|
CONCILIUL
VATICAN II
9. Decret despre Bisericile orientale catolice
"ORIENTALIUM ECCLESIARUM"
I. INTRODUCERE
II. DESPRE BISERICILE
PARTICULARE SAU RITURI
III. PĂSTRAREA PATRIMONIULUI
SPIRITUAL AL BISERICILOR ORIENTALE
IV. PATRIARHII ORIENTALI
V. DISCIPLINA SACRAMENTELOR
VI. CULTUL DIVIN
VII. RELAŢIILE CU FRAŢII DIN
BISERICILE DESPĂRŢITE
ÎNCHEIERE
Decret despre Bisericile orientale catolice
"ORIENTALIUM ECCLESIARUM"
PAUL, EPISCOP,
SLUJITOR AL SLUJITORILOR LUI DUMNEZEU,
ÎMPREUNĂ CU PĂRINŢII SFÂNTULUI CONCILIU
SPRE AMINTIRE PERPETUĂ
21 noiembrie 1964
I.
Introducere
1 - Biserica
Catolică preţuieşte foarte mult instituţiile, riturile liturgice,
tradiţiile bisericeşti şi disciplina vieţii creştine din BISERICILE
ORIENTALE. Căci în aceste Biserici, ilustre prin vechimea lor
venerabilă, străluceşte tradiţia care vine de la Apostoli prin
Sfinţii Părinţi şi care constituie o parte a patrimoniului revelat
de Dumnezeu şi indivizibil al Bisericii universale. Aşadar, în grija
sa pentru Bisericile Orientale, care sunt mărturii vii ale acestei
tradiţii, acest Sfânt Conciliu ecumenic doreşte ca ele să
înflorească şi să-şi împlinească misiunea ce le revine, cu o
reînnoită vigoare apostolică; de aceea, pe lângă cele referitoare la
Biserica universală, a hotărât să stabilească anumite puncte cu
privire la ele, lăsându-le pe celelalte la aprecierea Sinoadelor
orientale şi a Scaunului Apostolic.
II.
DESPRE BISERICILE PARTICULARE SAU RITURI
2 - (Unitate
şi varietate în Biserică)
Biserica sfântă şi catolică, Trupul mistic al lui Cristos,
este alcătuită din credincioşi uniţi organic în Duhul Sfânt prin
aceeaşi credinţă, aceleaşi sacramente şi aceeaşi conducere şi care,
unindu- se în diferite comunităţi a căror coeziune e asigurată de
ierarhie, formează Biserici particulare sau Rituri. Între ele există
o admirabilă comuniune astfel încât varietatea din Biserică nu
dăunează unităţii ci, mai degrabă, o manifestă; într-adevăr Biserica
catolică voieşte ca tradiţiile fiecărei Biserici particulare sau Rit
să fie păstrate în integritatea lor şi în acelaşi timp vrea să-şi
adapteze modul de viaţă la diferitele necesităţi de timp şi de loc.
3 - (Diversele
Rituri sunt egale în demnitate)
Aceste Biserici particulare, atât din Orient cât şi din
Occident, deşi diferă parţial între ele prin aşa numitele Rituri, şi
anume în privinţa liturgiei, a disciplinei bisericeşti şi a
patrimoniului spiritual, sunt supuse în egală măsură cârmuirii
pastorale a Pontifului Roman, care, prin hotărâre divină, este
Urmaşul Sfântului Petru în primatul asupra Bisericii universale. De
aceea, ele se bucură de o demnitate egală, astfel încât nici una
dintre ele nu se află deasupra celorlalte în privinţa Ritului, se
bucură de aceleaşi drepturi şi sunt supuse aceloraşi obligaţii,
chiar referitor la vestirea Evangheliei în lumea întreagă (cf. Mc
16, 15), sub conducerea Pontifului Roman.
4 - (Relaţiile
între Biserici)
Aşadar să se aibă în vedere pretutindeni ocrotirea şi
dezvoltarea tuturor Bisericilor particulare şi de aceea să se
constituie parohii şi ierarhie proprie acolo unde binele spiritual
al credincioşilor o cere. Ierarhiile diferitelor Biserici
particulare care îşi exercită jurisdicţia asupra aceluiaşi teritoriu
să se îngrijească, prin schimb de păreri în întâlniri periodice, să
promoveze unitatea de acţiune şi să ajute cu forţe unite operele
comune pentru a favoriza mai bine cauza religiei şi pentru a apăra
mai eficient disciplina clerului.
Toţi clericii şi candidaţii la ordinele sacre să fie bine
instruiţi asupra Riturilor şi mai ales asupra normelor practice în
problemele inter-rituale; chiar şi laicii să fie instruiţi în cadrul
catehezei despre Rituri şi normele lor. În sfârşit, toţi catolicii
şi fiecare în parte, precum şi creştinii din orice Biserică sau
comunitate necatolică ce ajung la plinătatea comuniunii catolice,
să-şi păstreze pretutindeni Ritul propriu, să- l cultive şi, după
puteri, să-l practice în măsura posibilităţilor, rămânând neatins
dreptul de a recurge, în cazuri particulare ce privesc persoane,
comunităţi sau regiuni, la Scaunul Apostolic, care, în calitatea sa
de arbitru suprem al relaţiilor dintre Biserici, va rezolva în
funcţie de necesităţi în spirit ecumenic, direct sau prin
intermediul altor autorităţi dând norme, decrete sau rescripte
corespunzătoare.
III.
PĂSTRAREA PATRIMONIULUI SPIRITUAL AL BISERICILOR ORIENTALE
5 - Istoria,
tradiţiile şi nenumărate instituţii bisericeşti dau strălucită
mărturie despre meritele deosebite ale Bisericilor orientale în
Biserica universală. De aceea Conciliul înconjoară acest patrimoniu
bisericesc şi spiritual cu stima cuvenită şi cu îndreptăţită laudă;
mai mult, îl consideră cu tărie ca patrimoniu al Bisericii
universale a lui Cristos. El declară aşadar în mod solemn că
Bisericile din Orient ca şi cele din Occident au dreptul şi datoria
de a se conduce după propriile discipline particulare de vreme ce
acestea se ilustrează prin venerabila lor antichitate, sunt mai
conforme cu obiceiurile credincioşilor lor şi par mai capabile să
asigure binele sufletelor.
6 - Toţi
Orientalii să aibă certitudinea că pot şi trebuie să-şi păstreze
necontenit riturile liturgice legitime şi disciplina şi că nu
trebuie introduse schimbări în acestea decât în vederea propriului
progres organic. Aşadar toate acestea trebuie păstrate cu cea mai
mare fidelitate de Orientalii înşişi; aceştia trebuie să dobândească
o cunoaştere din zi în zi mai bună şi o practicare mai desăvârşită a
acestor lucruri; iar dacă, din motive legate de timpuri sau persoane,
le-au abandonat pe nedrept, să se străduiască să se întoarcă la
tradiţiile strămoşeşti. Aceia care, în virtutea misiunii lor sau
slujirii lor apostolice, au relaţii frecvente cu Bisericile
orientale sau cu credincioşii lor să fie instruiţi, în mod
corespunzător, pe măsura importanţei îndatoririlor lor, în
cunoaşterea şi în respectarea ritualului, disciplinei, doctrinei,
istoriei şi caracterului Orientalilor. Se recomandă cu căldură
institutelor călugăreşti şi asociaţiilor de Rit latin care activează
în regiunile orientale sau printre credincioşii orientali ca, pentru
o mai mare eficacitate a apostolatului, să constituie, în măsura
posibilităţilor, case şi chiar provincii de rit oriental.
IV.
PATRIARHII ORIENTALI
7 - Din cele
mai vechi timpuri este în vigoare în Biserică instituţia
Patriarhatului, recunoscută încă de primele Concilii ecumenice.
Sub numele de Patriarh oriental se înţelege un episcop care
are jurisdicţie asupra tuturor episcopilor, inclusiv a
mitropoliţilor, asupra clerului şi a poporului din propriul
teritoriu sau Rit, după normele dreptului, şi rămânând neatins
primatul Pontifului Roman.
Oriunde este stabilit un Ierarh de un Rit anume în afara
teritoriului patriarhal, el rămâne ataşat ierarhiei patriarhatului
de acelaşi Rit, după normele dreptului.
8 -
Patriarhii Bisericilor orientale, chiar dacă unii sunt mai recenţi
decât alţii, sunt totuşi egali în privinţa demnităţii patriarhale,
rămânând neatinsă între ei precedenţa de onoare stabilită în mod
legitim.
9 - După o
foarte veche tradiţie a Bisericii, trebuie să se atribuie o cinste
deosebită patriarhilor Bisericilor orientale, căci fiecare este în
fruntea patriarhatului său părinte şi cap. De aceea, Conciliul
hotărăşte ca drepturile şi privilegiile lor să fie restabilite după
tradiţiile vechi ale fiecărei Biserici şi după decretele Conciliilor
ecumenice.
Aceste drepturi şi privilegii sunt acelea care erau în
vigoare în vremea unirii dintre Orient şi Occident, chiar dacă
trebuie adaptate, într-o oarecare măsură, la condiţiile actuale.
Patriarhii cu
sinoadele lor constituie instanţa superioară pentru toate problemele
patriarhatului, inclusiv dreptul de a înfiinţa noi eparhii şi de a
numi episcopi de ritul lor în limitele teritoriului patriarhal,
rămânând intact dreptul inalienabil al Pontifului Roman de a
interveni în fiecare caz.
10 - Cele
spuse despre Patriarhi sunt valabile, după normele dreptului, pentru
arhiepiscopii majori care se află în fruntea unei întregi Biserici
particulare sau Rit.
11 - Deoarece
instituţia Patriarhatului este o formă tradiţională de conducere în
Bisericile orientale, Sfântul Conciliu ecumenic doreşte ca, acolo
unde este necesar, să se înfiinţeze noi Patriarhate, a căror
întemeiere este rezervată Conciliului ecumenic sau Pontifului Roman.
V.
DISCIPLINA SACRAMENTELOR
12 - (Restabilirea
vechii discipline a sacramentelor)
Sfântul Conciliu ecumenic confirmă şi laudă vechea
disciplină în vigoare în Bisericile orientale în privinţa
sacramentelor precum şi practica celebrării şi administrării lor şi,
dacă e cazul, doreşte să fie restabilită.
13 - (Administrarea
Mirului)
Disciplina privitoare la cei ce administrează Sfântul Mir,
în vigoare la Orientali din cele mai vechi timpuri, să fie pe deplin
restabilită. De aceea, preoţii pot conferi acest sacrament, folosind
crisma binecuvântată de Patriarh sau de Episcop.
14 - Toţi
preoţii orientali pot administra în mod valid acest sacrament, fie
împreună cu Botezul, fie separat, tuturor credincioşilor de orice
Rit, inclusiv latin, păstrând pentru liceitate prescripţiile
dreptului atât comun cât şi particular. De asemenea, preoţii de Rit
latin, după facultăţile de care se bucură în privinţa administrării
acestui sacrament, îl pot administra şi credincioşilor din
Bisericile orientale, fără a aduce un prejudiciu Ritului, păstrând,
pentru liceitate, prescripţiile dreptului atât comun cât şi
particular.
15 - (Oficiul
liturgic şi Euharistia)
Credincioşii sunt obligaţi să participe, în duminici şi
sărbători, la liturgia divină sau după prescrierile şi obiceiurile
Ritului propriu, la celebrarea laudelor divine. Pentru ca toţi
credincioşii să-şi poată îndeplini mai uşor această obligaţie, se
stabileşte că timpul pentru îndeplinirea acestei porunci durează de
la vesperele vigiliei şi până la sfârşitul zilei de duminică sau
sărbătoare. Se recomandă cu căldură credincioşilor ca în aceste zile,
sau mai des, chiar în fiecare zi, să primească Sfânta Euharistie.
16 - (Sacramentul
Pocăinţei)
Dat fiind că viaţa de fiecare zi pune în permanent contact
credincioşii diferitelor Biserici particulare din aceeaşi regiune
sau teritoriu oriental, facultatea preoţilor de orice Rit de a
asculta spovezile, acordată legitim şi fără nici o restricţie de
propriii ierarhi, se extinde la tot teritoriul autorităţii care a
acordat facultatea, precum şi la toate locurile şi la credincioşii
de orice Rit de pe acelaşi teritoriu, în afara cazului în care un
ierarh al locului a refuzat aceasta în mod expres pentru teritoriile
ce aparţin Ritului său.
17 - (Sacramentul
Preoţiei)
În vederea reintrării în vigoare a vechii discipline a
sacramentului Preoţiei în Bisericile orientale, Conciliul doreşte să
se restabilească instituţia diaconatului permanent, acolo unde a
căzut în desuetudine. În privinţa subdiaconatului şi a Ordinelor
inferioare, precum şi a drepturilor şi obligaţiilor acestora, va
hotărî Autoritatea legislativă a fiecărei Biserici particulare.
18 - (Sacramentul
căsătoriei)
Pentru a evita căsătoriile invalide, atunci când catolicii
orientali se căsătoresc cu necatolici orientali botezaţi, şi pentru
a asigura trăinicia şi sfinţenia căsătoriei precum şi pacea
căminului, Sfântul Conciliu hotărăşte că la aceste căsătorii forma
canonică a celebrării obligă numai pentru liceitate; pentru
validitate este suficientă prezenţa unui slujitor al altarului,
rămânând neatinse celelalte prescripţii ale dreptului.
VI.
CULTUL DIVIN
19 - (Zilele
de sărbătoare)
Numai Conciliul ecumenic sau Scaunul Apostolic are dreptul,
de acum înainte, să stabilească, să transfere sau să suprime zilele
de sărbătoare comune pentru toate Bisericile orientale. Însă, pe
lângă Scaunul Apostolic, şi Sinoadele patriarhale sau arhiepiscopale
au dreptul de a stabili, de a transfera sau suprima zilele de
sărbătoare pentru fiecare Biserică particulară, ţinând totuşi seama
de întreaga regiune şi de celelalte Biserici particulare.
20 -
(Sărbătoarea Paştelui)
Până se va ajunge la doritul consens între toţi creştinii în
privinţa fixării unei zile unice în care toţi să celebreze
sărbătoarea Paştelui, între timp, pentru a promova unitatea dintre
creştinii aflaţi în aceeaşi regiune sau naţiune, Patriarhii sau
autorităţile locale bisericeşti supreme au dreptul de a conveni,
prin consens unanim şi ascultând părerile celor interesaţi, asupra
celebrării Paştelui în aceeaşi duminică.
21 -
(Timpurile sacre)
Orice credincios aflat în afara regiunii sau teritoriului
propriului Rit se poate conforma pe deplin, în privinţa legii
timpurilor sacre, disciplinei în vigoare în locul în care se află.
În familiile de Rit mixt se poate observa această lege după unul şi
acelaşi Rit.
22 - (Oficiul
Divin)
Clericii şi călugării orientali vor celebra după
prescripţiile şi tradiţiile disciplinei proprii Laudele Divine, care
din cele mai vechi timpuri s-au bucurat de mare cinste în toate
Bisericile orientale. De asemenea, credincioşii, urmând exemplul
strămoşilor lor, să participe cu evlavie, după posibilităţi, la
Laudele Divine.
23 - (Limba
liturgică)
Patriarhului împreună cu Sinodul său ori Autorităţii supreme
a fiecărei Biserici împreună cu Consiliul ierarhilor le revine
dreptul de a reglementa folosirea limbilor în ceremoniile liturgice
precum şi de a aproba traducerile textelor în limba poporului, după
ce raportează Scaunului Apostolic.
VII.
RELAŢIILE CU FRAŢII DIN BISERICILE DESPĂRŢITE
24 - (Îndatoririle
Bisericilor orientale catolice faţă de fraţii despărţiţi)
Bisericile orientale aflate în comuniune cu Scaunul
Apostolic roman au îndatorirea deosebită de a promova unitatea
tuturor creştinilor, mai ales orientali, după principiile Decretului
"Despre Ecumenism" promulgat de acest Sfânt Conciliu, în primul rând
prin rugăciune, prin exemplul vieţii, prin fidelitatea plină de
respect faţă de vechile tradiţii orientale, printr-o mai profundă
cunoaştere reciprocă, prin colaborare şi stimă frăţească faţă de
lucruri şi oameni.
25 - De la
orientalii despărţiţi care, sub impulsul harului Duhului Sfânt, vin
la unitatea catolică, nu se va cere mai mult decât pretinde simpla
profesiune a credinţei catolice. Şi deoarece la ei a fost păstrată
preoţia validă, clericii orientali care vin la unitatea catolică au
facultatea de a-şi exercita puterea conferită de Ordinele primite,
după normele stabilite de Autoritatea competentă.
26 - (Comunicarea
în cele sfinte)
Comunicarea în cele sfinte care lezează unitatea Bisericii
sau implică adeziunea formală la eroare sau primejdia de rătăcire în
credinţă, de scandal sau de indiferentism este oprită de legea
divină. Însă practica pastorală arată, privitor la fraţii orientali,
că pot fi şi trebuie luate în considerare anumite situaţii ale
diferitelor persoane, în care nu se lezează unitatea Bisericii şi
nici nu există primejdii de evitat, ci se manifestă în mod presant
necesitatea mântuirii şi binele spiritual al sufletelor. De aceea,
Biserica catolică, în funcţie de condiţiile de timp, loc şi persoane,
a avut adesea şi are un mod de a acţiona mai blând, oferind tuturor
mijloacele de mântuire şi mărturia iubirii dintre creştini, prin
participarea la sacramente şi la alte celebrări şi lucruri sacre.
Ţinând seama de aceasta, Sfântul Conciliu, "pentru a nu fi, prin
asprimea unei hotărâri, o piedică în calea celor care se mântuiesc"
şi pentru a promova unirea cu Bisericile orientale despărţite de noi,
stabileşte următorul mod de a acţiona.
27 - Fiind
stabilite principiile amintite, orientalilor care se află în bună
credinţă despărţiţi de Biserica catolică, dacă cer din proprie
iniţiativă şi se află în dispoziţia cuvenită, li se pot administra
sacramentele Pocăinţei, Euharistiei şi Ungerii bolnavilor; mai mult,
şi catolicilor le este îngăduit să ceară aceste sacramente de la
preoţii necatolici în a căror Biserică există sacramente valide, ori
de câte ori există o necesitate sau un real folos spiritual, iar
accesul la un preot catolic este, fizic sau moral, imposibil.
28 - De
asemenea, fiind stabilite aceleaşi principii, este îngăduită, din
motive juste, participarea la ceremonii şi lucruri sacre precum şi
folosirea în comun a locurilor sacre între catolici şi fraţii
orientali despărţiţi.
29 - Acest
mod mai flexibil de comunicare în cele sfinte cu fraţii din
Bisericile orientale despărţite este încredinţat vigilenţei şi
conducerii autorităţilor ierarhice locale pentru a reglementa
relaţiile între creştini prin precepte şi norme adaptate şi
eficiente, după ce se consultă între ei şi, eventual, după ce
ascultă şi părerea ierarhilor Bisericilor despărţite.
ÎNCHEIERE
30 - Sfântul
Conciliu se bucură foarte mult de colaborarea rodnică şi activă
dintre Bisericile catolice orientale şi occidentale şi în acelaşi
timp declară: toate aceste dispoziţii juridice sunt stabilite pentru
condiţiile prezente, până când Biserica catolică şi Bisericile
orientale despărţite vor ajunge la plinătatea comuniunii.
Între timp, toţi creştinii, atât orientali cât şi
occidentali, sunt rugaţi stăruitor să înalţe la Dumnezeu rugi
fierbinţi şi insistente, chiar zilnice, ca prin mijlocirea
Preasfintei Născătoare de Dumnezeu toţi să fie una. Să se roage şi
pentru ca asupra atâtor creştini din toate Bisericile care,
mărturisind cu tărie numele lui Cristos, suferă şi sunt prigoniţi,
să se reverse plinătatea de întărire şi mângâiere de la Duhul Sfânt
Mângâietorul!
"Să ne iubim unii pe alţii cu dragoste frăţească, dându-ne
cu cinste întâietate unii altora (cf. Rom 12, 10)".
Toate cele
stabilite în acest Decret şi fiecare în parte au plăcut Părinţilor
conciliari. Iar noi, cu puterea apostolică acordată nouă de Cristos,
le aprobăm, împreună cu venerabilii Părinţi, în Duhul Sfânt, le
decretăm şi le stabilim şi dispunem ca cele hotărâte astfel în
Conciliu să fie promulgate spre slava lui Dumnezeu.
Roma, Sfântul
Petru, 21 noiembrie 1964
Eu, PAUL, Episcop al Bisericii Catolice
(Urmează semnăturile Părinţilor)
Ç Top
pf page
|
