T A I N E L E C R E D I N T E I
Ce se intampla cu sufletul dupa moarte si
cum poate fi el ajutat
C U P R I N S
Scurta lamurire pentru cititori
CE SE INTAMPLA CU SUFLETUL DUPA
MOARTE
·
· Taina mortii.
Moartea dreptului si moartea pacatosului.
·
· A treia zi si
vamile. Semnificatia zilelor a noua si a patruzecea
CUM POT AJUTA CEI DE PE PAMANT SUFLETELOR DIN
LUMEA DE DINCOLO
·
· Rugaciunea
·
· Mijlocirea
Bisericii
·
· Milostenia
SCURTA LAMURIRE PENTRU CITITORI
Textele care urmeaza sunt estrase din lucrarea Parintelui Mitrofan (calugar
rus din secolul trecut), Viata repausatilor nostri si viata
noastra dupa moarte (talmacita in romaneste de Mitropolitul
Iosif Gheorghian). Parintele Dumitru Staniloae scria despre ea: "Cartea
aceasta este socotita de mare folos credinciosilor si Bisericii
intregi, pentru intretinerea legaturii dintre cei in viata si cei
plecati dintre ei [...]. Intr-o epoca in care gandul la moarte, sub
influienta mentalitatii occidentale, este constant reprimat in
favoarea unei atentii acordate exclusiv vietii pamantesti, cartea de
fata reprezinta o indrumare nepretuita pentru sustinerea in inimile
crestinilor ortodocsi a perspectivei pe care ne-a daruit-o Revelatia."
(din prefata volumului 1 al editiei integrale, aparut in 1993 la
Editura "Anastasia").
Fie ca Dumnezeu sa ne pomeneasca intru imparatia Lui, cu
toti cei pe care-i purtam in ganduri si in inimi, vii sau mutati de
la noi.
CE SE
INTAMPLA CU SUFLETUL DUPA MOARTE
TAINA MORTII.
MOARTEA DREPTULUI SI MOARTEA PACATOSULUI
Biserica
Ortodoxa invata ca moartea este "despartirea sufletului de trup";
odata aceasta despartire savarsita, trupul este dat pamantului si
putrezeste. Asadar, ultima menire a omului pe pamant este moartea,
despre care Sfanta Scriptura marturiseste astfel: "Si se va
intoarce tarana in pamant, de unde s-a luat, si duhul se va intoarce
la Dumnezeu, la Cel ce l-a dat pe el" (Eccl.12,7).
Moartea il rapeste pe om cand a ajuns la termenul
predestinat de judecata lui Dumnezeu pentru indeplinirea rostului
ce-i este impus. Acest termen acordat omului contine - prin
prevederea dumnezeiasca - tot ce este folositor omului; deci moartea
este de folos omului.
Sfantul Antonie cel Mare, vrand sa patrunda adancurile
scopurilor providentei, adresa intr-o zi lui Dumnezeu urmatoarea
rugaciune: "Doamne, pentru ce unii mor de tineri, pe cand altii
ajung la cea mai adanca batranete?". Si Dumnezeu ii raspunse: "Antonie,
vezi numai de tine! Aceasta este judecata lui Dumnezeu, ce nu ti se
cade tie a cunoaste.".
Dumnezeu a harazit sufletul sa treaca prin trei stari
diferite, care constituie viata sa vesnica: viata in pantecele mamei,
viata pe pamant si viata de dincolo de mormant.
Sufletul, la iesirea sa din trup, trece in imparatia
fiintelor asemenea lui, adica in imparatia spirituala a ingerilor.
Dupa faptele sale bune sau rele, sufletul se uneste cu ingerii cei
buni in rai sau cu ingerii cazuti in iad. Acest adevar ni se
descopera noua de catre Iisus Hristos, in parabola bogatului si a
lui Lazar, ne invata ca sufletele, dupa ce s-au despartit de trup,
intra in aceeasi zi in rai sau in iad. "Adevar zic tie ca
astazi vei fi cu Mine in rai." (Lc. 23, 43), a zis Hristos
talharului celui bun.
Astfel fiecare suflet despartit de trupul sau va fi in rai
sau in iad. Cand? Astazi, a zis Mantuitorul. Ce
intelegem prin cuvantul astazi si cum impacam aceasta
expresie cu invatatura Bisericii despre vami si despre
a treia, a noua si a patruzecea zi dupa
moarte?
Pe pamant sunt zile, nopti, si ani; dincolo de mormant nu
este decat vesnicie, luminoasa sau intunecata. Deci, cuvantul
astazi desemneaza timpul de dupa moarte, adica vesnicia.
A treia, a noua si a patruzecea zi
nu sunt decat pe pamant, caci dincolo de mormant imparatia timpului
nu exista; acolo nu sunt alte zile decat cea de astazi.
Misterul mortii este poarta prin care sufletul, despartindu-se de
trup, intra in vesnicie.
Noi stim si vedem ce devine trupul; cat despre suflet, noi
nu-l putem vedea, dar stim cu desavarsire ce i se intampla prin
marturisirea Sfintei Biserici - stalpul si confirmarea adevarului -
care nu a cazut niciodata din invatatura sa si nici nu poate cadea,
pentru ca este invatata de Duhul Sfant.
Astfel descriu Sfintii Parinti ce se intampla in momentul in
care sufletul se desparte de trup: "Ingerii - buni si rai - se vor
infatisa inaintea sufletului. Vederea acestora din urma va pricinui
sufletului o nesfarsita tulburare, dar va gasi o mangaiere la
vederea si protectia ingerilor celor buni. Faptele bune ale omului
si constiinta curata sunt in acel moment de un mare ajutor si
reprezinta o mare bucurie pentru dansul. Ascultarea, umilinta,
faptele bune si rabdarea sunt sprijin sufletului, care urca spre
Domnul intr-o mare bucurie si insotit de ingerii cei buni; in acest
timp sufletul plin de pasiuni si pacate este condus de demoni in iad
unde va suferi vesnic." (Sfantul Teodor Studitul).
Sfantul Grigorie, ucenicul Sfantului Vasile, o intreba intr-o
vedenie pe Sfanta Teodora asupra imprejurarilor ce au insotit
moartea sa si a ucenicilor sai. "Cum pot sa-ti spun, zise ea, despre
suferinta fizica si simtamantul de apasare a celor ce mor? Starea
sufletului in timpul despartirii sale de trup este asemenea
senzatiei celui ce ar cadea gol in mijlocul flacarilor si s-ar fi
facut cenusa. Cand veni ceasul mortii mele, duhurile cele rele ma
inconjurara din toate partile. Unele mugeau ca niste fiare salbatice,
altele latrau ca niste caini, insa altele urlau ca lupii. Ele erau
furioase, ma amenintau, se pregateau a se arunca asupra mea si
scrasneau din dinti, privindu-ma. Eram nimicita de groaza cand,
deodata, am vazut doi ingeri stand la dreapta patului meu si vederea
lor imi dadu indrazneala. Abia atunci demonii se indepartara putin
de patul meu. Unul din ingeri intreba cu manie pe demoni: "Pentru ce
ajungeti voi intotdeauna inaintea noastra langa patul muribunzilor,
pentru a inspaimanta si tulbura pe tot sufletul ce se pregateste a
se desparti de trupul sau? Voi n-aveti a va bucura aici: mila lui
Dumnezeu a patruns acest suflet si voi n-aveti nici o parte din
el.". Atunci demonii se tulburara si incepura a arata faptele mele
cele rele, savarsite in tineretea mea, si strigau: "Ale cui sunt
deci aceste pacate, n-a facut ea cutare lucru si cutare lucru?". In
sfarsit veni moartea, grozava la vedere. Se aseamana omului, insa nu
are carne si nu alcatuieste decat din oase omenesti. Ea aduse cu
sine mai multe instrumente de tortura: sabii, sageti, lanci, seceri,
furci, securi si altele. Umilitul meu suflet tremura de frica.
Sfantii Ingeri au zis catre moarte: "Fa-ti treaba ta si scapa usor
acest suflet de legaturile trupesti, caci el nu are mare povara de
pacata.". Moartea se apropie de mine, lua o mica secure si-mi taie
mai intai picioarele, apoi bratele; apoi, cu ajutorul altor
instrumente, ea slabi toate madularele mele si le desparti din
incheieturi. Perdui astfel bratele si picioarele mele, tot trupul
meu era mort si nu puteam sa ma misc. Pe urma imi taie capul si n-am
putut sa-l mai misc, ca si cum ar fi incetat sa fie al meu. Dupa
aceasta, ea pregati o bautura intr-un vas pe care-l apropie de
buzele mele si m-a facut sa o beau cu de-a sila. Aceasta bautura era
atat de amara incat sufletul meu nu putu sa o suporte, se infiora
intr-atat si se arunca afara din trup. Atunci ingerii l-au primit in
bratele lor.
Cand m-am intors, am vazut trupul meu ce zacea neinsufletit,
fara miscare si fara viata, si l-am privit ca unul care ar privi un
vesmant de care s-a dezbracat; si m-am mirat. Ingerii ma tineau si
demonii s-au apropiat de noi, aratand pacatele mele. Ingerii
incepura a cauta faptele mele cele bune si, din mila lui Dumnezeu,
le-au gasit. Ingerii adunau faptele mele cele bune, facute in viata
mea cu ajutorul lui Dumnezeu, si se pregateau a le pune in cumpana
in fata faptelor mele cele rele, cand deodata se arata Sfantul
nostru Parintele Vasile, care zise catre Sfintii Ingeri: "Acest
suflet a facut mult bine batranetilor mele, m-am rugat lui Dumnezeu
pentru el si Dumnezeu mi l-a dat.". Zicand aceste cuvinte, a scos de
la san o punga plina cu aur si a dat-o ingerilor, spunand: "Cand
veti trece prin vamile vazduhului si duhurile rele vor incepe a
chinui sufletul sau, rascumparati-l cu aceasta. Eu sunt bogat din
mila lui Dumnezeu, am adunat mari visterii prin munca si sudoarea
mea si dau aceasta punga sufletului care m-a slujit.". Dupa ce a
ispravit de vorbit, s-a dus. Duhurile cele rele fura inmarmurite;
incepura a scoate gemete tanguitoare si se indepartara. Apoi iarasi
se arata Sfantul Vasile, purtand niste vase pline cu miruri curate
si pretioase. Deschise vasele, unul dupa altul, si varsa acele
miruri asupra mea; pe loc m-am simtit inundata de miresme
duhovnicesti si m-am simtit schimbata si luminata. Sfantul zis catre
ingeri: "Cand veti fi implinit pentru acest suflet tot ceea ce este
trebuincios, il veti duce in locuinta pe care a pregatit-o Domnul
pentru mine.". Apoi sfantul se facu nevazut. Ingerii m-au luat si ne-am
indreptat spre Rasarit.".
Oamenilor luminati de Dumnezeu li se incredinteaza ca, la
cea de pe urma suflare, faptele lor sunt puse in cumpana si:
-
Daca partea dreapta
e mai ridicata decat cea stanga, sufletul este este primit in
rai, in mijlocul ingerilor;
-
daca cele doua
parti ale cumpanei sunt deopotriva, atunci fireste ca mila lui
Dumnezeu capata biruinta;
-
cand cumpana se
apleaca spre partea stanga, dar nu cu mult, mila dumnezeiasca
inlocuieste lipsa (astfel sunt cele trei judecati ale Domnului:
judecata dreapta, judecata omeneasca, si judecata milostiva);
-
cand faptele cele
rele apleaca cumpana prea mult in partea stanga, atunci judecata
cea mai dreapta rosteste hotararea in functie de pacate.
Acestea sunt
imprejurarile care insotesc moartea omului.
Mantuitorul,
vorbind de moartea dreptului si de cea a pacatosului, a formulat
cateva linii generale pentru aceeasi idee, spunand ca moartea
pacatosului este cumplita, pe cand cea a dreptului este frumoasa. "Nebune,
intru aceasta noapte ti se va cere sufletul tau." (Lc.12,
20), a zis El despre cel dintai, in timp ce al doilea va fi dus de
ingeri in sanul lui Avraam. (Lc.16, 22). Asadar, de noi insine si cu
ajutorul nemijlocit al lui Dumnezeu atarna felul mortii noastre, noi
putand sa o facem frumoasa sau cumplita, dupa cum vom fi indeplinit
poruncile lui Hristos: "Fiti gata in tot ceasul de moarte,
pocaiti-va si credeti in Evanghelie.". Ca urmare, ocontinua cainta
si o credinta vie in Domnul nostru Iisus Hristos ne va inlesni o
moarte dulce si pasnica.
Nu numai cei saraci ca Lazar se fac vrednici de un sfarsit
fericit, ci si cei bogati, dar smeriti cu duhul. Nu numai cei bogati,
ca acel imbelsugat din Evanghelie, merg in iad si mor cumplit, dar
si cei saraci, daca nu-si poarta crucea lor cu rabdare si marime de
suflet.
Sufletul dreptului, dupa ce s-a despartit de trup, este
primit de ingeri, care-l pazesc si-l poarta spre taramuri pline de
lumina si fericire. Si este firesc sa fie asa, caci sufletele
dreptilor se afla impreuna cu ingerii chiar de pe pamant. Iata ce
scrie Sfantul Efrem Sirul despre moartea dreptului: "Dreptii si
ascetii se bucura in clipa mortii, avand inaintea ochilor faptele
nevointei lor, privegherile, posturile, rugaciunile, lacrimile;
sufletele lor simt o mare bucurie cand sunt chemate sa iasa din trup
si sa reintre in repausul lor vesnic.".
"Moartea pacatosului este cumplita." (Ps. 33,
21) - este insasi marturisirea Cuvantului lui Dumnezeu. Si pentru ce?
Cugetati bine la ce vrea sa zica pacatos. Pacatosul
este acela ce calca Legea lui Dumnezeu si dispretuieste poruncile
Sale. Dupa cum virtutea, reflectandu-se in constiinta, produce in
aceasta o bucurie cereasca, tot asa si pacatul face a naste in
suflet frica raspunderii. Moartea sufletului pacatos este tragica,
pentru ca, in chiar momentul iesirii sale din trup, este luat de
ingerii raului, pe care i-a servit fiind pe pamant si cu care,
impreuna cu ceilalti pacatosi, el va trebui, din acel moment, sa se
uneasca in vesnicie. Iata ce spune Sfantul Macarie Alexandrinul
despre moartea pacatosului: "Cand sufletul pacatosului paraseste
trupul, se produce un mare mister. O haita de demoni si de puteri
intunecate inconjoara sufletul si-l duc in teritoriul lor. Si nu
trebuie sa ne miram de aceasta. Daca omul, fiind inca pe pamant,
le-a dat ascultare si s-a facut sclavul lor, el cade cand paraseste
aceasta lume.
A TREIA ZI SI VAMILE
SEMNIFICATIA ZILELOR A NOUA SI A PATRUZECEA
Unde se afla
sufletul imediat dupa despartirea sa de trup? Ce semnifica a
treia zi, a noua zi si a patruzecea zi ? In
ce interval de timp trece sufletul vamile vazduhului si cand are loc
judecata particulara?
Sfantul Macarie Alexandrinul ne comunica descoperirile
ingeresti care i s-au facut despre starea sufletelor mortilor in
timpul celor patruzeci de zile de dupa moarte. Cand s-a indeplinit
misterul mortii, sufletul, despartit de trupul sau, locuieste pe
pamant inca doua zile si viziteaza impreuna cu ingerii locurile pe
unde a afacut binele; el umbla imprejurul casei unde s-a despartit
de trupul sau si chiar ramane cateodata langa sicriul unde zace
trupul sau. Apoi, dupa exemplul Mantuitorului, Care a inviat a treia
zi dupa moarte, tot sufletul trebuie sa se urce la cer, pentru a
slavi pe Creatorul universului. De aceea, Biserica se roaga in acea
zi pentru cei morti.
Spatiul nesfarsit ce desparte pamantul si cerurile, spatiu
ce desparte Biserica triumfatoare de Biserica luptatoare, se numeste
- in limbaj comun, ca de altfel si in Sfintele Scripturi si in
scrierile Sfintilor Parinti - aer. Astfel, prin
cuvantul aer nu intelegem substanta eterica ce
inconjoara pamantul, ci, pur si simplu, spatiul. Acest spatiu este
plin de ingeri cazuti, al caror scop consta in a intoarce pe om de
la mantuirea sa, facand din el instrumentul rautatii.
Sfantul Ioan, care s-a facut vrednic de a vedea marile taine
dumnezeiesti in Apocalipsa, zice ca ingerii cazuti au
fost izgoniti din locasul lor ceresc (Apoc. 12, 7-8).
Unde au gasit ei refugiu? Dupa Cartea lui Iov, noi
vedem limpede ca locuinta lor este in vazduhuri (aer), iar Apostolul
Pavel ii numeste "duhurile rautatii raspandite in aer"
si pe capetenia lor "domnul puterii vazduhului".
Indata dupa caderea primilor oameni si izgonirea lor din rai, paza
pomului vietii a fost incredintata unui heruvim; cu toate acestea,
un alt inger cazut s-a pus la randul sau in calea spre rai, pentru a
impiedica pe om sa intre in el. Portile cerului s-au ferecat si
domnul intunericului acestui veac nu lasa sa mai intre in rai nici
un suflet despartit de trupul lui; dreptii, afara de Ilie si Enoh,
se scoborau in iad ca si pacatosii.
Primul care a strabatut trecerea neumblata a raiului a fost
Iisus Hristos, biruitorul mortii, sfaramatorul iadului; din acel
moment portile s-au redeschis. Dupa Domnul, talharul cel bun si toti
dreptii Vechiului Testament, pe care El i-a scos din iad, au trecut
acea cale fara piedici. Sfintii fac cu usurinta aceasta calatorie si,
chiar daca duhurile rele se straduiesc a-i opri, virtutiile lor le
acopera pacatele. Aceste duhuri vor avea cu atat mai mult dreptul de
a opri sufletul nostru, dupa ce s-a despartit de trup si se va urca
spre Dumnezeu, cu cat noi, deja fiind luminati prin lumina
Mantuitorului si avand libertatea de a alege intre bine si rau, ne
facem cu toate acestea sclavii si executantii pacatoaselor lor
vointe.
Pe pamant sufletul poate, cu ajutorul harului dumnezeiesc,
sa ajunga a se recunoaste si, printr-o sincera cainta, sa capete de
la Dumnezeu iertarea pacatelor sale. In schimb, dincolo de mormant,
sarcina de a descoperi sufletului starea sa de pacat o au ingerii
cei cazuti. Demonii, ca stapani ai raului pe pamant, or sa-i
infatiseze acum toate faptele sale cele rele, amintindu-i totodata
imprejurarile care au insotit lucrarea raului. Sufletul va
recunoaste atunci greselile sale si prin aceasta recunoastere va
preveni judecata lui Dumnezeu. Astfel, judecata lui Dumnezeu nu este
decat o confirmare a ceea ce sufletul deja a pronuntat asupra lui
insusi. Pacatele urmate de cainta nu se mai socotesc si nu se mai
amintesc, nici la vami, nici la judecata. La randul lor, ingerii cei
buni infatiseaza la vami faptele bune ale sufletului.
Tot spatiul dintre pamant si ceruri este impartit in 20 de
parti sau tribunale, iar sufletul, trecand pe acolo, este acuzat de
catre demoni de pacatele sale. Fiecare vama, dupa cum le numesc
Sfintii Parinti in scrierile lor (duhurile rele se numesc
vamesi), corespunde unui anumit grup de pacate. Duhurile
rele acuza sufletul nu numai de pacatele de care el e vinovat, ci
inca si de acelea pe care nu le-a comis, dupa marturisirea Sfantului
Ioan Letsvithnik.
Noi imprumutam din relatarea Sfintei Teodora descrierea
ordinii in care vamile se succed. Pe calea cerului, mergand spre
rasarit, sufletul intalneste intaia vama, unde
duhurile rele, dupa ce au oprit sufletul insotit de ingerii cei buni,
ii infatiseaza pacatele sale facute prin cuvant (vorbe desarte,
flecareala, cuvinte obscene, jigniri, luare in ras a lucrurilor
sfinte, cantece patimase, ras s.a.m.d.); a doua vama
este aceea a minciunii (orice minciuna, calcare de juramant, luarea
numelui lui Dumnezeu in desert, calcarea fagaduintelor facute lui
Dumnezeu, ascunderea pacatelor inaintea duhovnicului); a treia
vama este a calomniei (calomnierea aproapelui, vorbirea de
rau, umilirea altuia, jignirea, batjocura unita cu uitarea
propriilor sale greseli si pacate); a patra vama este
a lacomiei (betia, obiceiul de a manca intre mese si in ascuns,
uitarea rugaciunii inainte si dupa mese, nepaza postului, imbuibarea,
desfatarile, in sfarsit, toate formele de gastrolatrie); a
cincea vama este a leneviei (lenevire la slujbele divine si
la rugaciunea fiecaruia, neglijenta la lucru, lene); a sasea
vama este a furtului (tot soiul de furturi, pe ascuns sau pe
fapta); a saptea vama este aceea a zgarceniei si a
iubirii de arginti; a opta vama este a camatariei;
a noua vama este a inselatoriei (judecati strambe, masuri
false si alte iselatorii); a zecea vama este a
geloziei; a unsprezecea vama e a mandriei (ambitii,
mandrie, prea buna parere de sine, lipsa de respect fata de parinti,
cler, superiori, in general neascultari); a douasprezecea
vama este a maniei; a treisprezecea vama este
a razbunarii; a paisprezecea vama este a uciderii;
a cincisprezecea vama este aceea a magiei (vraji, amestec
de otravuri, farmece, chemarea demonilor); a saisprezecea vama
este a necuratiei (tot ce tine de acest pacat: ganduri, pofte si
fapte necurate, iubirea trupeasca a persoanelor nelegate prin
casatorie, voluptatea, priviri pofticioase, atingeri necurate,
visuri la lucruri necurate); a saptesprezecea vama
este cea a adulterului (necredinta in casatorie, caderea in pacat a
persoanelor harazite lui Dumnezeu); a optsprezecea vama
este aceea a pacatului sodomit (pasiuni contra firii, incest);
a nouasprezecea vama este a ereziei (false cugetari
asupra religiei, lepadarea de credinta ortodoxa, hula, blasfemia);
in fine, ce de pe urma, a douazecea vama este aceea a
nemilostivirii (cruzimea). Trecerea vamilor are loc a treia zi dupa
moarte.
Cunoscand starea sufletelor dupa moarte, trecerea vamilor si
infatisarea inaintea lui Dumnezeu, care toate au loc in a treia zi,
Biserica si rudele, aratandu-si dragostea lor pentru cel mort, roaga
pe Domnul a-i ierta pacatele si a-i inlesni trecerea vamilor.
Dupa ce sufletul s-a inchinat Domnului, el e purtat prin
felurite locasuri ale sfintilor pentru a privi frumusetile raiului.
Aceasta vizitare a locuintelor ceresti dureaza sase zile, in care
sufletul admira si slaveste pe Dumnezeu, a toate Creatorul. In
aceasta contemplatie el uita cu totul scarbele ce le-a avut fiind in
trup; dar, cu toate acestea, daca el este impovarat de pacate, se
intristeaza reprosandu-si ca si-a irosit viata in negrija si ca nu
L-a slujit pe Dumnezeu dupa poruncile Sale.
Ispravind vizitarea raiului, a noua zi (dupa despartirea sa
de trup), sufletul se urca din nou la Dumnezeu, pentru a I se
inchina. Pentru aceasta Biserica face rugaciuni pentru morti in ziua
a noua.
Dupa a doua inchinare, Domnul porunceste ca sa-i fie aratat
acelui suflet iadul. Atunci vede sufletul suferintele pacatosilor,
aude plangerile, gemetele si scrasnirea dintilor. In timpul a 30 de
zile sufletul viziteaza toate cotloanele iadului si tremura de frica
sa nu fie condamnat acolo pe vecie. In sfarsit, intr-a patruzecea zi
dupa despartirea sa de trup, se urca pentru a treia oara sa I se
inchine Creatorului. Si atunci, Judecatorul etern hotaraste locuinta
ce i se cuvine sufletului, dupa faptele sale si dupa viata
pamanteasca. Astfel, are loc judecata particulara, in a patruzecea
zi dupa moarte; iata pentru ce Biserica se roaga pentru morti in
acea zi.
Deci, ziua a patruzecea dupa moarte este ziua decisiva
pentru soarta sufletului in viata viitoare. Este judecata
particulara a lui Hristos, care hotaraste starea sufletului
numai pana in ziua Judecatii de Apoi - Judecata generala.
Aceasta stare a sufletului, corespunzand cu viata sa de pe pamant,
nu este starea sa definitiva, pentru vesnicie, ci este supusa
schimbarii. Iisus Hristos, in a patruzecea zi dupa Invierea Sa, a
inaltat natura umana la gloria suprema, asezand-o pe tronul
dumnezeirii Sale, la dreapta Parintelui. Asadar, dupa dumnezeiescul
Sau exemplu, raposatii, intr-a patruzecea zi dupa moartea lor, intra
in starea ce se cuvine valorii lor morale.
Urmand pilda Domnului Care, dupa inaltarea Sa a patruzecea
zi, a sezut pentru totdeauna la dreapta lui Dumnezeu,
asteptand pana se vor pune vrajmasii Lui asternut picioarelor Lui
(Evr. 10, 12), tot asa si sufletele mortilor, al caror destin a fost
stabilit prin judecata particulara a lui Hristos, raman in acea
stare (nu insa fara posibilitate de schimbare) pana in ziua
Judecatii generale.
Sa punem asadar inima si credinta noastra in iubirea
Mantuitorului Care, chiar intru slava Sa, este neincetat preocupat
de vesnica noastra mantuire, de mantuirea ta si de aceea a
raposatului care iti este scump; roaga-L deci pentru el, ca prin
harul Sau sa vindece relele sufletului celui mort, sa indeplineasca
ceea ce-i lipseste, sa ierte pacatele, sa-l curete si sa-l aseze in
randul fericitilor. Credinta si rugaciunile tale, unite cu
rugaciunile Bisericii, vor fi de un mare ajutor pentru raposatul tau
in ziua judecatii lui Hristos, asteptand Judecata cea de pe urma.
Prin urmare, vedem ca sufletul, dupa despartirea sa de trup,
locuieste inca doua zile pe pamant si se inalta in a treia zi catre
Dumnezeu, pentru a I se inchina; apoi petrece in rai urmatoarele
sase zile, urmand cele treizeci de zile in iad. In a patruzecea zi
afla care va fi starea sa pana la Judecata cea de pe urma cand,
numai atunci, sufletele vor primi hotararea definitiva.
CUM POT AJUTA CEI
DE PE PAMANT SUFLETELOR
DIN LUMEA DE DINCOLO
RUGACIUNEA
Rugaciunea
pentru morti este un act de caritate si contine doua virtuti:
-
rugaciunea in ea
insasi, ca serviciu adus lui Dumnezeu; si
-
rezultatul
rugaciunii, ca bine ce se face raposatului.
Prin urmare, rugaciunea pentru morti este in acelasi timp o
fapta de milostenie si o fapta de credinta. Domnul Iisus Hristos, El
Insusi, ne invata ca noi n-am putea avea nici o virtute fara
ajutorul Sau. A chema mila dumnezeiasca asupra-ne si asupra altora,
asupra viilor si asupra mortilor - este o tendinta ce exprima vointa
lui Dumnezeu. Rugaciunea, dupa invatatura Apostolului si a
Bisericii ecumenice, este o lucrare a Sfantului Duh ce locuieste in
noi.
Sfantul Efrem Sirul explica lamurit, printr-o paralela,
posibilitatea si influienta salvatoare a rugaciunilor noastre asupra
sufletelor raposatilor. In testamentul sau, el zice, intre altele,
ca intre raposati si vii, cand acestia se roaga pentru ei, este
aceiasi simpatie ce exista in natura intre fructele pamantului.
Astfel, cand timpul infloririi a trecut pentru vie, vinul in pivnita
incepe a fierbe; cand unele legume plantate in pamant incep a se
desfasura, aceleasi legume in case dau ramuri. A purta sarcina unul
altuia inseamna a acea un viu interes pentru soarta aproapelui.
Insusi Domnul a luat partea cea mai vie la soarta pacatosilor,
impovarandu-Se cu toate pacatele noastre si facandu-Se vinovat de
toate greselile noastre inaintea Parintelui Sau ceresc; toate aceste
greseli le-a spalat cu sangele Sau si le-a sters prin moartea Sa.
Asadar, daca Insusi Dumnezeu ia parte la soarta noastra, putem noi
sa nu ne interesam de soarta aproapelui nostru, cerand pentru el
mantuirea, putem noi sa nu sacrificam tot ce este in puterea noastra?
Domnul nostru Iisus Hristos ne invata si ne-a aratat ca nu
sunt morti propriu-zis, ca oamenii vietuiesc dincolo de mormant.
Viata crestina este intemeiata pe iubirea pe care suntem datori a o
exprima nu numai prin cuvinte, ci si prin fapte. Apostolii au probat
iubirea lor prin fapte: rugandu-se pentru membrii Bisericii lui
Hristos si purtand greutatea aproapelui.
Biserica Ortodoxa se roaga pentru tot universul, pentru toti
oamenii - vii sau morti - numai daca ei sunt ortodocsi si daca au
parasit aceasta viata intru credinta si nadejde. Nu e nevoie decat a
crede in Dumnezeu pentru a fi convins de eficacitatea rugaciunilor
pentru raposati. De voi uita pe raposatul, de voi uita raporturile
mele cu el, prin ce pot arata ca l-am iubit cand era cu mine pe
pamant? Daca intr-adevar l-am iubit viu fiind, as putea inceta sa-l
mai iubesc cand va fi mort? O astfel de presupunere ar fi contrara
bunului simt. La nevoie se cunosc adevaratele prietenii si putem noi
sa ne inchipuim o trebuinta mai mare decat aceea a sufletului
nedesavarsit, incarcat de pacate?
Astfel se arata inalta indatorire inaintea lui Dumnezeu si
inaintea raposatilor a celui ce se roaga pentru morti. A inmormanta
trupul raposatilor este un act de milostenie practicat de intreaga
omenire. Insa religia crestina pretinde inca sa se ingroape trupul
cu toata onoarea ce se cuvine templului Sfantului Duh. Asadar,
inmormantarea trupului este un act de caritate propriu intregii
omeniri, in vreme ce rugaciune pentru raposati este rodul acelora ce
cunosc pe adevaratul Dumnezeu - izvorul iubirii si al vietii. Nu
stim si nu putem sti cine greseste si cine are dreptate inaintea lui
Dumnezeu; numai El singur o stie. Noi nu stim decat un singur lucru:
ca toti oamenii sunt pacatosi. "Ca nu este drept nici unul",
invata Cuvantul lui Dumnezeu (Rom. 3,10). "Nimeni nu e curat
de pacate, macar de-ar fi trait o singura zi pe pamant" (Iov
14, 44). Noi stim bine ca suntem zamisliti in pacat, ne nastem,
vietuim in pacat si nu suntem curatiti pe deplin de pacat in clipa
in care trecem in lumea de dincolo de mormant. Nimic mai important
nu le revine celor vii decat a urma aceasta porunca: "A iubi
pe toti si a ne ruga pentru toti". Acel ce da viata si iarta
pacatele a zis: "Cereti si vi se va da, nu voiesc moartea
pacatosului!". El insusi ne-a invatat a ne ruga astfel: "Si
ne iarta noua gresalele noastre!". Rugaciunea data de Domnul
slujeste drept fundament la toate rugaciunile noastre, prin urmare,
si la rugaciunea pentru morti, unde ne rugam pentru mantuirea
raposatului si cerem iertarea pacatelor sale.
MIJLOCIREA BISERICII
Daca rugaciunea
este expresia vointei, atunci care trebuie sa fie oare puterea
rugaciunii intregii Biserici si a tuturor membrilor sai in favoarea
unui singur subiect? Noi vedem exemplul eficacitatii rugaciunii in
faptele Apostolilor: in urma rugaciunilor Bisericii, un inger l-a
scos pe Apostolil Petru, in timpul noptii, din inchisoare, in ajunul
condamnarii sale, fara ca nimeni sa fi simtit; fiarele sale au cazut
si paznicul ce era langa el nu a vazut nimic si nu a auzit nimic (Fapte
12).
In final, este normal a intrari faptul ca rugaciunea are o
influienta benefica asupra sufletelor aflate dincolo de mormant.
Intotdeauna Biserica s-a rugat, se roaga si se va ruga pentru morti,
pana la A Doua Venire a lui Hristos. La fiecare dintre cele trei
servicii dumnezeiesti de pe parcursul zilei, la Utrenie, la
Liturghie si la Vecernie, Biserica se roaga deopotriva pentru vii si
pentru morti. Scopul Bisericii este de a-l sfinti pe om, de a-l face
vrednic sa participe la fericirea vesnica. Ea se ingrijeste de
mantuirea tuturor membrilor sai deopotriva, vii sau morti. Sfantul
Ioan Gura de Aur zice ca rugaciunile pentru morti sunt un obicei
apostolic si o institutie a Sfantului Duh. Ceea ce este iarasi
important este ca aceasta dogma (rugaciunea pentru morti) a
Bisericii Ortodoxe este strans legata cu Liturghia Sfantului Vasile
cel Mare si a Sfantului Ioan Gura de Aur; in timpul fiecareia dintre
ele, Biserica se roaga de trei ori pentru cei raposati. O data se
roaga la proscomidie, a doua oara - dupa citirea Evangheliei,
anuntand noutatea prea fericita a mantuirii tuturor celor ce cred in
Iisus Hristos si iertarea generala a pacatelor prin mijlocirea
Mantuitorului. Atunci diaconul sau preotul intoneaza indoita
rugaciune cu ecfonis in a doua ectenie in care Biserica se roaga
pentru cei raposati in acesti termeni: "Pentru Patriarhii ortodocsi,
pentru evlaviosii imparati si evlavioasele imparatese, Domnului sa
ne rugam", pentru a marturisi unitatea si comuniunea intregii
Biserici. Aceasta ectenie se face in rugaciunea cu ecfonis in timpul
Liturghiei, in timp ce la alte servicii divine nu se pomenesc la
ectenii decat ctitorii templului pe care Biserica ii numeste cu
adevarat fericiti si in adevar demni de o vesnica pomenire, pe toti
cei raposati - atat pe cei ingropati in aceste locuri precum si pe
toti raposatii ortodocsi in general. Dupa indoita rugaciune cu
ecfonis, vine rugaciunea cu ecfonis special pentru raposati. In
sfarsit, a treia oara, dupa binecuvantarea Sfintelor Taine, Biserica
se roaga inca o data pentru cei raposati. La serviciile de seara si
de dimineata (la Vecernie si la Utrenie), Biserica se roaga
deopotriva pentru raposati, aceasta rugaciune exprimand unirea,
legatura, raportul si comuniunea cu ei.
Rugaciunea comuna se face la biserica, rugaciunea
particulara se face la domiciliu; de aceea, rugaciunile pentru morti
pot fi rugaciuni comune sau rugaciuni particulare, si trebuie sa ne
rugam pentru raposati totdeauna si pretutindenea. Repausatii
pacatosi care erau in iad si care, prin rugaciunile Bisericii si ale
rudelor care erau in viata, au capatat iertarea pacatelor lor, s-au
aratat celor vii pentru a marturisi despre schimbarea starii lor
dincolo de mormant si pentru a lua parte la primirea lor in numarul
prea fericitilor.
In Biserica crestina, fiecare zi este consacrata memoriei
unuia sau mai multor sfinti. In afara de aceasta, fiecare zi a
saptamanii este hotarata unei praznuiri speciale, astfel incat
sambata este consacrata memoriei tuturor sfintilor si a raposatilor.
Rugandu-se in fiecare zi, pentru raposati, la toate serviciile
divine, Biserica cere ca membrii sai sa se roage pe cat posibil mai
des si cu mai multa putere pentru rudele lor adormite; insa aceste
rugaciuni trebuie a fi cu deosebire savarsite sambata, care este o
zi speciala, o zi dedicata tuturor sfintilor si raposatilor. Sambata
- Sabat - este un cuvant din ebraica, care se
talcuieste prin repaus. Biserica Ortodoxa consacra
aceasta zi memoriei tuturor celor ce au parasit acest pamant pentru
lumea de dincolo de mormant, memoriei raposatilor perfecti (sfinti)
si raposatilor imperfecti, a caror soarta nu este desavarsit
hotarata. Biserica cere pentru ei repausul vesnic, dupa aceasta
viata de suferinta pe pamant.
In aceste zile toata Biserica, adica toti credinciosii, au
un interes cu totul special asupra sortii raposatilor.
Aceste zile se numesc sambetele parintilor si se impart in:
-
sambetele
ecumenice generale;
-
zile de pomenire
particulare sau locale.
Sunt cinci sambete ecumenice:
-
sambata
inaintea Sexagesimei;
-
sambata
Sfintei Treimi;
-
cele trei
sambete din a doua, a treia si a patra saptamana
Postului Mare, ce sunt instituite de Apostoli.
Slujba divina particulara este aceea ce se indeplineste de
catre o singura persoana sau de catre o adunare la domiciliul sau,
sau la biserica. Acest serviciu privat cuprinde rugaciunile
diminetii si cele de seara, care contin rugaciuni pentru morti,
rugaciunile inainte si dupa pranz, rugaciunea cu care incepe si se
termina orice fapta buna. Rugaciunile particulare, savarsite cu
ajutorul preotului, sunt: slujba mortilor (panachida), rugaciunile
de multumire (Te Deum) si sfintirea apei (agheasma).
MILOSTENIA
Dupa
rugaciune, al doilea mijloc de a interveni pentru raposati este
milostenia pe care noi o facem in amintirea si in numele lor. A face
milostenie este a ajuta cu bunuri pamantesti pe cei ce au nevoie de
ele, pe saraci, adica pe fratii nostri. Milostenia este de mare
ajutor pentru odihna raposatilor pacatosi. Tot ajutorul dat
saracilor Iisus Hristos il ia asupra Lui: "Pentru Mine ati
facut", zicea El; prin urmare, El nu va vrea sa ramana dator
catre aceia de la care a primit binefaceri. Un pahar de apa rece,
cei doi bani ai vaduvei - toate vor fi recompensate la timpul lor.
Binefacerile facute de cei vii in amintirea raposatilor au aceiasi
semnificatie ca si cand aceste fapte ar fi fost facute de raposatii
insisi.
Invatatura Sfantului Ioan Gura de Aur arata toata importanta
milosteniei: "Nimic nu e mai puternic pentru a sterge pacatele decat
milostenia; castitatea si postul nu fac bine decat celui ce le
practica si aceste doua virtuti nu ajuta decat la propria sa
mantuire. In timp ce milostenia se raspandeste asupra tuturor si
imbratiseaza pe toti membrii trupului lui Hristos.". Astfel, in
explicatia sa la Evanghelia Sfantului Toma, Ioan Gura de Aur zicea:
"Voiesti sa cinstesti pe raposatul tau? Cinsteste-l prin milostenie
si prin fapte de milostenie, caci numai milostenia scapa sufletele
din chinurile vesnice.". Vorbind de plansul nestapanit si de
inmormantarile pompoase ca de lucruri total nefolositoare
raposatilor (ca si viilor, de altfel), el zice: "Milostenia, facuta
in numele raposatului, este un mare ajutor pentru mantuirea sa.
Ingropaciunile bogate arata nu iubirea pentru cel mort, ci
vanitatea. De voiesti sa-l plangem cu adevarat pe raposat, iti voi
arata un alt fel de soi de inmormantare si te voi invata sa-l
imbraci cu haine ce se vor scula impreuna cu el in ziua Judecatii
si-l vor slavi; aceste haine sunt milosteniile ce vor invia odata cu
el. Milostenia este o pecete cu care el e pecetluit si cu care va
face sa straluceasca hainele sale, cand va auzi cuvintele: "Flamand
am fost si Mi-ati dat sa mananc.". Acestea sunt lucrurile care il
vor face slavit, care il vor face luminos, care indeparteaza
primejdia. Sa ingropam mortii intr-un chip folositor lor si noua,
intru slava lui Dumnezeu; sa facem milostenie intru numele lor; sa
le dam bune merinde pentru drum.".
Numarul mantuitilor si al osanditilor este format din bogati
si saraci, invatati si nestiutori de carte, domni si slujitori.
Credinta mantuieste si necredinta pierde pentru totdeauna. Cel ce
crede obtine iertarea pacatelor sale pe pamant si dincolo de mormant
prin mijlocirea Bisericii si a rudelor; celui ce nu crede nu i se va
ierta, dupa cuvintele lui Iisus Hristos, nici in lumea aceasta si
nici in cealalta. Noi trebuie sa intelegem prin aceasta nu credinta
pe care o au chiar chiar si demonii, ci credinta care se manifesta
prin faptele de indurare catre Dumnezeu si catre oameni.
Astfel, cuvintele: "Dumnezeu va da fiecaruia dupa
faptele sale.", "Ceea ce omul va fi semanat, va
secera.", si alte cuvinte de acest fel, se refera la A Doua
Venire a lui Hristos, cand va veni sa judece viii si mortii, caci
atunci nici un ajutor nu va mai fi posibil si nici o rugaciune nu va
mai fi primita, Cand grozava zi a Judecatii cea de pe urma va sosi,
timpul ce era dat omului pentru a lucra la mantuirea sa si la cea a
aproapelui va fi consumat. Sfantul Ioan Damaschinul, legand
expresiile de acest fel cu sfarsitul lumii, zice ca: "Aceste cuvinte
se vor indeplini in adevar pentru sufletele nepasatoare de mantuirea
lor. Unde se vor gasi atunci saracii? Unde se va cauta un preot? Nu
mai e loc nici pentru rugaciune, nici pentru milostivire. Asadar,
pana cand va sosi acea ora, sa ne ajutam unii pe altii si sa aducem
jertfa de milostenie Domnului Celui indurat si milostiv.".
Ç Top
pf page
|
