|
CONCILIUL
VATICAN II
1. Constituţia despre liturgie "SACROSANCTUM
CONCILIUM"
INTRODUCERE
Capitolul I: PRINCIPII
GENERALE PENTRU REFORMA ŞI PROGRESUL LITURGIEI
I. NATURA LITURGIEI ŞI
IMPORTANŢA EI ÎN VIAŢA BISERICII
II. EDUCAŢIA LITURGICĂ ŞI
PARTICIPAREA ACTIVĂ
III. REFORMA LITURGIEI SACRE
IV. CULTIVAREA VIEŢII
LITURGICE ÎN DIECEZE ŞI PAROHII
V.
DEZVOLTAREA ACŢIUNII PASTORALE LITURGICE
Capitolul II:
MISTERUL EUHARISTIC
Capitolul III: CELELALTE
SACRAMENTE ŞI SACRAMENTALII
Capitolul IV: OFICIUL DIVIN
Capitolul V: ANUL LITURGIC
Capitolul VI: MUZICA SACRĂ
Capitolul VII: ARTA SACRĂ ŞI
MATERIALUL DE CULT
Anexa
DECLARAŢIA CONCILIULUI VATICAN II DESPRE REVIZUIREA
CALENDARULUI
Constituţia despre liturgie
"SACROSANCTUM CONCILIUM"
PAUL, EPISCOP,
SLUJITOR AL SLUJITORILOR LUI DUMNEZEU,
ÎMPREUNĂ CU PĂRINŢII SFÂNTULUI CONCILIU
SPRE AMINTIRE PERPETUĂ
4 decembrie 1963
INTRODUCERE
1 - Deoarece
SFĂNTUL CONCILIU îşi propune creşterea necontenită a vieţii creştine
în rândul credincioşilor, mai buna adaptare la necesităţile epocii
noastre a acelor instituţii care sunt supuse schimbărilor,
favorizarea a tot ce poate contribui la unirea tuturor acelora care
cred în Cristos şi întărirea a tot ce duce la chemarea tuturor
oamenilor în sânul Bisericii, el consideră de datoria sa să vegheze
în mod deosebit şi la reînnoirea şi cultivarea liturgiei.
2 - (Locul
liturgiei în misterul Bisericii)
Într-adevăr, liturgia, prin care, mai ales în Jertfa divină
a Euharistiei, "se actualizează opera răscumpărării noastre", îi
ajută în cel mai înalt grad pe credincioşi să exprime în viaţa lor
şi să arate şi altora misterul lui Cristos şi natura autentică a
adevăratei Biserici, caracterizată prin faptul că este în acelaşi
timp umană şi divină, văzută şi înzestrată cu realităţi nevăzute,
ferventă în acţiune şi dăruită contemplaţiei, prezentă în lume şi
totuşi străină şi călătoare, dar toate acestea în aşa fel încât ceea
ce este uman în ea să fie orânduit spre ceea ce e divin şi
subordonat lui, ceea ce este vizibil - invizibilului, acţiunea -
contemplaţiei şi realitatea prezentă - cetăţii viitoare spre care
tindem.
Prin urmare, liturgia, zidindu-i în fiecare zi ca templu
sfânt în Domnul pe aceia care sunt în Biserică, făcându-i lăcaşul
lui Dumnezeu în Duh, până la măsura vârstei plinătăţii lui Cristos,
le întăreşte în acelaşi timp, într-un mod minunat, puterile pentru
a-L vesti pe Cristos şi astfel arată celor din afară Biserica drept
steag înălţat pentru neamuri, sub care fiii risipiţi ai lui Dumnezeu
să se adune pentru a fi una, până ce se va face o singură turmă şi
un singur Păstor.
3 - (Constituţia
despre liturgie şi celelalte Rituri)
De aceea, Conciliul socoteşte necesar să reamintească
principiile de mai jos în privinţa cultivării şi reînnoirii
liturgiei şi să stabilească norme practice.
Între aceste principii şi norme există unele care pot şi
trebuie să fie aplicate atât Ritului roman cât şi tuturor celorlalte
Rituri, deşi normele practice care urmează trebuie privite ca
referitoare numai la Ritul roman, dacă nu este vorba de lucruri
care, prin natura lor, se referă şi la celelalte Rituri.
4 - (Respectul
pentru toate Riturile legitim recunoscute)
Fidel tradiţiei, Conciliul declară că Sfânta Maică Biserica
socoteşte egale în drepturi şi în demnitate toate Riturile legitim
recunoscute şi vrea ca în viitor să fie păstrate şi cultivate în
toate modurile şi doreşte ca, acolo unde este necesar, să fie
revăzute cu prudenţă, în mod integral, în spiritul tradiţiei
sănătoase, şi reînsufleţite după cum cer condiţiile şi necesităţile
timpului nostru.

Capitolul I: PRINCIPII GENERALE PENTRU REFORMA
ŞI PROGRESUL LITURGIEI
I. NATURA LITURGIEI ŞI IMPORTANŢA EI ÎN VIAŢA
BISERICII
5 - Dumnezeu,
care "vrea ca toţi oamenii să se mântuiască şi să ajungă la
cunoaşterea adevărului" (1 Tim 2, 4), "care de multe ori şi în multe
feluri a vorbit odinioară părinţilor noştri prin profeţi" (Evr 1,
1), când a venit plinirea timpului, L-a trimis pe Fiul său, Cuvântul
făcut trup, uns de Duhul Sfânt, să ducă vestea cea bună săracilor,
să-i vindece pe cei cu inima zdrobită, "ca un medic trupesc şi
sufletesc" mijlocitor între Dumnezeu şi oameni. Într-adevăr, firea
lui omenească în unitatea persoanei Cuvântului a fost instrumentul
mântuirii noastre. De aceea în Cristos s-a realizat împăcarea
noastră desăvârşită şi ne-a fost dată plinătatea cultului divin.
Această operă a răscumpărării oamenilor şi a preamăririi
desăvârşite a lui Dumnezeu, prefigurată în faptele măreţe ale
Domnului, săvârşite cu poporul Vechiului Testament, a fost
îndeplinită de Cristos Domnul, mai ales prin Misterul pascal al
fericitei Sale Pătimiri, al învierii şi al Înălţării glorioase,
mister prin care, "murind, a nimicit moartea noastră şi, înviind, ne-a
redobândit viaţa"; căci din coasta lui Cristos "dormind pe Cruce",
s-a născut "sacramentul admirabil al întregii Biserici".
6 - (Opera
mântuirii, continuată de Biserică, se realizează în liturgie)
De aceea, precum Cristos a fost trimis de Tatăl, la fel şi
El a trimis pe apostolii săi, plini de Duhul Sfânt, nu numai ca,
predicând Evanghelia la toată făptura, să proclame că Fiul lui
Dumnezeu, prin moartea şi învierea Sa, ne-a eliberat de puterea
Satanei şi a morţii şi ne-a strămutat în împărăţia Tatălui, dar şi
ca ei să înfăptuiască opera mântuirii pe care o vesteau, prin jertfa
şi sacramentele în jurul cărora gravitează întreaga viaţă liturgică.
Astfel, prin Botez, oamenii sunt introduşi în Misterul pascal al lui
Cristos: morţi împreună cu El, înmormântaţi şi înviaţi împreună cu
El, ei primesc spiritul înfierii "prin care strigăm: Abba - Tată!Ż"
(Rom 8, 15) şi astfel devin adevăraţii adoratori pe care îi caută
Tatăl. De asemenea, ori de câte ori mănâncă Cina Domnului, ei
vestesc moartea Lui până când va veni. De aceea, chiar în Ziua de
Rusalii, când Biserica a apărut în lume, "aceia care au primit
cuvântul" lui Petru "au fost botezaţi" şi "stăruiau în învăţătura
apostolilor, în împărtăşirea frângerii pâinii şi în rugăciuni...,
lăudând pe Dumnezeu împreună şi fiind plăcuţi înaintea întregului
popor" (Fapte 2, 41-42. 47). De atunci Biserica nu a încetat
niciodată să se întrunească pentru a celebra Misterul pascal: citind
din toate Scripturile cele despre Cristos (cf. Lc 24, 27), celebrând
Euharistia, în care "sunt reprezentate victoria şi triumful
realizate prin moartea Sa", şi aducând mulţumiri în acelaşi timp lui
Dumnezeu pentru "darul Lui nespus de mare" (2 Cor 9, 15), în Cristos
Isus, "pentru lauda gloriei Sale" (Ef 1, 12), prin puterea Duhului
Sfânt.
7 - (Prezenţa
lui Cristos în liturgie)
Pentru a îndeplini o operă atât de mare, Cristos este mereu
prezent în Biserica sa, mai ales în acţiunile liturgice. El este
prezent în jertfa Sfintei liturghii, atât în persoana preotului,
oferindu-se acum prin slujirea acestuia, El care s-a oferit
odinioară pe cruce, cât mai ales sub speciile euharistice. El e
prezent în sacramente prin puterea Sa, aşa încât, atunci când cineva
botează, Cristos însuşi este cel care botează. E prezent în cuvântul
său, căci El este cel care vorbeşte în timp ce se citeşte în
Biserică Sfânta Scriptură. În sfârşit, este prezent atunci când
Biserica se roagă şi aduce laude, El care a făgăduit: "Unde sunt doi
sau trei adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor"
(Mt 18, 20).
Într-adevăr, într-o operă atât de mare, în care se aduce lui
Dumnezeu preamărirea desăvârşită şi oamenii sunt sfinţiţi, Cristos
îşi asociază totdeauna Biserica, Mireasa Lui preaiubită, care se
roagă Domnului său şi prin El aduce cult Tatălui veşnic. Aşadar pe
bună dreptate liturgia este considerată ca exercitarea misiunii
sacerdotale a lui Cristos, prin care sfinţirea omului este
reprezentată prin semne văzute şi este realizată într-un mod propriu
fiecăruia şi în acelaşi timp se aduce cultul public integral de
către Trupul Mistic al lui Cristos - de către Cap şi mădularele
sale.
Prin urmare, orice celebrare liturgică, întrucât este opera
lui Cristos - Preotul şi a Trupului său, care este Biserica, este
acţiune sacră prin excelenţă, a cărei eficacitate nu o poate atinge
cu acelaşi titlu şi în acelaşi grad nici o altă acţiune a Bisericii.
8 - (Liturgie
pământească şi liturgie cerească)
În liturgia pământească noi participăm, prin pregustare, la
liturgia cerească, ce se celebrează în cetatea sfântă a
Ierusalimului, spre care ne îndreptăm ca nişte călători, unde
Cristos şade de-a dreapta lui Dumnezeu ca slujitor al Sanctuarului
şi al adevăratului Chivot; împreună cu întreaga oştire cerească Îi
cântăm Domnului imnul de slavă; amintindu-i cu veneraţie pe sfinţi,
nădăjduim să avem parte împreună cu ei şi aşteptăm ca Mântuitor pe
Domnul nostru Isus Cristos, până când se va arăta El însuşi, Viaţa
noastră, şi atunci ne vom arăta împreună cu El în glorie.
9 - (Liturgia
nu este unica activitate a Bisericii)
Liturgia sacră nu epuizează toată acţiunea Bisericii,
deoarece mai înainte ca oamenii să se poată apropia de liturgie
trebuie ca ei să fie chemaţi la credinţă şi la convertire: "Cum vor
chema numele Aceluia în care nu au crezut? Şi cum vor crede în Acela
despre care nu au auzit? Şi cum vor auzi fără propovăduitor? Şi cum
vor propovădui fără să fie trimişi?" (Rom 10, 14-15).
De aceea Biserica vesteşte necredincioşilor mesajul
mântuirii pentru ca toţi oamenii să cunoască pe singurul Dumnezeu
adevărat şi pe Acela pe care L-a trimis, pe Isus Cristos, şi să se
întoarcă de la căile lor, făcând pocăinţă. Iar credincioşilor ea
trebuie să le vestească necontenit credinţa şi pocăinţa; trebuie de
asemenea să-i dispună pentru sacramente, să-i înveţe să păstreze tot
ceea ce a poruncit Cristos şi să-i îndemne la toate faptele de
caritate, de pietate, de apostolat, ca să se arate prin aceste fapte
că, deşi creştinii nu sunt din lumea aceasta, ei sunt totuşi lumina
lumii şi că ei dau slavă Tatălui înaintea oamenilor.
10 - (Liturgia
este culmea şi izvorul vieţii Bisericii)
Cu toate acestea, liturgia e culmea spre care tinde acţiunea
Bisericii şi izvorul din care emană toată puterea ei. Căci scopul
acţiunilor apostolice este ca toţi oamenii, deveniţi fii ai lui
Dumnezeu prin credinţă şi botez, să se adune laolaltă, să laude pe
Dumnezeu în Biserică, să participe la jertfă şi să se hrănească la
Cina Domnului.
La rândul ei, liturgia îndeamnă pe credincioşi ca, hrăniţi
cu sacramentele pascale, să trăiască în perfectă unire şi se roagă
ca ei să exprime în viaţa lor ceea ce au primit prin credinţă.
Într-adevăr, reînnoirea legământului lui Dumnezeu cu oamenii în
Euharistie îi atrage şi îi aprinde pe credincioşi de iubirea lui
Cristos cea fără de răgaz. Aşadar, prin liturgie, şi în special prin
Euharistie, se revarsă în noi, ca dintr-un izvor, harul şi se
dobândeşte cu maximum de eficacitate acea sfinţire a oamenilor şi
preamărire a lui Dumnezeu în Cristos, spre care se îndreaptă, ca
spre scopul lor, toate celelalte acţiuni ale Bisericii.
11 - (Necesitatea
dispoziţiilor sufleteşti personale)
Pentru a obţine această deplină eficacitate, credincioşii
trebuie să ia parte la liturgie cu suflet drept, conformându-şi
gândul celor rostite cu glasul, şi să coopereze cu harul divin,
pentru a nu-l primi în zadar. De aceea, este de datoria păstorilor
să fie atenţi ca în acţiunea liturgică nu numai să se respecte
legile unei celebrări valide şi licite, dar şi credincioşii să
participe la ea într-un mod conştient, activ şi rodnic.
12 - (Liturgia
şi rugăciunea personală)
Totuşi viaţa spirituală nu se poate reduce numai la
participarea la liturgia sacră.
Într-adevăr, deşi creştinul e chemat să se roage în comun,
trebuie şi să intre în camera sa pentru a se ruga Tatălui în ascuns;
ba chiar, după învăţătura Apostolului, trebuie să se roage fără
încetare. Acelaşi Apostol ne învaţă să purtăm necontenit în trupul
nostru pătimirile şi moartea lui Isus, pentru ca şi viaţa lui Isus
să se arate în trupul nostru muritor. De aceea, la jertfa Sfintei
Liturghii cerem Domnului ca, "fiindu-i plăcută oferirea jertfei
spirituale", să facă din noi "o ofrandă veşnică pentru El".
13 - (Exerciţiile
de pietate trebuie să se inspire din liturgie)
Exerciţiile de pietate ale poporului creştin sunt foarte
recomandate dacă sunt conforme cu normele şi legile Bisericii, mai
ales când se fac din dispoziţia Scaunului Apostolic.
De o demnitate specială se bucură şi exerciţiile sacre ale
Bisericilor particulare atunci când se fac după dispoziţiile
episcopilor, conform obiceiurilor sau cărţilor legitim aprobate.
Totuşi, astfel de exerciţii trebuie orânduite ţinând seama
de timpul liturgic, în aşa fel încât să se potrivească cu liturgia
sacră, să se inspire din ea într-un fel sau altul şi la ea să-l ducă
pe poporul creştin, pentru că ea prin natura sa e cu mult superioară
oricăror exerciţii.

II. EDUCAŢIA LITURGICĂ ŞI PARTICIPAREA ACTIVĂ
14 - Maica
noastră Biserica doreşte foarte mult ca toţi credincioşii să fie
îndemnaţi la acea participare deplină, conştientă şi activă la
celebrările liturgice care e cerută de însăşi natura liturgiei şi
care, pentru poporul creştin, "seminţie aleasă, preoţie împărătească,
neam sfânt, popor răscumpărat" (1 Pt 2, 9; cf. 2, 4-5), constituie
în virtutea botezului un drept şi o datorie. Acestei participări
active şi depline a întregului popor i se va acorda o grijă
deosebită în reînnoirea şi cultivarea liturgiei; într-adevăr, o
astfel de participare este izvorul primar şi indispensabil din care
credincioşii pot dobândi un spirit cu adevărat creştin şi de aceea
păstorii sufleteşti trebuie să o urmărească cu zel în toată
activitatea lor pastorală, printr-o educaţie adecvată.
Dar nu se poate spera realizarea acestui obiectiv dacă
înşişi păstorii sufleteşti nu sunt ei mai întâi pătrunşi de spiritul
şi puterea liturgiei şi nu devin maeştri ai ei; este deci foarte
necesar să se dea o importanţă primordială formaţiei liturgice a
clerului. De aceea Conciliul a stabilit cele ce urmează:
15 - (Formarea
profesorilor de liturgică)
Profesorii însărcinaţi cu predarea liturgicii în Seminarii,
în casele de studiu ale institutelor călugăreşti şi în facultăţile
teologice trebuie să primească o formaţie adecvată şi îngrijită în
vederea acestei misiuni, în institute specializate.
16 - (Predarea
liturgicii)
În Seminarii şi în casele de studiu ale institutelor
călugăreşti, liturgica trebuie aşezată printre materiile necesare şi
cele mai importante, iar în facultăţile teologice trebuie pusă
printre materiile pricipale şi ea trebuie să fie predată atât sub
aspect teologic şi istoric, cât şi spiritual, pastoral şi juridic.
În afară de aceasta, profesorii de alte materii, mai ales cei de
teologie dogmatică, de Sfânta Scriptură, de teologie spirituală şi
pastorală, se vor strădui să scoată în relief, conform exigenţelor
intrinsece ale fiecărei materii, misterul lui Cristos şi istoria
mântuirii, astfel încât să se vadă clar legătura lor cu liturgia şi
unitatea formaţiei preoţeşti.
17 - (Formaţia
liturgică a candidaţilor la preoţie)
Clericii, în Seminarii şi în casele călugăreşti, îşi vor
însuşi o formaţie liturgică a vieţii spirituale printr-o iniţiere
adecvată, pentru a înţelege ceremoniile sacre şi a participa la ele
cu tot sufletul, precum şi prin însăşi celebrarea sfintelor mistere
şi prin celelalte exerciţii de pietate impregnate de spiritul
liturgic. De asemenea, vor învăţa să respecte legile liturgice,
astfel ca viaţa Seminariilor şi a institutelor călugăreşti să fie
profund pătrunse de spiritul liturgic.
18 - (Ajutorarea
preoţilor din pastoraţie)
Preoţii, fie seculari, fie regulari, care lucrează deja în
via Domnului, să fie ajutaţi prin toate mijloacele potrivite să
pătrundă tot mai adânc ceea ce îndeplinesc în funcţiunile sacre, să
trăiască viaţa liturgică şi să o împărtăşească şi credincioşilor
care le-au fost încredinţaţi.
19 - (Educaţia
liturgică a credincioşilor)
Păstorii sufleteşti se vor îngriji cu zel şi răbdare de
formarea liturgică precum şi de participarea activă a credincioşilor,
atât interioară cât şi exterioară, după vârsta lor, condiţia, felul
de viaţă şi cultura lor religioasă, îndeplinindu-şi astfel una din
principalele lor îndatoriri de împărţitori fideli ai tainelor lui
Dumnezeu. Vor avea totodată grijă să-şi conducă turma nu numai prin
cuvânt, ci şi prin exemplu.
20 - (Mijloacele
audiovizuale şi liturgia)
Transmisiunile radiofonice şi televizate ale acţiunilor
sacre, mai ales dacă e vorba de Sfânta Liturghie, să fie făcute cu
discreţie şi demnitate, sub conducerea şi garanţia unei persoane
competente, desemnată pentru asemenea funcţie de către Episcop.

III. REFORMA LITURGIEI SACRE
21 - Pentru
ca poporul creştin să poată dobândi mai sigur belşugul de haruri din
liturgie, Sfânta Maică Biserica doreşte să se facă, cu mare grijă, o
reformă generală a liturgiei. Căci liturgia constă dintr-o parte
neschimbătoare, instituită de Dumnezeu, şi părţi supuse schimbării,
care în decursul timpului pot sau chiar trebuie să varieze, dacă în
ele au pătruns elemente ce corespund mai puţin naturii interne a
liturgiei sau dacă respectivele părţi au ajuns să fie mai puţin
adecvate. În această reformă textele şi ceremoniile trebuie să fie
astfel orânduite încât să exprime mai clar realităţile sfinte pe
care le semnifică şi pentru ca poporul creştin, pe cât posibil, să
le poată înţelege uşor sensul şi să participe la ele printr-o
celebrare deplină, activă şi comunitară. De aceea Conciliul a
hotărât următoarele norme generale:
A) Norme
generale
22 - (Orânduirea
liturgiei este de competenţa ierarhiei bisericeşti)
-
Orânduirea
liturgiei sacre depinde numai de autoritatea Bisericii, care
rezidă în Scaunul Apostolic, şi, conform Dreptului, în Episcop.
-
În virtutea
puterii acordate de Drept, orânduirea în materie de liturgică,
în limitele determinate, aparţine şi Conferinţelor Episcopale
teritoriale competente legitim constituite.
-
De aceea absolut
nimeni altul, fie şi preot, nu poate din iniţiativă proprie să
adauge, să scoată sau să schimbe ceva în liturgie.
23 - (Tradiţie
şi progres)
Pentru a păstra tradiţia sănătoasă şi a deschide în acelaşi
timp calea unui progres legitim, revizuirea fiecărei părţi din
liturgie trebuie să fie precedată totdeauna de studiu serios
teologic, istoric şi pastoral. În afară de aceasta, se vor lua în
consideraţie atât legile generale ale structurii şi ale spiritului
liturgiei, cât şi experienţa reformei liturgice precedente şi a
indultelor acordate în diferite părţi. În sfârşit, nu se vor
introduce inovaţii decât dacă le cere o adevărată şi certă utilitate
pentru Biserică şi având grijă ca formele noi să izvorască organic
din formele deja existente.
Se vor evita pe cât posibil diferenţele rituale importante
între regiuni vecine.
24 - (Biblie
şi liturgie)
Sfânta Scriptură are o foarte mare importanţă în celebrarea
liturgică. Din ea se citesc lecturile şi se explică în omilie, din
ea se cântă psalmii; sub inspiraţia şi din spiritul ei au izvorât
rugăciunile şi imnurile liturgice, şi din ea îşi primesc
semnificaţia acţiunile şi semnele liturgice. De aceea, pentru a
promova reforma, progresul şi adaptarea liturgiei, trebuie să se
favorizeze acea cunoaştere gustată şi vie a Sfintei Scripturi despre
care dă mărturie tradiţia venerabilă a Riturilor atât orientale cât
şi occidentale.
25 - (Revizuirea
cărţilor liturgice)
Cărţile liturgice vor fi revizuite cât mai curând, făcând
apel la experţi şi consultând episcopi din diferitele regiuni ale
globului.
B) Norme
izvorâte din caracterul ierarhic şi comunitar al liturgiei
26 -
Acţiunile liturgice nu sunt acţiuni private, ci sunt celebrări ale
Bisericii, care este "sacramentul unităţii", adică poporul sfânt
adunat şi organizat sub călăuzirea episcopilor.
De aceea, asemenea acţiuni aparţin întregului Trup al
Bisericii, îl manifestă şi se răsfrâng asupra lui, dar pe fiecare
membru îl implică în mod diferit, după diversitatea stărilor, a
îndatoririlor şi a participării efective.
27 - (E de
preferat celebrarea comunitară)
Ori de câte ori ceremoniile, conform naturii proprii a
fiecăreia, comportă o celebrare comunitară caracterizată prin
prezenţa şi participarea activă a credincioşilor, să fie educată la
toţi convingerea că, în măsura în care e posibil, aceasta este de
preferat celebrării individuale şi quasi-private. Acest lucru e
valabil mai ales pentru celebrarea Sfintei Liturghii, păstrându-se
totdeauna natura publică şi socială a oricărei Sfinte Liturghii, şi
pentru administrarea sacramentelor.
28 - (Buna
rânduială a celebrărilor liturgice)
În celebrările liturgice, fiecare, atât preotul cât şi
credincioşii, îndeplinindu-şi oficiul propriu, va îndeplini tot şi
numai ceea ce-i revine conform ritului şi normelor liturgice.
29 -
Ministranţii, lectorii, comentatorii şi membrii corului îndeplinesc
o adevărată slujire liturgică. De aceea ei trebuie să-şi
îndeplinească funcţiile cu pietatea sinceră şi buna orânduială demne
de măreţia acestei slujiri şi pe care poporul lui Dumnezeu pe drept
le cere de la ei.
De aceea trebuie ca ei să fie educaţi cu grijă, fiecare după
condiţia proprie, pentru a fi pătrunşi de spiritul liturgic şi
pentru a-şi îndeplini rolul după normele stabilite şi în bună
rânduială.
30 - (Participarea
activă a credincioşilor)
Pentru a promova participarea activă, se va pune accent pe
aclamaţiile poporului, pe răspunsuri, cântarea psalmilor, antifone,
cântece, precum şi pe acţiunile, gesturile şi atitudinile corporale.
Se va respecta, de asemenea, la timpul cuvenit, tăcerea sacră.
31 - În
revizuirea cărţilor liturgice se va veghea cu atenţie ca rubricile
să prevadă şi părţile credincioşilor.
32 - (Liturgie
şi clase sociale)
În liturgie, în afară de deosebirea care provine din oficiul
liturgic şi din ordinele sacre şi în afară de onorurile datorate
autorităţii civile, conform legilor liturgice, nu se va face nici o
deosebire de persoane particulare sau de condiţie socială, atât în
ceremonii cât şi în solemnităţile exterioare.
C) Norme
izvorâte din natura didactică şi pastorală a liturgiei
33 - Deşi
liturgia sacră e în special cultul adus Maiestăţii divine, ea este
şi un izvor bogat de instruire pentru poporul creştin. Într-adevăr,
în liturgie Dumnezeu vorbeşte poporului său; Cristos continuă să-şi
vestească Evanghelia; poporul, la rândul său, răspunde lui Dumnezeu
prin cântări şi rugăciuni.
Mai mult, rugăciunile adresate lui Dumnezeu prin preotul
care prezidează adunarea in persona Christi sunt spuse în numele
întregului popor sfânt şi al tuturor celor de faţă. În sfârşit,
semnele vizibile de care se foloseşte liturgia sacră pentru a face
cunoscute realităţile invizibile sunt alese de Cristos sau de
Biserică.
De aceea, nu numai când se citeşte "ceea ce a fost scris
pentru învăţătura noastră" (Rom 15, 4), ci şi atunci când Biserica
se roagă sau cântă sau acţionează, este alimentată credinţa celor de
faţă, iar minţile se înalţă spre Dumnezeu pentru a-I aduce un omagiu
spiritual şi pentru a primi harul Său cu mai multă îmbelşugare.
De aceea, în înfăptuirea reformei se va ţine seama de
următoarele norme generale:
34 - (Armonia
celebrărilor)
Celebrările să strălucească printr-o nobilă simplitate; să
fie clare în scurtimea lor şi fără repetiţii inutile; să fie
adaptate capacităţii de înţelegere a credincioşilor şi, în general,
să nu aibă nevoie de multe explicaţii.
35 - (Biblie,
predică şi cateheză liturgică)
Ca să apară clar că în liturgie ritul şi cuvântul sunt
strâns unite:
-
În celebrările
sacre lectura din Sfânta Scriptură să fie mai abundentă, mai
variată şi mai bine adaptată.
-
Momentul cel mai
potrivit pentru predică, parte din acţiunea liturgică, în măsura
îngăduită de ritual, să fie indicat şi în rubrici, iar
îndatorirea de a predica să fie îndeplinită cu fidelitate şi
exactitate. Predica să izvorască în primul rând din Sfânta
Scriptură şi din liturgie, ca o vestire a faptelor minunate ale
lui Dumnezeu în istoria mântuirii, în misterul lui Cristos, care
e mereu prezent şi activ în noi, mai ales în celebrările
liturgice.
-
De asemenea, să
se înfăptuiască în toate modurile o cateheză mai direct
liturgică; şi chiar în cadrul ceremoniilor vor fi prevăzute,
dacă sunt necesare, scurte îndemnuri rostite de preot sau de
celebrantul competent, cu formule fixe sau prin cuvinte
echivalente, în momentele cele mai potrivite.
-
Se va promova
celebrarea cuvântului lui Dumnezeu în ajunul sărbătorilor mai
solemne şi în anumite zile din Advent şi Postul Mare, în
duminici şi sărbători, mai ales în locurile lipsite de preot. În
acest caz, celebrarea va fi condusă de un diacon sau de altă
persoană delegată de Episcop.
36 - (Limba
liturgică)
-
Uzul limbii
latine, cu excepţia unor cazuri de drept particular, va fi
păstrat în riturile latine.
-
Totuşi, atât în
Sfânta Liturghie, cât şi în administrarea sacramentelor sau în
alte părţi ale liturgiei, întrebuinţarea limbii materne poate fi
deseori foarte utilă pentru popor: i se va putea acorda aşadar
un loc mai larg, mai ales în lecturi şi îndemnuri, în anumite
rugăciuni şi cântece, după normele fixate pentru fiecare caz în
capitolele următoare.
-
Pe baza acestor
norme, revine autorităţii bisericeşti teritoriale competente,
despre care face menţiune art. 22 &2, fiind consultaţi, dacă e
cazul, şi episcopii regiunilor limitrofe de aceeaşi limbă, să
stabilească oportunitatea şi modalitatea folosirii limbii
poporului. Aceste decizii trebuie supuse aprobării sau
confirmării Scaunului Apostolic.
-
Traducerea
pentru uz liturgic a textului latin în limba poporului trebuie
să aibă aprobarea autorităţii bisericeşti teritoriale competente,
despre care e vorba mai sus.
D) Norme
pentru adaptarea liturgiei la firea şi la tradiţiile diferitelor
popoare
37 - În
lucrurile ce nu lezează credinţa sau binele întregii comunităţi,
Biserica nu vrea să impună nici în liturgie o uniformitate rigidă;
dimpotrivă, ea respectă şi favorizează calităţile şi talentele
diferitelor rase şi popoare; tot ceea ce în moravurile popoarelor nu
e în mod indisolubil legat de superstiţii sau de erori este apreciat
de ea cu bunăvoinţă şi, pe cât posibil, este păstrat nealterat, ba
chiar, uneori, este admis în liturgie, cu condiţia să fie conform
principiilor unui adevărat şi autentic spirit liturgic.
38 -
Păstrându-se unitatea substanţială a Ritului roman, se va lăsa loc,
şi în revizuirea cărţilor liturgice, diferenţelor şi adaptărilor
legitime pentru diferitele grupuri, regiuni, popoare, mai ales în
misiuni; se va avea în vedere acest principiu în structura
celebrărilor şi la stabilirea rubricilor.
39 - În
limitele stabilite în ediţiile tipice ale cărţilor liturgice, este
de competenţa autorităţii bisericeşti teritoriale despre care a fost
vorba la art. 22 &2 să se stabilească adaptările, mai ales în ceea
ce priveşte administrarea sacramentelor, a sacramentaliilor,
procesiunile, limba liturgică, muzica sacră şi artele, ţinând totuşi
seama de normele fundamentale cuprinse în această Constituţie.
40 - (Adaptarea
liturgică în dieceze şi parohii)
Deoarece în diferite locuri şi împrejurări e necesară o
adaptare mai profundă a liturgiei, ceea ce implică un grad mai mare
de dificultate:
-
Autoritatea
bisericească teritorială competentă, amintită la art. 22 &2, va
examina cu atenţie şi cu prudenţă, din tradiţiile şi
mentalitatea diferitelor popoare, elementele care, în această
privinţă, pot fi în mod oportun admise în cultul divin.
Adaptările socotite utile sau necesare vor fi propuse Scaunului
Apostolic pentru a fi introduse cu consimţământul lui.
-
Pentru ca
adaptarea să se facă cu prudenţa necesară, Scaunul Apostolic,
dacă e cazul, va acorda acestei autorităţi bisericeşti
teritoriale facultatea de a permite şi de a dirija experienţele
prealabile necesare, în cadrul unor grupuri pregătite în acest
scop şi pentru un timp determinat.
-
Deoarece legile
liturgice prezintă de obicei dificultăţi speciale în materie de
adaptare, mai ales în misiuni, va trebui să se recurgă la
persoane competente în materie pentru a le stabili.

IV. CULTIVAREA VIEŢII LITURGICE ÎN DIECEZE ŞI
PAROHII
41 -
Episcopul trebuie să fie considerat ca Marele Preot al turmei sale:
de el depinde şi de la el decurge într-o anumită măsură viaţa
credincioşilor săi în Cristos.
De aceea, toţi trebuie să acorde cea mai mare importanţă
vieţii liturgice a diecezei, ce se desfăşoară în jurul Episcopului,
mai ales în biserica sa catedrală: toţi trebuie să fie convinşi că
manifestarea pricipală a Bisericii este participarea deplină şi
activă a întregului popor sfânt al lui Dumnezeu la aceleaşi
celebrări liturgice, mai ales la aceeaşi Euharistie, la aceleaşi
rugăciuni, la acelaşi altar, la care prezidează Episcopul înconjurat
de preoţi şi de ceilalţi slujitori ai altarului.
42 - Deoarece
în Biserica sa Episcopul nu poate să prezideze personal, totdeauna
şi pretutindeni, întreaga sa turmă, el trebuie să constituie în mod
necesar grupuri de credincioşi printre care locul primordial îl
deţin parohiile, organizate pe criteriul local sub conducerea unui
păstor, care ţine locul Episcopului: ele într-adevăr reprezintă,
într-un anumit mod, Biserica văzută, orânduită pe întregul pământ.
De aceea, viaţa liturgică a parohiei şi legătura ei cu
Episcopul trebuie cultivată în sufletul şi viaţa credincioşilor şi a
clerului; şi se vor depune toate strădaniile pentru creşterea
sentimentului comunităţii parohiale, mai ales în celebrarea
comunitară a Liturghiei duminicale.

V. DEZVOLTAREA ACŢIUNII PASTORALE LITURGICE
43 -
Interesul pentru dezvoltarea şi reînnoirea liturgiei e socotit pe
bună dreptate un semn al planurilor providenţiale ale lui Dumnezeu
asupra epocii noastre, ca o trecere a Duhului Sfânt prin Biserica
Sa; el imprimă o notă caracteristică vieţii acesteia şi chiar
întregii atitudini religioase a timpului nostru.
De aceea, pentru a favoriza tot mai mult această pastorală
liturgică în Biserică, Conciliul decretează:
44 - (Comisia
liturgică naţională)
Se recomandă autorităţii ecleziastice teritoriale competente,
amintite la art. 22 &2, să instituie o comisie liturgică, comisie
care va solicita colaborarea unor experţi în liturgie, în muzică, în
arta sacră şi în pastorală; această comisie poate fi ajutată de un
institut de liturgică pastorală care, după necesităţi, poate număra
printre membrii lui şi laici deosebit de experţi în această materie.
Această comisie, sub conducerea autorităţii bisericeşti teritoriale
amintite mai sus, va trebui să dirijeze pastorala liturgică în
teritoriul aflat în competenţa sa şi să promoveze studiile şi
experienţele necesare, ori de câte ori va fi vorba de adaptări care
trebuie propuse Scaunului Apostolic.
45 - (Comisie
liturgică diecezană)
De asemenea, va fi constituită o comisie liturgică în
fiecare dieceză pentru a promova acţiunea liturgică sub conducerea
Episcopului. În anumite cazuri va fi oportun ca mai multe dieceze să
numească o singură comisie pentru a promova de comun acord acţiunea
liturgică.
46 - (Alte
comisii)
Pe lângă comisia liturgică, se vor constitui în fiecare
dieceză, în limita posibilităţilor, şi comisii de muzică sacră şi de
artă sacră.
Este necesar ca aceste trei comisii să colaboreze între ele
şi deseori va fi oportun să se unească într-o singură comisie.

Capitolul II:
MISTERUL EUHARISTIC
47 - (Sfânta
Liturghie şi Misterul Pascal)
La Cina cea de Taină, în noaptea în care a fost vândut,
Mântuitorul nostru a instituit jertfa euharistică a Trupului şi
Sângelui Său pentru a perpetua de-a lungul veacurilor jertfa crucii
până la a doua Sa venire şi pentru a încredinţa astfel Miresei Sale
preaiubite, Biserica, memorialul morţii şi al învierii Sale:
sacrament al pietăţii, semn al unităţii, legătură a carităţii, ospăţ
pascal în care îl primim pe Cristos, sufletul este copleşit de har
şi ne este dată chezăşia gloriei viitoare.
48 - (Participarea
activă a credincioşilor la Sfânta Liturghie)
Aşadar, Biserica veghează cu grijă ca fiii săi să nu asiste
ca străini sau spectatori muţi la acest mister al credinţei, ci
înţelegându-l bine, cu ajutorul ceremoniilor şi rugăciunilor, să
participe la acţiunea sacră în mod conştient, cu pietate şi activ;
să fie instruiţi prin Cuvântul lui Dumnezeu, să se hrănească la masa
Trupului Domnului, să aducă mulţumire lui Dumnezeu; oferind Ostia
nepătată, nu numai prin mâinile preotului, ci împreună cu el, să
înveţe a se oferi pe ei înşişi şi, prin Cristos Mijlocitorul, să se
desăvârşească din zi în zi în unirea cu Dumnezeu şi în unirea dintre
ei, pentru ca în cele din urmă Dumnezeu să fie totul în toţi.
49 - Pentru
ca jertfa Sfintei Liturghii să-şi atingă deplina eficacitate
pastorală şi prin forma ceremoniilor, Conciliul stabileşte cele ce
urmează în privinţa Liturghiilor celebrate cu participarea poporului,
mai ales în duminici şi în sărbătorile de poruncă:
50 - (Reforma
rânduielii Sfintei Liturghii)
Ritualul Sfintei Liturghii va fi revizuit în aşa fel încât
să apară mai clar natura specifică a fiecărei părţi şi conexiunea
lor reciprocă şi să fie facilitată participarea evlavioasă şi activă
a credincioşilor.
Pentru aceasta, ceremoniile vor fi simplificate păstrându-se
neatinsă substanţa lor; se vor omite repetiţiile introduse în
decursul veacurilor sau adăugirile mai puţin utile; în schimb, în
măsura în care vor părea oportune sau necesare, vor fi restabilite,
după tradiţia Sfinţilor Părinţi, unele elemente dispărute sub
vitregia timpurilor.
51 - (O mai
mare bogăţie biblică)
Pentru a oferi din belşug credincioşilor hrana cuvântului
lui Dumnezeu, se vor deschide mai larg comorile biblice, în aşa fel
încât, într-un număr determinat de ani, să se citească poporului tot
ce este mai important din Sfânta Scriptură.
52 - (Omilia)
Este stăruitor recomandată omilia ca parte integrantă a
Liturghiei: pornind de la textul sacru, în ea sunt prezentate, de-a
lungul anului liturgic, misterele credinţei şi normele vieţii
creştine. La Liturghiile care se celebrează cu participarea
poporului, în duminici şi sărbători de poruncă, omilia nu se va
omite decât din motive grave.
53 - ("Rugăciunea
credincioşilor")
"Rugăciunea comună" sau "rugăciunea credincioşilor" va fi
reintrodusă după Evanghelie şi după omilie, mai ales în duminici şi
în sărbători de poruncă, pentru ca prin participarea poporului să se
facă rugăciuni speciale pentru Sfânta Biserică, pentru aceia care ne
conduc, pentru cei care sunt copleşiţi de diferite necazuri, pentru
toţi oamenii şi pentru mântuirea lumii întregi.
54 - (Latina
şi limba poporului în Liturghie)
La Liturghiile celebrate cu participarea credincioşilor se
va putea acorda locul cuvenit limbii poporului, mai ales în lecturi
şi în "rugăciunea comună" şi, în funcţie de condiţiile locale, de
asemenea în părţile ce revin poporului, conform art. 36 din această
Constituţie.
Se va avea grijă totuşi ca poporul să poată recita sau cânta
împreună, şi în limba latină, părţile din Rânduiala Sfintei
Liturghii care îi revin.
Acolo unde o folosire mai largă a limbii poporului în
Liturghie pare oportună, se vor respecta prescripţiile art. 40 din
această Constituţie.
55 - (Împărtăşania
sub ambele specii)
Se recomandă mult acea participare mai desăvârşită la Sfânta
Liturghie prin care credincioşii, după împărtăşania preotului,
primesc la aceeaşi jertfă Trupul Domnului. Împărtăşania sub ambele
specii, rămânând valabile principiile dogmatice stabilite de
Conciliul Tridentin, poate fi dată atât clericilor şi călugărilor
cât şi laicilor în cazurile pe care le va preciza Scaunul Apostolic
şi după aprecierea Episcopului, ca de exemplu noilor hirotoniţi, la
Liturghia sfinţirii lor, celor care depun voturile, la Liturghia
profesiunii religioase, neofiţilor, la Liturghia care urmează
botezului.
56 - (Unitatea
Liturghiei)
Cele două părţi din care este alcătuită Sfânta Liturghie,
adică Liturgia Cuvântului şi Liturgia Euharistică, sunt atât de
strâns unite între ele încât constituie un singur act de cult. De
aceea Conciliul îndeamnă insistent pe păstorii sufleteşti să-i
înveţe cu stăruinţă, în cateheză, pe credincioşi că trebuie să
participe la Sfânta Liturghie întreagă, mai ales în duminici şi în
sărbătorile de poruncă.
57 - (Concelebrarea)
-
Concelebrarea,
care este o formă adecvată de manifestare a unităţii preoţiei, a
rămas în uz până acum în Biserică, atât în Orient cât şi în
Occident. De aceea Conciliul a decis să extindă facultatea de a
concelebra la următoarele cazuri:
I. În Joia Sfântă, atât la Sfânta Liturghie crismală cât şi la
Sfânta Liturghie de seară;
II. La Sfintele Liturghii celebrate în concilii, la întrunirile
episcopale şi la sinoade;
III. La liturghia binecuvântării unui abate.
IV. În afară de acestea, cu permisiunea Ordinariului, care e
competent să aprecieze oportunitatea concelebrării:
a) La Liturghia conventuală şi la Liturghia principală din
biserici, atunci când folosul credincioşilor nu cere ca toţi
preoţii prezenţi să celebreze individual;
b) La Sfintele Liturghii celebrate cu ocazia unor întruniri de
preoţi, atât regulari cât şi seculari.
-
I. E de
competenţa Episcopilor să reglementeze disciplina concelebrării
în dieceză.
II. Totuşi, orice preot va fi liber să celebreze Sfânta
Liturghie individual, dar nu în acelaşi timp, în aceeaşi
biserică, şi nici în Joia Sfântă.
58 - Se va
redacta un nou ritual al concelebrării, care va trebui introdus în
Pontifical şi în Liturghierul Roman.

Capitolul III: CELELALTE SACRAMENTE ŞI
SACRAMENTALII
59 - (Natura
sacramentelor)
Sacramentele sunt menite să-i sfinţească pe oameni, să
zidească Trupul lui Cristos şi să dea cultul datorat lui Dumnezeu;
în calitate de semne, ele au şi un rol instructiv. Nu numai că
presupun credinţa, ci, prin cuvintele şi elementele rituale, o şi
nutresc, o întăresc şi o exprimă; de aceea sunt numite sacramente
ale credinţei. Ele conferă, într-adevăr, harul, dar celebrarea lor
îi şi dispune mai bine pe credincioşi să primească rodnic acest har,
să dea cult cum se cuvine lui Dumnezeu şi să trăiască iubirea.
Aşadar, e foarte important ca toţi credincioşii să înţeleagă
uşor semnele sacramentelor şi să frecventeze cu cea mai mare
asiduitate acele sacramente care au fost instituite pentru hrănirea
vieţii creştine.
60 - (Sacramentaliile)
Afară de aceasta, Sfânta Maică Biserică a înfiinţat şi
sacramentaliile. Acestea sunt semne sacre prin care, datorită unei
asemănări cu sacramentele, sunt semnificate şi, prin puterea de
mijlocire a Bisericii, sunt obţinute efecte mai ales spirituale.
Prin ele, oamenii sunt pregătiţi să primească efectul principal al
sacramentelor şi sunt sfinţite diferitele împrejurări ale vieţii.
61 - Aşadar,
liturgia sacramentelor şi a sacramentaliilor are drept rezultat ca,
pentru credincioşii cu dispoziţii sufleteşti bune, aproape toate
evenimentele vieţii să fie sfinţite prin harul divin, care izvorăşte
din Misterul Pascal al Patimii, Morţii şi Învierii lui Cristos,
mister din care îşi trag puterea toate sacramentele şi
sacramentaliile. Şi astfel nu există nici o folosire dreaptă a
lucrurilor materiale care să nu poată fi îndreptată spre sfinţirea
omului şi preamărirea lui Dumnezeu.
62 - (Necesitatea
unei reforme a riturilor sacramentale)
În decursul veacurilor, însă, au pătruns în ritualul
sacramentelor şi sacramentaliilor anumite elemente care, astăzi, fac
mai puţin clare natura şi scopul lor şi de aceea trebuie să se
opereze în ele anumite adaptări la necesităţile timpului nostru. Din
acest motiv, Conciliul stabileşte cele ce urmează cu privire la
revizuirea lor:
63 - (Limba)
Deoarece adeseori, în administrarea sacramentelor şi a
sacramentaliilor, folosirea limbii poporului poate fi de mare folos
pastoral, i se va acorda un loc mai larg, după următoarele norme:
a) În administrarea sacramentelor şi sacramentaliilor, limba
poporului se poate folosi conform art. 36;
b) Pe baza noii ediţii a Ritualului Roman, autoritatea
bisericească competentă, amintită la art. 22 &2 din această
Constituţie, va pregăti cât de curând rituale particulare adaptate,
şi din punctul de vedere al limbii, necesităţilor diferitelor
regiuni şi popoare; după revizuirea lor de către Scaunul Apostolic,
aceste rituale vor fi folosite în regiunile respective.
În compunerea acestor rituale sau culegeri particulare de
forme de celebrare, nu se vor omite instrucţiunile din Ritualul
Roman, aflate la începutul diverselor ceremonii, fie că e vorba de
instrucţiuni pastorale şi rubricale, fie de cele înzestrate cu o
importanţă socială deosebită.
64 -
(Catehumenatul)
Se va restabili catehumenatul adulţilor, împărţit în mai
multe etape, a cărui punere în practică va fi la aprecierea
Ordinariului locului, astfel încât timpul catehumenatului, destinat
unei instruiri adecvate, să poată fi sfinţit prin ceremonii sacre,
celebrate în perioade succesive.
65 - (Reforma
ritualului Botezului)
În ţările de misiuni, în afară de elementele cuprinse în
tradiţia creştină, vor putea fi admise şi elemente de iniţiere
aflate în uz la respectivul popor, în măsura în care se pot adapta
cultului creştin, după normele de la art. 37-40 din această
Constituţie.
66 - Vor fi
revizuite ambele rituale ale Botezului adulţilor, atât cel simplu
cât şi cel solemn, ţinând seama de restabilirea catehumenatului, şi
se va introduce în Liturghierul Roman o liturghie proprie, "cu
ocazia administrării Botezului".
67 - Va fi
revizuit ritualul pentru botezul copiilor şi va fi adaptat la
condiţia lor reală. În ritual se vor scoate mai bine în evidenţă
rolul părinţilor şi al naşilor precum şi datoriile lor.
68 - În
ritualul Botezului se vor prevedea unele adaptări utilizabile după
aprecierea Ordinariului locului pentru cazul unui mare număr de
candidaţi la botez. Se va redacta şi un ritual mai scurt, care să
poată fi folosit mai ales în ţările de misiuni de către cateheţi şi,
în general, în pericol de moarte, de către credincioşi, în lipsa
preotului sau a diaconului.
69 - În locul
"Ritualului menit să suplinească ceremoniile omise pentru un copil
deja botezat" se va redacta unul nou, în care să se exprime în mod
mai clar şi mai adecvat faptul că acest copil, botezat după ritualul
scurt, a fost deja primit în Biserică.
Se va compune un nou ritual pentru aceia care, deja botezaţi
valid, se convertesc la religia catolică. În el se va exprima
admiterea lor în comuniunea Bisericii.
70 - În afara
timpului pascal, apa pentru Botez poate fi sfinţită chiar în cadrul
ceremoniei Botezului, cu o formulă mai scurtă.
71 - (Reforma
ritualului Mirului)
Va fi revizuit ritualul Mirului, arătându-se mai clar
legătura intimă a acestui sacrament cu întreaga iniţiere creştină.
De aceea e foarte potrivit ca primirea acestui sacrament să fie
precedată de reînnoirea făgăduinţelor de la Botez.
Când se va considera oportun, Mirul va putea fi conferit în
cadrul Liturghiei; iar pentru ritualul administrării lui în afara
Liturghiei se va pregăti o formulă introductivă.
72 - (Reforma
ritualului Pocăinţei)
Ritualul şi formulele Pocăinţei vor fi revizuite în aşa fel
încât să exprime mai clar natura şi efectul sacramentului.
73 -
(Sacramentul Ungerii bolnavilor)
"Ungerea de pe urmă", sau Sfântul Maslu, care poate fi
numită mai bine "Ungerea bolnavilor", nu este numai sacramentul
acelora care se află în momentul critic al sfârşitului vieţii. De
aceea, timpul potrivit pentru a-l primi este cu siguranţă atunci
când credinciosul începe să fie în pericol de moarte din cauza bolii
sau a bătrâneţii.
74 - În afara
ritualurilor distincte - al Ungerii bolnavilor şi al Viaticului - se
va compune un ritual continuu pentru conferirea sacramentului
Ungerii după Spovadă şi înainte de primirea Viaticului.
75 - Numărul
ungerilor va fi adaptat după împrejurări, iar rugăciunile care
însoţesc ritualul Ungerii bolnavilor vor fi revizuite pentru a
corespunde diferitelor condiţii în care se află bolnavii care
primesc sacramentul.
76 - (Reforma
ritualului Ordinaţiunilor)
Ritualul Ordinaţiunilor va fi revizuit atât în privinţa
ceremoniilor cât şi a textelor.
Alocuţiunile Episcopului, de la începutul fiecărei
ordinaţiuni sau consacrări, pot fi făcute în limba poporului.
La consacrarea episcopală, impunerea mâinilor poate fi
făcută de către toţi episcopii prezenţi.
77 - (Reforma
ritualului Căsătoriei)
Ritualul celebrării Căsătoriei, care se găseşte în Ritualul
Roman, va fi revizuit şi îmbogăţit, pentru a se arăta mai clar harul
sacramentului şi pentru a se scoate mai bine în evidenţă
îndatoririle soţilor.
"Dacă în anumite regiuni se folosesc la celebrarea
sacramentului Căsătoriei alte obiceiuri şi ceremonii lăudabile,
Conciliul doreşte mult ca acestea să fie păstrate întocmai".
În plus, autoritatea bisericească teritorială competentă,
amintită la art. 22 &2 din această Constituţie, are facultatea de a
pregăti, după norma art. 63, un ritual propriu, care să corespundă
cu obiceiurile diferitelor locuri şi popoare, rămânând valabilă
legea după care preotul care asistă la cununie trebuie să ceară şi
să primească consimţământul celor care o contractează.
78 -
Căsătoria va fi celebrată în mod obişnuit în timpul Sfintei
Liturghii, după citirea Evangheliei şi după omilie, înainte de
rugăciunea credincioşilor. Rugăciunea asupra miresei, corectată
astfel încât să se scoată în evidenţă că ambii soţi au îndatoriri
egale de fidelitate reciprocă, poate fi făcută în limba poporului.
Dacă sacramentul Căsătoriei este celebrat fără Sfânta
Liturghie, la începutul ceremoniei se va citi Epistola şi Evanghelia
de la "Liturghia pentru miri" şi li se va da întotdeauna mirilor
binecuvântarea.
79 - (Reforma
Sacramentaliilor)
Sacramentaliile vor fi revizuite în lumina principiului
fundamental al unei participări conştiente, active şi simple a
credincioşilor şi ţinând seama de necesităţile vremurilor noastre.
În revizuirea ritualelor, în conformitate cu art. 63, se vor
putea adăuga noi sacramentalii, după necesităţi.
Binecuvântările rezervate vor fi în număr cât se poate de
mic şi numai în favoarea Episcopilor sau a Ordinariilor.
Se va prevedea ca anumite sacramentalii, cel puţin în
împrejurări speciale şi după aprecierea Ordinariului, să poată fi
administrate şi de laici înzestraţi cu calităţile necesare.
80 - (Profesiunea
călugărească)
Ritualul consacrării fecioarelor, aflat în Pontificalul
Roman, va fi revizuit.
În afară de aceasta, se va compune un ritual pentru
profesiunea călugărească şi pentru reînnoirea voturilor, care să
contribuie la o mai mare unitate, sobrietate şi demnitate; el va
trebui să fie adoptat de aceia care fac profesiunea sau reînnoirea
voturilor în timpul Liturghiei, păstrându-se totuşi drepturile
particulare.
E de recomandat ca profesiunea călugărească să se facă în
timpul Sfintei Liturghii.
81 - (Reforma
ritualului înmormântării)
Ritualul înmormântărilor va trebui să exprime mai clar
caracterul pascal al morţii creştine şi să răspundă mai bine, chiar
în ceea ce priveşte culoarea liturgică, la condiţiile şi tradiţiile
fiecărei regiuni.
82 - Va fi
revizuit ritualul înmormântării copiilor şi va fi înzestrat cu
Liturghie proprie.

Capitolul IV: OFICIUL DIVIN
83 - (Oficiul
divin - lucrare a lui Cristos şi a Bisericii)
Marele Preot al Noului şi veşnicului Testament, Cristos Isus,
luând firea omenească, a adus în acest exil pământesc imnul care se
cântă veşnic în lăcaşurile cereşti. El uneşte cu Sine întreaga
comunitate a oamenilor asociindu-Şi-o în înălţarea acestei divine
cântări de laudă.
El continuă să-Şi exercite funcţia preoţească prin Biserica
Sa, care laudă pe Domnul fără încetare şi mijloceşte pentru
mântuirea lumii întregi, nu numai prin celebrarea euharistică, ci şi
prin alte mijloace, mai ales prin împlinirea Oficiului divin.
84 - Oficiul
divin, după vechea tradiţie creştină, e alcătuit în aşa fel încât
întreg cursul zilei şi al nopţii să fie consacrat prin lauda lui
Dumnezeu. Când acest minunat cântec de laudă este înălţat după
rânduială de preoţi sau de alte persoane delegate de Biserică pentru
aceasta, sau de credincioşi care se roagă împreună cu preotul în
forma aprobată, atunci este într-adevăr glasul miresei care vorbeşte
Mirelui ei, ba chiar este rugăciunea pe care Cristos, împreună cu
Trupul Său, o înalţă către Tatăl.
85 - Prin
urmare, toţi cei care săvârşesc această rugăciune îndeplinesc
îndatorirea Bisericii şi în acelaşi timp se împărtăşesc din
privilegiul suprem al miresei lui Cristos, deoarece, aducând laudele
divine, ei se înfăţişează înaintea tronului lui Dumnezeu în numele
Maicii Biserici.
86 - (Valoarea
pastorală a Oficiului divin)
Preoţii însărcinaţi cu îndatorirea pastorală vor recita
aceste laude ale Orelor cu atât mai mare zel cu cât vor avea o
conştiinţă mai vie că au datoria să pună în practică îndemnul
Sfântului Pavel: "Rugaţi-vă fără încetare!" (1 Tes 5, 17), căci
numai Domnul poate da rodnicie şi creştere operei la care ei
lucrează, El care a spus: "Fără Mine nu puteţi face nimic!" (In 15,
5). De aceea Apostolii au spus atunci când au instituit pe diaconi:
"Noi ne vom îndeletnici stăruitor cu rugăciunea şi cu slujba
cuvântului" (Fapte 6, 4).
87 - Dar ca
Oficiul divin să fie împlinit mai bine şi mai desăvârşit de către
preoţi şi alţi membri ai Bisericii în împrejurările actuale,
Conciliul, continuând reforma fericit inaugurată de Scaunul
Apostolic, a hotărât să decreteze cele ce urmează, referitor la
Oficiul de Rit roman:
88 - (Modificări
în orânduirea tradiţională a Orelor)
Deoarece scopul Oficiului este sfinţirea zilei, cursul
tradiţional al Orelor va fi reaşezat în aşa fel încât Orele să
corespundă, pe cât posibil, timpului real şi să ţină seama de
condiţiile vieţii de azi, mai ales pentru aceia care se
îndeletnicesc cu opere de apostolat.
89 - De aceea,
în reforma Oficiului se vor respecta următoarele norme:
a) Laudele, ca rugăciuni de dimineaţă, şi Vesperele, ca
rugăciuni de seară, care, după venerabila tradiţie a Bisericii
universale, constituie două puncte de reper ale Oficiului zilei,
trebuie socotite ca ore principale şi celebrate ca atare;
b) Completoriul va fi astfel stabilit încât să se
potrivească sfârşitului zilei;
c) Ora numită Matutinum, deşi păstrează caracterul de laudă
nocturnă pentru celebrarea comună, va fi adaptată în aşa fel încât
să poată fi recitată la orice oră din zi şi va avea un număr mai mic
de psalmi şi lecturi mai lungi;
d) Ora "Prima" va fi suprimată;
e) În recitarea obligatorie în comun se vor păstra orele
mici: Terţa, Sexta şi Nona. În afara acestui caz e permis să se
aleagă una singură din acestea trei, cea mai adecvată momentului
zilei.
90 - (Oficiul
divin, izvor de pietate)
În afară de aceasta, deoarece Oficiul divin, ca rugăciune
publică a Bisericii, e izvorul pietăţii şi hrana rugăciunii
personale, preoţii şi toţi aceia care iau parte la Oficiul divin
sunt rugaţi stăruitor în Domnul ca atunci când îl recită să aibă
gândul în armonie cu glasul. Şi pentru a realiza mai bine aceasta,
îşi vor însuşi o cunoaştere mai profundă a liturgiei şi a Bibliei,
mai ales a psalmilor.
În înfăptuirea acestei reforme, venerabila comoară seculară
a Oficiului roman va fi astfel adaptată încât toţi aceia cărora le
este încredinţată să se poată folosi de ea cu mai mare uşurinţă şi
cu mai mult rod.
91 - (Distribuirea
psalmilor)
Pentru ca aranjarea Orelor propusă la art. 89 să poată fi
bine înfăptuită, psalmii nu vor mai fi repartizaţi pe o singură
săptămână, ci pe un spaţiu mai lung.
Lucrarea de revizuire a Psaltirii, în mod fericit începută,
trebuie să fie dusă la capăt cât mai repede, ţinându-se seama de
latinitatea creştină, de uzul liturgic, inclusiv în cântare, precum
şi de întreaga tradiţie a Bisericii latine.
92 - (Ordinea
lecturilor)
În ceea ce priveşte lecturile, se va ţine seama de
următoarele:
a) Lectura din Sfânta Scriptură va fi în aşa fel orânduită
încât să faciliteze un acces mai larg la comorile cuvântului divin;
b) Lecturile din operele Sfinţilor Părinţi, ale
învăţătorilor şi scriitorilor Bisericii vor fi mai bine alese;
c) Faptele martirilor sau Vieţile sfinţilor vor fi aduse la
conformitate cu adevărul istoric.
93 - (Revizuirea
imnurilor)
Imnurile, dacă e cazul, vor fi readuse la forma lor
originară, suprimând sau schimbând tot ceea ce, în ele, are iz
mitologic sau nu se potriveşte cu evlavia creştină. După necesităţi,
se vor introduce şi altele, luate din tezaurul de imnuri.
94 - (Timpul
recitării Oficiului divin)
Pentru a sfinţi cu adevărat ziua şi pentru a recita Oficiul
cu mai mult folos spiritual, e bine să se respecte timpul care se
apropie mai mult de timpul propriu al fiecărei ore canonice.
95 - (Obligativitatea
Oficiului divin)
Comunităţile obligate la celebrarea în comun a Oficiului
divin, în afara Liturghiei conventuale, sunt datoare să-l celebreze
în fiecare zi în comun, după cum urmează:
a) Întregul Oficiu: comunităţile de canonici, călugării şi
călugăriţele şi alţi membri ai Institutelor obligate la recitarea în
comun după norma dreptului sau a Constituţiunilor;
b) Capitlurile de catedrale sau Colegialele: acele părţi ale
Oficiului care le sunt impuse prin Drept comun sau particular;
c) Toţi membrii acestor comunităţi care au primit Ordinele
majore sau au făcut profesiunea solemnă, cu excepţia converşilor,
sunt obligaţi să recite singuri Orele canonice pe care nu le recită
în comun.
96 - Clericii
care nu sunt obligaţi la recitare în comun, dacă au primit Ordinele
majore, sunt obligaţi zilnic să recite, în comun sau singuri, întreg
Oficiul, după normele de la art. 89.
97 -
Oportunitatea comutării Oficiului divin cu altă acţiune liturgică va
fi determinată de rubrici.
În cazuri particulare şi pentru motiv întemeiat, Ordinarii
pot să dispenseze total sau parţial pe supuşii lor de obligaţia
recitării Oficiului divin sau pot să permită comutarea lui.
98 - Membrii
oricărui Institut care, în virtutea Constituţiunilor, recită o parte
din Oficiul divin împlinesc rugăciunea publică a Bisericii.
De asemenea, ei împlinesc rugăciunea publică a Bisericii
dacă, în virtutea Constituţiunilor, recită un "Mic Oficiu", cu
condiţia ca acesta să fie compus după structura Oficiului divin şi
să fie aprobat legal.
99 - (Recitarea
comunitară a Oficiului divin)
Deoarece Oficiul divin e glasul Bisericii, al întregului
trup mistic, care îl laudă în mod public pe Dumnezeu, clericii
neobligaţi la recitarea lui în comun, şi mai ales preoţii care
locuiesc sau se află împreună, sunt îndemnaţi să recite în comun cel
puţin o parte a Oficiului divin.
Toţi aceia care recită Oficiul în comun, în virtutea
obligaţiei sau ocazional, îşi vor îndeplini în modul cel mai perfect
posibil îndatorirea încredinţată, atât în privinţa evlaviei
interioare cât şi a atitudinii externe.
Pe lângă aceasta, e bine ca, după împrejurări, Oficiul în
comun să fie cântat.
100 - (Participarea
credincioşilor la Oficiul divin)
Păstorii sufleteşti se vor îngriji ca Orele principale, mai
ales Vesperele, în duminici şi în sărbătorile mai solemne, să fie
celebrate în biserică în comun. Se recomandă ca şi laicii să recite
Oficiul divin, fie împreună cu preoţii, fie adunaţi între ei, sau
chiar singuri.
101 - (Limba
Oficiului divin)
-
După tradiţia
seculară a Ritului latin, clericii trebuie să păstreze în
Oficiul divin limba latină. Ordinariul are totuşi puterea de a
îngădui folosirea unei traduceri în limba poporului, realizată
conform art. 36, pentru cazuri individuale, clericilor cărora
folosirea limbii latine le este o piedică gravă în recitarea
Oficiului aşa cum se cuvine.
-
Membrelor
diferitelor Institute cu viaţă consacrată şi membrilor care nu
sunt clerici, Superiorul competent poate să le permită folosirea
limbii materne în Oficiul divin chiar celebrat în comun, cu
condiţia ca traducerea să fie aprobată.
-
Orice cleric
obligat la Oficiul divin, dacă îl recită în limba poporului cu
un grup de credincioşi, sau cu aceia despre care este vorba la
&2, îşi îndeplineşte obligaţia, cu condiţia ca textul traducerii
să fie aprobat.

Capitolul V: ANUL LITURGIC
102 - (Sensul
anului liturgic)
Sfânta Maică Biserica socoteşte de datoria ei să celebreze
printr-o comemorare sacră, în anumite zile din cursul anului, opera
mântuitoare a Mirelui său divin. În fiecare săptămână, în ziua pe
care a numit-o duminică, ea sărbătoreşte Învierea Domnului, pe care,
o dată pe an, o celebrează împreună cu fericita Lui pătimire, prin
marea solemnitate a Paştelui.
Pe lângă aceasta, ea desfăşoară în ciclul anual, întregul
mister al lui Cristos, de la Întrupare şi Naştere până la Înălţare,
la ziua Rusaliilor şi până la aşteptarea fericitei speranţe şi a
venirii Domnului.
Celebrând astfel misterele Răscumpărării, ea deschide
credincioşilor comorile virtuţilor şi meritelor Domnului său,
actualizându-le într-un fel în tot decursul timpului, pentru ca
astfel credincioşii să vină în contact cu ele şi să se umple de
harul mântuirii.
103 - În
celebrarea acestui ciclu anual al misterelor lui Cristos, Sfânta
Biserică o venerează cu o iubire deosebită pe Fericita Fecioară
Maria, Născătoarea de Dumnezeu, care este indisolubil unită cu Fiul
ei în opera mântuirii; în Maria, Biserica admiră şi preamăreşte
rodul cel mai ales al Răscumpărării şi contemplă cu bucurie, ca într-o
icoană preacurată, ceea ce ea însăşi doreşte şi speră să fie în
întregime.
104 - În
acelaşi timp, Biserica a introdus în ciclul anual comemorarea
martirilor şi a altor sfinţi care, ajunşi la perfecţiune prin harul
multiform al lui Dumnezeu şi bucurându-se deja de mântuirea veşnică,
Îi cântă lui Dumnezeu în cer o laudă desăvârşită şi mijlocesc pentru
noi.
În ziua naşterii lor pentru cer, Biserica proclamă Misterul
Pascal realizat în Sfinţi, care au suferit cu Cristos şi cu El
împreună sunt preamăriţi; ea pune în faţa credincioşilor exemplele
acestora, care îi atrag pe toţi prin Cristos la Tatăl, şi, pentru
meritele lor, ea dobândeşte binefacerile lui Dumnezeu.
105 - În
sfârşit, în diferite timpuri ale anului, conform unor rânduieli
transmise prin tradiţie, Biserica întregeşte formaţia credincioşilor
prin exerciţii de pietate şi asceză, prin instruire, prin rugăciune,
prin fapte de pocăinţă şi de milostenie.
De aceea Conciliul a găsit de cuviinţă să stabilească cele
ce urmează:
106 - (Revalorizarea
duminicii)
Conform tradiţiei apostolice care datează încă din ziua
Învierii lui Cristos, Biserica celebrează Misterul pascal în fiecare
a opta zi, care e numită pe bună dreptate ziua Domnului sau duminica.
Într-adevăr, în această zi credincioşii trebuie să se adune
ca, ascultând cuvântul lui Dumnezeu şi participând la Sfânta
Euharistie, să-şi amintească de Patima, Învierea şi Gloria Domnului
Isus şi să mulţumească lui Dumnezeu, care "i-a renăscut la o nădejde
vie prin învierea lui Cristos din morţi" (1 Pt 1, 3).
Aşadar, duminica este sărbătoarea primordială, care trebuie
prezentată pietăţii credincioşilor şi întipărită bine în ea, aşa
încât să devină şi zi de bucurie şi de încetare a lucrului.
Celelalte celebrări, dacă nu sunt într-adevăr de cea mai mare
importanţă, nu trebuie să aibă întâietate asupra ei, deoarece ea
este fundamentul şi nucleul întregului an liturgic.
107 - (Reforma
anului liturgic)
Anul liturgic va fi revizuit astfel încât, fiind păstrate
sau restabilite obiceiurile şi disciplinele tradiţionale legate de
timpurile sacre, conform condiţiilor epocii noastre, să se menţină
caracterul lor originar, pentru a hrăni în mod corespunzător
pietatea credincioşilor prin celebrarea misterelor răscumpărării
creştine şi, mai ales, a Misterului pascal.
Adaptările după condiţiile locale, dacă vor fi necesare, se
vor face conform art. 39 şi 40.
108 -
Sufletele credincioşilor să fie orientate înainte de toate spre
sărbătorile Domnului, prin care se celebrează în decursul anului
misterele mântuirii.
De aceea, Propriul timpului ("Proprium de tempore") îşi va
primi locul cuvenit, mai presus de sărbătorile sfinţilor, ca să fie
celebrat cum se cuvine întregul ciclu al misterelor mântuirii.
109 - (Postul
mare)
Caracterul dublu al Postului Mare, care mai ales prin
reamintirea sau pregătirea botezului şi prin pocăinţă îi pregăteşte
pe credincioşi la celebrarea misterului pascal, prin ascultarea mai
frecventă a cuvântului lui Dumnezeu şi prin practicarea rugăciunii,
acest dublu caracter trebuie să fie mai bine pus în evidenţă atât în
liturgie, cât şi în cateheza liturgică. De aceea:
a) Elementele baptismale ale liturgiei din Postul Mare se
vor folosi mai abundent şi, dacă e oportun, unele dintre ele vor fi
restabilite conform tradiţiei anterioare;
b) Acelaşi lucru este valabil şi în privinţa elementelor
penitenţiale. Iar prin cateheză se va întipări în sufletele
credincioşilor, odată cu urmările sociale ale păcatului, acel aspect
propriu pocăinţei - de ură faţă de păcat întrucât acesta este o
ofensă adusă lui Dumnezeu. Nu se va trece cu vederea rolul Bisericii
în acţiunea penitenţială şi se va insista asupra rugăciunii pentru
păcătoşi.
110 -
Pocăinţa din timpul Postului Mare nu trebuie să fie numai internă şi
individuală, ci şi externă şi socială. Practica pocăinţei, conform
posibilităţilor timpului nostru şi ale diferitelor regiuni, precum
şi conform condiţiilor credincioşilor, va fi favorizată şi
recomandată şi de autorităţile menţionate la art. 22.
Postul pascal din Vinerea Patimilor şi morţii Domnului va fi
sacru; el va trebui celebrat pretutindeni şi, dacă se consideră
oportun, va trebui chiar extins la Sâmbăta Mare pentru a se putea
ajunge cu inimă înălţată şi deschisă la bucuria Duminicii Învierii.
111 - (Sărbătorile
sfinţilor)
După Tradiţie, sfinţii sunt cinstiţi în Biserică şi ea
venerează relicvele lor autentice şi icoanele lor. Sărbătorile
sfinţilor proclamă faptele minunate ale lui Cristos în slujitorii
săi şi oferă credincioşilor exemple vrednice de imitat.
Pentru ca sărbătorile sfinţilor să nu fie puse mai presus de
sărbătorile care celebrează misterele mântuirii, multe din ele vor
fi lăsate să se celebreze la nivel de Biserică locală, naţiune sau
familie călugărească; vor fi extinse la Biserica întreagă numai
acelea care comemorează sfinţi de importanţă cu adevărat universală.

Capitolul VI: MUZICA SACRĂ
112 - (Muzica
sacră şi liturgia)
Tradiţia muzicală a Bisericii universale constituie o
comoară de o valoare inestimabilă şi ea are întâietate asupra altor
expresii ale artei mai ales pentru faptul că, unit cu cuvintele,
cântul sacru constituie o parte necesară şi integrantă a liturgiei
solemne.
Desigur, cântul sacru a fost proslăvit atât de Sfânta
Scriptură, cât şi de Sfinţii Părinţi şi de Pontifii romani care în
vremea din urmă, începând cu Pius al X-lea, au subliniat cu tărie
funcţia de slujire a muzicii sacre în serviciul divin.
De aceea muzica sacră va fi cu atât mai sfântă cu cât va fi
mai strâns legată de acţiunea liturgică, fie exprimând mai plăcut
rugăciunea sau favorizând unitatea, fie contribuind la o mai mare
solemnitate a riturilor sacre. Biserica aprobă şi admite în cultul
divin toate formele de artă adevărată, cu condiţia să fie înzestrate
cu calităţile necesare.
Aşadar Conciliul, păstrând normele şi prescripţiile
tradiţiei şi ale disciplinei bisericeşti şi având în vedere scopul
muzicii sacre, care este slava lui Dumnezeu şi sfinţirea
credincioşilor, hotărăşte cele ce urmează:
113 - (Cântul
în acţiunea liturgică)
Acţiunea liturgică îmbracă o formă mai nobilă când slujbele
divine sunt celebrate solemn cu cântări, când slujesc preoţii iar
poporul participă activ.
În ceea ce priveşte limba, se vor respecta normele de la
art. 36; în privinţa Liturghiei, de la art. 54; în privinţa
sacramentelor, de la art. 63; în privinţa Oficiului divin, de la
art. 101.
114 -
Tezaurul muzicii sacre va fi păstrat şi cultivat cu cea mai mare
grijă. Corurile vor fi dezvoltate în mod deosebit, mai ales pe lângă
bisericile catedrale; totuşi episcopii şi ceilalţi păstori
sufleteşti vor veghea cu atenţie ca în orice acţiune sacră celebrată
cu cânt întreaga adunare a credincioşilor să-şi poată manifesta
propria participare activă, conform art. 28 şi 30.
115 - (Formaţia
muzicală)
Se va acorda o mare importanţă educaţiei şi practicii
muzicale în seminarii, în noviciatele călugăreşti de ambele sexe şi
în casele de studii, precum şi în alte instituţii şi şcoli catolice;
pentru aceasta, profesorii însărcinaţi cu predarea muzicii sacre vor
fi formaţi cu grijă.
Se recomandă, în plus, unde este posibil, înfiinţarea unor
institute superioare de muzică sacră.
Instrumentiştilor şi cântăreţilor, mai ales copiilor, li se
va da şi o educaţie liturgică autentică.
116 - (Cântul
gregorian şi polifonic)
Biserica recunoaşte cântul gregorian ca fiind propriu
liturgiei romane; de aceea, în acţiunile liturgice, în condiţii
egale, el trebuie să ocupe primul loc.
Celelalte genuri de muzică sacră, şi mai ales polifonia, nu
sunt câtuşi de puţin excluse de la celebrarea slujbelor divine, cu
condiţia să fie conforme cu spiritul acţiunii liturgice, după norma
art. 30.
117 - Ediţia
tipică a cărţilor de cânt gregorian va fi terminată; mai mult, se va
întocmi o ediţie critică a cărţilor deja editate în urma reformei
Sfântului Pius al X-lea.
Este bine să se pregătească şi o ediţie conţinând melodiile
mai simple, pentru uzul bisericilor mici.
118 - (Cântul
religios popular)
Cântul religios popular va fi promovat în mod inteligent aşa
încât în devoţiuni, ca şi în acţiunile liturgice înseşi, după
normele şi prescrierile rubricilor, să poată răsuna glasurile
credincioşilor.
119 - (Muzica
sacră în misiuni)
Deoarece în anumite regiuni, mai ales în ţările de misiune,
există popoare care posedă o tradiţie muzicală cu rol mare în viaţa
lor religioasă şi socială, se va acorda acestei muzici respectul şi
locul cuvenit, atât în formarea simţământului religios al acestor
popoare, cât şi în adaptarea cultului la caracterul lor, după
normele art. 39 şi 40.
De aceea, în educaţia muzicală a misionarilor, se va avea
grijă ca, pe cât posibil, ei să fie în stare să promoveze muzica
tradiţională a acestor popoare, atât în şcoli cât şi în acţiunile
sacre.
120 - (Orga
şi alte instrumente)
În Biserica latină se va bucura de mare apreciere orga cu
tuburi, ca instrument muzical tradiţional, al cărui sunet poate să
adauge o strălucire minunată ceremoniilor Bisericii şi să înalţe
puternic sufletele spre Dumnezeu şi spre cele de sus.
În privinţa altor instrumente, ele pot fi admise în cultul
divin după aprecierea şi cu consimţământul autorităţii bisericeşti
teritoriale competente, după norma art. 22 &2, 37 şi 40, în măsura
în care sunt sau pot fi adaptate uzului sacru, sunt adecvate
demnităţii templului şi favorizează într-adevăr edificarea
credincioşilor.
121 - (Misiunea
compozitorilor)
Muzicienii, animaţi de spirit creştin, vor înţelege că sunt
chemaţi să cultive muzica sacră şi să-i sporească tezaurul.
Ei vor compune melodii care să prezinte caracteristicile
adevăratei muzici sacre şi care să poată fi cântate nu numai de
marile coruri, ci să fie accesibile şi corurilor mai mici şi să
favorizeze participarea activă a întregii adunări a credincioşilor.
Textele destinate cântului sacru vor fi conforme cu doctrina
catolică, ba mai mult, vor fi luate de preferinţă din Sfânta
Scriptură şi din izvoarele liturgice.

Capitolul VII: ARTA SACRĂ ŞI MATERIALUL DE CULT
122 - (Demnitatea
artei sacre)
Printre cele mai nobile activităţi ale spiritului uman se
numără, pe bună dreptate, artele frumoase, şi mai ales arta
religioasă şi apogeul ei, arta sacră. Prin natura lor, ele sunt
îndreptate către infinita frumuseţe divină, ce trebuie exprimată,
într-un fel, în lucrările omului, şi sunt cu atât mai mult
consacrate laudei şi gloriei lui Dumnezeu cu cât nu au nici un alt
scop decât să contribuie în mod cât mai eficient, prin realizările
lor, la îndreptarea sufletelor oamenilor spre Dumnezeu.
De aceea, Sfânta Maică Biserica a fost totdeauna prietena
artelor frumoase şi a cerut necontenit concursul lor nobil, mai ales
pentru ca obiectele care aparţin cultului să fie într-adevăr demne,
armonioase şi frumoase, semne şi simboluri ale realităţilor
supranaturale, şi nu a încetat să formeze artişti. Mai mult,
Biserica s-a socotit întotdeauna pe bună dreptate arbitră în materie,
deosebind printre operele artiştilor pe cele conforme credinţei,
pietăţii şi legilor religioase tradiţionale şi, ca atare, adecvate
uzului sacru.
Biserica a vegheat cu o deosebită grijă ca materialul sacru
să adauge un spor de demnitate şi frumuseţe cultului, admiţând, în
ceea ce priveşte materialele, formele şi ornamentele, modificările
introduse de progresul tehnicii în decursul secolelor.
Părinţii au căzut aşadar de acord să stabilească în această
privinţă cele ce urmează:
123 - (Libertatea
stilurilor artistice)
Biserica nu a considerat niciodată un anume stil artistic ca
fiindu-i propriu, dar după caracterul şi condiţiile popoarelor şi
după necesităţile diferitelor Rituri, ea a admis formele artistice
din fiecare epocă, creând în decursul veacurilor un tezaur artistic
ce trebuie păstrat cu toată grija posibilă. Arta epocii noastre şi
aceea a tuturor popoarelor şi regiunilor trebuie să aibă de asemenea
libertatea de a se exprima în Biserică, cu condiţia de a sluji
edificiile şi riturile sacre cu respectul şi onoarea care le sunt
datorate. Astfel ea îşi va putea uni glasul cu minunatul concert de
laudă pe care l-au cântat oamenii cei mai iluştri în veacurile
trecute, spre cinstea credinţei catolice.
124 -
Promovând şi favorizând o artă sacră autentică, Ordinarii să aibă în
vedere mai degrabă o frumuseţe nobilă, decât pura somptuozitate.
Acest lucru este valabil şi privitor la veşmintele şi podoabele
sacre.
Episcopii să vegheze ca operele artistice care lezează
credinţa şi moravurile precum şi pietatea creştină, cele care
ofensează simţul religios autentic, fie din cauza depravării
formelor, fie din cauza insuficienţei, mediocrităţii sau falsităţii
expresiei artistice, să fie îndepărtate cu grijă din casa lui
Dumnezeu şi din alte locuri sfinte.
În construirea edificiilor sacre se va avea grijă ca ele să
fie adecvate pentru îndeplinirea acţiunilor liturgice şi să
favorizeze participarea activă a credincioşilor.
125 - Se va
menţine practica de a expune în biserici imagini sacre spre a fi
venerate de credincioşi; dar ele vor fi expuse în număr moderat şi
într-o ordine corectă, pentru a nu trezi uimirea în poporul creştin
şi pentru a nu favoriza o devoţiune mai puţin corectă.
126 - În
aprecierea operelor de artă, Ordinarii locurilor vor ţine seama de
părerea comisiei diecezane pentru arta sacră şi, dacă e cazul, a
altor experţi, precum şi de cea a comisiilor menţionate la art. 44,
45, 46.
Ei vor veghea cu grijă ca mobilierul sacru sau operele de
valoare, precum şi podoabele casei lui Dumnezeu să nu fie
înstrăinate sau distruse.
127 - (Formarea
artiştilor)
Episcopii, personal sau prin preoţi capabili, cunoscători şi
iubitori de artă, se vor ocupa de artişti, pentru a-i educa în
spiritul artei sacre şi al liturgiei.
Mai mult, se recomandă crearea de şcoli sau de academii de
artă sacră pentru formarea artiştilor, în acele regiuni în care se
va socoti oportun.
Toţi artiştii care, îndemnaţi de talent, voiesc să slujească
slavei lui Dumnezeu în Sfânta Biserică, să-şi amintească întotdeauna
că este vorba despre o anume imitare sacră a lui Dumnezeu Creatorul
şi de opere destinate cultului catolic şi edificării credincioşilor,
precum şi pietăţii şi educaţiei lor religioase.
128 - (Revizuirea
legislaţiei privitoare la arta sacră)
Canoanele şi statutele bisericeşti care privesc totalitatea
obiectelor destinate cultului divin, mai ales în ceea ce priveşte
construcţia demnă şi adaptată a edificiilor, forma şi construcţia
altarelor, nobleţea, amplasarea şi securitatea tabernacolului
euharistic, funcţionalitatea şi demnitatea baptisteriului, precum şi
aşezarea corespunzătoare a imaginilor sacre, a podoabelor şi
ornamentelor vor fi revizuite cât mai curând, în acelaşi timp cu
cărţile liturgice, conform art. 25. Ceea ce corespunde mai puţin
reformei liturgice va fi corectat sau suprimat, iar ceea ce o
favorizează va fi păstrat sau introdus.
În acest domeniu, mai ales în ceea ce priveşte materialul şi
forma mobilierului sacru şi a veşmintelor, se acordă Conferinţelor
episcopale teritoriale facultatea de a face adaptările la
necesităţile şi obiceiurile locale, conform art. 22 din această
Constituţie.
129 - (Educaţia
artistică a clerului)
În timpul studiilor filosofice şi teologice, clericii vor fi
instruiţi şi asupra istoriei şi evoluţiei artei sacre, precum şi
asupra principiilor sănătoase pe care trebuie să se bazeze operele
de artă sacră, ca astfel ei să aprecieze şi să păstreze monumentele
venerabile ale Bisericii şi să poată da sfaturi potrivite artiştilor
pentru realizarea operelor lor.
130 - (Însemnele
pontificale)
Se cuvine ca folosirea însemnelor pontificale să fie
rezervată persoanelor ecleziastice care sunt învestite cu caracterul
episcopal sau cu o jurisdicţie specială.

Anexa
DECLARAŢIA CONCILIULUI VATICAN II DESPRE REVIZUIREA CALENDARULUI
Conciliul
ecumenic Vatican II, acordând o mare importanţă dorinţelor multora
de a se stabili sărbătoarea Paştelui într-o duminică anume şi de a
se adopta un calendar fix, după ce a examinat cu atenţie
consecinţele posibile ale introducerii unui nou calendar, declară
cele ce urmează:
1. Conciliul nu se opune ca sărbătoarea Paştelui să fie
fixată într-o duminică anume în Calendarul gregorian, cu
asentimentul celor interesaţi, mai ales al fraţilor despărţiţi de
comuniunea cu Scaunul Apostolic.
2. De asemenea, Conciliul declară că nu se opune proiectelor
care au drept scop introducerea unui calendar permanent în
societatea civilă.
Dar dintre diferitele sisteme propuse în vederea stabilirii
unui calendar permanent şi a introducerii lui în societatea civilă,
Biserica le admite numai pe acelea care păstrează şi apără săptămâna
de şapte zile inclusiv duminica, fără a intercala vreo altă zi în
afara săptămânii, astfel încât succesiunea săptămânilor să rămână
neatinsă, afară de intervenţia unor motive foarte grave asupra
cărora va trebui să se pronunţe Scaunul Apostolic.
Toate cele stabilite
în această Constituţie şi fiecare în parte au plăcut Părinţilor
conciliari. Iar noi, cu puterea apostolică acordată nouă de Cristos,
le aprobăm, împreună cu venerabilii Părinţi, în Duhul Sfânt, le
decretăm şi le stabilim şi dispunem ca cele hotărâte astfel în
Conciliu să fie promulgate spre slava lui Dumnezeu.
Roma, Sfântul Petru,
4 decembrie 1963
Eu, PAUL, Episcop al
Bisericii Catolice
(Urmează semnăturile Părinţilor)

Ç Top
pf page
|