama. Partea de la urma a randuielii din a patruzecea zi, adica imbisericirea pruncului, preotii o fac de obicei indata dupa slujba botezului.

 

248. Care sunt ierurgiile in legatura cu sfarsitul omului si grija pentru cei morti?
Sunt acele ierurgii si randuieli poruncite de Biserica sau mostenite din practica crestina.

 

249. Cum se mai numeste grija pentru cei morti?
Se mai numeste cultul mortilor.

 

250. Cum trebuie sa fie sfarsitul adevaratului crestin?
In rugaciunile ei (ectenia dinainte si de dupa sfintirea Darurilor) Biserica ne indeamna sa cerem de la Dumnezeu, intre altele, «sfarsit crestinesc vietii noastre: fara prihana, neinfruntat, cu pace...», adica in pace cu toata lumea si cu cuget impacat, linistit, fara teama de moarte.

 

251. Care este grija si datoria crestineasca cea mai de seama a celor vii fata de cei ce-si dau sufletul?
Ca acestia din urma sa moara spovediti si grijiti (impartasiti) si cu lumanarea aprinsa in mana.

 

252. De ce este atat de trebuincioasa spovedania si impartasirea pe pragul mortii?
Pentru ca marturisirea pacatelor, mai mult decat oricand in cursul vietii, aduce celui pe moarte iertarea acestor pacate, linistirea cugetului, impacarea cu Dumnezeu si cu semenii pe care ii va fi nedreptatit, urat sau pagubit cu ceva, sau cu care va fi fost certat. Cat priveste Sfanta impartasanie, ea, fiind arvuna vietii vesnice si chezasia invierii (Ioan 6, 54), alcatuieste merindea cea mai scumpa si mai de pe urma, de care nici un crestin nu trebuie lipsit si pe care repausatul o ia cu sine pe drumul cel lung al vesniciei. Asa ne povatuiesc Sfintii Parinti adunati in Soborul cel dintai din toata lumea (Niceea, 325), in cel de al 13-lea canon al lor: «Iar pentru cei ce pleaca (din viata), sa se pazeasca si acum legea veche si canoniceasca, incat daca pleaca cineva, sa nu fie lipsit de merindea cea mai de pe urma si cea mai trebuincioasa...»565 (Vezi de asemenea Sf. Grigorie de Nissa, can. 5.). Sfantul Trup si Sange va fi pentru sufletul celui raposat cel mai bun tovaras, scut si aparator in fata Tronu-lui Judecatii.
Astfel, crestinul spovedit si impartasit isi poate astepta si intampina moartea cu mai mult curaj si cu seninatate566 (Sf. Simion al Tesalonicului, Despre sfarsitul nostru, cap. 360, p. 242-243). De aceea, cea din urma impartasire - aceea care se da pe patul mortii - poarta in popor numele de Grijanie, adica grija cea mai de capetenie si mai de pe urma pe care se cuvine sa o avem aici pe pamant pentru mantuirea sufletului nostru. Iar trecerea cuiva din viata fara spovedanie si fara grijanie este socotita, pe drept cuvant, nu numai ca o mare paguba pentru sufletul celui raposat, ci si un mare pacat pentru cei ai lui, ramasi in viata, daca lucrul s-a petrecut din vina sau nepurtarea lor de grija. De aceea, cand se face pomenire sau parastas pentru astfel de morti, numele lor e insotit de aratarea «mort negrijit si nespovedit», iar uneori si «fara lumanare».

 

253. De ce se pune lumanare aprinsa in mainile celui ce trage sa moara?
Pentru ca lumina este, pe de o parte, calauza sufletului pe calea cea fara de intoarcere, risipind intunericul mortii, iar pe de alta parte ea inchipuie pe Hristos si Evanghelia Sa, caci El a spus:
Eu sunt Lumina lumii. Cel ce-Mi urmeaza Mie nu va umbla intru intuneric, ci va avea lumina vietii (Ioan 8, 12; II Cor. 4, 4, 6). Avand deci lumanarea in mainile sale, omul trece la cele de dincolo impreuna cu Hristos si avand cu el lumina vietii celei vesnice, pe care a primit-o inca de la botez. Viata pamanteasca a crestinului inceputa cu Hristos se sfarseste astfel tot cu El, pentru a se prelungi in ceruri langa El. Lumanarea aceasta ne aminteste totodata de pilda celor zece fecioare, si anume de candelele aprinse cu care cele cinci fecioare intelepte au intampinat pe mirele lor la miezul noptii (Matei 25, 1-13).
Aceeasi insemnare o au si celelalte lumini si sfesnice care ard imprejurul sicriului, precum si lumanarile aprinse care se dau celor ce iau parte la slujba inmormantarii sau la parastas.

 

254. De ce se trag clopotele bisericii cand moare cineva?
Ca sa vesteasca si celorlalti membri ai parohiei ca unul dintre ei i-a parasit, sa-i indemne la rugaciune pentru iertarea pacatelor lui (de aceea toti zic:
Dumnezeu sa-l ierte!) si sa le aduca si lor aminte ca toti sunt muritori. Glasul clopotului ne duce deodata cu gandul la trambita cu care ingerul va vesti sfarsitul lumii si scularea din morminte, la infricosata Judecata de apoi (Matei 24, 31; 1 Cor. 15, 52; 1 Tes. 4, 16).

 

255. De ce se scalda trupul raposatului si apoi e imbracat in haine curate?
Urmand pilda celor dintai crestini (Fapte 9, 37), spalam trupurile raposatilor, in semn de curatire, cu apa curata, care aduce aminte de apa botezului, aratand cu aceasta ca cei raposati au trait crestineste567 (Sf. Simion al Tesalonicului, Despre sfarsitul nostru, cap. 368, p. 248).
Apoi imbracam trupurile in haine noi si curate, inchipuind vesmantul cel nou al nestricaciunii, cu care ele vor invia la ziua judecatii (I Cor. 15,42-44).

 

256. Pentru ce se aseaza trupul raposatului in sicriu si cu fata spre rasarit?
Se aseaza in sicriu, pentru a fi ocrotit de greutatea pamantului, inainte de putrezire, si pentru a arata ca trupul se afla sub acoperamantul Celui Prea inalt si se odihneste sub umbra Celui Atotputernic (Ps. 90, 91).
Se aseaza cu fata spre rasarit, ca si la botez, pentru ca dinspre Rasarit ne-a venit Hristos, lumina cea adevarata, si tot dinspre Rasarit va veni El la judecata viitoare (Matei 24, 27).
Trupul e acoperit cu o panza alba, aratand ca raposatul se afla sub acoperamantul lui Hristos568 (Tbidem, cap. 362, p. 244).

 

257. De ce se pune icoana sau cruce pe pieptul celui repausat?
Pentru a arata ca crestinul isi da duhul in Hristos, intru Care si Caruia 1 se incredinteaza la moarte569 (Ibidem, cap. 362, p. 244), iar Crucea Lui este scut si arma impotriva ingerilor rai care cauta sa ia sufletele mortilor.

 

258. Ce slujba se face la casa celui repausat? Indata dupa moarte sau inainte de inmormantare, preotul savarseste la casa repausatului panihida sau panahida. Numele acestei ierurgii vine de la cuvantul grecesc Pannihis, care inseamna priveghere sau slujba de toata noaptea, deoarece panihida inlocuieste priveghiile, adica rugaciunile din timpul noptii, care se faceau odinioara in biserici, in ajunul praznicelor mari, sau in case, la capataiul celor repausati.
Aceasta slujba e o prescurtare a slujbei inmormantarii, fiind alcatuita din rugaciunile incepatoare obisnuite, troparele de la inceputul slujbei inmormantarii, rugaciunea «Dumnezeul duhurilor si al tot trupul...» in care ne rugam pentru iertarea si odihna celor raposati, apoi "vesnica pomenire".

 

259. Cand se face inmormantarea?
De obicei a treia zi dupa moarte, cand se face pentru raposat si prima Pomenire si cand, dupa credinta noastra, sufletul celui repausat paraseste pentru totdeauna pamantul si locurile pe unde a trait, pentru a se inalta la cer570 (Mitrofan, Viata repausatilor nostri si viata noastra dupa moarte, din frantuzeste, de Iosif, Mitropolit primat, ed. II, Buc. 1899, p. 25). La nevoie inmormantarea se face insa si mai degraba sau mai tarziu.

 

260. De ce trupul celui repausat e adus la biserica inainte de a fi inmormantat si aici i se face slujba inmormantarii?
Pentru ca aici raposatul se afla pentru cea din urma oara in mijlocul parohiei sau al obstii crestine in care a trait. El isi ia acum ramas bun nu numai de la cei ramasi in viata, ci si de la locasul sfant unde a luat parte la sfintele slujbe, unde a fost botezat, cununat si impartasit. Si, dupa cum in biserica a primit botezul si imbisericirea, adica inceputul vietii sale in Hristos, se cuvine ca tot aici sa i se faca si cea din urma slujba, aceea care binecuvanteaza sfarsitul vietii sale pamantesti si intrarea pe poarta vesniciei.

 

261. Slujba inmormantarii este oare aceeasi pentru toti cei repausati?
Nu. Biserica a intocmit patru randuieli deosebite ale slujbei inmormantarii: una pentru credinciosii laici sau mireni in varsta, a doua pentru pruncii si copiii pana la sapte ani, a treia pentru diaconi si preoti de mir si a patra pentru calugari si arhierei.

 

262. Care este partea cea mai de seama din slujba inmormantarii credinciosilor?
Partea cea mai de seama din slujba inmormantarii credinciosilor este molitva de dezlegare («Dumnezeul duhurilor si al tot trupul»), urmata de rugaciunile de iertare, rostite de preot. in acestea, preotul roaga pe Dumnezeu sa dezlege sufletul celui raposat, de orice blestem sau afurisenie, sa-i ierte tot pacatul sufletesc si trupesc, ca sufletul lui sa se odihneasca impreuna cu dreptii, iar trupul sa se dea inapoi firii, desfacandu-se in cele din care a fost alcatuit.

 

263. Ce inseamna sarutarea cea mai de pe urma, pe care rudele, prietenii si cunoscutii o dau celui repausat?
Aceasta este pecetea dragostei si a unirii, ce leaga pe cei vii cu cei morti si totodata semnul iertarii si al impacarii prin care ne luam ramas bun de la cel ce pleaca dintre noi571 (Sf. Simion al Tesalonicului, Despre sfarsitul nostru., cap. 367, p. 247-248). De aceea, in timpul acesta se canta frumoasele si induiosatoarele podobii: «Veniti, fratilor, sa dam mortului sarutarea cea mai de pe urma...» si celelalte, in care Biserica ne zugraveste din nou piericiunea si vremelnicia vietii pamantesti si ne aminteste ca toti vom muri si ne indeamna sa ne rugam cu totii pentru iertarea si odihna celui raposat.

 

264. Ce inseamna: Vesnica pomenire, care se canta repausatului la sfarsitul slujbei inmormantarii, la punerea in mormant si la parastase?
Prin aceasta ne rugam lui Dumnezeu ca, pe de o parte, El sa-Si aduca pururea aminte de cel raposat, cum s-a rugat talharul pe cruce:
Pomeneste-ma, Doamne, intru imparatia Ta!, iar, pe de alta, noi, cei vii, sa pastram o neintrerupta aducere aminte de dansul, sa nu-1 lasam in uitare, ci sa-1 pomenim totdeauna, rugandu-ne pentru dansul.

 

265. Se face vreo abatere de la randuiala obisnuita a slujbei inmormantarii, in vreun timp al anului?
Da, si anume in Saptamana luminata, adica intre Duminica invierii si Duminica Tomii. Iata ce ne invata despre aceasta cartea de slujba:
Stiut sa fie ca de va raposa vreunul din crestini de Sfintele Pasti sau in orice zi din Saptamana luminata pana la Duminica Tomii, nu cantam slujba inmormantarii stiute, pentru marirea si cinstirea sarbatorii invierii si pentru ca acestea sunt zile de bucurie si de veselie, iara nu de jale si de plangere. Si toti cati murim intru nadejdea invierii si a vietii celei vesnice, intru Hristos inviem572 (Molitfelnicul, invatatura dinainte de slujba inmormantarii, din Saptamana luminata, ed. 1984, p. 280).
De aceea, pentru ca bucuria invierii sa nu fie intunecata sau umbrita de jalea si durerea pentru cei morti, din zilele obisnuite, preotul slujeste in asemenea cazuri imbracat in vesminte luminate (albe), iar slujba inmormantarii din aceste zile e alcatuita aproape numai din cantarile invierii. Din slujba obisnuita a inmormantarii se pastreaza numai ectenia pentru morti, condacul
Cu Sfintii odihneste, Hristoase... si rugaciunile de dezlegare si iertare («Dumnezeul duhurilor...» si celelalte).

 

266. De ce preotul, la coborarea sicriului in groapa, arunca peste el prima lopata de tarana, in forma de cruce?
Intai pentru a ne aduce aminte de cuvantul Domnului:
Ca pamant esti si in pamant te vei intoarce (Fac. 3, 19).
Al doilea, pentru a mangaia pe cei ramasi in viata ca, chiar in pamant, trupul celui raposat ramane tot sub puterea si ocrotirea lui Dumnezeu, deoarece, precum zice Psalmistul:
Al Domnului este pamantul si plinirea lui, lumea si toti cei ce locuiesc intr-insa (Ps. 23, 1). Sau, precum ne invata Sf. Apostol Pavel: Caci de viem, Domnului viem, si de murim, Domnului murim; deci, sau de viem sau de murim, ai Domnului suntem (Rom. 14, 8).

 

267. Pentru ce preotul varsa cenusa din cadelnita, untdelemn si vin peste trupul raposatului?
Se varsa cenusa, pentru a adeveri cuvantul Sfintei Scripturi ca
pamant si cenusa suntem (Fac. 18, 27; lov 30, 19; Eccl. 12, 7). Apoi, aceasta cenusa, fiind binecuvantata si Sfintita cu semnul Crucii, prin tamaie, pune pe mort sub scutul lui Hristos pana la inviere573 (Sf. Simion al Tesalonicului, Despre Sf. Maslu, cap. 287, p. 185).
Untdelemnul este semnul si pecetea lui Hristos, ca si untdelemnul de la Botez.
Atunci (la Botez), ungerea cu untdelemn chema pe candidatul la Botez la luptele cele sfinte; acum insa untdelemnul cel varsat inseamna ca cel adormit a luptat luptele cele sfinte si s-a desavarsit574 (Dionisie Pseudo-Areopagitul, Despre ierarhia bisericeasca, VII, 3 (trad. rom. cit., p. 149), si Sf. Simion al Tesalonicului, Despre Sfantul Maslu, cap. 286-287 si Despre sfarsitul nostru, cap. 362, trad. rom. p. 185, 248). Iar vinul, in unele parti amestecat cu untdelemn, iar in altele inlocuit cu Aghiasma, se toarna crucis peste trupul raposatului. Vinul este simbolul sangelui, adica al sevei de viata care curge prin madularele trupului omenesc si il insufleteste. Turnarea lui peste trupul mortului este deci preinchipuirea nemuririi sau a invierii pentru viata cea vesnica, pe care o nadajduim.

 

268. Ce este si ce inchipuie coliva, care se face la inmormantari si parastase?
Coliva inchipuie insusi trupul mortului si este totodata un semn vazut al credintei noastre in inviere si nemurire, deoarece este facuta din boabe de grau, pe care insusi Domnul le-a infatisat ca purtand in ele icoana sau asemanarea invierii trupurilor: dupa cum bobul de grau, ca sa incolteasca si sa aduca roada trebuie sa se ingroape mai intai in pamant si apoi sa putrezeasca, tot asa si trupul omenesc mai intai se ingroapa si putrezeste, pentru ca sa invieze apoi intru nestricaciune (Ioan 12, 24; 1 Cor. 15, 36 s.u.)575 (Sf. Simion al Tesalonicului, Despre sfarsitul nostru, cap. 371, p. 249, comp. si Mitrofan, op. cit., pag. 172, 173).
De aceea, la binecuvantarea colivei de catre preot, si anume, cand se canta «Vesnica pomenire», rudele si prietenii mortului ridica tava (farfuria) cu coliva, leganand-o pe maini, in semn de comuniune sau legatura cu raposatul. Acelasi lucru inchipuie si gustarea din coliva, dupa binecuvantarea ei.
Acelasi rost il are si coliva simpla, neinsotita de vin, adusa de cei vii in biserica la ziua numelui lor, spre cinstea si pomenirea praznicului sau Sfintilor sarbatoriti in acea zi sau spre pomenirea mortilor care poarta numele acelor sfinti. Ea se binecuvanteaza de catre preoti fie seara, la sfarsitul vecerniei, fie (mai des) ziua, la sfarsitul Liturghiei, dupa rugaciunea Amvonului, printr-o rugaciune deosebita: «Doamne, Cela ce ai produs toate cu cuvantul Tau...»*.

 

269. Ce sunt pomenile si ce rost au ele?
Pomenile sau praznicele mortilor sunt mesele care se fac in cin-stea si pomenirea mortilor. Ele sunt ramasite ale vechilor agape sau mese fratesti, cu care era impreunata in vechime slujba inmormantarii.
Despre ele pomenesc vechile randuieli bisericesti, ca Asezamintele Sfintilor Apostoli (Cartea VIII, cap. 44), si alte scrieri vechi crestine: «Noi ii poftim pe saraci si nevoiasi la ospat, pentru ca astfel serbarea noastra sa devina pomenire pentru odihna sufletului celui adormit, iar pentru noi, mireasma bine placuta lui Dumnezeu»576 (Talcuire la cartea Iov (atribuita lui Origen), cart. III, Migne, P. G., XVII, col. 517).
Tot pomana se numeste si orice fapta de milostenie facuta pentru pomenirea si folosul mortilor, ca de pilda hainele sau lucrurile care se dau saracilor si care sunt binecuvantate de preot printr-o molitva deosebita.

 

270. Ce trebuie sa credem despre cei ce isi dau trupurile sa fie arse la crematoriu?
Arderea trupului inseamna nimicirea lui. De aceea, isi ard trupurile dupa moarte numai cei ce isi inchipuie ca totul se sfarseste cu moartea si ca dupa moarte nu mai e nimic. Dar noi, crestinii, credem cu tarie in vesnicia sau nemurirea sufletului si in invierea trupurilor, adica in realcatuirea lor din elementele din care au fost compuse si in reunirea lor cu sufletul, pentru a fi judecate si rasplatite impreuna cu sufletele cu care au si vietuit pe pamant577. Pentru noi, trupul omului este templul lui Dumnezeu, intru care locuieste Sfantul Duh, precum zice Sfantul Apostol Pavel (I Cor. 3, 16-17; 6,19); este locas al sufletului si infrant cu acesta, atat la rasplata cat si la pedeapsa578 (Dionisie Pseudo-Areopagitul, op. cit., VII, trad. rom. p. 149-150). Se cuvine deci sa fie cinstit si ingrijit si dupa despartirea lui de suflet, iar nu ars ca un lucru netrebnic. Sfintele Moaste, adica ramasitele trupesti ale Sfintilor, pastrate uneori m chip minunat, sunt o dovada vie a cinstirii pe care noi o dam trupurilor si a darurilor minunate pe care harul lui Dumnezeu le toarna in trupurile celor ce I-au bine placut. De aceea, noi ingropam pe morti in pamant, pentru ca Dumnezeu insusi a zis lui Adam:
ca pamant esti si in pamant te vei intoarce (Fac. 3, 19). Asa ne invata Sfanta Scriptura si in alte locuri, ca de pilda: Tot pamantul in pamant va merge, de unde s-a si zidit (Iov 34, 15). Iar ca pilda vie avem pe Mantuitorul insusi, Care a fost ingropat si a stat in sanul pamantului trei zile, facandu-Se incepatura invierii celor adormiti (I Cor. 15, 20).

 

271. Ce sunt mormintele si cimitirele si ce rost au ele pentru noi crestinii?
Mormintele si cimitirele sunt locuri de odihna si liniste in care asezam trupurile repausatilor nostri, in asteptarea invierii si a Judecatii de apoi. Desi plecati dintre noi, cei repausati raman astfel mai departe langa noi, prin osemintele lor. Mormintele lor pastreaza vie in sufletele noastre amintirea celor ce dorm in ele si legatura nevazuta cu ei. Totodata ele tin treaz in noi gandul la moarte si ne indeamna sa ne pregatim pentru ea.
Privind mormintele - zice Sf. Ioan Gura de Aur -, daca sufletul dormiteaza, tresare indata, iar de este treaz si vrednic, se face si mai vrednic... Vederea mormintelor imboldeste pe fiecare dintre noi sa cugete, fara voia lui, asupra sfarsitului nostru propriu, iar cine a luat la sine aceasta incredintare nu se va lasa pe sine lesne in mrejele pacatului. Pentru aceasta un intelept dadea sfatul ce zice: in tot ce veti spune, cugetati la clipele cele de pe urma si niciodata nu veti pacatui579 (Talmaciri alese din Sf. Ioan Gura de Aw, p. 82).

 

272. Pentru ce se pune cruce la capataiul mortilor?
Pentru ca Sfanta Cruce este semnul credintei celui adormit, semnul lui Hristos si al biruintei Lui impotriva mortii. Crucea, care strajuieste deci mormantul crestinului, arata ca cel ce doarme sub scutul ei a adormit intru Hristos si cu nadejdea ca se va scula impreuna cu El la invierea cea de obste.

 

273. Prin ce se arata grija noastra fata de cei repausati?
Prin inmormantarea lor dupa datina crestineasca si prin savarsirea rugaciunilor si slujbelor oranduite de Biserica pentru pomenirea lor. De aceea, trebuie sa pomenim pururea pe raposati si sa ne rugam pentru dansii, atat in rugaciunile noastre personale, de fiecare zi, cat si prin slujbele si randuielile asezate de Biserica pentru aceasta, la soroacele cuvenite.

 

274. Care sunt soroacele sau termenele pentru pomenirea celor raposati?
Ziua a treia, a noua si a patruzecea dupa moarte; la trei, sase si noua luni si la un an dupa moarte; apoi in fiecare an pana la sapte ani dupa moarte.

 

275. De ce se face pomenirea la aceste soroace?
Se face la trei zile, in cinstea Sfintei Treimi, intru Care ne mantuim si in amintirea invierii celei de a treia zi a Domnului, Care, sculandu-Se din morti, S-a facut parga sau incepatura si chip al invierii celor adormiti; la noua zile, pentru ca raposatul sa se invredniceasca de partasia cu cele noua cete ingeresti si in amintirea orei a noua in care Domnul, inainte de a muri pe Cruce, a fagaduit talharului Raiul, pe care ne rugam sa-1 mosteneasca si raposatii nostri; la patruzeci de zile (sase saptamani), in amintirea inaltarii la cer a Domnului care a avut loc la patruzeci de zile dupa inviere, pentru ca sufletul celui raposat sa se inalte si el la cer; la trei luni, la sase luni, la noua luni si la un an, in cinstea si slava Sfintei Treimi, dupa pilda crestinilor din primele veacuri, care praznuiau in fiecare an ziua mortii mucenicilor si a sfintilor, ca zi de nastere a lor pentru viata de dincolo580 (Vezi Asezamintele Sf. Apostoli, cart. VIII, cap. 42; Sf. Simion al Tesalonicului, Despre sfarsitul nostru, cap. 372, p. 250, comp. si Mitrofan, op. cit., p. 169-172).
Termenul de sapte ani, cand se face pentru cea din urma oara datornica pomenire anuala a raposatului, e numar sfant (cele 7 zile ale facerii lumii) si se socoteste ca atunci trupul omului e cu totul desfacut in tarana. De aceea, in randuiala manastirilor, atunci cand se implinesc sapte ani de la ingroparea calugarilor, se face dezgroparea osemintelor si asezarea lor in racla sau osuar, ori in gropnita de obste.

 

276. Cum se numeste slujba care se face la aceste soroace, pentru pomenirea repausatilor?
In cartile de slujba se numeste panihida (panahida), dar in popor poarta de obicei numirea de parastas, de la cuvantul grecesc Paristimi a se infatisa inaintea cuiva, a mijloci, deci rugaciune de mijlocire pentru raposati.
Parastasul nu e altceva decat o prescurtare a slujbei inmormantarii. Partea de capetenie o alcatuiesc rugaciunile de dezlegare si iertare, rostite de preot la sfarsitul slujbei, urmate, ca si la inmormantare, de «Vesnica pomenire». Se savarseste in biserica, dupa Liturghie, iar cand e cu putinta, si la mormant. La parastas se aduc intru pomenirea celui raposat coliva, paine si vin din care se toarna jos peste mormantul celui raposat.

 

277. Se pot face parastase in tot timpul anului?
Nu se pot face parastase in urmatoarele zile si rastimpuri din cursul anului:
a) Duminicile de peste an, pentru ca Duminica, amintind ziua invierii Domnului, e zi de bucurie, iar nu de intristare.
b) In cele douasprezece zile dintre Nasterea si Botezul Domnului. Chiar daca in unele biserici se fac parastase Duminica, cel putin in Duminicile Penticostarului, adica in cele dintre Pasti si Rusalii, nu se cuvine nicidecum sa se faca parastase, pentru a nu se intuneca bucuria Praznicului cel Mare al invierii.
c) De la lasatul secului de carne pana la sambata intaia din Postul Mare, sambata Sf. Teodor.
d) Din sambata Floriilor pana in Duminica Tomii.
e) La praznicele imparatesti sau sarbatori mari.
In timpul Postului Mare, nu se face parastas in zilele de rand (luni, marti, miercuri, joi si vineri), deoarece in aceste zile nu se face Liturghie obisnuita sau deplina (can. 49 Laodiceea).

 

278. Ce sunt sarindarele?
Cuvantul «sarindar», de la cuvantul grecesc sarantafia, inseamna pomenirea unui raposat sau a unui pomelnic intreg de raposati la 40 de Liturghii in sir, mai ales in primele 40 de zile de la moartea cuiva, precum ne indeamna sa facem Sf. Simion al Tesalonicului581 (Despre sfarsitul nostru, cap. 269-370, p. 248-249). Sarindarele se dau de obicei la Sfintirea unei biserici sau a unei fantani, cand vine preot nou in sat. Ele se numesc de obste, cand pomenirea se face la 40 de Liturghii, una dupa alta, si particulare, cand pomenirea se face la 40 de Liturghii razlete. La sfarsitul celor 40 de Liturghii se face parastas si se pomenesc raposatii tuturor credinciosilor care au dat pomelnice, ceea ce se numeste dezlegarea sau slobozirea sarindarelor.
In unele parti, se mai obisnuieste a se face pomenirea neintrerupta a raposatilor, adica la toate Liturghiile de peste an. Lucrul acesta se face mai ales in manastirile unde Sfanta Liturghie se savarseste neintrerupt, in fiecare zi. Pomelnicul cu numele viilor si raposatilor de pomenit, care se da in acest caz, se numeste pomelnic anual.

 

279. Cand si cum pomeneste Biserica pe cei repausati?
In afara de pomenirile facute de rudele si urmasii raposatului, la soroacele aratate pana acum, Biserica face si ea insasi pomenirea raposatilor si se roaga pentru ei zilnic, mai in toate slujbele sale, ca de pilda la Litie si Miezonoptica, dar mai ales la Liturghie. Aici pomenirea se face de mai multe ori, dar indeosebi la Proscomidie, la iesirea cu cinstitele Daruri si dupa Sfintirea Darurilor, in cursul rugaciunii de mijlocire generala pentru vii si morti, cand preotul pomeneste in taina pe toti repausatii, cu cuvintele «Pomeneste, Doamne, pe toti cei adormiti intru nadejdea invierii si a vietii celei de veci si-i odihneste pe dansii, Dumnezeul nostru, unde straluceste lumina fetei Tale»582 (Liturghierul, ed. 1987, p. 154). Nimic altceva nu este mai de folos pentru cei adormiti decat a aduce pentru dansii Jertfa cea fara de sange sau a fi pomeniti in timpul savarsirii ei. Lucrul acesta le pricinuieste multa usurare si bucurie583 (Vezi de pilda Asezamintele Sfintilor Apostoli, cart. VI, cap. 30 (trad. rom. cit., p. 179); Sf. Chiril al Ierusalimului, Cateheza V mistagogica, cap. 9-10 (trad. D. Fecioru, p. 570-571); Sf. Simion al Tesalonicului, Despre sfarsitul nostru, cap. 373, p. 250, cap. 369-370, p. 248-249; Nicolae Cabasila, Talcuirea dumnezeiestii Liturghii, cap. 42-47, trad. rom. p. 94-103 s.u.). De aceea, pe langa parastasele cu Liturghie, pe care le facem anume pentru raposati, e bine sa aducem prescura si pomelnic cu numele lor, pentru a fi pomeniti de catre preot la fiecare Liturghie.
Dar in afara de pomenirea zilnica a raposatilor, Biserica are in cursul anului bisericesc si zile anume oranduite sau inchinate pomenirii generale a tuturor celor raposati, din toate vremurile si din toate locurile.

 

280. Care sunt aceste zile si care e temeiul asezarii lor?
Mai intai Biserica pomeneste pe raposati in toate sambetele de peste an. Sambata e ziua din cursul saptamanii inchinata amintirii tuturor Sfintilor si raposatilor, pentru ca cuvantul Sambata (adica Sabat) inseamna odihna; e ziua in care Dumnezeu S-a odihnit dupa zidirea lumii si in care, deci, cerem si noi odihna celor raposati, dupa ostenelile si alergarea din aceasta viata584 (Sinaxarul la Sambata lasatului sec de carne, in
Triod) si pentru ca Sambata e ziua in care Mantuitorul a stat in mormant cu trupul, iar sufletul s-a pogorat la iad, ca sa elibereze din el pe toti dreptii cei din veac adormiti. Lucrul acesta ni-1 amintesc si cantarile (stihirile) de la slujba Vecerniei si Utreniei sambetelor din Octoih, in care marim pe sfinti si ne rugam pentru raposati. De aceea, parastasele se fac de regula sambata. Parastasele care se fac duminica, mai ales in orase, nu sunt potrivite cu bucuria invierii, pe care o praznuim in aceasta zi.
Dar mai cu osebire face Biserica pomenirea de obste a tuturor repausatilor in anumite sambete din cursul anului, numite sambetele mortilor, si anume:
a) Sambata Rusaliilor (numita si Mosn de vara, adica ziua de pomenire a mosilor si stramosilor nostri), pentru ca pogorarea Sfantului Duh, care se va serba a doua zi, sa se faca si asupra celor adormiti, izbavindu-i din stricaciune si din pedeapsa. Se aduc la biserica si se impart la morminte mancaruri, fructe, haine si vase (oale si strachini).
b) Sambata lasatului sec de carne (numita Mosii de iarna), deoarece Duminica urmatoare fiind inchinata pomenirii infricosatei Judecati, facem rugaciune pentru raposati, ca Dumnezeu sa Se indure de ei la Judecata de apoi585 (Ibidem).
Se mai obisnuieste, de asemenea, a se face parastase mai cu osebire in Sambata a doua, a treia si a patra din Postul cel Mare, pentru ca in celelalte zile din acest timp al Postului nu se savarseste Liturghie si deci nu se pot face nici parastase pentru cei raposati; de asemenea, in Sambata lui Lazar, dinaintea Floriilor, cand praznuim amintirea invierii lui Lazar de catre Domnul, rugandu-ne ca Domnul sa invieze si pe raposatii nostri, la vremea cuvenita. De altfel e ultima data cand se mai pot face parastase pana la Duminica Tomii.

 

281. In ce alt chip mai putem arata grija fata de raposati in afara de pomenirea lor in rugaciuni si slujbe?
Cinstirea celor raposati se arata nu numai prin rugaciunile sau slujbele si milosteniile ce le facem pentru ei, ci si prin purtarea de grija a mormintelor lor. Se cade sa ne aducem aminte de mormintele raposatilor nostri, veghind intai de toate ca de la capataiul lor sa nu lipseasca niciodata Sfanta Cruce. Sa le ingrijim si sa le impodobim, ingradindu-le, semanand pe ele sau imprejurul lor iarba si flori. Sa le cercetam cat mai des, iar in zilele de sarbatoare, sa aprindem la morminte candele si lumanari sau vase cu tamaie, in cinstea raposatilor, asa cum ne indeamna Sf. Parinti si invatatori ai Bisericii, ca Sf. Atanasie cel Mare si Simion al Tesalonicului586 (Vezi Sf. Simion al Tesalonicului, Despre sfarsitul nostru, cap. 287, p. 186-187). Numai asa vom avea dreptul sa pretindem urmasilor nostri ca si ei sa faca la fel cu mormintele noastre, dupa ce ne vom fi mutat de pe pamant.

 


 

DESPRE ACATISTE SI PARACLISE

 

282. Ce sunt Acatistele?
Acatistele sunt rugaciuni prin care cerem mai ales mijlocirea Sfintilor pe langa Dumnezeu, spre a ne ajuta sau a ne izbavi la vreme de nevoie si de necaz. Ele nu fac parte din randuiala celor sapte Laude si nici din celelalte slujbe ale sarbatorilor de peste an, ci se citesc la orice vreme, in afara ceasurilor de slujba ale Bisericii, la cererea credinciosilor si pentru feluritele lor nevoi. Se numesc acatiste (in greceste ahatistos), pentru ca in timpul lor nu stam jos in strane, ci in picioare sau in genunchi in fata icoanei sfantului spre care ne indreptam rugaciunile noastre.
Acatistele sunt alcatuite din mai multe cantari de lauda si de rugaciune catre Mantuitorul, Sfanta Fecioara sau alti Sfinti. Aceste cantari poarta numele de condace si icoase. Fiecare icos se termina cu Bucura-te, mireasa, pururea fecioara (sau Bucura-te, sfinte... etc) si fiecare condac se termina cu Aliluia pe care il repeta strana.
Cel mai vechi si mai insemnat si mai mult folosit dintre acatiste este Acatistul Maicii Domnului, sau al Bunei-Vestiri, compus din 25 de cantari de lauda catre Sfanta Fecioara. A fost alcatuit de Patriarhul Serghie al Constantinopolului (+386). Se citeste mai ales la Utrenia din Sambata a cincea a Postului Mare, adica la denia de Vineri seara. Randuiala lui o aflam in Ceaslov. Tot acolo mai aflam si alte acatiste, ca Acatistul Domnului nostru Iisus Hristos si Acatistul Sfantului Nicolae. In Ceaslovul cel Mare si Acatistier se gasesc si alte acatiste pentru sarbatori mari si pentru sfintii cei mai insemnati, ca de pilda: Acatistul Sfintei Cruci, Acatistul Adormirii Maicii Domnului, Acatistul Sfantului Ioan Botezatorul, Acatistul Sfintilor Apostoli, Acatistul Sfantului Gheorghe, Acatistul Sfantului Ioan cel Nou de la Suceava s.a. In timp mai apropiat s-au alcatuit, dupa modelul acatistelor vechi, acatiste pentru mai toti sfintii, care sunt patroni sau hramuri de biserici, sau ale caror sfinte moaste le avem in tara, ca de pilda: Acatistul Sfintilor Ioachim si Ana, Acatistul Cuvioasei Maicii noastre Parascheva, Acatistul Sfintei Filofteia, Acatistul Sf. Pantelimon, Acatistul Sfintilor Trei Ierarhi, Acatistul Prea Cuviosului Parintelui nostru Dimitrie cel Mare din Basarabi, Acatistul Sf. Ierarh Calinic de la Cernica, al Sfantului Iosif de la Partos, al Sfintilor Marturisitori Visarion si Sofronie si al Mucenicului Oprea, al Sfintilor lerarhi lorest si Sava s.a.
In bisericile de mir, slujba Acatistului se face de obicei in zilele de luni, miercuri si - mai ales - vineri seara, precum si in ajunul sarbatorilor sfintilor in a caror cinste e alcatuit Acatistul, fie inainte, fie dupa Vecernie. La manastiri se face dimineata, intre Utrenie si Ceasuri.
La Acatist aducem: pomelnicul viilor, pentru care ne rugam, tamaie si untdelemn si le dam preotului. Acatistele se pot citi insa si acasa, de catre fiecare credincios.

 

283. Ce sunt Paraclisele?
Sunt slujbe asemanatoare Acatistelor, prin care rugam pe Sfanta Fecioara sau pe alti Sfinti sa se faca solitori ai nostri pe langa Dumnezeu, spre a ne izbavi de necazuri si nevoi. (Cuvantul grecesc parahlisis, inseamna invocare, chemare, rugaciune, mijlocire). Paraclisele se citesc «la toata scarba sufletului si la vreme de nevoie» (Ceaslovul).
Sunt alcatuite din rugaciunile incepatoare obisnuite, urmate de tropare si condace. Partea de capetenie o formeaza canonul complet de noua ode sau cantari. Dupa acesta se citeste Evanghelia si se fac ectenii staruitoare, ca la Litie.
In ceasloavele mai noi, avem doua Paraclise catre Prea Sfanta Nascatoare de Dumnezeu, iar in ceasloavele mai vechi se afla Cinstitul Paraclis al Sfantului Mormant587 (Ceaslovul, tiparit la Manastirea Neamtu, 1874).
In biserici si mai ales la manastiri slujba Paraclisului se impreuna cu cea a Litiei, seara, in ajunul sarbatorilor.
Paraclisele se pot citi si acasa, de fiecare credincios, ca si Acatistele.

 


 

DESPRE SARBATORI

 

284. Ce sunt sarbatorile si care este rostul lor?
Sarbatorile sunt zile anumite din cursul anului bisericesc, inchinate fie amintirii unor fapte din istoria sfanta, fie cinstirii lui Dumnezeu sau a unora dintre sfinti. Ele se deosebesc de celelalte zile prin aceea ca noi, crestinii, incetam ocupatiile obisnuite si mergem la biserica pentru a lua parte la slujba dumnezeiasca prin care praznuim sarbatorile. In calendarul bisericesc de perete, pe care fiecare crestin il are in casa sa, zilele de sarbatoare se cunosc pentru ca sunt scrise cu rosu si sunt insemnate cu o cruce rosie inainte.
Sarbatorile sunt oranduite pentru ca sa dam odihna trupului si totodata sa ne ingrijim in chip deosebit de cele ale sufletului (Deut. 16, 8; Fapte 20, 7).

 

285. Care e ziua de odihna si sarbatoarea saptamanala a crestinilor?
Este Duminica, sau Ziua Domnului (dies Dominica), inchinata indeosebi amintirii si slavirii invierii Domnului588 (Marturisirea Ortodoxa, partea III, rasp. la intreb. 60:
Noi crestinii insa in locul sambetei tinem ziua Duminicii, pentru aceasta pricina: fiindca in ziua de Duminica, odata cu invierea lui Iisus Hristos, Domnul nostru, s-a facut innoirea a toata lumea si slobozirea neamului omenesc din robia diavolului).

 

286. Pentru ce serbam Duminica?
Serbam Duminica, pentru ca:
a) E ziua cea dintai a creatiunii;
b) E ziua in care a inviat Domnul (
prima a sambetelor, adica ziua intai a saptamanii; Matei 28, 1-7 si Marcu 16, 2);
c) E ziua in care S-a pogorat Sfantul Duh peste Sfintii Apostoli (Fapte 2, 1 s. u.).
d) E ziua in care s-a oficiat inca de la inceput, in Biserica crestina,
frangerea painii, adica Sfanta Liturghie.
Cu un cuvant, Duminica e ziua de bucurie in care praznuim zidirea omului de catre Dumnezeu-Tatal, rascumpararea lui prin Dumnezeu-Fiul si sfintirea lui prin Dumnezeu-Sfantul Duh589 (Leon cel Mare, Epist. Decret. 81, cap. 1).

 

287. Crestinii au serbat dintru inceput Duminica?
Da. Pentru motivele de mai sus, Sfintii Apostoli si primii crestini numeau aceasta zi Ziua Domnului si o serbau prin adunari de rugaciune si slujba, impreunate cu savarsirea Sfintei Euharistii, precum si cu felurite fapte de milostenie. Marturie despre aceasta ne stau cele ce gasim scrise chiar in Sf. Scriptura (vezi Fapte 20, 7; 1 Cor. 16, 2; Apoc. 1,10). Asijderea faceau si barbatii apostolici, adica ucenicii Sfintilor Apostoli. Unul dintre acestia, anume Sf. Ignatie Teoforul, episcop al Antiohiei (+107), scrie in scrisoarea trimisa de el crestinilor din Magnesia (cap. 9): «Asadar, cei care au trait in randuielile cele vechi si au venit la nadejdea cea noua, sa nu mai tina sambata, ci Duminica, in care si viata noastra a rasarit, prin El si prin moartea Lui»590 (Scrierile Parintilor Apostolici, trad. cit., p. 168.). Iar Sf. Iustin Martirul (+155) scria pe la mijlocul veacului al doilea dupa Hristos: «In ziua soarelui (Duminica), noi ne adunam cu totii laolalta, deoarece aceasta este prima zi in care Dumnezeu, schimband intunericul si materia, a creat lumea, iar Iisus Hristos, Mantui-torul nostru, in aceeasi zi a inviat din morti»591 (Apologia I, cap. 67, trad. cit., p. 71.).
Asemenea marturii mai gasim si in Asezamintele Sf. Apostoli (cartea II, cap. 59), in canoane592 (Vezi de ex. can. 29 Laodiceea), precum si la o multime de Sfinti Parinti si scriitori bisericesti din veacurile II-IV, ca de pilda: Tertulian593 (Apologeticum, cap. 16, trad. David Popescu, vol. cit., p. 63; De corona militis, cap. 4), Sf. Irineu594 (Epistola catre Victor, Episcopul Romei (la Eusebiu al Cezareei, Istoria bisericeasca, V, 24.), Origen595 (Talcuirea la cartea Iesire, cap. 15), Sf. Ambrozie596 (Sermo 61), Sf. Ioan Gura de Aur s.a.
De aceea, odata cu recunoasterea crestinismului de catre imparatul Constantin cel Mare (313), Duminica a fost recunoscuta si consfintita de catre stat ca zi de odihna, chiar pentru necrestini, ramanand astfel pana astazi la toate popoarele crestine, ca zi saptamanala de repaos sau odihna.

 

288. De cate feluri sunt sarbatorile din cursul anului bisericesc?
Dupa insemnatatea lor, ele sunt de doua feluri, si anume:
a) Sarbatori domnesti (praznice imparatesti), inchinate preamaririi lui Dumnezeu sau uneia din Persoanele Sfintei Treimi, indeosebi a Fiului lui Dumnezeu, Hristos Mantuitorul.
b) Sarbatori ale Sfintilor mai alesi, intre care cele dintai sunt sarbatorile Maicii Domnului, cea dintai dintre Sfinti.

289. Care sunt sarbatorile domnesti (praznicele imparatesti) din cursul anului?
Sarbatorile domnesti din cursul anului sunt:
1. Pastele sau Sarbatoarea Invierii Domnului, cea mai veche si mai mare sarbatoare crestina,
sarbatoarea sarbatorilor si praznicul praznicelor.
2. Inaltarea la cer a Domnului, care cade totdeauna Joia - la patruzeci de zile dupa inviere.
3. Rusaliile - numita in popor si Duminica Mare - sau Duminica Pogorarii Duhului Sfant, la 50 de zile dupa inviere, sau la zece zile dupa inaltare.
4. Schimbarea la fata a Domnului, 6 august.
5. Craciunul sau Nasterea Domnului, la 25 decembrie.
6. Taierea imprejur a Domnului, la 8 zile dupa Nastere, la 1 ianuarie (Luca 2, 21).
7. Boboteaza sau Botezul Domnului (Epifania sau Teofania =Aratarea Domnului), la 6 ianuarie.
8. intampinarea Domnului (Stretenia), la 40 de zile dupa Nastere, adica la 2 februarie (Luca 2, 22 s.u.).
9. Floriile, Duminica Stalparilor sau a Floriilor, cu o saptamana inainte de Pasti, ziua intrarii triumfale a Domnului in Ierusalim, inainte de Patimi (Matei 21, 1-10 si Ioan 12, 12-18).
In aceasta zi se aduc la biserica, se binecuvanteaza si se impart stalpari sau ramuri verzi de salcie, in amintirea ramurilor de finic cu care multimile au intampinat pe Domnul la intrarea Lui in Ierusalim; ele sunt totodata simbolul (semnul) biruintei impotriva mortii castigata de Domnul.
10. Tot intre praznicele imparatesti se numara, de obicei, si Inaltarea Sfintei Cruci, la 14 septembrie.
Primele trei sarbatori si a noua sunt sarbatori miscatoare, sau schimbatoare, adica data lor depinde de data Pastelui, care se schimba in fiecare an; celelalte sunt sarbatori cu data fixa, adica ele cad in fiecare an in aceeasi zi a lunii, dar nu in aceeasi zi din saptamana.

 

290. Care sunt praznicele Maicii Domnului, adica sarbatorile mai insemnate inchinate Sfintei Fecioare?
Acestea sunt patru, si anume:
1. Nasterea Maicii Domnului, sau Sfanta-Maria mica, la 8 septembrie.
2. Intrarea in Biserica a Maicii Domnului, Vovidenia sau Ovedenia, la 21 noiembrie.
3. Buna-Vestire sau Blagovestenia, la 25 martie.
4. Adormirea Maicii Domnului, sau Sfanta-Maria mare, la 15 august. Aceste sarbatori sunt zugravite de obicei pe tampla sau catapeteasma bisericii, in randul sarbatorilor domnesti, fiind deci socotite ca praznice imparatesti, deoarece Sfanta Fecioara e imparateasa Cerului, fiind cea mai aleasa dintre sfinti.

 

291. Care sunt sarbatorile sfintilor mai alesi din cursul anului?
Sunt urmatoarele:
1. St. Marele Mucenic Dimitrie, izvoratorul de mir, la 26 octombrie.
2. Soborul Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavriil, la 8 noiembrie.
3. Sf. Marele Ierarh Nicolae, arhiepiscopul Mirelor Lichiei, la 6 decembrie.
4. Sf. Arhidiacon si intaiul mucenic, Stefan, la 27 decembrie.
5. Sf. Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareei-Capadociei, la 1 ianuarie.
6. Sf. Ioan Botezatorul, Proorocul si inainte Mergatorul Domnului, la 7 ianuarie.
7. Sf. Marele Mucenic Gheorghe, purtatorul de biruinta, la 23 aprilie.
8. Sf. Imparati Constantin si maica sa, Elena, la 21 mai.
9. Sf. Apostoli Petru si Pavel (Sanpetru), la 29 iunie.
10. Sf. Prooroc Ilie Tesviteanul, la 20 iulie.
In unele calendare de perete mai noi, atat Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul, cat si Taierea capului Sf. Ioan sunt insemnate cu cruce neagra, deci ca sarbatori bisericesti fara tinere. La Sfinti, se serbeaza, de obicei, ziua mortii lor, care e socotita ziua nasterii lor spre cele vesnice.

 

292. Cum trebuie sa tinem sarbatorile?
In primul rand dand ragaz trupului si mintii sa se odihneasca si sa se reculeaga din valmasagul treburilor si grijilor lumesti. Al doilea, prin mergerea la biserica, pentru a lua parte la sfanta slujba. Al treilea, prin folosirea timpului ce ne mai ramane, cu grija pentru cele ale sufletului, cu fapte de milostenie (ajutorarea saracilor, cercetarea bolnavilor s.a.), sau cu indeletniciri pioase si ziditoare de suflet, ca de pilda, participarea la adunari de invatatura crestina si de sporire in virtute, citire din Sfanta Scriptura sau din carti cu cuprins folositor597 (Marturisirea de credinta..., partea III, Raspuns la intreb. VII, trad. cit., p. 144.).

 


 

DESPRE POSTURI

 

293. Ce este postul?
Postul este infranarea de toate mancarurile, sau, la caz de boala, numai de unele, de asemenea si de bauturi si de toate cele lumesti si de toate poftele cele rele, pentru ca sa poata crestinul sa isi faca rugaciunea lui mai cu inlesnire si sa ii fie milostiv Dumnezeu. inca si pentru a ucide poftele trupului si a primi harul lui Dumnezeu...".
Postul este o fapta de virtute, un exercitiu de infranare a poftelor trupului si de intarire a vointei, o forma de pocainta, deci mijloc de mantuire. Dar este in acelasi timp si un act de cult, adica o fapta de cinstire a lui Dumnezeu, pentru ca el este o jertfa, adica o renuntare de buna voie la ceva care ne este ingaduit, izvorata din iubirea si respectul pe care il avem fata de Dumnezeu.
Postul este si un mijloc de desavarsire, de omorare a voii trupului, un semn vazut al ravnei si sarguintei noastre, spre asemanarea cu Dumnezeu si cu ingerii, care n-au nevoie de hrana. «Postul este lucrul lui Dumnezeu, caci Lui nu-I trebuie hrana - zice Sf. Simion al Tesalonicului. Este viata si petrecere ingereasca, pentru ca ingerii sunt fara hrana. Este omorarea trupului, ca acesta hranindu-se, ne-a facut morti; si izgonirea patimilor este postul, caci lacomia intarata patimile trupului»598 (Sf. Simion al Tesalonicului, Raspuns la intrebarea 54, p. 327).

 

294. Care e rostul si folosul postului?
Postul foloseste si sufletului si trupului, pentru ca intareste trupul, usureaza si curateste sufletul. Pastreaza sanatatea trupului si da aripi sufletului. De aceea, Legea Veche il recomanda si il impune de atatea ori (Ies. 34, 28; Deut. 9, 9; 18; Jud. 20, 26; I Regi 7, 6; Isaia 58; loil 2,15).
Nu fi nesatios intru toata desfatarea si nu te apleca la mancaruri multe. Ca in mancarurile cele multe va fi durere si nesatiul va veni pana la ingretosare. Pentru nesatiu, multi au pierit; iar cel infranat isi va inmulti viata, zice inteleptul Isus, fiul lui Sirah (37, 32-34). Mantuitorul insusi a postit patruzeci de zile si patruzeci de nopti in pustie, inainte de a incepe propovaduirea Evangheliei (Matei 4, 2 si Luca 4, 2). El ne invata cum sa postim (Matei 6, 16-18) si ne spune ca diavolul nu poate fi izgonit decat cu post si rugaciune (Matei 17,21; Marcu 9, 29). Posteau de asemenea Sfintii Apostoli si ucenicii lor (Fapte 13, 2, 3; II Cor. 6, 5); ei au si randuit postul pentru toti crestinii599 (Asezamintele Sf. Apostoli, cart. V, cap. 13). Sfintii Parinti lauda si recomanda postul cu staruinta. Iata ce spune, de pilda, Sf. Ioan Gura de Aur: «Postul potoleste zburdaciunea trupului, infraneaza poftele cele nesaturate, curateste si inaripeaza sufletul, il inalta si il usureaza»600 (Omilia a X-a la cartea Facerii, cap. I, vezi si Fer, Augustin, Sennones de tempore, Sermo 207).

 

295. De cate feluri este postul dupa asprimea lui?
Dupa asprimea lui, postul poate fi de mai multe feluri:
a) Ajunare desavarsita, adica atunci cand nu mancam si nu bem nimic cel putin o zi intreaga.
b) Postul aspru sau uscat (Siroragia) sau ajunarea propriu-zisa, atunci cand mancam numai spre seara mancaruri uscate (paine si apa, fructe uscate, seminte etc).
c) Postul obisnuit sau comun, rand mancam la orele obisnuite, dar numai
mancaruri de post, adica ne infranam de la mancarurile de dulce (carne si peste, branza, lapte, oua, vin, grasime).
d) Postul usor (dezlegarea), cand se dezleaga la vin, peste, icre si untdelemn, cum se prevede in Tipic, la anumite sarbatori care cad in cursul posturilor de peste an.

 

296. De cate feluri este postul, dupa lungimea Iui?
De doua feluri:
a) Post de o zi si
b) Post de mai multe zile.

 

297. Care sunt posturile de o zi si pentru ce au fost asezate?
Sunt posturile pe care le tinem:
a) Miercurea si vinerea din fiecare saptamana, in amintirea Patimilor Domnului: miercurea au facut sfat carturarii si arhiereii iudeilor sa prinda pe Hristos, iar vinerea L-au rastignit pe cruce601 (Canonul 15 al Sf. Petru al Alexandriei). Tot in aceasta zi, dupa Traditie, mancase Adam din pom, lucru pentru care a fost izgonit din rai602 (Sf. Simion al Tesalonicului, Raspuns la intrebarea 53, p. 326).
b) Ziua inaltarii Sfintei Cruci (14 septembrie), in amintirea Patimilor Domnului pe cruce (dezlegare la untdelemn si vin).
c) Ziua taierii capului Sf. Ioan Botezatorul (29 august), zi de post si plangere pentru cel care a fost cel mai zelos propovaduitor si implinitor al postului si al pocaintei (dezlegare la untdelemn si vin).
d) Ajunul Bobotezei (5 ianuarie): post asezat si ramas din vremea rand catehumenii se pregateau prin post si rugaciune pentru primirea Botezului a doua zi. Se ajuneaza in orice zi ar cadea603 (Canonul 1 al Sf. Teofil al Alexandriei), iar a doua zi se ia aghiasma pe nemancate.
Cei ce vor sa prisoseasca in evlavie sau sa faca anumite fagaduinte sau legaminte fata de Dumnezeu, pentru felurite pricini, pot sa posteasca si in alte zile de peste saptamana decat cele oranduite de Biserica. Cea mai potrivita este ziua de luni. In nici un caz sa nu se posteasca sambata sau duminica. Postul acesta de buna voie nu are insa valoare decat atunci cand pazim si zilele de post oranduite de Biserica.

 

298. Cand nu se posteste miercurea si vinerea?
Fie pentru insemnatatea sarbatorilor mari, adica pentru a nu se sterge prin post bucuria praznicului Nasterii Domnului, al Invierii, al Rusaliilor, fie pentru prisosinta postului dinaintea acestor sarbatori mari sau pentru a nu ne asemana cu unii eretici, Biserica ingaduie sa mancam de dulce miercurea si vinerea in anumite rastimpuri din cursul anului. Aceste zile sunt numite de dezlegare (a postului) si sunt insemnate in calendare cu cuvantul harti. Iata cand nu se posteste miercurea si vinerea:
a) In Saptamana luminata (saptamana Pastilor).
b) De la Nasterea Domnului pana in ajunul Bobotezei.
c) In saptamana de dupa Rusalii (inainte de inceputul postului de San-Petru).
d) In saptamana intai a Triodului (intre Duminica Vamesului si a Fariseului si Duminica Fiului Risipitor).
e) In saptamana Branzei (inaintea lasatului sec pentru Postul Pastelui); se dezleaga numai la lapte, oua si branza.
f) Nu se posteste, de asemenea, in ziua Nasterii Domnului si cea a Bobotezei, cand aceste sarbatori cad miercuri sau vineri604 (Despre dezlegari, in
Tipicul cel Mare, cap. 35, p. 43-44. Comp. si Pravila de la Govora (1640), cap. 45 si 149).

 

299. Care sunt posturile de mai multe zile din cursul anului?
a) Postul Pastelui,
b) Postul Craciunului,
c) Postul Sfanta-Mariei si
d) Postul San-Petrului.

 

300. Ce este postul Pastelui?
Postul Pastelui, Postul Mare sau Paresimile (de la cuvantul latinesc quadragessima = patruzeci) este postul dinaintea Pastelui. E asezat in cinstea Patimilor Domnului si ne aminteste de postul de patruzeci de zile al Mantuitorului in pustie, inainte de a iesi in lume pentru propovaduirea Evangheliei (Matei 4, 2 si Luca 4, 2)605 (Asezamintele Sf. Apostoli V, 13 si Sf. Simion al Tesalonicului, Raspuns la intrebarea 52, p. 326). E totodata vreme de pregatire, prin post, rugaciune si pocainta, pentru apropierea cu vrednicie de Sfantul Trup si Sange, intrucat, de obicei, la Pasti se impartasesc toti credinciosii.
Tine sapte saptamani, incepand cu Duminica lasatului sec de branza (Duminica izgonirii lui Adam din rai) si se incheie in noaptea Pastelui, la inviere. E cel mai vechi, mai lung si mai de seama dintre posturile bisericesti606 (Pentru vechimea lui, vezi Can. 69 Apostolic; Can. 50 Laodiceea, Asezamintele Sf. Apostoli V, 13; Can. 5 al Sinodului 1 ecumenic. Nu se mananca nici peste, nici untdelemn si nu se bea vin. Se dezleaga la vin si untdelemn numai sambata si duminica (pentru ca in aceste zile se face Liturghie deplina), iar la peste, numai in ziua de Buna-Vestire si de Florii (pentru ca sunt praznice mari)607 (Tipicul cel Mare (al Sf. Sava), cap. 34, p. 42. Comp. si Scrisoarea sinodala a Patriarhului ecumenic Paisie 1 catre Patriarhul Nicon al Moscovei (1655), raspuns la intrebarea 20 (la C. Delikanis, op. cit., t. III, p. 65)).
Sunt scutiti de ajunare numai copiii, lauzele, batranii si bolnavii sau cei neputinciosi, precum si cei aflati in situatii speciale608. Cu deosebita evlavie trebuie sa postim prima si ultima saptamana din Postul Paresimilor.

 

301. Ce este postul Craciunului?
Postul Craciunului este postul dinaintea Nasterii Domnului. Tine 40 de zile (15 noiembrie - 25 decembrie). Lasam sec in seara de 14 noiembrie (ziua Sf. Filip); iar daca aceasta zi cade miercuri sau vineri, incepem postul cu o zi mai inainte. E asezat pentru a ne pregati spre cuviincioasa intampinare a Nasterii Domnului si inchipuie noaptea in care traia omenirea dinainte de Mantuitorul, cand Patriarhii si Dreptii Legii vechi asteptau venirea Lui, cu post si rugaciune. Ne aduce aminte indeosebi de postul de 40 de zile al lui Moise in pustie, inainte de primirea Legii (les. 34, 28)609 (Sf. Simion al Tesalonicului, Raspuns la intrebarea 54, p. 327). Se dezleaga la peste in ziua de 21 noiembrie (Intrarea in Biserica a Maicii Domnului), fiind praznic mare. In ziua cea din urma a acestui post (Ajunul Craciunului) se ajuneaza, adica nu se mananca nimic pana la ivirea luceafarului de seara, care inchipuie steaua Magilor; apoi mancam uscat: seminte, poame, turte sau covrigi. Tot in aceasta seara, pe alocuri, slujitorii Bisericii umbla cu Icoana Nasterii, cantand troparul Craciunului si aducand astfel, in casele crestinilor, vestea cea buna a marii sarbatori din ziua urmatoare. In ziua Craciunului, in orice zi ar cadea, mancam de dulce.

 

302. Ce este Postul Sfanta-Mariei?
Postul Sfanta-Mariei Mari (sau postul lui August) este postul dinaintea Adormirii Maicii Domnului. E asezat in cinstea Maicii Domnului, amintindu-ne de postul cu care aceasta, dupa traditie, s-a pregatit spre trecerea ei la cele vesnice610 (Ibidem, p. 327). Tine doua saptamani: de la 1-15 august. Lasam sec la 31 iulie seara; iar daca aceasta zi ar cadea miercuri sau vineri, lasam sec cu o zi inainte. Se dezleaga la peste in ziua Schimbarii la Fata (6 august), fiind praznic mare. Daca ziua Sfanta-Mariei (15 august) cade miercuri sau vineri, nu mancam de dulce, ci se dezleaga numai la peste.
In timpul acestui post se citeste mai cu deosebire Al doilea Paraclis al Maicii Domnului, pe care il gasim in Ceaslov.

 

303. Pentru ce s-a asezat si cat tine postul San-Petrului?
Postul San-Petrului, adica al Sfintilor Apostoli Petru si Pavel, e asezat in cinstea acestor doi Sfinti Apostoli, a caror moarte muceniceasca se serbeaza la 29 iunie si care s-au ostenit cel mai mult pentru vestirea Evangheliei si pentru raspandirea credintei crestine611 (Sf. Simion al Tesalonicului, Raspuns la intrebarea 54, p. 327). Totodata ne aduce aminte de postul cu care Sf. Apostol Pavel, impreuna cu Varnava, s-au pregatit inainte de trimiterea lor la propovaduire, din porunca Duhului Sfant (Fapte 13, 2-3; Isaia 58, 3-7)612 (Marturisirea ortodoxa..., partea I, raspuns la intreb. 88, trad. cit., p. 85). Acest post are o lungime schimbatoare, intrucat inceputul lui atarna de data Rusaliilor. Se lasa sec in Duminica intai dupa Rusalii (a tuturor Sfintilor) si se posteste pana in ziua de San-Petru (29 iunie). Daca aceasta zi cade miercuri sau vineri nu mancam de dulce. E un post mai usor; se dezleaga martea si joia la vin si untdelemn, iar sambata si duminica si la peste613 (Tipicul cel Mare, cap. 35, p. 14 si Pravila de la Govora (1640), cap. 67).

 

304. Cum trebuie sa postim?
Respectarea posturilor este o datorie a bunului credincios, care este cuprinsa in porunca a doua a Bisericii614 (Marturisirea ortodoxa, partea I. Raspuns la intrebarea 88, trad. cit., 169-188). Sfintele Soboare si randuielile date de Sfintii Parinti pedepsesc cu asprime pe cei ce nu pazesc posturile (Can. 69 al Sf. Apostoli). Dar trebuie sa postim nu numai cu trupul, ci si cu sufletul. Adica nu numai mancand de post, ci si infranandu-ne totodata de la patimi, pacate si ispite. Odata cu infranarea de la mancarurile de dulce, sa ne silim a ne curati nu numai trupul, ci si sufletul, petrecand in rugaciune si pocainta. Postul intreg, adevarat si desavarsit este deci nu numai cel trupesc, ci si sufletesc: postul de bucate, impreuna cu cel de fapte, postul de mancare si totodata de purtari. Asa ne indeamna Biserica, prin cantarile ei din slujbele Postului celui Mare: «Sa postim, post primit, bineplacut Domnului; postul cel adevarat este instrainarea de rautati, infranarea limbii, lepadarea maniei, departarea de pofte, de clevetire, de minciuna si de juramantul mincinos. Lipsirea acestora este postul cel adevarat si bine primit»615 (Triod, 1986, p. 112). Iar Sf. Ioan Gura de Aur zice: „Postiti? Aratati-mi-o prin fapte. Cum? De vedeti un sarac, aveti mila de el; un dusman, impacati-va cu el; un prieten inconjurat de un nume bun, nu-l invidiati; o femeie frumoasa, intoarceti capul. Nu numai gura si stomacul vostru sa posteasca, ci si ochiul, si urechile, si picioarele, si mainile voastre, si toate madularele trupului vostru. Mainile voastre sa posteasca ramanand curate si de hrapire si de lacomie. Picioarele, nealergand la privelisti urate si in calea pacatosilor. Ochii, neprivind cu ispitire frumusetile straine... Gura trebuie sa posteasca de sudalme si de alte vorbiri rusinoase”616 (Sf. Ioan Gura de Aur, Adpopulum antiocheum, Cuv. 3, Migne, P. G., XLIX, col. 53)
.

 


 

ÇTop pf page

 

 

NON NOBIS DOMINE NON NOBIS, SED NOMINI TUO DA GLORIAM !

 

 

Ó Marele Priorat al Romaniei al OSMTH