+ I.P.S. IOAN
ROBU,
Arhiepiscop
Mitropolit de
Bucureşti
Preacucernici
confraţi preoţi,
dragi persoane
consacrate,
iubiţi
credincioşi,
"Aceasta este
ziua pe care
Domnula făcut-o;
să ne bucurăm şi
să ne veselim
într-însa (Ps.
117,24)!
Alleluia!"
Cu aceste
cuvinte răspunde
Biserica la
vestea Învierii
Domnului şi în
acelaşi timp
proclamă
Evanghelia (Mc.
16,1-8) care
descrie Taina pe
care o
sărbătorim: "După
ce a trecut
sâmbăta, Maria
Magdalena, mama
lui Iacob şi
Salomea au
cumpărat
mirodenii ca să
îmbălsămeze
trupul lui Isus.
Dis-de-dimineaţă,
în prima zi a
săptămânii, pe
când răsărea
soarele, ajung
la mormânt". Ele
merg acolo ca
pentru a aduce
un ultim omagiu
Celui care, după
răstignire,
intrase în
noaptea morţii.
"Când au intrat
în mormânt, au
văzut un tânăr
aşezat în partea
dreaptă,
îmbrăcat în alb,
şi s-au
înspăimântat.
Îngerul le-a
spus: Nu vă
temeţi! Îl
căutaţi pe Isus
Nazarineanul cel
răstignit? A
înviat. Nu este
aici. Iată locul
unde îl puseseră.
Mergeţi, aşadar,
şi spuneţi
ucenicilor lui
şi lui Petru; el
merge în
Galileea,
înaintea voastră;
acolo îl veţi
vedea, după cum
v-a spus".
Pentru apostoli
(dar şi pentru
noi) singurul
mod de a-L vedea
pe Isus Înviat
era acela de a-L
urma în Galileea.
Sfântul Grigore
de Nyssa a
interpretat în
mod admirabil
acest adevăr
amintindu-ne şi
de un pasaj din
Vechiul
Testament în
care Moise îi
spune lui
Dumnezeu: "Aş
vrea să te văd!"
Iar Dumnezeu îi
răspunde: "Nu va
putea omul să-mi
vadă faţa şi să
trăiască...cu
mâna mea Te voi
acoperi până ce
voi trece, iar
când îmi voi lua
mâna de pe Tine,
Tu îmi vei vedea
spatele; dar
faţa nu ţi se va
arăta." (Ex.
33,18-23)
Sfântul Grigore
de Nyssa se
întreabă ce
înseamnă aceasta
şi dă acest
răspuns: "Cel
care urmează
priveşte spatele
celui pe care îl
urmează; a-L
urma pe Dumnezeu,
oriunde te-ar
conduce,
înseamnă a-L
vedea pe
Dumnezeu. A
vedea spatele
lui Dumnezeu
înseamnă pentru
noi a-L urma pe
Cristos. Noi
vedem misterul
lui Dumnezeu
urmându-L pe
Cristos,
ascultându-L,
însoţindu-L."
"El merge în
Galileea,
înaintea voastră".
Isus se întoarce
acolo unde
activa, în
locurile
cunoscute de El
şi ai lui. Ce
altceva înseamnă
aceasta pentru
noi decât că
urmându-L,
asemenea
apostolilor, şi
noi ne întoarcem
de la sărbătoare
acolo unde trăim
şi muncim,
mărturisind şi
vestind credinţa
noastră în
Cristos Înviat
din morţi. Să
dăm mare atenţie
acestui adevăr
şi să-l reţinem:
noi nu putem să
ne păstrăm
credinţa decât
transmiţând-o şi
altora. Singurul
mod de a primi
credinţa este
acela de a o
transmite şi
altora; este
singura cale de
a-L urma pe Isus
Înviat (după
omilia
Cardinalului
Ratzinger,
Wigratzbad, 15
aprilie 1990).
Şi mai trebuie
să ţinem cont şi
de un alt aspect
pe care îl
semnalează
Sfântul Paul în
scrisoarea către
Coloseni: "Căutaţi
cele de sus unde
Cristos şade la
dreapta lui
Dumnezeu" (Col.
3, 1). A-L urma
pe cel Înviat
înseamnă a te
înălţa, a intra
în comuniune de
viaţă cu El şi
cu Tatăl şi cu
Duhul Sfânt.
Ştim că nici un
om nu poate să
reuşească
aceasta numai cu
puterile proprii;
dar mai ştim că
noi putem căuta
cele de sus,
trăind în
Biserică. Ea
este Trupul viu
al celui Înviat.
Lăsându-ne
cuprinşi şi
purtaţi de
comuniunea cu
Sacramentele
Bisericii şi în
special cu
Sacramentul
Euharistiei, noi
căutăm cele de
sus, ne înălţăm.
Urmarea lui
Cristos este
înainte de toate
o comuniune de
credinţă, de
viaţă şi de
iubire cu
Biserica vie, cu
prezenţa
Domnului în
Preasfântul
Sacrament al
Euharistiei. Să
introducem deci
în viaţa noastră
de toate zilele
această mişcare
de înălţare şi
să urcăm spre
cele de sus fără
să ne lăsăm
dominaţi şi
încântaţi numai
de lucrurile pe
care le vedem în
fiecare zi.
Ne amintim
aşadar acum în
Sărbătoarea
Paştelui de
urmarea sau
imitarea lui
Cristos. Noi îl
urmăm pe cel
Înviat care nu
mai moare; şi în
această urmare,
fără să excludem
crucea, adică
suferinţa,
căutăm să
pătrundem în
cele de sus, în
ceea ce este
ascuns,
invizibil, dar
care pentru noi
este esenţialul:
să pătrundem în
adevărul lui
Dumnezeu, în
iubirea Sa; să
pătrundem în
ceea ce este mai
tainic în noi,
în adevărul
nostru,
însoţindu-L
acolo pe Cristos
Înviat. În acest
sens citează
Sfântul Părinte
Benedict al
XVI-lea în
cartea sa "Cercate
le cose di
lass?" pe Sheila
Cassidy, de
profesie medic,
intrată în 1978
în ordinul
Sfântului
Benedict, după
ce a fost
torturată şi
închisă în Chile
pentru că îl
îngrijise pe un
revoluţionar.
Puţin după
tortură a fost
introdusă în
altă celulă unde
a găsit o Biblie
veche.
Deschizând-o,
privirea i-a
căzut peste o
imagine care îl
arăta pe un om
complet distrus
de tunetele,
fulgerele şi de
grindina care se
abătuseră peste
el. Ea s-a
identificat
îndată cu acel
om, s-a
recunoscut
într-însul. Apoi
a privit mai
bine şi a
descoperit
deasupra
imaginii
schiţată mâna
puternică a lui
Dumnezeu, şi
alături, un
citat din
Scrisoarea către
Romani, cu
mărturisirea de
credinţă în
Înviere: "nimic
nu va putea să
ne despartă de
iubirea lui
Cristos" (Rm.
8,39).
Dacă mai întâi a
trăit experienţa
arătată în
partea
inferioară a
imaginii,
întrucât se
abătuse asupra
ei oroarea
torturii şi a
absurdului, în
cele din urmă a
trăit tot mai
intens ceea ce
stătea deasupra
acelei imagini,
mâna lui
Dumnezeu de care
"nimic nu ne va
despărţi". Şi
dacă la început
se ruga: "Doamne
scapă-mă!", acum
descoperea
treptat o
linişte
interioară şi o
libertate care
se exprima
împreună cu
Cristos: "Nu
voia mea, dar a
Ta să fie!". Şi
reuşea să-i
iubească pe
călăii săi şi
să-i fie milă de
ei; căci ei erau
în adevărata
închisoare: cea
a urii. Ea ştia
că libertatea de
care se bucura
închisă între
acele ziduri
groase nu era o
iluzie, ci un
adevăr absolut
real. După opt
săptămâni a
părăsit
închisoarea, dar
şi-a păstrat
capacitatea de
a-L găsi în
fiecare zi pe
Cristos în
persoanele şi
evenimentele din
jurul ei.
Spune Catehismul
Bisericii
Catolice: "Simbolul
apostolilor
mărturiseşte în
acelaşi capitol
de credinţă
coborârea lui
Isus în iad şi
Învierea Lui din
morţi a treia zi,
deoarece în
Paştele său El a
făcut să
ţâşnească viaţa
din
străfundurile
morţii". Iată ce
observa recent o
scriitoare de
mare
spiritualitate,
Emmanuelle-Marie,
cu referire la
articolul din
Crez, "Isus
Cristos s-a
coborât în iad,
a treia zi a
înviat din morţi":
"Domnul, coborât
în iad, coboară
şi în
iadurile
noastre
personale, unde
totul ni se pare
absurd (evenimentele,
reacţiile
noastre şi ale
altora), când nu
reuşim să mai
credem în
prezenţa lui
Dumnezeu, şi
pentru a scăpa
de durere,
recurgem doar la
forţele noastre
şi la acţiunile
noastre egoiste
şi violente.
Există un iad pe
pământ, urmare a
împietririi
inimii care nu
mai crede în
puterea iubirii,
care a pierdut
încrederea în
Dumnezeu şi nu
mai ştie să
înţeleagă cele
ce se întâmplă
în jur... ca şi
cum nu am mai
avea ochi pentru
a vedea, peste
realităţile
imediate,
prezenţa celui
Înviat care
rămâne cu noi în
trăirea dramelor
noastre, pentru
a ne scoate din
ele, oricare ar
fi..." (Messaggero,
aprilie 2006,
Risorto dagli
inferi).
Cel Înviat să
distrugă cu
puterea sa orice
iad din lume şi
din inimile
noastre, să
împrăştie orice
întuneric cu
lumina sa care
nu cunoaşte apus!
"Aceasta este
ziua pe care
Domnul a făcut-o;
să ne bucurăm şi
să ne veselim
într-însa (Ps.
117,24)!
Alleluia!"
Tuturor vă
doresc din inimă
Sărbători
Fericite!
Cristos a Înviat!
+ IOAN ROBU,
Arhiepiscop
Mitropolit de
Bucureşti
