† T E O C T I S T
DIN MILOSTIVIREA LUI DUMNEZEU
ARHIEPISCOP AL BUCUREŞTILOR,
MITROPOLIT AL MUNTENIEI ŞI DOBROGEI,
LOCŢIITOR AL CEZAREEI CAPADOCIEI
ŞI
PATRIARHUL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE
IUBITULUI NOSTRU CLER, CINULUI MONAHAL
ŞI DREPTCREDINCIOŞILOR CREŞTINI, HAR ŞI PACE
DE LA DUMNEZEU-TATĂL, IAR DE LA NOI,
ARHIEREASCĂ BINECUVÂNTARE
"Şi Cuvântul trup S-a făcut
şi S-a
sălăşluit întru noi; şi noi am văzut
slava Lui ca pe slava Unuia-Născut
din Tatăl, plin de har şi de adevăr".
(Ioan 1, 14)
Iubiţi părinţi slujitori
ai sfintelor altare,
Dreptmăritori creştini,
Prin acest cuvânt pastoral, închinat Naşterii Domnului nostru Iisus
Hristos, Taina cea necuprinsă de minte şi de cuvânt şi sărbătoarea
împărătească atât de iubită de poporul nostru, vă adresăm dintru
început o seamă de chemări, care ne-au mângâiat auzul în zilele
postului pregătitor, spre bucuria înnoirii şi sfinţirii legilor
firii şi a sufletelor dreptmăritorilor creştini. Să le ascultăm, cu
emoţie, încă o dată: "Să se veselească toată făptura, că, iată,
Ziditorul Cel mai înainte de veci Se naşte în Betleem, Prunc văzut
cu trup, şi este înfăşat în scutece Cel Ce dezleagă, ca un iubitor
de oameni, legăturile greşelilor noastre"1. "Tineri, binecuvântaţi-L,
preoţi, lăudaţi-L, popoare, preaînălţaţi-L întru toţi vecii"2.
De-a lungul acestui sfânt post, pregătitor al bucuriei de sus date,
a venirii Domnului "întru ale Sale" (Ioan 1,11), adică la noi,
zidirea Lui, în sfintele noastre biserici au răsunat adeseori
asemenea chemări şi vestiri de bucurie. Prin acestea ni s-a revărsat
în suflete bogăţia iubirii lui Dumnezeu pentru milostivirea
bunătăţii Sale, pentru ca "durerile morţii" (Ps. 114, 3) să fie în
sfârşit şterse de bucuria primirii în Împărăţia cerurilor şi a
luminii, a tuturor celor care răspund chemării lui Dumnezeu.
Inspirat de Duhul cel Sfânt, Proorocul David vestea, cu multe
veacuri înainte, roadele întrupării Domnului Hristos: "Şi El i-a
mântuit din nevoile lor; L-a trimis pe Cuvântul Său şi El i-a
vindecat şi i-a izbăvit din stricăciunile lor" (Ps. 106, 19-20).
Vrând să lumineze înţelegerea iubirii lui Dumnezeu pentru făptura
Sa, Sfântul Simeon Noul Teolog tălmăceşte astfel acest adevăr: "Cei
întâi creaţi (Adam şi Eva), supunându-se de bunăvoie pentru întâia
oară vrăjmaşului şi călcând porunca lui Dumnezeu, nu numai că au
pierdut cea mai bună nădejde a lor, aceea de a fi însăşi lumina
neapusă, ci au fost destinaţi putrejunii şi morţii; ei au căzut
desăvârşit în întuneric, devenind slujitorii stăpânului
întunericului..."3. De aceea, Dumnezeu, iubindu-ne, ne-a cinstit cu
darul nepreţuit al vieţii celei fără de hotar, prin harul Său, şi nu
a răbdat să ne vadă lipsiţi de binele vieţii veşnice, în necurmata
umilinţă în care ne ţinea cel-rău.
Sârguindu-se să pătrundă taina prin care "Cuvântul trup S-a făcut" (Ioan
1,14), Sfântul Chiril al Alexandriei ne învaţă că aceasta s-a
săvârşit pentru ca noi să vedem în acelaşi timp "atât rana cât şi
leacul, pe cel ce boleşte şi pe Doctor, pe cel alunecat spre moarte
şi pe Cel ce-l ridică la viaţă, pe cel biruit de stricăciune şi pe
Cel ce alungă stricăciunea"4. Aceste cuvinte adânci, dar în acelaşi
timp atât de limpezi, vădesc urâciunea înmulţirii păcatului şi
primejdia vieţii omeneşti fără de Dumnezeu şi ne fac să mărturisim
cu inima înfrântă: "Rănile omenirii sunt prea multe şi prea mari
pentru leacurile noastre. Ne este cu neputinţă să îndreptăm răul,
avem nevoie de Tine ca să-l îndrepţi"5.
Iată, iubiţii mei fii duhovniceşti, cum împlinirea mântuirii noastre,
prin taina întrupării Cuvântului Celui veşnic strălucitor din
Dumnezeu Tatăl, a fost vestită "prin gura sfinţilor Săi profeţi din
veac" (Luca 1, 70), cu o stăruinţă şi cu o precizie în stare să
risipească îndoielile oricărei minţi luminate de onestitatea
libertăţii alegerii între adevăr şi minciună, libertate pe care
Atotbunul Dumnezeu ne-a sădit-o pentru a şti că numai adevărul ne va
face vii. Să trăim deci împlinind adevărul, deoarece Mântuitorul
Hristos, născut în ieslea Betleemului, este "Calea, Adevărul şi
Viaţa" (Ioan 14, 6).
La această dumnezeiască sărbătoare a mântuitoarei pogorâri la noi a
"Fiului Celui Preaînalt" (Luca 1, 32), Cel Care, după cuvântul
Psalmistului, a auzit "suspinul celor ferecaţi" şi a venit "să-i
dezlege pe fiii celor omorâţi" de păcat (Ps. 101, 20), Sfânta
noastră Biserică tresaltă, chemându-ne astfel la marea bucurie de
obşte, a Cerului şi a pământului deopotrivă: "Veniţi să ne bucurăm
întru Domnul, povestind taina ce este de faţă. Zidul cel despărţitor
acum cade; sabia cea de foc se îndepărtează; heruvimul nu mai
păzeşte pomul vieţii; iar eu mă împărtăşesc din dulceaţa din rai, de
la care m-am îndepărtat prin neascultare"6. "Veniţi să ne bucurăm",
ne cheamă Biserica, fiindcă de acum, Hristos, Soarele dreptăţii,
răsărind, chinul întunericului din noi ia sfârşit. De aceea, nu
trebuie să rămânem acoperiţi de întunericul neştiinţei şi al
necunoaşterii poruncilor lui Dumnezeu, după cuvântul Sfântului Ioan
Casian: "Dacă judecata noastră rătăceşte în noaptea neştiinţei,
atunci şi gândurile, şi faptele noastre, cărora le lipseşte cântarul
dreptei judecăţi, sunt învăluite în marele întuneric al păcatelor"7.
Prea cucernici părinţi, fraţi creştini şi surori în Domnul,
Încă din pruncia noastră am auzit an de an, cu aceeaşi bucurie, la
acest măreţ praznic împărătesc, Troparul Naşterii Domnului, imn
bisericesc în care Fiul lui Dumnezeu este numit "Soarele dreptăţii",
aşa cum fusese El arătat mai înainte prin mărturia proorocilor.
Sfântul Maxim Mărturisitorul ne tâlcuieşte această denumire a
Mântuitorului nostru, pentru "a fi înţeleasă într-o explicaţie mai
înaltă": "Soare al dreptăţii a fost numit Domnul ca făcător şi
desăvârşitor al veacurilor, ca început şi ca sfârşit al tuturor, ca
proniator al celor proniate, ca Cel Care umple toate de lumina
veşnică, prin nelipsitele trimiteri ale bunătăţii Sale"8.
Luminând, aşadar, sufletele noastre prin iubire, "Soarele dreptăţii"
ne învaţă să vieţuim în dumnezeiască dragoste, chemându-ne să
devenim noi înşine lumină, în şi pentru lume, purtători şi vestitori
ai bunătăţii şi milostivirii Lui faţă de toţi şi faţă de toate. Dar
dobândirea acestei înalte stări spirituale – ţelul vieţii fiecărui
creştin, rostul fiinţării noastre – nu se face fără voia liberă a
noastră, fiindcă ne spune Sf. Scriptură: "pentru voi, cei ce vă
temeţi de numele Meu, va răsări Soarele dreptăţii, şi vindecare
fi-va în aripile Lui" (Maleahi 4, 2). Iată rodul temerii de Dumnezeu,
care ne ajută să ajungem la izvorul vindecării noastre, întru
aripile Soarelui dreptăţii; întrucât "temere" înseamnă şi înfiorare
sfântă, dreaptă credinţă, evlavie neprefăcută, recunoştinţă,
ascultare şi iubire, adeverindu-se cuvântul Sfintei Scripturi că "celor
ce-L iubesc pe Dumnezeu toate li se lucrează spre bine" (Rom. 8,
28).
Iubiţi fii duhovniceşti,
La această sărbătoare, numită din vechime "a luminilor", când
prăznuim ivirea în lume a "luminii cunoştinţei", este dator fiecare
dintre noi, creştinii, să se întrebe câtă împărtăşire are cu această
lumină. Fiindcă, ne spune Domnul că acela care umblă în întuneric,
adică în păcat, "se împiedică, pentru că lumina nu este întru el" (Ioan
11,10). Este adevărat, în zilele acestea vedem peste tot sclipind
feeric mulţime de lumini şi preocuparea pentru alegerea şi oferirea
de daruri a început demult. S-a dorit ca toate cele din jurul nostru
să fie acum cât mai strălucitor împodobite. Dar toate acestea devin
simple desfătări lumeşti dacă nu reuşesc să ne îndrepte mintea şi
sufletul către nevoia noastră de luminare lăuntrică, de curăţire de
patimi şi împodobire cu virtuţi şi binefaceri, pe care să le aducem
ca smerite daruri Celui pe Care Tatăl L-a dăruit lumii spre a o
mântui. Cel ce se desfată într-un chip exterior şi superficial a
pierdut înţelesul şi folosul cel dăinuitor al prăznuirii celei mai
mari taine: înomenirea lui Dumnezeu pentru noi; a pierdut harul
sărbătorii care îi putea aduce pacea dinăuntru şi dinafară, cu
Dumnezeu şi cu semenii, şi bucuria nefăţarnicei iubiri de fraţi (I
Petru 1, 22).
Cunoscând acestea, ne-am putea gândi că nimeni n-ar fi atât de
nepăsător cu sine încât să nu-şi dorească agonisirea "bucuriei celei
mari" (Luca 2, 10), vestite de înger în noaptea Naşterii Domnului şi
împărtăşite apoi, celor ce cred, de însuşi Fiul lui Dumnezeu
întrupat. Şi totuşi, în jurul nostru observăm că, treptat, parcă
este uitată bucuria curată – semnul vieţii ce palpită în orizontul
nemuririi –, fiind înlocuită cu o zgomotoasă şi deşănţată veselie,
dimpreună cu o înjositoare căutare a plăcerilor vremelnice, semne şi
adieri ale morţii spirituale. Egoismul şi bucuria sunt, este
adevărat, de neîmpăcat. Căci cel dintâi se hrăneşte din seva
patimilor omului care nu mai vrea să ştie decât de el însuşi, în
timp ce bucuria se naşte din iubirea care, altoită pe iubirea lui
Hristos, vrea să ştie de Dumnezeu şi de aproapele, care trebuie
ajutat atât material cât şi spiritual. Cel ce biruieşte egoismul îşi
întoarce privirea spre Iisus şi spre aproapele său. Astfel, viaţa sa
nu va mai fi umbrită de tristeţe, descurajare sau lipsă de iubire,
el va fi într-o necontenită căutare a oricărui prilej prin care să
fie adusă, întru bucurie, laudă Mântuitorului său şi, totodată, să
fie înlesnită mântuirea celorlalţi prin împreună-purtarea sarcinilor
lor (Gal. 6, 2).
Iubiţi fii şi iubite fiice în Domnul,
Prăznuim astăzi Naşterea Mântuitorului Hristos, într-o perioadă de
cumpănă, în care poporul nostru scrie o nouă pagină din istoria sa
atât de frământată. Acum, când suntem chemaţi să devenim membrii
unei Europe unite, din care am făcut parte întotdeauna din punct de
vedere cultural, social şi spiritual, trebuie să conştientizăm rolul
nostru de purtători şi vestitori ai luminii lui Hristos – "Soarele
dreptăţii". Suntem datori să păstrăm şi să transmitem tuturor, cu
bucurie, valorile noastre fiinţiale şi tradiţionale, care au stat la
temelia plămădirii şi creşterii noastre în cultură, unitate şi
ospitalitate şi faţă de alţi semeni, de altă credinţă religioasă.
Din păcate, acest amplu proces de integrare, la care participăm,
este înţeles uneori greşit, în sensul unei uniformizări impuse în
mod artificial. Iată de ce ne mâhnesc unele iniţiative, străine de
testamentul sfânt al înaintaşilor noştri, cum ar fi cea a
îndepărtării icoanelor şi a simbolurilor religioase din locaşurile
de învăţământ. Într-o perioadă de atât de profundă transformare,
copiii şi tinerii României trebuie să aibă aproape adevăratele
noastre modele, pildele vrednice de urmat, care îi pot călăuzi în
viaţă, inspirându-le preţuirea şi dragostea faţă de nepieritoarele
valori ale credinţei în Dumnezeu, binelui şi frumosului moral, şi
astfel îi pot îndrepta spre lumina cea neînserată. Să rămânem,
iubiţii mei, ancoraţi în valorile care au ajutat acest popor să
dăinuie, traversând momente istorice de grea încercare şi, mai mult,
să le oferim cu bucurie unui continent însetat şi de înnoirea vieţii
lui spirituale.
Mulţumind Bunului Dumnezeu pentru toate binefacerile Sale, vă pun la
inimă aceste gânduri şi cu părintească dragoste şi binecuvântare vă
adresez de aici, din Reşedinţa Sfintei noastre Patriarhii, cuvânt de
iubire, rugăciune şi tradiţionala urare ca Sfintele Sărbători ale
Naşterii Domnului, Anului Nou 2007 şi Bobotezei să le petreceţi cu
pace şi sfinte bucurii întru mulţi şi fericiţi ani. Iar Noi, după
cuvântul Marelui Apostol Pavel, neîncetat vă pomenim, rugându-ne "ca
Dumnezeul nostru să vă facă vrednici de chemarea Sa şi cu putere
să-mplinească toată bunăvrerea voastră de a face binele şi toată
lucrarea credinţei voastre, ca numele Domnului nostru Iisus Hristos
să se preamărească-ntru voi şi voi întru El, după harul Dumnezeului
nostru şi al Domnului Iisus Hristos" (2 Tes. 1, 11-12).
Al vostru părinte duhovnicesc, pururea către Preasfânta Treime
rugător,
† T E O C T I S T
Arhiepiscop al Bucureştilor,
Mitropolit al Munteniei şi Dobrogei,
LOCŢIITOR AL CEZAREEI CAPADOCIEI
şi
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
1. Mineiul pe decembrie, Ziua a XXIII-a, Canonul înainteprăznuirii,
Cântarea a IV-a, E.I.B.M.B.O.R, Bucureşti, 1975, p. 341.
2. Mineiul pe decembrie, Ziua a XXIV-a, Canonul Pavecerniţei,
Cântarea a VIII-a, E.I.B.M.B.O.R, Bucureşti, 1975, p. 359.
3. Vasili Krivoşein, În lumina lui Hristos. Viaţa şi învăţătura
duhovnicească ale Sfântului Simeon Noul Teolog, IV. 20,
E.I.B.M.B.O.R., 2005, p. 318.
4. Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului
Ioan, trad. de Pr. Prof. D. Stăniloae, E.I.B.M.B.O.R., 2001, p.113.
5. Sfântul Chiril al Ierusalimului, Cateheze, Cateheza a XII-a, trad.
de Pr. Prof. D. Fecioru, E.I.B.M.B.O.R. , 2003, p.166.
6. Mineiul pe decembrie, Ziua a XXV-a, Vecernie, Stihira 1,
E.I.B.M.B.O.R, Bucureşti, 1975, p. 393.
7. Sfântul Ioan Casian, Convorbiri duhovniceşti, A doua convorbire
cu Părintele Moise, cap. 2, în colecţia "P.S.B.", vol. 57, p. 329,
trad. de Prof. Vasile Cojocaru şi Prof. David Popescu, E.I.B.M.B.O.R.,
Bucureşti, 1983, p. 304.
8. Sfântul Maxim Mărturisitorul, Ambigua, cap. 122, în colecţia
P.S.B., vol. 80, trad. de Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, E.I.B.M.B.O.R.,
Bucureşti, 1983, p. 304.
Dată în Reşedinţa Sfintei
Patriarhii, cu prilejul Sărbătorii Naşterii Domnului nostru Iisus
Hristos, anul mântuirii 2006.
Ç Top
pf page
|
