|
|
Regulamentului Ordinului - 1128
I. Qualiter divinum officium audiant. I. Modul în care fraţii trebuie să ia parte la serviciul divin. Voi, cei care vă abandonaţi propria voinţă, şi alţii care, alături de voi, Îl slujesc, spre puritatea sufletului lor, cu cai şi armate, pe cel mai mare Rege al tuturor timpurilor, v-aţi străduit întotdeauna să ascultaţi, cu un curaj curat şi admirabil, slujba matinală şi serviciul divin integral, conform prevederilor canonice şi obiceiurilor prescrise de călugării oraşului sfânt. De aceea, onorabili fraţi, este datoria voastră supremă, pentru că aţi jurat, să nu puneţi preţ pe lumina vieţii prezente şi pe suferinţele trupurilor voastre şi, din iubire pentru Dumnezeu, să dispreţuiţi întotdeauna sălbătica lume. Hrana divină vă face mai puternici şi vă îndestulează, iar în poruncile Domnului aflaţi şi vă întăriţi credinţa că, după înfăptuirea Misterului Divin, niciunul dintre voi nu trebuie să se teamă a porni în luptă, ci trebuie să fie cu atât mai pregătit pentru primirea aurei.
II. Qualiter frateres absentes orent. II. Câte rugăciuni „Tatăl nostru” trebuie să închine fraţii, atunci când nu pot participa la serviciul divin. În plus faţă de acestea, când unul dintre fraţi este deja pe cale de a porni pe drumul către Împărăţia lui Christos, lucru care, fără îndoială, se întâmplă destul de des, şi, din acest motiv, nu se poate bucura de participarea la serviciul divin, el trebuie să închine rugăciunea către Domnul („Tatăl nostru”), pentru slujba matinală, de trei zeci de ori; pentru fiecare dintre Hore, de şapte ori; iar pentru vecernie, de nouă ori, cum se cuvine şi cu voce tare şi plină de curaj. În ceea ce-i priveşte pe cei care, fiind trimişi în misiuni spirituale, nu pot ajunge la serviciul divin la ora corespunzătoare, trebuie, în măsura în care acest lucru este posibil, să nu neglijeze horele stabilite prin prescripţii.
III. Quid agitur pro fratribus defunctis. III. Ce trebuie făcut la moartea unui frate al Ordinului. Atunci când unul dintre fraţii Ordinului cade pradă morţii, care nu ocoleşte pe nimeni şi pe care nimeni nu o poate ocoli, le ordonăm capelanilor şi clericilor care îl slujesc, la momentul respectiv, din dragoste, pe marele Preot, să aducă prinos lui Christos oficierea corespunzătoare şi mesa, sărbătorind sufletului şi inima curată (a răposatului). Pe de altă parte, fraţii prezenţi (acolo unde se află corpul neînsufleţit), care îşi petrec noaptea veghind cu credinţă la căpătâiul fratelui răposat, trebuie să închine rugăciunea „Tatăl nostru” de 100 de ori, pentru fratele răposat, până în cea de-a şaptea zi; în mod asemănător, din acea zi, în care vă este adusă la cunoştinţă dispariţia fratelui, trebuie să închinaţi cele o sută de rugăciuni („Tatăl nostru”), pînă în ziua menţionată mai sus, în semn de omagiu fraternal, în vederea absolvirii complete (a decedatului). În plus faţă de aceasta, vă rugăm, desigur, din dragoste divină şi inimoasă şi ordonăm prin autoritatea noastră pastorală, ca zilnic, să oferiţi mâncare şi băutură unui sărman, în cantitatea pe care aţi considera-o necesară, pe care aţi fi oferit-o în mod obişnuit, sau pe care o datoraţi fratelui dispărut, dacă acesta ar fi încă în viaţă, timp de patru zeci de zile. Interzicem în totalitate orice alte prinosuri aduse, la moartea fraţilor, cu ocazia sărbătorilor de Paşti şi a altor sărbători ale Domnului, prescrise, fără deosebire, de ascetismul sărmanilor templieri.
IV. Capellani tantum victum et vestitum habeant. IV. Capelanii şi clericii nu primesc nimic în afară de mijloace de hrana necesară supravieţuirii şi de îmbrăcăminte. În cuprinsul capitolului general, ordonăm cu sporită grijă înapoierea oricăror altor prinosuri şi pomeni de orice fel, oferite, în orice mod, capelanilor şi altora (clericilor), care zăbovesc la voi pentru o anume vreme. Slujitorii bisericii trebuie să deţină, conform voinţei divine, doar hrană şi îmbrăcăminte şi nu trebuie să râvnească a dobândi nimic altceva decât ceea ce Învăţătorul le-ar da, din marea Lui bunăvoinţă. Top pf page
V. De militibus defunctis, qui sunt ad terminum. V. Ce trebuie făcut la moartea unui slujitor temporar. Există cavaleri din Casa Domnului şi din Templul lui Solomon, care binevoiesc să trăiască alături de voi pentru o vreme, în privinţa cărora vă rugăm din îndurare inexprimabilă, cerem şi poruncim în cele din urmă expres: atunci când, pe timpul acestei perioade, puterea divină îi aduce unuia (dintre cavalerii oaspeţi) ziua cea din urmă, din iubire divină şi din milostenie frăţească pentru sufletul celui dispărut, trebuie întreţinut, timp de şapte zile, un om sărman şi, în fiecare dintre aceste şapte zile, trebuie închinată de trei zeci de ori rugăciunea „Tatăl Nostru”.
VI. Ut nullus frater remanens oblationem faciat. VI. Fraţii întru Ordin nu trebuie să facă jurăminte. Confirmăm, precum am spus deja mai sus, faptul că nici un Frate al Ordinului nu trebuie să-şi aroge dreptul de a depune vreun jurământ, ci, noapte şi zi, cu inima curată, să-şi menţină promisiunea pe care o poate formula astfel: „Doresc să înalţ potirul mântuirii” (Ps 116, 13), aceasta însemnând ca, la moartea mea, să iau exemplul morţii Domnului şi modul în care Christos şi-a dat viaţa pentru fraţi. Acesta este un jurământ cuviincios, o ofrandă vie şi plăcută Domnului.
VII. De immoderata statione. Ne-a fost adus la cunoştinţă, de către martori cu deplină credibilitate, faptul că asistaţi la oficierea slujbei divine în picioare, fără nici o regulă şi fără nici o măsură. Nu am reglementat nimic în această privinţă, dezaprobăm această stare de fapt în cea mai mare măsură. Ordonăm ca, după încheierea Psalmului „Venite exultemus domine”, cu Invitatoriumul şi Imnul, să vă aşezaţi cu toţii, cei în putere ca şi cei slăbiţi, pentru evitarea oricăror neînţelegeri. Vă explicăm faptul că, după ce v-aţi aşezat, după încheierea fiecărui Psalm din cadrul predicii „Gloria patri”, să vă ridicaţi din scaunele voastre şi să vă îndreptaţi spre altar, spre venerarea sfintei trinităţi, în timp ce cei slăbiţi doar se vor înclina. În acelaşi mod, prescriem ridicarea în picioare în timpul predicii Evangheliei, a „Te Deum laudamus” şi a tuturor Laudelor, până la încheierea „Benedicamus Domino” şi ordonăm respectarea aceleiaşi reguli, de asemenea, în timpul slujbei matinale închinată Fecioarei Maria.
VIII. De refectione conventus. VIII. Despre masa în comun. Vă îngăduim să luaţi masa în comun, într-un anumit palat, mai exact spus în refectoriu, dar să cereţi totuşi într+o manieră calmă şi discretă ceea ce vă este necesar, având în vedere necunoaşterea semnelor. Astfel trebuie să cereţi tot ceea ce vă este necesar, cu toată smerenia şi umilinţa, îndeosebi la masă, după cum spune Apostolul: „Mănâncă-ţi pâinea în tăcere” (2. Test 3,12). Iar Psalmistul trebuie să vă încurajeze: „Am pus strajă gurii mele” (Ps 39,2), aceasta însemnând că astfel, m-am asigurat în privinţa faptului că „nu voi greşi cu limba”, mai exact, îmi păzesc gura, pentru a nu vorbi de rău.
IX. De lectione.
IX.La mesele de prânz şi de seară trebuie predicată o învăţătură sfîntă. La masa principală şi la mesele de seară trebuie predicată întotdeauna o învăţătură sfântă. Dacă Îl iubim pe Domnul cu adevărat, trebuie să-I ascultăm cu cea mai mare atenţie mântuitoarele cuvinte şi poveţe. Cel care dă glas învăţămintelor vă va solicita să menţineţi liniştea. Top pf page
X. De carnis refectione. X. Despre consumul de carne. În săptămânile care nu conţin ziua naşterii Domnului, Paştele, Sărbătoarea Sfintei Marii sau Sărbătoarea Tuturor Sfinţilor, ar trebui să vă fie de ajuns trei mese de carne, deoarece gustarea sau consumul de carne în mod obişnuit este perceput drept pervertire trupească neindecentă. Dacă totuşi un astfel de post cade într-o marţi şi mesele de carne trebuie omise, vi se poate oferi carne suficientă în ziua următoare. Considerăm totuşi fără îndoială bine şi potrivit ca Duminica, în cinstea Învierii, să fie date două porţii de carne tuturor Cavalerilor şi Fraţilor întru Ordin, la fel şi Capelanilor. Ceilalţi totuşi, respectiv ucenicii şi personalul de serviciu, se vor mulţumi, recunoscători, cu o singură porţie.
XI. Qualiter milites manducare debent.
XI.Despre ordinea care va fi păstrată în timpul meselor. Neîndestularea străchinii trebuie s-o mâncaţi cât doi şi fiecare se va îngriji cu ardoare pentru celălalt, pentru ca nici modul modest de vieţuire nici abstinenţa discretă să nu fie simţite la masa luată în comun. Considerăm totuşi echitabil ca fiecare dintre Cavaleri şi fiecare dintre Fraţi să aibă cantităţi egale de vin.
XII. Ut aliis diebus duo vel tria leguminis fercula sufficiant.
XII. În timpul celorlalte zile, 2 sau 3 feluri de mâncare din legume trebuie să fie suficiente. Suntem de părere că, în timpul celorlalte zile, mai exact lunea şi miercurea, respectiv sâmbăta, două sau trei feluri de mâncare din fructe în coajă sau alte feluri de mâncare, sau aşa numitele garnituri gătite, vor fi suficiente pentru fiecare; şi confirmăm faptul că trebuie astfel procedat, încât aceia care nu pot mânca dintr-un anumit fel de mâncare, să se poată hrăni cu altele.
XIII. Quo cibo sexta feria reficere oportet. XIII. Ce trebuie mâncat vinerea. Considerăm drept un lucru bun ca, din respect pentru chinurile Domnului, întreaga congregaţie, exceptându-i pe cei slăbiţi sau bolnavi, să se mulţumească vinerea, exceptând zilele de vineri care coincid cu Craciunul, una din Sărbătorile Fecioarei Maria sau a Apostolilor, de la Sărbătoarea Tuturor Sfinţilor şi până la cea a Paştilor, cu un singur fel de mâncare de post. În restul timpului totuşi, când nu este ţinut unul din posturile obişnuite, se poate mânca de două ori.
[ ..... Capitolele XIV - XVII reglementeaza modul de alimentatie si posturile Cavalerilor ... ]
XIX. Ut comminitas victus inter fratres servetur. XIX.După masă trebuie să vă exprimaţi recunoştinţa. Ordonăm fără excepţie ca, după masa principală şi după mesele de seară, în biserică, dacă aceasta se află în apropiere sau, în caz contrar, chiar în locul în care vă aflaţi, să mulţumiţi lui Christos, Supremul nostru Susţinător, cu inimă smerită, cum se cuvine. Resturile de mâncare (respectiv bucăţile de pâine începută) trebuie împărţite, din dragoste frăţească, servitorilor şi oamenilor sărmani; pâinea neîncepută trebuie păstrată.
XX. De qualitate et modo vestimenti. XX.Despre felul îmbrăcăminţii. Stăruim în a cere ca veşmintele să fie întotdeauna de aceeaşi culoare, albe, negre sau de aşa numita culoare maro închis. Le îngăduim însă tuturor Cavalerilor iniţiaţi să poarte, atât pe timp de iarnă cât şi pe timp de vară, în măsura în care este posibil, veşminte care să-i individualizeze, să sugereze faptul că ei, cei care au lăsat în urmă viaţa lor întunecată, şi-au împăcat viaţa pură şi luminoasă cu Creatorul acesteia. Ce altceva simbolizează culoarea albă, dacă nu pura castitate? Castitatea semnifică siguranţa sufletească şi sănătatea trupească. Căci dacă oricare dintre Cavaleri ar fi scutit de păstrarea castităţii, acesta nu ar ajunge să dobândească pacea veşnică şi să i se arate Domnul, conform mărturiei Apostolului Pavel „Străduiţi-vă cu toţii pentru dobândirea libertăţii şi a castităţii, fără de care Domnul nu vi Se va arăta nici unuia dintre voi” (Înălţ. 12,14). Deoarece îmbrăcămintea trebuie însă păzită de asemenea de preţuirea întunericului şi a abundenţei, confirmăm faptul că trebuie păstrate acele piese de îmbrăcăminte şi de încălţăminte care pot fi îmbrăcate şi dezbrăcate, respectiv încălţate şi descălţate uşor. Administratorul acestei instituţii ar putea încerca să evite, cu atentă grijă, veşmintele prea lungi sau prea scurte (înloc.schimbând aceste veşminte), şi, cu atât mai mult, ar putea împărţi aceste veşminte fraţilor, în funcţie de măsurile acestora. Cel care primeşte veşmintele noi, trebuie să le returneze neîntârziat pe cele vechi, care vor fi depuse în camera sau în oricare dintre locuri alese de fraţi, din interiorul instituţiei, pentru repartizarea acestor veşminte către ucenici şi servitori sau, după caz, oamenilor sărmani. Top pf page
XXI. Quod famuli alba vestimenta, id est pallia non habeant.
XXI. Servitorii nu vor putea purta veşminte de culoare albă, respectiv cape. Nu suntem de acord, în nici unul dintre cazuri, cu nimic din Casa Domnului ( = Casa Ordinului) sau în Casa Cavalerilor Templieri, ce nu a fost stabilit printr-unul din aceste capitole şi stăruim în desfiinţarea completă a acelor proceduri incorecte împământenite, care permit servitorilor şi ucenicilor să poarte veşminte de culoare albă, aspect din care provin condamnabile şi inacceptabile stări de fapt. Au apărut, în ţinuturi situate de ambele părţi ale muntelui, falşi fraţi, soţi şi alţii asemenea, care au spus că ar fi trimişi ai Templului, deşi erau din lume. Aceştia au produs Ordinului Templier atâta dezonoare şi ruşine, încât unii dintre Fraţii slujitori şi-au dat frâu liber mâniei. Aceştia (Fraţii slujitori) trebuie, din acest motiv, să poarte (înloc. veşminte) de culoare neagră, iar în caz că nu posedă veşminte de această culoare, să le poarte pe acelea pe care le pot găsi în respectiva provincie, în cadrul căreia trăiesc, veşminte dintr-o singură culoare, şi anume maro, care pot fi confecţionate ieftin.
XXII. Quod milites remanentes tantum alba habeant.
XXII.Doar Cavalerii Ordinului trebuie să poarte veşminte de culoare albă. Nu îi este îngăduit nimănui, decât Cavalerilor lui Christos mai sus menţionaţi (spre începutul paginii), să poarte pelerine sau cape de culoare albă.
XXIII. Ut vetusta armigeris dividantur.
XXIII.Piesele vechi de îmbrăcăminte vor fi împărţite ucenicilor. Administratorul, mai exact cel care împarte hainele (garderobierul), trebuie să acorde o deosebită grijă în distribuirea pieselor de îmbrăcăminte ucenicilor şi oamenilor de serviciu, sau, după caz, oamenilor sărmani.
XXIV. Ut pelibus agnorum utantur.
XXIV. Se va folosi doar blana de oaie. Hotărâm, prin decizie comună, că nici unul dintre Fraţii Ordinului nu va avea, pe timp de iarnă, veşmânt din blană sau piele sau materiale similare, pentru confortul trupesc, şi nici învelitori, provenite de la alte animale decât miel sau oaie.
XXV. Cupiens otpima, deteriora habeat. XXV.Cine cere mai mult, va primi mai puţin. În cazul în care unul dintre Fraţii Ordinului solicită, intenţionat sau spontan, piesa mai frumoasă şi mai bună, o va primi, fără ezitare, în urma unei astfel de solicitări, pe cea mai ieftină.
XXVI. Ut quantitas et qulitas vestimentorum servetur. XXVI. Trebuie acordată atenţie cantităţii şi calităţii pieselor de îmbrăcăminte. Este necesară atenţie în privinţa numărului pieselor de îmbrăcăminte, respectiv în privinţa respectării măsurilor corpului ; garderobierul trebuie să acorde atenţie acestor aspecte.
XXVII. Ut dator pannorum in pannis aequalitatem servet. XXVII. Garderobierul trebuie să vegheze ca toate veşmintele să fie de acelaşi fel. Garderobierul trebuie să vegheze, cu atenţie frăţească, aşa cum s-a menţionat mai sus, în privinţa lungimii egale a veşmintelor, pentru ca nimic să nu intre în raza atenţiei şuşotitorilor şi calomniatorilor şi pentru a putea da seama Domnului cu smerenia, referitor la cele de mai sus.
XXVIII. De superfluitate capillorum. XXVIII.Despre lungimea părului. Toţi Fraţii Ordinului trebuie să aibă părul astfel tuns, încât să arate ordonat şi corespunzător atât priviţi din faţă cât şi din spate. Aceste reguli trebuie respectate întocmai şi în cazul favoriţilor şi al bărbii, pentru a nu putea fi observată creşterea neregulată a părului sau lipsa de graţie. Acelora care-l slujesc pe Creator curăţenia exterioară le este în egală măsură necesară ca şi cea interioară, conform mărturiei Acestuia Însuşi, care spune : « Fiţi curaţi« (Is. 1,16), pentru că « Eu sunt curat« (Iov 33,0). Top pf page
XXIX. De ristris et laqueis. XXIX. Despre ghetele cu vârful întors şi despre legăturile ghetelor. În privinţa ghetelor cu vârful întors şi a legăturilor ghetelor se consemnează faptul că acestea sunt păgâne şi, mai mult decât atât, sunt considerate ne-umane ; interzicem cu fermitate posesia, precum şi confecţionarea acestora. În acelaşi timp, nu îngăduim nici slujitorilor să aibă ghete cu vârful întors sau legături ale ghetelor, păr netuns sau veşminte de o lungime necorespunzătoare ; le interzicem aceste lucruri complet.
XXX. De numero equorum et armigerorum.
XXX. Despre numărul cuvenit de cai şi scutieri. Fiecăruia dintre voi, Cavaleri, le este permis să aibă câte trei cai, pentru că ascetismul excepţional al Casei Domnului şi a Templului lui Solomon nu permite, în vremurile noastre, sporirea numărului de cai faţă de această măsură, fără îngăduinţa Maestrului. Din acelaşi motiv, îngăduim fiecăruia dintre cavaleri să aibă câte un singur om care să le poarte armele ( = scutier sau ucenic).
XXXI. Nullus armigerum gratis servientem feriat. XXXI. Nimeni nu are voie să lovească scutierul care îl serveşte. Unui Cavaler nu îi este permis să lovească scutierul care îl slujeşte din iubire şi spre lauda Domnului, şi nici să-l bată, pentru vreo vină.
XXXII. Qualiter ad tempus remanentes recipiantur. XXXII. Modul în care trebuie primiţi Cavalerii Oaspeţi (Cavaleri slujitori temporari). Ordonăm ferm ca toţi Cavalerii care doresc să-L slujească în puritate sufletească pe Isus Christos în Casa menţionată ( = în Ordinul Templului), trebuie să-şi cumpere caii necesari unei astfel de întreprinderi, armele şi toate celelalte elemente necesare. Astfel decidem în privinţa faptului că, în egală măsură, caii trebuie aleşi în funcţie de valoarea acestora şi de scopul în care vor fi folosiţi. Pentru a evita neînţelegerile, preţul cailor trebuie stabilit în scris, şi tot ceea le este necesar Cavalerilor şi cailor acestuia sau ucenicilor, pentru supravieţuire, le va fi oferit din bunăvoinţa Ordinului, de către acesta din urmă, chiar şi potcoavele pentru cai. Dacă un Cavaler, pe timpul slujirii, pierde unul dintre aceste lucruri, Maestrul, în măsura în care îi este îngăduit de către procedura Ordinului, îi va procura un altul în schimb. La scurgerea termenului, pentru cel care vrea să se întoarcă acasă, Cavalerul trebuie să cedeze (Înloc. Ordinului), din iubire divină, jumătate din preţ, cealaltă jumătate o va primi, dacă i se cuvine, din banii fratelui.
XXXIII. Quod nullus iuxta propriam voluntatem incedat. XXXIII. Nimeni nu trebuie să se conducă după propria voinţă. Fireşte, acest lucru se referă la cavaleri care nu sunt veneraţi mai mult decât Hristos, cu toate ca ei îl preamăresc pe Acesta în timpul slujbei sfinte, sau din teamă de mântuirea supremă sau de iad, se află necontenit sub ascultarea maestrului. Atâta timp cât maestrul sau persoana căreia acesta i-a încredinţat conducerea porunceşte ceva, atunci cavalerii, sub porunca înţelepciunii divine, trebuie să execute Ordinul fără nici o amânare. Pentru aceasta ne stă mărturie adevărul: “De vreme ce el m-a auzit, mi s-a şi supus” (ps. 18,45). De aceea îi rugăm pe aceşti cavaleri, care renunţă la voinţa proprie şi pe aceia care slujesc de multă vreme şi le poruncim insistent să nu meargă fără permisiunea maestrului în oraş la mormântul sfânt sau la locurile de rugăciune care se află în interiorul oraşului sfânt, decât în timpul nopţii. Cei care merg trebuie să fie însoţiţi de un păzitor, adică de un cavaler sau de un frate al Ordinului atât în timpul nopţii cât şi în timpul zilei. În campanii, după aşezarea taberei, nici un cavaler, paj sau servitor nu are voie să pătrundă în cortul altui cavaler din curiozitate sau să vorbească cu cineva fără să i se fi ordonat. Conform deciziei comune hotărâm ca în acest Ordin lăsat de Dumnezeu, nimeni să nu lupte sau să se odihnească după propria lui voinţă, mai mult decât atât, să se supună complet poruncilor date de maestru, pentru a fi în stare să urmeze cuvântul lui Dumnezeu care spune: “Nu am venit să fac voia Mea, ci voia Celui ce M-a trimis pe Mine” (Ioan 6,38). Top pf page
XXXIV. Ut nullus nomantim quod erit ei necessarium quaerat. XXXIV. Nimeni nu trebuie să poftească pentru sine ceea ce este necesar. Noi poruncim ca să renunţe la acest obicei şi îl rugăm să fie atent la îmbogăţirea rapidă prin acapararea bunurilor pentru sine. Nici un frate al Ordinului nu are voie să deţină (pentru sine) un cal sau căpăstru sau armă. În cazul în care slăbiciunile sale sau oboseala cailor săi sau greutatea echipamentului său este atât de mare încât va pricinui daune comune, el va trebui să vină la maestru sau la acela care conduce în locul maestrului şi să-i povestească cu sinceritate faptele întâmplate. Măsurile care urmează vor fi luate de către maestru sau de către administratorul acestuia.
XXXV. De frenis et calcaribus. Interzicem prin aceasta montarea aurului sau argintului care simbolizează bogăţia, la căpăstre, la harnaşament, la criptograme sau la şei; de asemenea nici unui frate al Ordinului nu îi este permis să le cumpere. În cazul în care asemenea piese de echipament sunt primite cadou, aurul şi argintul trebuie să fie astfel colorat încât culoarea sclipitoare să nu pară ostentativă în ochii celorlalţi. Dacă se primesc cadouri noi, maestrul este cel care decide ce va face cu acestea.
XXXVI. Tegimen in hastis et clipeis non habeatur. XXXVI. Nu trebuie să existe învelitori la lănci şi scuturi. Nu trebuie să se utilizeze învelitori peste scuturi, lănci şi ornamentele lăncilor deoarece aceasta nu este avantajos pentru noi toţi, ci dimpotrivă, dezavantajos.
XXXVII. De manducariis equorum. XXXVII. Despre sacii cu hrană ai cailor. Nici un frate nu trebuie să-şi confecţioneze saci de hrană din pânză sau bumbac; ei trebuie să folosească numai saci din plasă (de năvod).
XXXVIII. De licentia magistri. XXXVIII. Despre puterea supremă a Maestrului. Maestrului i se permite să dea unei persoane agreate cai, arme sau un lucru oarecare. El nu are voie să se supere, atunci când oferă acel obiect; dacă se supără, păcătuieşte în faţa lui Dumnezeu. Această lege lăsată de noi toţi şi în folosul tuturor trebuie să fie păstrată neschimbată în viitor.
XXXIX. Cambiare vel quarere nullus audeat.
XXXIX. Nici unul nu trebuie să schimbe sau să ceară. Este de prisos ca vreunul să îndrăznească fără permisiunea maestrului să schimbe lucrul său cu al altui frate sau să ceară ceva ca de la frate la frate chiar dacă aceasta se referă la un lucru neînsemnat.
XL. De quaestu et acceptione. XL. Despre cerere şi primire. În cazul în care unui frate i s-a oferit un lucru, fără ca acesta să-l ceară, fratele trebuie să i-l arate maestrului sau administratorului provinciei. În cazul în care prietenul său sau un părinte doreşte să-i ofere ceva pentru uzul personal, acesta trebuie să-l accepte numai după ce primeşte permisiunea maestrului său. Această regulă de mai sus nu este inclusă în serviciul administratorului, ci este lăsată în grija acestuia, în lipsa maestrului.
XLI. De malo et sacco.
XLI. Despre bagaj şi sacul de călărie. Sacul de călărie şi bagajul nu sunt prevăzute cu închizătoare; astfel, ele nu pot fi utilizate fără permisiunea maestrului sau a aceluia căruia i s-a încredinţat Ordinul. Administratorii, maeştrii şi aceia care călătoresc prin diferite provincii fac excepţie de la regula prevăzută în acest capitol. Top pf page
XLII. De legatione litterarum. XLII. Expedierea scrisorilor. Fratele poate primi scrisori de la părinţi, de la o anumită persoană sau de la alţi membrii ai ordinului, sau poate expedia scrisori numai cu permisiunea maestrului sau a locţiitorului acestuia. După ce fratele a primit permisiunea, scrisoarea trebuie citită în prezenţa maestrului, dacă aceasta este dorinţa acestuia. În cazul în care fratele a primit ceva de la părinţii săi, el nu poate să intre în posesia acelui obiect fără a-l anunţa în prealabil pe maestru. Acest capitol nu se referă la maestru şi la marele secretar al Ordinului.
XLIII. De fabulatione propriarum culparum. XLIII. Despre recunoaşterea propriilor greşeli. Cu toate că este cunoscut că fiecare cuvânt inutil înseamnă păcat, atunci ce vor spune aceia în faţa Marelui Judecător, când se laudă cu propria vinovăţie? Aşa ne învaţă profetul când spune: “Aşa am amuţit şi am tăcut …” (ps. 39,3). Cu cât ne încredinţăm mai mult tăcerii şi cuvântului bun, cu atât suntem feriţi de pedeapsa păcatului şi de vorba rea. Interzicem astfel categoric, ca vreun frate al Ordinului să se îndoiască sau să povestească cuiva atât faptele ruşinoase sau mai bine zis nechibzuinţa, pe care a arătat-o el faţă de normele impuse de serviciul cavaleresc precum şi să povestească despre plăcerile carnale cu femei rele ale vreunuia dintre fraţii săi. Iar dacă a auzit acestea povestite de altcineva, trebuie să-l îndemne pe acela la tăcere, sau dacă este mai uşor, să se îndepărteze cu pas vioi din acel loc. Şi să nu-şi împrumute urechea inimii unui vânzător de ulei.
XLIV. Quod nullus cum ave accipiat aliam avem. XLIV. Nici unul nu trebuie să prindă o pasăre cu o altă pasăre. Decidem în unanimitate ca nimeni să nu se opună deciziei de a nu prinde o pasăre cu o altă pasăre. Nu se cade un bărbat al Ordinului să umble după plăceri lumeşti, mai mult decât atât, acesta trebuie să asculte cu supunere poruncile Domnului, să cadă în genunchi în rugăciune, să-şi recunoască păcatele săvârşite anterior în rugăciunea zilnică către Dumnezeu, în lacrimi şi suspine. Nici un frate al Ordinului nu ar trebui să intre în contact, din principiu, cu un asemenea om, care se comportă astfel cu uliul său sau cu o altfel de pasăre.
XLV. Ut omnem occasionem venationis caveant. XLV. Trebuie să evitaţi orice posibilitate de a vâna. Deoarece pentru fiecare bărbat din Ordin s-a decis şi s-a interzis să meargă fără să râdă, să spună cuvinte puţine şi gândite în prealabil, să nu strige, mai adăugăm la aceasta şi rugăm pe fiecare frate al Ordinului să nu tragă cu arcul sau cu arbaleta atunci când se află în pădure şi să nu se însoţească cu cineva care face acest lucru; motivul este de a-l proteja de păgâni. Căci este clar că voi sunteţi însărcinaţi şi că datoria voastră este de a vă da viaţa pentru fraţii voştri şi de a-i alunga de pe pământ pe necredincioşii care nu cred în Fiul fecioarei. De asemenea, nu este permis să faceţi concesii, să strigaţi sau să staţi la taifas cu unul dintre fraţi sau să vă împingeţi calul din curiozitate după pradă.
XLVI. De leone nullum datur mandatum.
XLVI. Cu privire la lei, nu s-a scris nici o lege. O lege cu privire la lei nu dăm deoarece “acesta umblă şi caută pe cine să înghită” (1.Petr. 5,8), şi “Mâna lui împotriva tuturor, mâinile tuturor împotriva lui” (Gen. 16,12).
XLVII. De omni re super vos quaesita iudicium audite. XLVII. Pentru fiecare cerere din partea voastră, trebuie să vă supuneţi hotărârii. Noi ştim că prigonitorii bisericii sfinte sunt nenumăraţi şi se grăbesc ca să-i neliniştească necontenit şi straşnic pe aceia, cărora nu le place cearta. După părerea conciliului şi în urma unei examinări clare s-au decis următoarele: dacă vreunul din părţile Orientului apropiat sau dintr-un alt loc oarecare are vreo pretenţie asupra voastră, noi hotărâm ca sentinţa să fie luată de către un judecător de încredere şi iubitor de adevăr. În aceeaşi măsură ordonăm ca ceea ce a fost recunoscut ca fiind drept să se îndeplinească irevocabil. Top pf page
XLVIII. Similiter de omnibus rebus vobis subtractis. XLVIII. La fel, trebuie să acţionăm şi asupra lucrurilor care vi s-au luat. Noi ordonăm ca această regulă să fie valabilă pentru voi toţi, pentru toate bunurile care vă aparţineau.
XLIX. Ut liceat eis habere terras. XLIX. Dacă aveţi voie să deţineţi moşii. Pe baza legilor divine, după cum credem, noua formă a evlaviei a fost întemeiată de voi în ţara sfântă deoarece în mod evident aţi adăugat evlaviei cavalerismul şi astfel evlavia înarmată prin cavalerism a ieşit la luptă şi a omorât duşmanul fără a da vina pe sine. Pe bună dreptate decidem că aţi fost numiţi Cavaleri ai Templului, că datorită câştigului remarcabil şi darului special al curajului puteţi avea pământ şi oameni, puteţi poseda ţărani şi puteţi să-i conduceţi; iar contribuţia stabilită trebuie să fie respectată.
L. De infirmis militibus et aliis fratribus. L. Despre cavalerii bolnavi şi alţi fraţi. Bolnavului trebuie să-i fie acordată o mai mare atenţie după cum Iisus Hristos a acordat şi după cum este menţionat în Evanghelie: “Am fost bolnav şi m-aţi cercetat” (Mt. 25,36). Acest lucru trebuie păstrat cu sfinţenie în memorie. Bolnavii trebuie îngrijiţi cu răbdare deoarece prin ei noi câştigăm răsplata cerească.
LI. De procuratoribus infirmorum.
LI. Despre îngrijitorii de bolnavi (asistenţi medicali). Îngrijitorilor de bolnavi le permitem cu deosebită stimă şi grijă atentă ca ei să se îngrijească de bolnavi şi să le asigure necesarul, de exemplu carne de animale sau de păsări, pentru ca aceştia să suporte diferitele boli până când sănătatea le va fi dăruită din nou.
LII. Ut nullus alium ad iram provocet. LII. Nici unul nu trebuie să-l provoace pe celălalt la mânie. Nu trebuie să aşteptăm în mod deschis momentul în care să-l provocăm pe celălalt la mânie deoarece marea prietenie îi uneşte într-o egală măsură pe cei săraci cu cei bogaţi prin rudenie, prin alianţă sau prin fraternitate supranaturală.
LIII. De coniugatis. LIII. Despre cei căsătoriţi. Noi vă permitem să aveţi fraţi căsătoriţi printre voi în cazul în care aceştia cer să i-a parte la actele de vitejie şi la frăţia voastră, fiecare conform dorinţei lui, iar tot ceea ce va dobândi pe parcurs să lase moştenire după moarte Casei comune a Ordinului, iar între timp să ducă o viaţă onorabilă şi să se ostenească să facă numai bine fraţilor; ei nu au voie să poarte veşminte albe şi pelerină albă. Dacă unul dintre cei căsătoriţi moare, acesta îşi lasă partea sa fraţilor, iar soţia va fi întreţinută de membrii Ordinului. Noi considerăm drept ilegal ca să trăiască în aceeaşi casă fratii (frate cu sora), după cum este scris în legea castităţii date de Dumnezeu.
LIV. Ut amplius non liceat habere sorores.
LIV. Nu este permis să ai surori. Este cu siguranţă periculos ca să te însoţeşti cu surori deoarece bătrânul duşman a întors pe mulţi de pe cărarea dreaptă către paradis. De aceea frate scump nu-ţi este permis în viitor să păstrezi acest obicei pentru ca floarea purităţii să răsară mereu printre voi.
LV. Quod non sit bonum participare cum excommunicatis. LV. De ce nu este bine să te însoţeşti cu cei excomunicaţi. Dragi fraţi, trebuie să vă temeţi şi să vă păziţi ca nici unul dintre Cavalerii lui Hristos să intre în contact cu un om excomunicat sau în aceeaşi măsură să primească obiecte de la el şi prin aceasta să se autoexcludă din Ordin. Chiar dacă numai unul dintre ei a primit Interdicţia excomunicat, este interzisă să intrarea în contact sau faci ceva pentru el din dragoste.
LVI. Qualiter milites recipiantur. În cazul în care un cavaler din mulţimea de muritori, sau un alt pământean decide să renunţe la lume şi să-şi aleagă viaţa voastră în comun, nu trebuie să vă daţi acordul imediat. Mai mult, ar trebui să vă conduceţi după cuvântul apostolului: “Cercaţi duhurile dacă sunt de la Dumnezeu” (1.Ioan 4,1) şi să-i acordaţi un timp de probă. În prezenţa sa trebuie să-i fie citite regulile, iar dacă cel care doreşte să devină cavaler respectă regulile explicate cu stricteţe, atunci el poate fi acceptat în ordin dacă este plăcut de către maestru şi de către fraţi, iar dorinţa şi cererile sale trebuie să fie prezentate deschis tuturor fraţilor adunaţi. Durata timpului de probă trebuie să depindă de părerile şi de punctele de vedere ale maestrului conform cu onestitatea deprinderilor solicitantului.
LVII. Si omnes fratres sunt vocandi ad consilium. LVII. Când sunt chemaţi toţi fraţii la sfat. Nu suntem de acord ca toţi fraţii să se întâlnească fără excepţie la sfat; permitem mai mult acelora care îl recunosc pe maestru ca cea mai potrivită persoană în a conduce sfatul. În cazul în care el doreşte să transmită ceva important ca de exemplu să împartă teritoriul comun sau să schimbe anumite legi din Ordin sau să accepte un frate, atunci maestrul are posibilitatea să cheme întreaga congregaţie, dacă îi face plăcere; după participarea tuturor fraţilor la sfat, maestrul va alege ceea ce este mai bun şi mai folositor.
LVIII. Qualiter fratres oportet orare. LVIII. Cum trebuie să se roage fraţii. Noi hotărâm prin vot comun ca fraţii să se roage stând sau şezând fiecare după starea sufletească sau după starea corporală, însă cu veneraţie, simplu şi nu strigând pentru a nu-i deranja pe ceilalţi. Top pf page
LIX. De fide servientium.
LIX. Despre jurământul solemn al slujitorilor. Noi am luat la cunoştinţă că destul de mulţi bărbaţi din diferite ţări, atât vasali cât şi scutieri s-au alăturat Ordinului vostru cu inima înflăcărată pentru a-şi mântui sufletul. Este necesar să pretindem de la ei un jurământ solemn pentru ca duşmanul bătrân să nu le fure ceva cât sunt în slujba lui Dumnezeu sau să le şoptească lucruri necuviincioase a-i distrage de la planul lor.
LX. Qualiter pueri recipiuntur. LX. Cum sunt acceptaţi tinerii. Cu toate că regula Tatălui Sfânt ar permite să primim tineri în comunitate, noi nu suntem deacord cu aceasta în totalitate. Cine doreşte să-şi aducă fiul sau o cunoştinţă în Ordinul Cavaleresc, trebuie să-l educe până când acesta poate alunga duşmanii lui Hristos din ţara sfântă, cu braţul înarmat. Pentru aceasta tatăl sau părinţii trebuie să-l aducă în mijlocul fraţilor care urmează regulile Sfântului Benedict şi să facă publică dorinţa lui. Căci este mai bine să depui jurământul încă din copilărie, decât să te opui regulilor, mai târziu, când ai devenit bărbat.
LXI. Qualiter senes honorare debent. LXI. Cum sunt cinstiţi bătrânii. Bătrânii trebuie să fie acceptaţi cu consideraţie în ciuda neputinţei trupeşti şi trebuie cinstiţi cu atenţie; în nici un caz nu trebuie să fie desconsideraţi şi excluşi de la a-şi revendica drepturile în faţa legii.
LXII. De victu et vestitu fratrum. LXII. Despre modul de viaţă şi îmbrăcămintea fraţilor. Noi menţionăm că este corespunzător şi drept să oferim tuturor fraţilor de Ordin modul de viaţă după posibilităţile locului. Deoarece aspectul exterior al unei persoane nu este de nici un folos, numai consideraţia pentru nevoile bolnavilor.
LXIII. De freatriubs, qui per diversas provincias diriguntur. LXIII. Despre fraţii trimişi prin diferite ţări. Fraţii care sunt trimişi prin diferite ţări trebuie să respecte toate regulile impuse referitoare la mâncare şi băutură, atâta timp cât mai sunt în puteri, trebuie să trăiască fără păcat pentru că “ei trebuie să aibă şi mărturie bună de la cei de afară” (1 Tim 3,7), să nu păteze jurământul nici prin cuvânt, nici prin faptă şi să ofere tuturor, celor cu care intră în contact rădăcina unei înţelepciuni sănătoase şi a unei lucrări bune. La cine se vor decide să caute adăpost, acela trebuie să fie de bună credinţă, şi dacă este posibil în casa care se vor adăposti să nu ardă pe timpul nopţii lumina, pentru ca duşmanul întunericului să nu aibă posibilitatea să distrugă ce Dumnezeu adăposteşte. Unde aud că se adună cavalerii excomunicaţi să plece într-acolo nu în folosul timpurilor, ci în aceluia al mântuirii eterne. Noi cinstim pe acei fraţi care au fost trimişi în alte ţări de acea parte a mării, pe aceia care au vrut să se unească pe vecie Ordinului cavaleresc, ţinând cont de obiceiuri că în timpul episcopului fiecare provincie se unea şi episcopul prelua voinţa solicitantului. După rugăciunea spusă de el, fratele îl trimitea la maestru şi la ceilalţi fraţi care slujeau la templul, care se afla la Ierusalim, iar când viaţa respectivului era cinstită şi respectabilă, atunci el putea fi acceptat ca milostiv, dacă acest lucru era apreciat de maestru şi de fraţi. Dacă între timp acesta murea din cauza sărăciei sau a epuizării fizice, i se aducea ca unuia dintre fraţi întregul omagiu al binefacerii şi fraternităţii cavalerilor săraci.
LXIV. De decimis recipiendis. LXIV. Despre respectarea zeciuielii. Noi ştim că aţi renunţat la bogăţiile lumeşti şi v-aţi dedicat de bună voie sărăciei. De aceea afirmăm că voi cei care duceţi o viaţă în comun trebuie să ţineţi pe drept cuvânt legea zeciuielii. Dacă episcopul unei biserici recunoaşte pe bună dreptate legea zeciuielii şi vrea să v-o ofere cu milostivire, atunci el trebuie să vă înmâneze a zecea parte din moştenire prin acordul capitolului său general despre legea zeciuielii, care este recunoscut în mod oficial de biserică. Dacă vreun laic a obţinut până acum într-un mod necuviincios a zecea parte din moştenire şi prin aceasta s-a dovedit a fi mincinos, şi vrea să se lase în seama voastră, el poate face acest lucru prin consimţământul episcopului, fără acordul capitolului.
LXV. De levibus et gravioribus culpis.
LXV. Despre delictele minore şi majore. In cazul în care un frate se face vinovat de un delict minor în vorbire, în timpul serviciului sau într-un alt mod, acesta trebuie să-şi recunoască greşeala în faţa maestrului, pentru a se îndrepta; dacă este vorba de o greşeală minoră, care nu I-a devenit deja un obicei, atunci el trebuie să primească un canon de penitenţă. Dacă el îşi ascunde vinovăţia, care este mai târziu descoperită de altcineva, cavalerul va fi pasibil de o pedeapsă mult mai mare şi mai evidentă. In cazul în care un frate se face vinovat de un delict major, el trebuie să fie înlăturat din frăţie, i se interzice în acelaşi timp să mănânce cu ceilalţi la masă, i se porunceşte să mănânce singur şi să se supună complet îndurării şi hotărârii maestrului, pentru ca în ziua judecăţii să se menţină sfânt. Top pf page
LXVI. Qua culpa frater amplius non recipiatur. LXVI. Din ce cauză un frate nu mai poate fi păstrat în Ordin. Înainte de toate trebuie observat, că nici un frate, indiferent că este puternic sau mai puţin puternic, tare sau slab, arogant şi atotputernic şi vrea să-şi justifice vina, nu rămâne nepedepsit. În cazul în care el nu doreşte să se îndrepte, lui trebuie să i se dea o pedeapsă mai aspră. Dacă nici ca urmare a mustrărilor binevoitoare şi a rugăciunilor săvârşite pentru el cavalerul nu doreşte să-şi îndrepte greşelile, cu atât mai mult să evolueze în trufia sa, atunci el trebuie să fie exclus din ceata pioşilor, după cuvântul Apostolului: “Scoateţi afară pe cei răi“(I.Cor 5,13). Este necesar ca oaia râioasă să fie scoasă din comunitatea fraţilor credincioşi. Maestrului, care ţine în măna sa nuiaua şi bastonul, îi mai rămâne, cu bastonul să sprijine pe cei slabi, iar cu nuiaua, să pedepsească la mânie pe cei păcătoşi; apoi el năzuieşte să rezolve aceste probleme prin consfătuirea cu patriarhul şi prin chibzuiala spirituală, ca prin aceasta, după cum spune şi Sfântul Maxim, să mijlocească prin bunătate atât stăruinţa culpabilităţii, precum şi să-l îndepărteze pe păcătos de la săvârşirea păcatului, însă nu prin rigori de prisos.
LXVII. Quo tempore fratres utantur lineis camisiis. LXVII. Când trebuie să folosească fraţii cămăşi din pânză. Printre altele noi considerăm că se pot purta cămăşi de pânză în timpul căldurilor mari din Orient; acestea se dau nu din obligaţie, ci numai din milă-şi numai acelora, care au nevoie de ele- ele se pot purta de la Sărbătoarea Paştelui până la Sărbătoarea Tuturor Sfinţilor; în timp ce în alte perioade se poartă cămăşi de bumbac.
LXVIII. In quibus pannis iaceant.
IXVIII. În ce aşternut trebuie să doarmă. În deplin acord am hotărât ca fiecare să doarmă în patul său şi nu altfel, cu excepţia unui motiv foarte bine întemeiat sau a unei necesităţi. Fiecare trebuie să aibă un aşternut sau o saltea după administrarea chibzuită a maestrului. Susţinem, că fiecăruia îi este de ajuns un sac cu paie, o pernă mică şi o pătură. Cine renunţă la acestea, trebuie să aibă un aşternut, să se comporte tot timpul bine şi să-şi procure o pătură de in sau de postav. Fraţii trebuie să doarmă întotdeauna îmbrăcaţi cu cămaşă şi pantaloni. Fraţilor care dorm nu trebuie să le lipsească niciodată o lumânare, care să ardă până dimineaţa.
LXIX. De vitanda murmuratione. LXIX. Despre cei ursuzi. Noi poruncim ca prin mustrarea sfântă să înlăturăm gelozia, pizma, invidia, îmbufnarea, intriga şi înjosirea si să le ocolim aşa cum ocolim ciuma. Fiecare trebuie să vegheze , ca să nu îl învinovăţească sau să-l mustreze pe fratele său pe nedrept, cu atât mai mult cu cât ne stă mărturie cuvântul Apostolului: ”Să nu umbli cu clevetiri în poporul tău”(Lev.19,16). Dacă vreun frate l-a neîndreptăţit pe alt frate, acesta trebuie să i se adreseze cu o bunătate frăţească şi prietenească, după cum a poruncit Dumnezeu şi dacă a greşit sa îl dojenească între patru ochi. Dacă acesta nu îl ascultă, atunci se cere ajutorul unui alt frate. Dacă nici de data aceasta el nu ascultă de cuvântul celor doi fraţi, el va trebui să fie chemat în faţa tuturor şi să dea socoteală. Orbi sunt aceia care îi înjosesc pe oameni şi îi nefericesc pe aceia, care se pot apăra prea puţin în faţa urii, în timp ce ei se cufundă în vechea răutate a duşmanului perfid.
LXX. Ne attendant vultum mulieris. LXX. Nu trebuie să priviţi în ochii unei femei. Fiecărui bărbat al Ordinului i se interzice să privească în faţă o femeie, sau să sărute o văduvă, o fecioară, pe mama sa, pe sora sa, pe mătuşa sa, sau pe oricare dintre femei. Cavalerii lui Hristos trebuie să se abdică de la sărutul unei femei, prin care viaţa bărbatului poate fi pusă uneori în pericol, pentru că numai cu o conştiinţă fără de păcat pot să îşi petreacă viaţa în Hristos.
LXXI. Ut nullus compater amplius fiat.
LXXI. Nici unul nu trebuie să fie naş. Noi poruncim tuturor cavalerilor Ordinului şi membrilor să nu fie naşi; nu este ruşinos să refuzi a fi naş sau naşă, deoarece acest refuz poate fi considerat ca onoare, ci nu ca păcat, iar mai ales când nu primeşti nici un sărut de la o femeie, poţi fi sigur, că ruşinea a dispărut.
LXXII. De praeceptis.
LXXII. Despre legi. Toate legile de mai sus şi toate regulile scrise au fost întocmite după voia şi prin voinţa Maestrului. În numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.
Top pf page
|
|
Ó Marele Priorat al Romaniei al OSMTH
|
