OCTAVA DE RUGACIUNE CRESTINA ECUMENICA 2006

† T E O C T I S T, Arhiepiscop al Bucureştilor, Mitropolit al Munteniei şi Dobrogei, Locţiitor al Cezareei Capadociei, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

SĂPTĂMÂNA DE RUGĂCIUNE

PENTRU UNITATEA BISERICII CREŞTINE

“Unde sunt doi sau trei, adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor”

(Matei: 18, 20)

CUPRINS

1. Mesajele de binecuvântare ale conducătorilor de Biserici

Arhiepiscop Dirayr Mardichian, Arhiepiscopul Bisericii Armene din România şi Bulgaria

DR. Ioan ROBU, Arhiepiscop Mitropolit de Bucureşti – Biserica Romano Catolică

† LUCIAN, Arhiepiscop de Alba Iulia şi Făgăraş – Blaj şi Mitropolit al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice

Dr. Pap Géza, Episcopul Eparhiei Reformate din Ardeal

D. Dr. Christoph Klein, Episcop al Bisericii Evanghelice A. B. din România

2. Citirile biblice pentru fiecare zi

MESAJELE DE BINECUVÂNTARE ALE CONDUCĂTORILOR DE BISERICI

pentru serviciile ecumenice din timpul Săptămânii de Rugăciune pentru

Unitatea Creştinilor 2006

Iubiţi fraţi şi surori în Hristos Iisus, Domnul nostru,

Cu bucurie sfântă, ne adresam frăţiilor voastre la acest început de an, când ne regăsim împreună în sfintele lăcaşuri, cu ocazia Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor, prilej binecuvântat de a slăvi, după cuviinţă, pe Dumnezeu Cel în Treime lăudat, de a ne reîntâlni şi de a reflecta asupra misiunii şi împreună lucrării noastre pe calea către unitate.

Anul pe care tocmai l-am încheiat a fost presărat cu momente de grea cumpănă pentru milioane de familii din ţara noastră şi din întreaga lume, care şi-au pierdut pe cei dragi sau şi-au văzut munca de o viaţă năruindu-se într-o clipă. Solidaritatea şi dragostea pe care Biserica noastră, împreună cu celelalte Biserici creştine din România, le-au arătat faţă de semenii noştri s-a concretizat nu doar prin rugă-ciunile înălţate lui Dumnezeu, ci şi prin fapte de ajutorare, indiferent de neamul căruia îi aparţin sau de credinţa pe care o împărtăşesc. Toate aceste strădanii ale noastre sunt împliniri ale cuvintelor Mântuitorului Hristos că ”unde sunt doi sau trei adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor” (Matei 18,20), cuvinte la care suntem invitaţi să reflectăm în această săptămână de rugăciune comună, împlinind fapte ale dragostei şi ale milei creştine.

În acest duh al frăţietăţii, suntem, de aceea, chemaţi neîncetat fiecare dintre noi, de către Fiul lui Dumnezeu, întrupat din iubire faţă de oameni, Care, prin Duhul Sfânt, lucrează în Biserică la mântuirea noastră, să împlinim, prin credinţă şi fapte bune, îndemnul Mântuitorului: „Fiţi desăvârşiţi precum Tatăl Vostru Cel ceresc desăvârşit este!” (Matei 5,48).

Cu aceste gânduri, Vă îmbrăţişez pe toţi în Hristos Domnul nostru şi Vă împărtăşesc părintească binecuvântare.

† T E O C T I S T

Arhiepiscop al Bucureştilor,

Mitropolit al Munteniei şi Dobrogei,

Locţiitor al Cezareei Capadociei,

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

* * *

Iubiţi fraţi şi surori în Domnul,

Catedrala armeană din Bucureşti, după o lungă perioadă de izolare datorată reconstrucţiei, îşi deschide din nou porţile pentru toate surorile Bisericii şi credincioşii lor, tresărind, fiică a Armeniei, datorită acestei bogăţii de credinţă ce-i luminează bolţile, acum, în acest început de an, când Bunul Dumnezeu ne-a dăruit încă un ceas de rugăciune frăţească. Ca după orice început, proaspeţi şi reînnoiţi de Naşterea Domnului, ne unim încă o dată glasurile întru Slava lui Dumnezeu şi unirea Bisericii.

Unde ar putea Milostivul şi Iubitorul de Oameni, Dumnezeu, să-şi facă simţită puterea iubirii dacă nu în locul în care fiii Săi îşi împletesc vocile inimilor întru slava Sa? Este aici. Este în adunările în care credincioşii diferitelor confesiuni creştine, în limbi diferite, plini de curăţenia credinţei, se întorc cu pioşenie către Chipul după care au fost zămisliţi, redând Acestuia fericirea unităţii exprimată într-o singură Biserică, aşa cum le-a fost dăruită dintru început.

Iubirea şi pacea ne vor fi dăruite, căci facem după spusa Lui, rugându-ne într-un glas. Iar prin iubire şi pace vom putea îmblânzi şi uita valurile istoriei care ne-au despărţit, cu care tot noi, oamenii, ne-am încercat unii pe alţii. Vom putea, datorită harurilor acestea sfinte, să dobândim înţelepciunea şi răbdarea de a ierta fraţilor noştri cele ce ni se par greşite, amintindu-ne greşelile noastre, făcându-ne vrednici de iertarea Celui ce ne mântuieşte pe toţi, deopotrivă.

Facă Bunul Dumnezeu ca aceste săptămâni de rugăciune ecumenică, devenite tradiţie, să fie pasul dintâi întru punerea temeliei Bisericii Mamă, existentă până acum în chip diferit, împărţită între noi toţi, cei ce ne rugăm în aceste zile. Să se reîntregească şi în trupul său pământesc, aşa cum o slăvim, unită, în slăvitul ei trup ceresc. şi asta cât mai curând, după puterea noastră şi voia Celui de Sus.

Dumnezeu să fie cu noi toţi, întru Slava Sa. Amin!

Arhiepiscop Dirayr Mardichian

Arhiepiscopul Bisericii Armene din România şi Bulgaria

* * *

„Unde sunt doi sau trei adunaţi în numele meu, acolo Eu sunt în mijlocul lor”. (Mt. 18, 20)

Versetul biblic propus drept temă de meditaţie pentru Octava de rugăciune pentru unitate din acest an a cultivat în creştinii din toate timpurile convingerea că orice reunire în rugăciune, fie şi numai a câtorva persoane, actualizează prezenţa Mântuitorului nostru, actualizare care consolidează orice iniţiativă a Bisericii de a gestiona situaţii dintre cele mai diverse. Această prezenţă a fost şi rămâne în permanenţă pentru noi dătătoare de speranţă, că Isus este alături de Biserică, în anevoiosul ei drum prin istorie, aşa cum promitea, de altfel, în momentul înălţării Sale la cer: Iată, Eu sunt cu voi în toate zilele până la sfârşitul lumii (Mt. 28,20).

Să nu uităm, totuşi, că acest verset reprezintă pentru Biserică, în contextul capitolului 18, inconturnabila condiţie ca, în dificilul dialog cu cel care păcătuieşte (greşeşte) (v.15), cu cel care, cu alte cuvinte, iese din logica învăţăturii lui Isus, să evite ruptura comuniunii ei vitale. Un climat de rugăciune şi o voinţă puternică de a acţiona în numele lui Cristos îi va ţine strâns uniţi pe cei care vor să fie martori ai Cuvântului mântuitor al Evangheliei.

Un astfel de îndemn al Mântuitorului ne invită, în aceste momente de rugăciune pentru unitate, să invocăm lumina Duhului Sfânt pentru ca, analizându-ne cu toată sinceritatea şi smerenia, să recunoaştem că, încetând adesea să iubim drept, am ieşit din logica acestui Cuvânt acceptând astfel rupturi deosebit de dureroase. Apoi Spiritul acestor zile să ne deprindă a nu mai scoate în evidenţă mereu păcatele celuilalt. Recunoaşterea, fie şi numai în adâncul sufletului nostru, a propriilor noastre greşeli şi păcate vizavi de unitatea Bisericii, ar constitui un pas important de apropiere.

Fie ca rugăciunea comună din aceste zile să ţeasă legături tot mai trainice între noi, să ne facă să credem tot mai mult în unitate, să ne facă să îndrăgim rugăciunea în doi sau trei, ori de câte ori avem ocazie, fiind ferm convinşi că Isus Cristos care a promis că va sălăşlui între noi, va realiza în cele din urmă mult dorita comuniune a Trupului său.

Cu binecuvântare,

DR. Ioan ROBU

Arhiepiscop Mitropolit de Bucureşti – Biserica Romano Catolică

* * *

Iubiţi fraţi şi iubite surori în Cristos Isus,

Săptămâna de rugăciune pentru unirea tuturor creştinilor revine şi-n anul acesta purtând cu ea suferinţa Domnului Cristos pentru ne-unitatea creştinilor, dorinţa Aceluiaşi Domn şi Mântuitor pentru a se repara cât mai curând rănile dezbinării prin „unirea tuturor” şi forţa pe care El, Domnul şi Mântuitorul, Unul din Treime făcut om, o insuflă, o inspiră şi o conferă tuturor acelora care, cu inimă curată şi bună se străduiesc să aducă rod în ogorul refacerii unităţii dintre fraţii despărţiţi.

Săptămâna de rugăciune pentru unire nu se rezumă doar la aceste opt zile, ci ea se constituie într-o coroană a tuturor eforturilor concrete făcute de fiecare Biserică, de fiecare comunitate eclezială în cursul anului care a trecut, având convingerea că nici o rugăciune, nici o jertfă, nici un efort cât de mic şi neînsemnat nu rămâne neprimit de Domnul, Cel în Treime adorat şi preamărit. Fiecare Săptămână de rugăciune înseamnă, sigur, un pas înainte pe drumul apropierii dintre fraţi, pe drumul unităţii.

„Unde sunt doi sau trei adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor” (Mt 18,20). Acesta este cuvântul Domnului, asupra căruia este concentrată toată atenţia şi reflecţia noastră, pentru a-i redescoperi sensul.

Înainte de a spune orice altceva citind şi reţinând acest verset evanghelic, ne simţim obligaţi să ne apropiem, atât cât putem, de misterul Preasfintei Treimi, care este fundamentul creştinismului şi al întregii noastre credinţe. Toate adevărurile de credinţă din Crezul nostru sunt adunate în jurul dumnezeieştilor Persoane ale Presfintei Treimi. Misterul Sfintei Treimi este misterul unui singur Dumnezeu în trei Persoane egale şi distincte. Întreaga liturgie, întreaga rugăciune a Bisericii este centrată trinitar. Viaţa creştină, în toată complexitatea ei, este marcată de viaţa trinitară.

Când Isus spune că acolo unde sunt doi sau trei adunaţi în numele Lui, acolo este şi El în mijlocul lor (cf Mt 18,20), are în vedere comuniunea de viaţă, de dorinţă şi de iubire dintre oameni, oricâţi ar fi ei şi de oriunde ar fi ei, comuniune marcată şi pecetluită de comuniunea de Viaţă, de Dăruire şi de Iubire existentă şi manifestată între Persoanele Sfintei Treimi. Dumnezeul nostru fiind Trinitate şi Unitate în acelaşi timp, ne invită şi pe noi, cei ce mărturisim acest adevăr, şi care, fiind diversitate dezbinată şi neunită să ţintim şi să devenim diversitate convertită la unitatea desăvârşită şi dorită de Isus, în aceeaşi Una şi Sfântă Biserică.

Descoperirea lui Dumnezeu Unul în Trei Persoane, Tatăl, Fiul şi Sfântul Spirit, nu trebuie să rămână străină vieţii credincioşilor. Căci, dacă Dumnezeu se face cunoscut în misterul vieţii Sale intime, face aceasta pentru a ne invita să pătrundem în Familia dumnezeiască, să devenim fii ai lui Dumnezeu şi să participăm la viaţa şi la fericirea lui Dumnezeu. Fericirea Familiei dumnezeieştilor Persoane este aceea de a fi una în iubire, precum şi fericirea familiei creştinilor, a marii familii umane trebuie să fie aceea de a fi una în iubire şi în credinţă.

Pentru împlinirea acestui plan măreţ şi minunat, într-o zi, când timpul era maturat şi copt, Unul din Treime, Cuvântul, se face trup şi locuieşte printre noi, pentru ca noi să vedem mărirea plină de har şi de adevăr a Unuia-Născutului din Tatăl (cf In 1,14). Cuvântul făcut trup nu relaţionează numai cerul cu pământul, numai pe oameni cu Preasfânta Treime, cât şi pe oameni între ei. În ajunul morţii Sale mântuitoare pe Cruce, Isus s-a rugat Tatălui pentru noi, zicând: „Ca toţi să fie una după cum Tu, Părinte, întru Mine şi Eu întru Tine, aşa şi aceştia în Noi să fie una, ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis” (In 17,21).

Suntem chemaţi la unitate în diversitate, la comuniune în cunoaşterea reciprocă şi la dragoste frăţească, după modelul Sfintei Treimi. Cristos Domnul este Calea, Sfânta Treime este punctul final. Tot ceea ce conduce şi se constituie după modelul Sfintei Treimi este bun şi binecuvântat; tot ceea ce îndepărtează de Sfânta Treime trebuie respins ca fiind ceva rău şi fără folos.

În numele Preasfintei Treimi fiind adunaţi la rugăciune curată, sinceră şi sfântă, să cerem să-şi pună pecetea-I de viaţă şi de iubire peste noi creştinii, care, deseori bulversaţi pe drumul căutării unităţii, să nu deznădăjduim, ci să ne rugăm şi să nu încetăm să cerem să se facă voia Domnului: Să fim cu toţii una!

† LUCIAN

Arhiepiscop de Alba Iulia şi Făgăraş – Blaj şi

Mitropolit al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice

* * *

Iubiţi creştini!

Săptămânile de rugăciune pentru unitatea creştină, care se repetă an de an, au ca scop grija pentru comunitate, acolo unde ea există, să ajute efectele ei acolo, unde ea există, dar oameni nu-i recunosc binecuvântările, sau să creeze comunitate acolo, unde ea nu există.

Atunci, când la începutul fiecărui an, în comunităţile diferitelor biserici creştine participăm la ocaziile binecuvântate ale săptămânii de rugăciune, ne putem convinge de adevărul Psalmului 132: „Iată acum: ce este atât de bun sau atât de frumos decât să locuiască fraţii împreună... că acolo a poruncit Domnul binecuvântarea şi viaţa până’n veac.”

Cuvântul dumnezeiesc care stă la baza învăţăturii săptămânii de rugăciune din acest an, este versetul 20. al capitolului 18 din Sfânta Evanghelie a lui Matei: „unde sunt doi sau trei adunaţi întru numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor.” Domnul nostru Isus Hristos spune aceste cuvinte ucenicilor Săi, şi le aduce aminte, la fel ca şi nouă astăzi, că temelia comunităţii este, că El se află în mijlocul nostru atunci când ne adunăm în numele Său.

Astfel, săptămâna de rugăciune cultivă, susţine, sau crează comunitatea, la care suntem şi noi martori acum, ca membrii Bisericii lui Hristos.

- În bisericile noastre de diferite confesiuni, credincioşii se adună potrivit rânduielilor şi tradiţiilor fiecărei biserici, la servicii divine, împărtăşanii, ore de Biblie şi de rugăciune precum şi alte manifestări. Copiii şi tinerii participă la orele de religie, pregătirea la confirmaţie şi la alte ocazii. Aceste întruniri sunt binecuvântate şi sfinţite întotdeauna prin aceea că, ele se desfăşoară în numele lui Isus Hristos, se propovăduieşte Cuvântul Său. El, Cel Unul Născut al lui Dumnezeu ne face cunoscută iubirea, bunătatea şi mila lui Dumnezeu. Aceasta menţine comunitatea şi unitatea noastră. Iar săptămâna de rugăciune de la începutul fiecărui an ne propovăduieşte şi întăreşte în noi prezenţa lui Hristos, iubirea Sa ocrotitoare, mai ales dacă membrii mai multor confesiuni diferite se pot ruga împreună.

- Din păcate, în fiecare Biserică sunt mulţi, care deşi în aparenţă sunt creştini, numai rareori se află acolo unde se aude învăţătura lui Hristos, mărturisirea despre El. Domnul Isus Hristos este omniprezent şi poate să intervină în orice formă în viaţa noastră, de aceea este necesar, ca acei semeni ai noştri, care umblă pe căi greşite, să înţeleagă: El ne arată calea cea bună. Experienţele săptămânilor de rugăciune ne arată de mult timp, că oameni, care vreme indelungată nu au înţeles bucuria comunităţii în Hristos, s-au schimbat, începând chiar o nouă viaţă. În Biserica Reformată, săptămâna de rugăciune mobilizează foarte mulţi oameni în fiecare an, deseori mai mulţi decât în duminicile obişnuite.

- Spuneam că săptămâna de rugăciune poate crea comunitate şi acolo, unde ea nu există încă. Lumea noastră plină de suferinţe, problemele noastre cotidiene, slăbiciunile noastre împiedică deseori formarea comunităţii în Hristos. Există încă multe locuri, unde oamenii de diferite limbi sau confesiuni nu văd binecuvântările rugăciunilor comune în prezenţa lui Isus Hristos. Nimeni nu doreşte ca identitatea - de credinţă sau de alt fel - să fie abandonată, dar trebuie să înţelegem că Domnul nostru Isus Hristos ne oferă să ne ridicăm în rugăciune deasupra graniţelor de confesiune, limbă sau chiar etnică, ne oferă viaţa în pace şi iubire, ca astfel să înaintăm împreună spre împărăţia glorioasă a lui Dumnezeu.

În acest spirit doresc binecuvântarea lui Dumnezeu asupra săptămâna de rugăciune a anului 2006, ca ea să fie într-adevăr înlesnitoarea formării comunităţii creştinilor de diferite confesiuni.

Dr. Pap Géza

Episcopul Eparhiei Reformate din Ardeal

* * *

Iubiţi fraţi şi surori în Hristos!

„Unde sunt adunaţi doi sau trei în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor”, spune Iisus ucenicilor Săi. Tema Săptămânii de Rugăciune din acest an este valabilă şi pentru noi cei de astăzi. Ea este importantă mai ales pentru Bisericile minoritare, care, în slujbele şi rugăciunile lor, nu pot conta pe un număr mare de credincioşi, dar care cred în prezenţa Mântuitorului în mijlocul lor, deşi constituie încă o comunitate aşa de mică. În Biserica noastră, Evanghelică Luterană de limbă germană din România, acest cuvânt a devenit important, când, după schimbarea din 1989, mulţi dintre tovarăşii noştri de credinţă au părăsit ţara şi numeroase parohii s-au micşorat.

Acest cuvânt are valoare însă şi pentru comuniunea noastră ecumenică în rugăciune. Săptămâna de Rugăciune pentru unitatea creştinilor nu este un prilej de a se întruni un număr mare de participanţi, chiar şi atunci când la slujbele noastre ecumenice, slavă Domnului, vin foarte mulţi şi sunt căutate. Dar, cu toate problemele pe care le poate ridica rugăciunea comună multor creştini din diverse confesiuni, este important faptul că există această rugăciune comună şi că cei ce se roagă au convingerea prezenţei lui Hristos. Asta pentru că Domnul, care vrea să fie printre noi, este acelaşi în toate Bisericile noastre: Iisus Hristos. Orice ne-ar deosebi pe unii de alţii, credinţa în Iisus Hristos ca Fiul lui Dumnezeu, Care este prezent printre noi în Duhul Sfânt, ne este comună. Temelia comună a cre-dinţei noastre ne îndreptăţeşte la rugăciune ecumenică, chiar dacă, în vremea noastră, realizăm că trebuie să procedăm cu prudenţă în ceea ce priveşte formulele, rânduielile şi conţinutul rugăciunii noastre, pentru a păstra această temelie şi a nu o pierde din vedere.

Organizatorilor Săptămânii de Rugăciune pentru unitatea creştinilor, alcătuitorilor rânduielii liturgice, promotorilor şi stimulatorilor acestei acţiuni anuale în ţara noastră şi în Bisericile noastre, li se cuvine recunoştinţa şi aprecierea noastră. Mulţumim, de asemenea, tuturor clericilor din diferitele Biserici ale ţării noastre, membrilor din parohii, care participă la rugăciunea comună, se roagă pentru unitatea Bisericilor noastre şi cutează să facă paşi pe calea realizării ei vizibile.

Fie ca bincuvântarea bogată a lui Dumnezeu să fie peste noi la Săptămâna de Rugăciune din anul acesta şi să apropie întreolaltă oameni, creştini şi Biserici, care invocă în mijlocul lor pe unul şi acelaşi Domn!

D. Dr. Christoph Klein

Episcop al Bisericii Evanghelice A. B. din România

* * *

Citirile biblice pentru fiecare zi

Miercuri

Catedrala Patriarhală

(cuvânt reprezentantul Bisericii Evanghelice)

Joi

Biserica Anglicana

(cuvânt reprezentantul Bisericii Ortodoxe Române)

Vineri

Biserica Reformata

(cuvânt reprezentantul Bisericii Greco-Catolice)

Sâmbătă

Biserica Greco-Catolica

(cuvânt reprezentantul Bisericii Armene )

Duminică

fiecare Biserică va face rugăciuni pentru unitatea creştinilor in cursul slujbelor duminicale obişnuite.

Luni

Biserica Armeana

(cuvânt reprezentantul Bisericii Romano Catolice)

Marti

Biserica Evanghelica Luterana

(cuvânt reprezentantul Bisericii Anglicane)

Miercuri

Catedrala Romano Catolica

(cuvânt reprezentantul Bisericii Reformate)

Ziua întâi

Uniţi prin prezenţa lui Hristos

“Un Domn, o credinţă, un botez” (Efes. 4: 5,6)

Iezechiil 37:15-28 “Fi-va locaşul Meu la ei”.

Ps. 67 (66): “Lăuda-Te-vor pe Tine popoarele, Dumnezeule”

Efes. 4:1-6: “Un Domn, o credinţă, un botez”

Ioan 14: 23-27: “Vom veni la ei şi vom face locaş la ei”.

Comentariu

Sfintele Scripturi scot în evidenţă faptul că voia lui Dumnezeu este pentru unitatea poporului lui Dumnezeu. Prin Iezechiel proorocul, Dumnezeu ne spune că Iuda şi Israel – două împărăţii despărţite, aflate adesea în conflict – vor fi din nou una. Prezenţa curăţitoare a lui Dumnezeu le va întări şi le va binecuvânta printr-o înţelegere paşnică.

Răspunsul firesc la darul dumnezeiesc al unităţii este acela al recunoştinţei şi laudei. Psalmistul cheamă toate popoarele să se unească în lauda lui Dumnezeu, a Cărui putere mântuitoare poate fi observată la toate popoarele şi peste întregul pământ.

Iisus le spune celor dintâi ucenici ai Săi că El, dimpreună cu Tatăl va fi alături de ei, că Îşi va face sălaş în tot cel ce-L iubeşte pe El. El le-a făgăduit că această prezenţă a Sa nu va lua sfârşit odată cu moartea Sa; El va rămâne alături de ucenicii Săi – şi cu noi astăzi – prin Duhul Sfânt.

Dar făgăduinţa lui Iisus nu se li-mitează la credincioşi luaţi fiecare în parte: căci, aşa cum ne spune Sf. Evanghelist Matei, dacă doi sau trei se unesc în numele lui Iisus, aceştia formează o comunitate în sânul căreia Iisus a făgăduit că va fi de faţă, întărindu-i şi însoţindu-i pe calea lor.

Această apartenenţă de obşte este afirmată cu putere prin recunoaşterea de către toţi a botezului. Prin botez, Hristos ne cheamă pe fiecare dintre noi, aducându-ne în trupul Său, Biserica. Fiindcă toţi suntem ai lui Hristos, noi toţi suntem uniţi întru El. Această apartenenţă întru Hristos ne face una, în ciuda tuturor deosebirilor istorice, culturale sau de convingeri teologice: fiindcă acolo unde doi sau trei sunt adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu, în mijlocul lor” (Matei 18: 20).

Rugăciune

Doamne Iisuse Hristoase, Îţi mulţumim pentru prezenţa Ta printre noi, întărindu-ne şi încurajându-ne pe calea noastră. Fă-ne să fim conştienţi de prezenţa Ta întru noi şi plini de înţelegere la chemarea Ta în tot ceea ce săvârşim. Dăruieşte-ne înţelepciune şi smerenie spre a vedea prezenţa Ta în fraţii şi surorile noastre. Fă-ne cu adevărat să fim una, O, Doamne! Amin.

Ziua a doua

Zidind unitatea creştină cu Iisus în mijlocul nostru – ecumenismul cel de toate zilele.

“şi voi sunteţi datori ca să spălaţi picioarele unii altora” (Ioan 13: 14)

Deut. 30, 15-20: “Atunci vei trăi şi te vei înmulţi”

Ps. 133 (132): “Iată acum ce este bun şi ce este frumos, decât numai a locui fraţii împreună”.

1 Cor. 12, 12-31: “Iar voi sunteţi trupul lui Hristos şi mădulare (fiecare) în parte”.

Ioan 13, 1-15: “şi voi sunteţi datori ca să spălaţi picioarele unii altora”.

Comentariu

Aşa cum ne grăieşte psalmistul, unitatea este plăcută. Întrucât Hristos se află printre noi, toţi creştinii au obligaţia de a-şi pune în acord şi mai mult viaţa lor de zi cu zi cu duhul Evangheliei în cadrul comunităţilor lor.

Spălând picioarele ucenicilor Săi în seara de dinaintea morţii Sale, Iisus ne-a lăsat o pildă grăitoare de comportament creştinesc faţă de aproapele nostru. În 1 Corinteni 12, Sf. Apostol Pavel, scriind despre necesitatea de a ne îngriji unii pe alţii, adaugă faptul că în Duhul Sfânt fiecare este diferit, deşi este mădular al aceluiaşi trup. Cuvântul lui Dumnezeu ne cheamă, ca fraţi şi surori în cadrul Bisericii, să primim sarcina concretă de a întări poziţia Bisericii spre a putea sluji lumii.

Participarea la viaţa Sfintei Treimi nu este doar un simplu enunţ al unui articol de credinţă. Evanghelia ne îndeamnă să ne implicăm zi de zi în sarcini cu caracter ecumenic, pentru ca Biserica să poată reflecta mai bine comuniunea treimică. Într-Unul Dumnezeu, pe Carele noi îl mărturisim dimpreună cu fraţii şi surorile noastre din cadrul altor confesiuni monoteiste, nu se află oare pentru noi o pildă de urmat prin dragostea împărtăşită între Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt? Aflaţi în mijlocul membrilor Bisericii, înaintarea alături de Hristos ne arată că o acţiune pozitivă, oricât de neînsemnată ar fi ea, dar realizată în cadrul comunităţii are o valoare superioară celei realizate în singularitate.

A spăla picioarele fraţilor şi surorilor tale reprezintă mai mult decât un simplu gest, însemnă deschiderea inimii tale întru credincioşie faţă de Hristos care ne porunceşte să slujim Biserica, pentru care noi trebuie să fim atât pietre vii, cât şi ziditori.

Rugăciune

Veşnicule Părinte, uniţi în numele Fiului Tău, Iisus Hristos şi în prezenţa Duhului Tău, Mângâietorul, noi făgăduim să zidim o comunitate creştină cu inimă şi râvnă reînnoite în focul dragostei Tale. Cu cei ce ne întâlnim în viaţa noastră de zi cu zi, fie ca să vieţuim întru unitatea ecumenică, după chipul Fiului Tău, Carele a spălat picioarele ucenicilor Săi, ca împreună să putem intra în viaţa cea nouă în prezenţa Sa. Amin.

Ziua a treia

Rugându-ne laolaltă în numele lui Iisus

“Domnul aşteaptă să se milostivească spre voi” (Isaia 30: 18)

Is. 30: 18-26: “El sigur se va milostivi spre voi”

Ps. 136 (135): “În veac este mila Lui”.

Fapte 1: 12-14: “Toţi, într-un cuget, stăruiau în rugăciune”.

Mt. 18, 18-20: “Rugaţi-vă în numele lui Iisus”.

Comentariu

Adunarea laolaltă pentru rugăciune într-o comunitate mică, în ciuda diferenţelor existente pe plan uman, reprezintă o temă persistentă a Bibliei. Comunităţile se adună spre a-L adora şi lăuda pe Dumnezeu, spre a căuta iertarea de la Dumnezeu, mila şi ajutorul Său. Milostivirea lui Dumnezeu ni se descoperă şi mai mult prin faptul că Domnul este un Dumnezeu al dreptăţii. Rugăciunile noastre sunt răspunsuri la dreptatea lui Dumnezeu, la ceea ce Dumnezeu a înfăptuit mai întâi pentru noi căci “Hristos a murit pentru noi pe când noi eram încă păcătoşi”. În întreaga Biblie ni se descoperă firea Dumnezeirii: dragostea Sa plină de milostivire, răbdătoare şi blândă ne mântuieşte.

Psalmii s-au păstrat drept imne şi rugăciuni ale poporului lui Dumnezeu, fiind recitaţi ori psalmodiaţi atunci când ei se adunau laolaltă spre a-L slăvi pe Dumnezeu. Aceste cuvinte rostite laolaltă îi lega mai strâns pe oameni, creând sentimentul de unitate între credincioşi, dăruindu-le în acelaşi timp pace şi seninătate sufletească.

Era firesc ca această tradiţie să continue în Biserica începuturilor. Nu i-a învăţat Iisus Însuşi pe ucenicii Săi cum să se roage? În Evanghelia de astăzi, Iisus ne spune că ne va dărui tot ceea ce cerem dacă noi ne înţelegem între noi. Atunci când ne adunăm laolaltă, în ca-litate de creştini, întru dragostea de a ne ruga împreună, putem fi siguri că Hristos se află printre noi. Laolaltă, rugându-ne în numele lui Iisus Hristos, prin El ne unim, dar şi prin felul rugăciunii noastre. De aceea, rugăciunea de obşte este o rugăciune plină de putere.

Ucenicii lui Iisus şi-au închinat viaţa rugăciunii şi căutau să fie laolaltă. Este destul de probabil ca rugăciunea lui Iisus pentru ca ucenicii Săi să fie una, rugăciune rostită înaintea morţii Sale, s-a făcut din pricina faptului că ei nu erau încă uniţi în numele Său. La 20 de secole de atunci, e cazul să ne întrebăm: suntem noi azi mai uniţi în rugăciune, viaţă şi activitate comună? Unitatea noastră este cu adevărat un dar care vine de la Dumnezeu. Mai mult decât atât, înţelegem că trebuie permanent şi cu smerenie să căutăm acest dar. Apostolul ne îndeamnă să ne rugăm neîncetat pentru ca Duhul Sfânt să se pogoare din nou printre noi, în ciuda tuturor diferenţelor ce ne separă, dar Care ne uneşte prin suflarea Sa.

Rugăciune

Doamne, învaţă-ne să ne rugăm aşa precum Iisus I-a învăţat pe ucenicii Săi. Aşa precum erau şi ei uniţi în inimile lor, ca şi noi să putem fi una în credinţa, dragostea şi slujirea noastră. Fie ca noi să prăznuim deosebirile, să ne bucurăm în diversitate şi de bună voie să ne împărtăşim din avuţiile rugăciunilor noastre. Îngăduie ca împreună reunirea noastră în numele lui Iisus să ne transforme pentru ca noi să fim una în realitate şi ca lumea să poată crede în prezenţa Sa slăvită. Amin.

Ziua a patra

Din trecut spre viitor: iertarea şi vindecarea aducerilor aminte.

“Nu zic ţie până de şapte ori, ci până de şaptezeci de ori câte şapte” (Mt. 18, 22)

Iona 3: “Pocăinţa marii cetăţi a Ninivei”.

Ps. 51 (50): “Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta.”

Colos. 3: 12-17 “Iar peste toate acestea, îmbrăcaţi-vă întru dragoste.”

Ioan 8: 1-11: “Nu te osândesc nici Eu.”

Comentariu

Recunoaşterea păcatelor din trecut, harul iertării şi împăcarea sunt temele de bază din aceste texte. În relaţiile dintre ele, comunităţile noastre creştine poartă încă urmele unui trecut marcat de slăbiciunile şi păcatele omeneşti. Unele răni sunt pe cale de a se vindeca, altele reprezintă încă sursă de durere şi dezacord. Confruntarea cu trecutul poate fi dificilă şi necesită un sincer examen de conştiinţă, atât în cazul fiecărei persoane luate în parte, cât şi al comunităţilor. Totuşi, aceasta este ceea ce Dumnezeu vrea de la noi dacă vrem cu adevărat să vieţuim ca popor ales al Său şi pentru ca pacea lui Hristos să domnească în inimile noastre şi între noi.

Iona le cere ninivitenilor să fie sinceri, mărturisind egoismul lor, nesocotirea lor faţă de faptele cele bune, precum şi faptele lor de violenţă. El face această chemare către întreaga cetate şi către toţi locuitorii săi. Toţi trebuie să se căiască de faptele lor cele rele şi de violenţa care încă îi stăpâneşte.

Psalmistul îşi cere şi el iertare de la Dumnezeu, fiindcă şi el este profund afectat de trecutul său. El îşi recunoaşte greşelile şi-L roagă fierbinte pe Dumnezeu să nu-l treacă cu vederea. şi el se simte răspunzător pentru ceilalţi şi voieşte să le arate căile adevărului şi o viaţă dreaptă spre a putea şi ei să se împace cu Dumnezeu.

Cărturarii şi fariseii nu văd decât păcatul şi greşeala la femeia prinsă în păcatul adulterului. Ei o identifică pe femeie cu trecutul său. În acelaşi timp, însă, ei refuză să-şi recunoască propriul lor trecut şi propriile lor păcate. Iisus ne invită să nu aruncăm noi, cei dintâi piatra, să nu osândim şi, în cele din urmă, să nu mai păcătuim. Dorinţa noastră de unitate se bazează tocmai pe această chemare.

Iertarea nu poate fi măsurată. Ea este tot atât de nemăsurată pe cât este dragostea lui Dumnezeu: tot atât pe cât socotim de şaptezeci de ori câte şapte. În călătoria lor ecumenică, comunităţile noastre sunt chemate să mărturisească mila lui Dumnezeu în nemărginirea ei.

Rugăciune

Dumnezeule al împăcării, ajută-ne să biruim întristările şi amărăciunea pe care greşelile şi păcatele din trecut le-au acumulat în noi. Învaţă-ne iertarea Ta ca să putem, întru smerenie, căuta împăcarea cu Tine şi cu aproapele nostru. Întăreşte în noi dragostea lui Hristos, izvorul şi făgăduinţa unităţii Bisericii Tale. Amin.

Ziua a cincea

Prezenţa lui Dumnezeu printre noi: o chemare la pace.

“Domnul puterilor cu noi” (Ps. 46)

1 Regi 19, 1-13a: “În freamătul unei blânde adieri”

Ps. 46 (45): Domnul puterilor cu noi”

Fapte 10, 9-48: “Dumnezeu nu este părtinitor”

Luca 10, 25-37: “şi cine este aproapele meu?”

Comentariu

Meditând asupra textelor biblice care grăesc despre prezenţa lui Dumnezeu printre noi, noi suntem conştienţi de preocupările serioase aflate pe traseul nostru ecumenic.

Ca şi pe vremea lui Ilie, Dumnezeu nu poate fi aflat în mijlocul furtunii sau într-un cutremur de pământ. Mai degrabă, prezenţa Sa mângâietoare şi plină de pace se poate afla în şoapta unei blânde adieri sau chiar în tăcerea deplină.

Trebuie să credem odată cu psalmistul: Dumnezeu este singura noastră întărire. Urmând pilda unui Dumnezeu care distruge arcurile şi rupe lăncile, noi suntem invitaţi să punem capăt oricărui conflict.

Episodul relatat în Faptele Apostolilor ne invită să medităm asupra Duhului lui Hristos Cel Înviat Care lucrează pretutindeni în lume. După chipul unui Dumnezeu nepărtinitor, noi trebuie să învăţăm a trece dincolo de toate hotarele cele prea lumeşti.

Parabola Samarineanului celui milostiv ne aminteşte că noi nu putem trece cu vederea pe vreun frate sau vreo soră pe care-I întâlnim în calea noastră. Cum să nu ne simţim noi solidari cu o altă comunitate ecezială aflată în dificultate?

Rugăciune

Adunaţi în numele lui Hristos Iisus noi Te rugăm, Părinte Sfinte: fă-ne să luăm aminte la prezenţa Ta în această lume şi ajută-ne să vedem căile pe care Tu vrei să ne conduci în pelerinajul nostru ecumenic. Că Ţie se cuvine slava, cinstea şi închinăciunea în vecii vecilor. Amin.

Ziua a şasea

A fi misionari în numele lui Iisus

“Astfel nu este vrere înaintea Tatălui vostru, Cel din ceruri, ca să piară vreunul dintr-aceştia mici” (Mt. 18, 14).

Daniel 3: 19-30: Mărturisirea credinţei

Ps. 146 (145): “Laudă suflete al meu pe Domnul şi Mântuitorul nostru”

Fapte 8: 26-40: Filip îi binevesteşte eunucului etiopian, tălmăcindu-i Scripturile.

Luca 10: 1-12: Iisus Îşi trimite ucenicii la propovăduire

Comentariu

Astăzi noi întâlnim oameni care sunt chemaţi de Dumnezeu să dea mărturie pentru credinţa lor. Şadrac, Meşac şi Abed-Nego au credinţă tare şi neclintită în Cel ce îi mântuieşte. Râvna, curajul şi mărturisirea lor comună, unită dinaintea unei mari primejdii personale, îl conving pe rege şi pe slujitorii săi că Dumnezeul lor este Unicul Dumnezeu adevărat. Mărturisirea lor de credinţă a îngăduit, de asemenea, întărirea în credinţă a celor slabi şi fricoşi din neamul lui Israel. În acest fel poporul lui Dumnezeu a fost întărit şi s-a unit încă o dată în jurul Dumnezeului lui.

Psalmistul aduce laude Domnului care vine în ajutorul poporului Său în diferite situaţii, multe la număr, pentru ca acesta să afle siguranţa şi mântuirea. Faptul că Dumnezeu ni L-a trimis pe Fiul Său face dovada faptului că El are o grijă permanentă faţă de poporul Său. Iisus nu-i adună doar pe cei slabi sau rătăciţi, dar El doreşte ca şi ucenicii Săi să se umple de râvnă şi să fie cu totul implicaţi în propovăduirea bunelor vestiri ale împărăţiei lui Dumnezeu atunci când sunt trimişi la propovăduire în numele Său.

Filip este reflectarea fidelă a râvnei şi entuziasmului din cadrul Bisericii primare. Apostolul profită de orice ocazie ce i se iveşte spre a-şi împlini vrednicia sa apostolică.

Astăzi, în calitatea noastră de ucenici ai lui Hristos, noi suntem chemaţi la lucrare apostolică. Mesajul evanghelic este pururea mai plin de tărie atunci când creştinii dau mărturie laolaltă despre adevărul său. Acum e rândul nostru să împărtăşim vestea cea bună tuturor. Noi suntem chemaţi:

-să dăm dovadă de curaj în faţa necredinţei.

-să lepădăm comfortul şi bunăstarea oferite de propria noastră cultură şi tradiţie religioasă.

-să gândim mijloace noi de a propovădui Evanghelia lui Iisus Hristos.

-să fim entuziaşti şi plini de râvnă faţă de credinţa noastră comună.

-să luăm pildă din dragostea lui Iisus să lucrăm laolaltă spre a uşura suferinţele din lumea noastră.

-să înfruntăm nedreptăţile lumii şi să fim alături de cei săraci.

Confruntaţi cu o lume aflată într-o evoluţie rapidă, creştinii dau mărturie comună şi propovăduiesc laolaltă Evanghelia deschizându-se lumii, dar şi adunându-i pe cei slabi spre a-i întări, pentru ca nici unul dintre cei mai mici să nu se piardă.

Avem deci o dublă misiune de împlinit!

Rugăciune

Dumnezeule Cel viu, trezeşte în noi dorinţa de a fi un popor misionar. Ajută-ne să ascultăm chemarea Ta şi dăruieşte-ne curajul de a ne lăsa călăuziţi de Duhul Tău. Fie ca prin propovăduirea noastră comună să-i aducem la noi pe cei slabi spre a-i întări şi a pleca cu toţii în întreaga lume spre a propovădui Evanghelia împărăţiei Tale. Amin.

Ziua a şaptea

A recunoaşte prezenţa lui Dumnezeu în celălalt: a-l primi cu bucurie pe celălalt în numele lui Iisus

“şi cine va primi un prunc ca acesta în numele meu, pe Mine Mă primeşte” (Matei 18,5)

Ieş. 3, 1-17: Rugul aprins

Ps. 34: “Domnul îi măntuieşte pe cei smeriţi cu duhul”.

Fapte :1-6: “Eu sunt Iisus, pe Care tu îl prigoneşti”.

Mt. 25, 31-46: “Iisus este de faţă în aproapele nostru”

Comentariu

Când Dumnezeu a anunţat că va elibera poporul lui Israel din robie, scoţându-l din Egipt şi aducându-l în pământul făgăduinţei unde curgea laptele şi mierea, El şi-a arătat prezenţa lui Moise din mijlocul rugului pe care focul nu-l putea mistui. Poporul fu astfel asigurat de prezenţa Dumnezeului părinţilor lui: “Eu sunt Cel Ce sunt”. Acesta nu este un Dumnezeu îndepărtat şi nepăsător, ci o prezenţă şi o persoană interesată de soarta poporului Său ales.

Dumnezeu avea să-şi confirme mai târziu natura fiinţei Sale în persoana Fiului Său, Iisus Hristos, Care ne aminteşte că noi trebuie să ajungem precum pruncii dacă vrem să intrăm în împărăţia Sa! Nu în mai marii acestei lumi trebuie să-L căutăm noi pe Hristos, ci în neprihănirea pruncilor (şi în cei ce se aseamănă lor prin nevinovăţie şi smerenie). Primindu-i în mijlocul nostru, Îl primim de fapt pe Hristos. Iisus ne asigură de prezenţa lui Dumnezeu printre noi atunci când Îi păzim cuvintele Sale; când doi sau trei se adună în numele Său şi când credincioşii sunt persecutaţi din pricina dragostei acestora faţă de El.

Mai ales, în cazul creştinilor care ascultă de porunca dată de Hristos la vremea Cinei celei de Taină –"faceţi aceasta spre pomenirea Mea” – şi deşi noi am putea să cunoaştem natura exactă a prezenţei lui Iisus, noi credem că El este de faţă în inimile şi minţile noastre.

Atunci cînd noi le dăm de mâncare celor înfometaţi, când îi îngrijim pe cei bolnavi, când îi cercetăm pe cei aflaţi în temniţă, îi îmbrăcăm pe cei goi şi-i primim pe cei străini, noi avem grijă şi-L primim de fapt pe Iisus. Consiliul Ecumenic al Bisericilor a fost înfiinţat (parţial) în anul 1948 drept răspuns la nevoia urgentă a creştinilor de a colabora în vederea reconcilierii, dar şi pentru a se îngriji de aceia ale căror vieţi fuseseră distruse de către cel de-al doilea război mondial. Această slujire ecumenică şi diaconală continuă şi în ziua de azi cu aceeaşi mare intensitate.

În acelaşi timp, teologii luptă să afle calea spre o mai mare unitate în sânul Bisericii. şi aici, cuvântul “străin” este un cuvânt cheie. Iisus ne-a spus că trebuie să-l iubim pe aproapele ca pe noi înşine. Această poruncă limpede de a recunoaşte că străinul, celălalt, este al lui Hristos indiferent cât de diferit poate fi acesta de noi, este o problemă fundamentală despre modul în care noi ne asumăm şi ne împlinim sarcina ecumenică. Dacă noi recunoaştem prezenţa lui Hristos în străinul dintr-o altă tradiţie bi-sericească, noi nu trebuie să ne temem de intenţiile acestuia. În schimb noi am putea învăţa de la acesta şi acesta de la noi. În acest chip, noi mergem înainte pe calea unităţii.

Tocmai având conştiinţa prezenţei permanente a lui Iisus în multe chipuri, iată cum noi înţelegem că El face parte cu adevărat din viaţa noastră. El nu este doar un personaj istoric Care ne-a învăţat doar cum ar trebui noi să vieţuim, ci în Duhul Sfânt El este prezent şi activ în lumea de azi.

Rugăciune

Veşnicule Părinte, dăruieşte-ne să-Ţi recunoaştem prezenţa printre noi în chipuri felurite pentru a ne întări dorinţa de a ajunge la o comuniune adevărată în propriile noastre biserici şi în societatea în care trăim şi ca rugăciunea noastră pentru unitatea trupului lui Hristos, Biserica Ta, să devină pururea mai plină de râvnă. În numele lui Iisus noi ne rugăm. Amin.

Ziua a opta

Uniţi în nădejde

“În ziua aceea veţi cunoaşte că Eu sunt întru Tatăl Meu şi voi în Mine şi Eu în voi” (Ioan 14, 20)

Ieş. 40, 34-38: “În tot timpul călătoriei lor norul Domnului stătea peste cort.”

Ps. 42 (41): “Nădăjduieşte în Dumnezeu, că-L voi lăuda pe El”.

Apoc. 21: 1-6: “Însuşi Domnul va fi cu ei”.

Ioan 14: 15-31: “Nu vă voi lăsa orfani”.

Comentariu

Poporul lui Israel a fost condus de Moise prin pustie. Călătorind prin pustie, Dumnezeu era de faţă printr-un stâlp de nor ziua şi de foc în timpul nopţii.

Tema psalmului este dorinţa vitală şi nădejdea de a realiza unitatea întru Domnul care va alunga toate îndoielile şi necazurile.

Poporul cel nou-născut din Evanghelie este un popor pelerin, ce călătoreşte spre plinătatea vieţii în noua creaţie atunci când Dumnezeu se va sălăşlui printre noi, ştergând orice picătură de lacrimă din ochii noştri. Moartea se va desfiinţa. Durerea şi despărţirea vor fi biruite. Va exista doar o omenire reînnoită şi unificată în Domnul.

Acum, însă, suntem împreună pe cale. Noi avem aceeaşi nădejde şi suntem toţi ai Unui singur Dumnezeu. Pe calea noastră de pelerini noi nu suntem singuri, Iisus nu ne-a lăsat orfani fiindcă Duhul ne-a fost trimis. El este Duhul nădejdii şi Duhul iubirii. Pacea lui Hristos ne-a fost dată nouă, încurajându-ne şi îndemnîndu-ne să rămânem în dragoste. Dacă îl iubim pe Hristos, noi vom păzi cuvintele Sale.

Tema acestei săptămâni ne rea-minteşte de făgăduinţa lui Iisus: acolo unde doi sau mai mulţi se strâng în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor. Cu Iisus, veşnicul Cuvânt al lui Dumnezeu Care vieţuieşte printre noi, noi călătorim împreună într-o călătorie a nădejdii. Noi ne putem ajuta unul pe altul să rămânem credincioşi acestei căi. Prin puterea Duhului, Iisus Hristos ne va face să cunoaştem mereu mai adânc voinţa de reînnoire a Tatălui. În sânul mişcării ecumenice, noi dorim să devenim o comunitate împăcată şi împăciuitoare; ea constituie un semnal şi o pregustare a noii creaţii ce va să fie. Cu harul lui Dumnezeu, noi ne aflăm pe calea de a vieţui acum pe pământ, pe cât este cu putinţă ca şi în cer.

Rugăciune

Părinte veşnic, uniţi în numele lui Iisus, dă-ne siguranţa că în ciuda oricărui lucru moartea nu va birui, despărţirile dintre noi vor înceta, că nu vom da frâu liber deznădejdii şi că, plini de nădejde, vom ajunge la plinătatea vieţii, dragostei şi luminii pe care ai făgăduit-o celor ce Te iubesc şi păstrează cuvintele Tale. Amin.